Imobile ce intră sub incidenţa art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Dispoziţie emisă anterior adoptării Legii nr. 247/2005. Autoritate de lucru judecat

Comentarii

0

C. proc. civ., art. 166 C. civ., art. 1201 Legea nr. 10/2001 Legea nr. 247/2005, art. II alin. (1), Titlul I

Pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ.: părţi, cauză, obiect, în a doua cerere judecată anterior, definitiv.

Identitatea de obiect între două hotărâri există atunci când scopul final urmărit de părţi este acelaşi în cele două procese, şi anume restituirea în natură a imobilului preluat abuziv, fie măsuri reparatorii.

Decizia civilă nr. 165 din 28 octombrie 2009

Prin sentinţa civilă nr. 1131 din 10 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul laşi, s-a respins - pentru excepţia autorităţii de lucru judecat - cererea reclamanţilor F.M. şi alţii, formulată în contradictoriu cu pârâta universitatea, precum şi cererea reclamanţilor I.P. şi Ş.E., în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 10034/19.10.2001, reclamanţii F.M. şi alţii au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 37/27.09.2001 emise de universitate. Cererea acestora a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 42/27.01.2003, în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, a excepţiei nulităţii deciziei nr. 37/2001, al respingerii pe fond a acţiunii.

Sentinţa a făcut obiectul căii de atac a apelului declarat de reclamanţi şi soluţionat de Curtea de Apel laşi, prin decizia civilă de respingere nere-curată nr. 48/18.06.2003. Astfel, cele statuate prin aceste hotărâri judecătoreşti au intrat în puterea lucrului judecat.

în litigiul dedus judecăţii, aceiaşi reclamanţi (F.M. şi alţii), precum şi

I.P. şi Ş.E., toţi în calitate de moştenitori legali ai decujusului T.V. (decedat la data de 14.09.1968, conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 19/12.05.2003) au contestat aceeaşi decizie nr. 37/27.09.2001 emisă în procedura Legii nr. 10/2001, de aceeaşi persoană juridică deţinătoare, universitatea.

Excepţia autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză, fiind reglementată în codul de procedură civilă în cadrul art. 166 ca o excepţie de fond peremptorie şi absolută. Ca prezumţie legală absolută irefragabilă, puterea de lucru judecat este reglementată în art. 1201 C. civ. Cât priveşte primul element - părţile -, tribunalul a reţinut identitatea acestora, respectiv a reclamanţilor F.M. şi alţii, precum şi a pârâtei universitatea. Relativ la reclamanţii I.P. şi Ş.E. ce nu au avut calitatea de părţi în litigiul înregistrat sub nr. 10034/2001 al Tribunalului Iaşi, autoritatea de lucru judecat se impunea instanţei, însă nu în rolul său de excepţie, ci în rol de prezumţie. Prezumţia autorităţii de lucru judecat are la bază regula că o constatare (nu neapărat în sens de soluţie privind raporturile litigioase dintre părţi), făcută printr-o hotărâre definitivă, nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre: res judicata pro veritate habetur. Spre deosebire de excepţie, prezumţia autorităţii de lucru judecat reclamă diversitate de acţiuni şi identitate de chestiuni. Ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicţie se consideră că exprimă adevărul, iar judecata nu mai poate fi reanalizată.

Şi obiectul cererii de chemare în judecată era acelaşi, atât în privinţa obiectului material - decizia nr. 37/27.09.2001 emisă de pârâtă -, cât şi în privinţa dreptului subiectiv ce purta asupra obiectului material - dreptul de proprietate al autorului reclamanţilor asupra imobilului în litigiu, în suprafaţă de 2,82 ha.

în cadrul celui de-al treilea element, cauza - fundamentul pretenţiei afirmate - tribunalul a făcut atât analiza dispoziţiilor art. II alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005 ce nu este încorporat în textul republicat al Legii nr. 10/2001, precum şi analiza dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, republicată, în redactarea în vigoare până la admiterea excepţiei de neconsti-tuţionalitate, prin Decizia nr. 1055/2008 a Curţii Constituţionale.

Primordial, tribunalul a constatat că îi era îngăduită o interpretare a textului art. II alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, dat fiind faptul că prin decizia nr. 6455/05.10.2007, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a limitat doar la aplicarea acestui text de lege, raportat la situaţia reţinută, în ce priveşte termenul înlăuntrul căruia puteau fi atacate deciziile sau dispoziţiile, fără a face referire la condiţiile, în substanţa lor, stipulate de legiuitor, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că imobilul în litigiu intra sub incidenţa art. 16 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, fiind ocupat de o instituţie de învăţământ superior, că dispoziţia atacată a fost emisă înainte de apariţia Legii nr. 247/2005 şi nu a fost valorificată până la apariţia acestui act normativ.

