Capacitate procesuală de folosinţă. Sucursală

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Legea nr. 31/1990, art. 41, art. 43 alin. (1)

Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale.

Capacitatea procesuală de folosinţă, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, aparţine doar persoanelor juridice, deci celor ce au personalitate juridică, doar acestea putând să fie parte în judecată, în condiţiile art. 41 alin. (1) C. pr. civ.

Cum deja s-a arătat, sucursalele nu au personalitate juridică, neputân-du-se substitui societăţii comerciale, astfel încât nu pot formula o cerere de chemare în judecată în nume propriu.

în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pr. civ., o sucursală fără personalitate juridică poate să ia parte la judecată, doar în calitate de pârâtă, dacă are organe proprii de conducere, aceasta fiind o normă juridică ce stabileşte o excepţie, fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în nume propriu, fără să dovedească existenţa unui mandat de la persoana juridică din care face parte, de a se adresa instanţei de judecată, astfel încât nu se poate considera că a învestit în mod legal organul judiciar, prin cererea formulată.

Fiind o unitate fără personalitate juridică, nu poate fi subiect de drept distinct şi nu se poate adresa instanţei de judecată pentru soluţionarea unui litigiu, cererea fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosinţă.

Apărările reclamantei referitoare la delegarea atribuţiilor de reprezentare de la directorul general al companiei, la directorul regionalei, de natură să transfere capacitatea de folosinţă a Companiei Naţionale către Regionala Bucureşti, în limitele atribuţiilor delegate, sunt neîntemeiate.

Sucursala nu poate dobândi capacitate procesuală în baza prevederilor actului constitutiv al persoanei juridice din care face parte şi din care rezultă posibilitatea acesteia de a înfiinţa sucursale, respectiv posibilitatea organului de conducere al Companiei Naţionale de a delega o parte din atribuţii, către directorul sucursalei. Un asemenea document nu are forţa juridică a unei legi şi nu poate contraveni dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pr. civ., text de lege de strictă interpretare şi aplicare.

(C. Ap. Bucureşti, secţia a II l-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,

decizia nr. 2010 din 27 noiembrie 2007)

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, la data de 18 martie 2005, sub nr. 3463/302/2005, reclamanta CNCF C.F.R. SA - Regionala Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul N.G., solicitând evacuarea acestuia şi a membrilor săi de familie din locuinţa de intervenţie situată în Bucureşti, sector 5.

în dosar a depus cerere reconvenţională, pârâtul - reclamant, solicitând obligarea acesteia de a-i recunoaşte dreptul privind prelungirea pe o durată de 5 ani a contractului de închiriere nr. 872 din 6 august 2001, conform O.U.C. nr. 8/2004; prelungirea acestui contract pentru o perioadă de 5 ani; recunoaşterea dreptului de folosinţă a spaţiului locativ în discuţie şi a dreptului de retenţie în baza art. 1444 C. civ. şi art. 43 alin. (1) şi (2) din O.U.C. nr. 40/1999, precum şi încheierea unui act adiţional la contractul de închiriere menţionat, prin care să se specifice perioada de prelungire de 5 ani. în finalul cererii, solicită şi rambursarea contravalorii investiţiilor efectuate estimată la 54.748.507 lei, reactualizată.

în dosar, a depus cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului, Uniunea Sindicatelor Libere Feroviare Mişcare Comercial, solicitând respingerea acţiunii.

Pe parcursul procesului, pârâtul - reclamant a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, a lipsei capacităţii de exerciţiu şi a lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei, motivat de faptul că aceasta nu este persoană juridică, ci este

o unitate care are statut de sucursală.

Reclamanta a indicat şi numele celorlalţi pârâţi chemaţi în judecată, fiind introduşi în proces în această calitate pârâţii N.V.E., N.A.M. şi N.G..

Prin sentinţa civilă nr. 340 din 19 ianuarie 2006 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei şi s-a respins acţiunea principală, ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă; s-a respins cererea de intervenţie accesorie, ca rămasă fără obiect; s-a disjuns cererea reconvenţională, formându-se un alt dosar, în care s-a acordat termen de judecată.

în pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei - pârâte se analizează cu prioritate şi este întemeiată, întrucât reclamanta este o sucursală a C.N.C.F.R. SA, după cum rezultă din adresa nr. 713281 din 7 noiembrie 2005 emisă de Oficiul Registrului Comerţului şi a formulat acţiune în nume propriu, în calitate de sucursală, fiind identificată ca atare, în cererea de chemare în judecată, cu datele necesare.

Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, sucursala este un dezmembrământ al societăţilor comerciale, fără personalitate juridică, astfel încât nu poate fi parte în judecată, în raport de dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. pr. civ., care prevede că orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, poate să fie parte în judecată.

Alineatul (2) din textul legal sus-menţionat prevede o situaţie de excepţie, de strictă interpretare şi aplicare, care vizează posibilitatea de a sta în judecată pentru societatea fără personalitate juridică, dar care are organe proprii de conducere.

Dispoziţia legală arătată se referă la calitatea de pârâtă în care societatea poate să stea în proces, nu şi la cea de reclamantă.

în plus, reclamanta - pârâtă are ca organ propriu de conducere pe directorul general al regionalei, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare al C.N.C.F.R. SA, astfel că poate participa în judecată în calitate de pârâtă.

Dispoziţiile invocate de reclamantă în susţinerea posibilităţii sale de a sta în proces, şi anume prevederile art. 20 din Statutul C.N.C.F.R. SA, conform cărora directorul general poate delega o parte dintre atribuţiile sale, precum şi cele ale regulamentului menţionat, privind atribuţiile directorului regionalei, de coordonare a activităţii care se desfăşoară pe raza de activitate a Regionalei C.F.R., precum şi sarcini de control şi reprezentare, precum şi calitatea sa de reprezentant al directorului general, nu conferă personalitate juridică sucursalei, aşa încât aceasta să poată participa în proces în calitate de reclamantă, mandatul de reprezentare în instanţă neputând fi dat unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

în concluzie, sucursala nu poate dobândi personalitate juridică în baza prevederilor actului constitutiv sau ale statutului societăţii din care face parte, deoarece acestea nu au forţa juridică a unei legi, care să deroge de la dispoziţiile legale cu caracter general în materie, deci nu pot contraveni art. 41 alin. (2) C. pr. civ.

Dreptul de reprezentare în instanţă, care implică îndeplinirea şi respectarea unor reguli stricte procedurale, este diferit de dreptul de administrare, care, în sens larg, include şi dreptul de reprezentare privind efectuarea unor acte materiale şi care este permis sucursalei, în baza atribuţiilor delegate pe care le are.

Ca atare, cererea a fost formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă, conform art. 33 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice şi art. 41 C. pr. civ., prima instanţă admiţând excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei şi respingând acţiunea în consecinţă.

Faţă de soluţia dată cererii principale, instanţa nu s-a mai pronunţat pe celelalte excepţii şi a respins ca rămasă fără obiect, cererea de intervenţie accesorie, considerând că nu se mai impune discutarea apărărilor de fond invocate de această parte.

Referitor la cererea reconvenţională, a constatat că reclamanta poate sta în judecată în calitate de pârâtă, având un organ propriu de conducere şi a dispus disjungerea acestei cereri faţă de cererea principală, în temeiul art. 165 C. pr. civ., deoarece nu se afla în stare de judecată.

împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel reclamanta, la data de 10 martie

2006 şi motivat la 15 mai 2006, criticând hotărârea ca nelegală şi netemeinică, deoarece are capacitate procesuală conform hotărârilor Consiliului de Administraţie al C.N.C.F. C.F.R. SA, prin care au fost aprobate delegările unei părţi din atribuţiile directorului general, directorilor executivi sau oricăror altor persoane din cadrul C.N.C.F. C.F.R. SA, conform statutului societăţii.

Invocă în acest sens art. 1 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 581/1998, conform cărora C.N.C.F. C.F.R. SA este persoană juridică şi poate înfiinţa sucursale în condiţiile legii. Conform art. 1 pct. 7 din Statutul prevăzut în anexa 1 a hotărârii de guvern menţionate, aceasta asigură elaborarea, avizarea sau aprobarea actelor cu caracter normativ, a instrucţiunilor şi regulamentelor specifice obiectului său de activitate. Conform art. 20 alin. (2) din statut, directorul general poate delega o parte dintre atribuţiile sale, directorilor executivi sau oricărei alte persoane din cadrul C.F.R., iar conform alin. (3), competenţele, atribuţiile şi răspunderile directorilor executivi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al C.F.R.

