Buna-credinţă. Compararea titlurilor proprietarilor. Legea nr.112/1995
| Comentarii |
|
Buna-credinţă fiind prezumată, cumpărătorii imobilului, recurenţii, au încheiat actul translativ de proprietate cu proprietarul aparent în condiţiile în care până la expirarea termenului prevăzut de Legea nr.112/1995 nu s-a făcut cererea de restituire.
în aceste condiţii a existat şi eroarea comună, potrivit căreia cel care a vândut, era titularul dreptului, iar reclamanta stând în pasivitate, în lipsa oricăror somaţii prin care să-şi manifeste intenţia redobândirii proprietăţii, a creat chiriaşilor convingerea că dobândise imobilul de la adevăratul proprietar.
Legea nr. 10/2001 prin art.46 alin.2 prevede ca un caz de ocrotire a actelor juridice de înstrăinare asupra imobilelor preluate fară titlu valabil, buna credinţă în încheierea actelor.
Deci, nu se poate vorbi de buna-credinţă numai la uzucapiune, ca mod de dobândire al proprietăţii, ci şi de buna-credinţă a terţului subdobânditor în condiţiile respectării Legii nr. 1 12/1995.
în speţă, cercetarea probelor relevă concluzia că sunt întrunite condiţiile de validitate a vînzării imobilului, cât şi cele speciale prevăzute de art.9 din Legea nr. 1 12/1995, actul fiind evident sub protecţia art.46 alin.l şi 2 din Legea nr. 10/2001, în concordanţă şi cu efectele din art. 1 8 lit.d din acelaşi act normativ.
Aşadar, în aprecierea bunei-credinţe a cumpărătorilor este necesar a reţine că aceştia nu aveau nici o calitate în baza căreia să analizeze valabilitatea sau nevalabilittaea titlului statului, ci doar obligaţia de diligenţă privind aflarea existenţei titlului statului, căci prima operaţiune este exclusiv de competenţa instanţelor judiciare.
Curtea de Apel Constanţa - decizia civilă nr.1628/17 octombrie 2001.
| ← înstrăinarea imobilului bun comun | Buna-credinţă a dobânditorului unui imobil. Legea nr.112/1995 → |
|---|