în puterea art. 315 alin. (1) C. proc. civ., considerentele cărora s-a subsumat hotărârea în cauză se circumscriau celor reţinute de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi redate anterior. Potrivit articolului citat, deciziile sau dispoziţiilor ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităţilor administraţiei publice centrale, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse de Titlul I amintit, emise până la data intrării în vigoare a legii şi nevalorificate, puteau fi atacate la secţia civilă a tribunalului, în a cărei circumscripţie teritorială se afla sediul unităţii deţinătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Supunând acest text de lege interpretării gramaticale şi sistematice, concluzia ce se impunea apodictic era cea conform căreia termenul „nevalorificate” includea în conţinutul săli acele decizii sau dispoziţii ori, după caz, ordine prin care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent ce încă nu au fost aduse efectiv la îndeplinire, în sensul punerii în executare a măsurilor acolo dispuse până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Noţiunea „nevalorificate” nu interfera cu o amânare a executării măsurilor datorată exercitării contestaţiei puse la îndemână de legiuitor prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, pentm ca instanţa să fi reţinut că, odată parcursă procedura contestaţiei în toate gradele de jurisdicţie, părţilor li se deschidea calea unei a doua contestaţii, dacă şi în condiţiile în care măsura dispusă nu a fost adusă la îndeplinire.

O astfel de interpretare, spre care tindeau reclamanţii prin promovarea cererii deduse judecăţii, însemna a transgresa atât principiul unicităţii dreptului de a uza de calea contestaţiei ce se desprindea din textul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, în acord cu principiile dreptului procesual civil, cât şi în mod subsecvent autoritatea de lucru judecat.

Tribunalul a reţinut că art. II alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005 nu putea constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acţiuni de restituire a aceluiaşi imobil, întrucât legiuitorul nu a dispus şi nici nu a voit a o face, asupra unui drept câştigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, decât dacă ar fi avut loc o expropriere pentm cauză de utilitate publică. în acest context juridic, textul ar fi lipsit de puterea lucrului judecat hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care deja s-ar fi statuat asupra dreptului de proprietate în condiţiile Legii speciale nr. 10/2001.

Finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea acestui articol a fost aceea de a da posibilitatea persoanelor îndreptăţite ale căror notificări cu privire la imobilele ce intrau sub incidenţa art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fuseseră deja soluţionate la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 de a beneficia în condiţii de egalitate de modificările aduse prin acest din urmă act normativ.

Interpretarea textului nu a condus nici măcar spre existenţa unei imixtiuni a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei, singura care ar fi obligat organele puterii judecătoreşti, dincolo de intervenţia Curţii Constituţionale, de a nesocoti autoritatea de lucm judecat.

Relativ la dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 invocate de reclamanţi (care făceau trimitere la art. 52 al legii în redactarea în vigoare la momentul sesizării instanţei), tribunalul a reţinut că, prin Decizia nr. 1055/2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a acestora. Prin urmare, în baza art. 147 din Constituţia României, începând cu data de 30.10.2008 aceste dispoziţii legale au fost suspendate de drept, încetându-şi efectele juridice din data de 15.12.2008, întrucât legiuitoml nu a intervenit pentm modificarea lor.

Soluţionarea litigiului a adus în discuţie dispoziţiile Legii nr. 10/2001 a căror analiză a fost deja făcută de Tribunalul laşi, în cadml sentinţei civile nr. 42/27.01.2003, ca atare fiind îndeplinită şi condiţia identităţii de cauză.

Deşi atât Curtea de Apel laşi, cât şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pronunţat hotărârile, reţinând calitatea de parte şi a numitului C.I., titular al cererilor de apel, respectiv recurs, tribunalul - soluţionând litigiul - a reţinut cadml procesual în privinţa participanţilor la proces, astfel cum acesta a fost determinat prin cererea de chemare în judecată. Totodată, nici în cadml primei judecăţi înaintea instanţei de fond şi nici după casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, părţilor între care s-a stabilit iniţial raportul juridic procesual nu li s-au adăugat şi alte persoane în procedurile reglementate de art. 49 şi urm. C. proc. civ.

împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, criticând-o ca netemeinică şi nelegală şi susţinând că în mod greşit a fost respinsă cererea pentm autoritate de lucm judecat, deoarece dispoziţia atacată a fost emisă şi discutată în justiţie anterior apariţiei Legii nr. 247/2005, iar soluţionarea contestaţiei împotriva ei s-a făcut tot anterior apariţiei acestui act normativ.

Prin Legea nr. 247/2005, în Titlul I privitor la modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001, în art. II este condiţionată posibilitatea atacării în justiţie a unei dispoziţii, doar de nevalorificarea ei. Apelanţii se aflau în faţa unei dispoziţii nevalorificate, în baza căreia nu au fost acordate despăgubiri şi nu a fost dispusă restituirea vreunui bun. Textul citat nu face distincţie între decizii nevalorificate şi neatacate în justiţie, în care au fost date hotărâri şi care să fie exceptate în baza autorităţii de lucru judecat, de la atacarea lor în justiţie.