Potrivit acestui regulament, patrimoniul C.F.R. este repartizat subunităţilor din structura sa, prezentată în organigramă, fiind constituită din conducerea companiei, conducerea centrală de sinteză, nivelul regional şi subunităţile de bază. Directorul regionalei are atribuţii de coordonare a activităţii care se desfăşoară pe raza de activitate a Regionalei C.F.R., precum şi sarcini de control şi reprezentare, acesta fiind reprezentantul direct al directorului general.

în concluzie, regionalele subordonate C.N.C.F. C.F.R. SA, inclusiv Regionala Bucureşti, au organe proprii de conducere, cu atribuţii de reprezentare, deci pot sta în judecată.

Prin decizia civilă nr. 291 din 5 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis apelul declarat de către reclamanta-pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe, a fost desfiinţată hotărârea şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei este neîntemeiată, întrucât capacitatea de folosinţă a C.N.C.F. C.F.R. SA, reprezentată de directorul general, se transferă în limitele delegării competenţelor acestuia, sucursalei prin directorul său, în limitele atribuţiilor delegate, deci, ale mandatului de reprezentare dat.

Sucursala are o structură organizatorică şi o anumită autonomie patrimonială, exercitând în fapt atributele principale ale unei persoane juridice.

A mai reţinut instanţa de apel şi relevanţa adresei nr. 1/1928 din 15 martie 2005, prin care CNCF C.F.R. SA a solicitat Regionalei Căi Ferate Bucureşti, depunerea „în regim de urgenţă" a diligenţelor pentru obţinerea pe cale judecătorească a evacuării pârâţilor; în plus, acţiunea în justiţie nu este un act propriu-zis de dispoziţie, încadrându-se în sens larg, în categoria actelor de conservare.

De asemenea, contractul de închiriere în litigiu s-a încheiat de C.N.C.F. C.F.R. SA, prin reprezentant Regionala C.F.R. Bucureşti, prin director regional. în ipoteza în care s-ar considera că aceasta din urmă nu are capacitate de folosinţă, ar trebui să se accepte încheierea contractului în mod nevalabil, de către o persoană fără capacitate de folosinţă şi fără capacitate de exerciţiu.

Considerând că sucursala, în limitele atribuţiilor delegate, dobândeşte capacitatea de folosinţă a drepturilor civile şi capacitatea de exerciţiu a acestora, necesară îndeplinirii atribuţiilor delegate, Tribunalul a considerat că reclamanta poate să stea în proces şi, în urma admiterii apelului, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

împotriva acestei decizii civile, au declarat recurs intimaţii-pârâţi, solicitând admiterea căii de atac, modificarea deciziei atacate, în sensul menţinerii hotărârii primei instanţe, cu cheltuieli de judecată.

Recurenţii-pârâţi au criticat decizia instanţei de apel în temeiul art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. pr. civ., pentru încălcarea formelor procedurale prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. pr. civ. şi pentru lipsa temeiului legal, încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel.

Reclamanta nu are capacitate procesuală de folosinţă, instanţa aplicând în mod greşit dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. pr. civ. şi neţinând seama de dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

în raport de înscrisurile depuse la dosar, rezultă că Regionala Bucureşti este o sucursală a CNCF C.F.R. SA şi, ca atare, nu are personalitate juridică, persoana juridică fiind Compania Naţională a Căilor Ferate SA.

Ca atare, nu poate sta în judecată în calitate de reclamantă.

Atribuţiile de coordonare a activităţii, control şi reprezentare, delegate directorului regionalei, conform statutului companiei şi regulamentului, nu conferă personalitate juridică sucursalei, mandatul de reprezentare în instanţă neputând fi dat unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Actele sus-menţionate nu au forţa juridică a unei legi, prin care să se deroge de la dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 41 alin. (2).

în concluzie, şi apelul şi cererea principală, au fost formulate de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă, în raport de dispoziţiile art. 33 din Decretul nr. 31/1954 şi ale art. 41 C. pr. civ.

Recurenţii au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei civile recurate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

La dosar a fost depus un set de înscrisuri.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Susţinerile recurenţilor privind lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei şi, ca urmare, imposibilitatea învestirii legale a instanţei cu o cerere de chemare în judecată formulată în nume propriu de către aceasta, sunt întemeiate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale.

Capacitatea procesuală de folosinţă, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, aparţine doar persoanelor juridice, deci celor care au personalitate juridică, doar acestea putând să fie parte în judecată, în condiţiile art. 41 alin. (1) C. pr. civ.

Cum deja s-a arătat, sucursalele nu au personalitate juridică, neputându-se substitui societăţii comerciale, astfel încât nu pot formula o cerere de chemare în judecată în nume propriu.

Faţă de înscrisurile depuse la dosar (adresa emisă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti; certificatul de înregistrare emis de aceeaşi instituţie seria B nr. 0823937 din 5 septembrie 2005; încheierea nr. 39666 din

1 septembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, precum şi actul constitutiv al Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. SA - art. 3), rezultă în mod cert că CNCF C.F.R. SA - Regionala Bucureşti este o sucursală a Companiei Naţionale de Căi Ferate, fără personalitate juridică şi care nu poate sta în proces în calitate de reclamantă.

Apărările reclamantei, reţinute în mod greşit de către tribunal ca fiind corecte, referitoare la delegarea atribuţiilor de reprezentare de la directorul general al companiei la directorul regionalei, de natură să transfere capacitatea de folosinţă a Companiei Naţionale către Regionala Bucureşti, în limitele atribuţiilor delegate, sunt neîntemeiate.

Sucursala nu poate dobândi capacitate procesuală în baza prevederilor actului constitutiv al persoanei juridice din care face parte şi din care rezultă posibilitatea acesteia de a înfiinţa sucursale, respectiv posibilitatea organului de conducere al Companiei Naţionale de a delega o parte din atribuţii către directorul sucursalei. Un asemenea document nu are forţa juridică a unei legi şi nu poate contraveni dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pr. civ., text de lege de strictă interpretare şi aplicare.

în concluzie, instanţa de apel a procedat la o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, atunci când a considerat că reclamanta poate sesiza instanţa în mod legal cu o cerere de chemare în judecată, deşi aceasta nu justifică capacitate procesuală de folosinţă, decizia recurată fiind lovită de nulitate pentru aceste argumente.

Dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. pr. civ. nu au fost reţinută deoarece capacitatea de folosinţă reprezintă o condiţie extrinsecă cererii de chemare în judecată, astfel încât sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

De asemenea, lipsa capacităţii de folosinţă a reclamantei nu poate avea consecinţe în ceea ce priveşte imposibilitatea acesteia de a ataca o hotărâre care nu îi este favorabilă întrucât, deşi, în mod teoretic, capacitatea de folosinţă a unei părţi se justifică sau nu, în aceeaşi măsură, în toate fazele procesuale, verificarea dovedirii îndeplinirii acestei condiţii de exerciţiu, nu se poate realiza decât prin acceptarea posibilităţii părţii interesate de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii care reţine inexistenţa capacităţii de folosinţă. Doar în cadrul căii de atac exercitate, partea interesată poată să-şi valorifice toate apărările şi susţinerile în legătură cu aspectul procedural invocat.

în baza art. 312 alin. (1)—(3) C. pr. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea constată că reclamanta a procedat la o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor enunţate mai sus, astfel încât va admite recursul, va modifica decizia civilă atacată şi pentru aceleaşi motive, în baza art. 296 C. pr. civ., va respinge apelul declarat de reclamantă ca nefondat, hotărârea instanţei de fond reţinând în mod corect lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia. (H.M.)

← 1. Apel. Mijloace de apărare ori cereri noi. înţeles....		Cerere completatoare întemeiată pe dispoziţiile art. 2812... →

Capacitate procesuală de folosinţă. Sucursală

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Capacitate procesuală de folosinţă. Sucursală