Execuţie vremelnică. Inadmisibilitatea suspendării executării hotărârilor neexecutorii

Prin sentinţa civilă nr. 11 din 7.02.2002, Tribunalul Argeş a admis cererea formulată privind suspendarea executării silite pornită de creditoare până la soluţionarea recursului, reţinându-se că, teoretic, există posibilitatea continuării unei executări perimate.

Curtea de apel a admis recursul intimatului şi a modificat sentinţa, în sensul că a respins în fond cererea de suspendare.

S-a reţinut că, în speţă, creditorul a obţinut printr-o hotărâre judecătorească supusă recursului, dreptul de posesie asupra unui teren şi dreptul de a cere demolarea unui gard de sârmă.

Cum, potrivit art. 279 alin. 2 pct. 1 C. proc. civ., executarea vremelnică nu se poate încuviinţa în materie de strămutare de hotare sau desfiinţare de construcţii, plantaţii sau lucrări având o aşezare fixă, creditorul nu poate solicita executarea vremelnică a titlului său şi, pe cale de consecinţă, nici debitorul nu poate solicita suspendarea executării silite în condiţiile art. 403 alin. 4 C. proc. civ.

Aşadar, este inadmisibilă cererea din cadrul recursului, de suspendare a executării silite, în ipoteza în care legea suspendă de drept executarea hotărârii pronunţată în apel.

C.A. Piteşti, decizia civilă nr. 749/R/l1.04.2002

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Execuţie vremelnică. Inadmisibilitatea suspendării executării hotărârilor neexecutorii