Cât priveşte pe apelanţii I.P. şi Ş.E., s-a susţinut că dispozitivul hotărârii nu oferea indicii referitoare la motivele respingerii cererii, atâta timp cât s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, că autorul acestora l-a deţinut până în anul 1958, iar în anul 1959 a fost deposedat abuziv, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că terenul se afla în posesia pârâtei.

Verificând actele şi lucrările dosarului, raportat la motivele de apel formulate şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, curtea de apel a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 10034/2001, reclamanţii F.M. şi alţii, în contradictoriu cu pârâta universitatea, au solicitat anularea deciziei nr. 37 din 27.09.2001 emise de pârâtă, decizie prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului. Prin sentinţa civilă nr. 42 din 27 ianuarie 2003, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-au respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a nulităţii deciziei nr. 37/2001, iar pe fond s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanţi, sentinţă ce a fost păstrată prin decizia civilă nr. 48 din 18 iunie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, decizie rămasă definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.

Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 9.11.2005, reclamanţii F.M. şi alţii, precum şi I.P. şi Ş.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâta universitatea, desfiinţarea deciziei nr. 37/27.09.2001 emise de pârâtă şi restituirea în natură a imobilului.

Prin sentinţa civilă nr. 1231 din 24.05.2006, pronunţată de Tribunalul Iaşi, cererea a fost respinsă ca tardivă, sentinţă ce a fost păstrată prin decizia civilă nr. 167 din 29.11.2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi. împotriva acestei decizii civile au formulat recurs reclamanţii, cerere ce a fost admisă prin decizia nr. 6455 din 5.10.2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a casat decizia atacată, a admis apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1231/24.05.2006 a Tribunalului Iaşi, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.

în rejudecare s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat. Pentm a exista lucm judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, potrivit art. 1201 C. civ. trebuie să existe tripla identitate creată de acest text: de persoane, de obiect şi de cauză.

Raportat la primul element - părţile — s-a observat identitatea reclamanţilor F.M. şi alţii, precum şi pârâta universitatea, care au avut aceeaşi calitate şi în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 10034/2001 al Tribunalului Iaşi. Referitor la reclamanţii I.P. şi Ş.E., care nu au avut calitatea de părţi in primul litigiu, în mod corect instanţa de fond a reţinut excepţia în rolul său de prezumţie.

Având în vedere că oricare dintre persoanele care acţionează în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001 o face în interesul tuturor celorlalţi care au calităţi de persoane îndreptăţite, iar hotărârea pronunţată produce efecte faţă de toate persoanele implicate în procedură, aceasta trebuie luată în considerare cu aprecierea lucrului judecat, în cazul unei a doua cereri formulate. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces, care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, această reglementare a autorităţii lucrului judecat în forma prezumţiei urmând să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între hotărârile judecătoreşti.

Prin urmare, referitor la identitatea de părţi, instanţa de fond - dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, raportat la persoana reclamantelor I.P. şi Ş.E. - motivul de apel referitor la nemotivarea hotărârii cu privire la acest aspect nu a putut fi reţinută.

Pe de altă parte, pentru a exista identitate de obiect între două hotărâri este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de parte este acelaşi în ambele acţiuni.

Instanţa de fond corect a reţinut că, în speţă, obiectul cererii de chemare în judecată era acelaşi, atât în privinţa obiectului material - decizia nr. 37/27.09.2001 a cărei anulare s-a cerut -, cât şi în privinţa dreptului subiectiv, ce purta asupra obiectului material.

în cadrul celui de-al treilea element - cauza - ceea ce interesa sub aspectul autorităţii de lucru judecat era cauza raportului juridic a dreptului pus în discuţie, iar nu cauza acţiunii civile în ansamblul ei.

înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în decizia de casare că imobilul ce făcea obiectul litigiului intra sub incidenţa art. 16 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, fiind ocupat de o instituţie de învăţământ superior, că dispoziţia atacată a fost emisă înainte de apariţia Legii nr. 247/2005 şi nu a fost valorificată până la apariţia legii.

însă, făcând analiza dispoziţiilor art. II alin. (1) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamanţii nu au pretins o altă cauză juridică a dreptului lor, legiuitorul neputând a dispune asupra unui drept câştigat printr-o hotărâre judecătorească.

Apărarea apelanţilor în sensul dat de aceştia noţiunii „nevalorificate” nu a fost primită de curte, atâta timp cât aceştia au uzat de procedura Legii nr. 10/2001 în toate gradele de jurisdicţie, litigiul fiind tranşat irevocabil.

în consecinţă, date fiind considerentele expuse şi având în vedere şi dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a respins apelul şi a păstrat sentinţa Tribunalului Iaşi ca temeinică şi legală.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil: