Calificarea convenţiei. Diferenţiere faţă de întreţinere
| Comentarii |
|
Convenţia intervenită între părţi are natura juridică a unui contract de întreţinere, iar nu a unui contract de rentă viageră, în condiţiile în care părţile au avut încă de la început reprezentarea obligaţiilor contractuale, cauza obligaţiei asumate fiind tocmai întreţinerea, chiar dacă s-au stabilit modalităţi diferite de executare, respectiv într-o primă fază - achitarea unei sume de bani, iar din momentul în care se naşte starea de nevoie a creditoarei obligaţiei de întreţinere - angajarea unei persoane care va presta tot ceea ce este necesar în vederea întreţinerii acesteia.
Faptul că s-a stipulat în contract ca, într-o primă perioadă, prestaţia debitorilor să constea într-o sumă de bani, nu poate duce la concluzia că natura juridică a contractului este cea de rentă viageră, în condiţiile în care voinţa părţilor, aşa cum rezultă din clauzele contractuale, a fost aceea de a presta întreţinerea.
C.A. Cluj, dec. nr. 1518/R din 15 iunie 2009,
La data de 27.09.2007 s-a pronunţat sentinţa civilă nr.1029 de către Judecătoria Dej, prin care s-a admis acţiunea formulată de reclamanta D.F. împotriva pârâţilor E.B., E.F.B. şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de întreţinere autentificat la 15.11.2004 şi restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului de întreţinere menţionat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de întreţinere autentificat la 15.11.2004, cu anexele aferente, reclamanta a transmis pârâţilor nuda proprietate asupra imobilului situat în D., (...) înscris în Cartea funciară 800, A + 3, nr. top. 4/1, de sub B. 26,30, în schimbul sumei de 300 lei lunar, sumă necesară întreţinerii sale. Se precizează în contract că, în momentul în care reclamanta nu va mai fi capabilă să se întreţină singură, pârâţii vor angaja o persoană care va presta tot ce este necesar în vederea întreţinerii sale. De la acea dată pârâţii nu vor mai fi obligaţi să-i plătească 300 lei lunar, întreţinerea urmând a consta în: asigurarea hranei, îmbrăcămintei, încălţămintei, încălzit, iluminat, asistenţă medicală în caz de nevoie, inclusiv procurarea medicamentelor pentru tratament ambulatoriu.
Instanţa a reţinut din probele administrate că, la data de 21.02.2006, reclamanta a notificat pârâţii pentru ca în termen de o săptămână de la primirea actului să-i pună la dispoziţie o persoană care să o îngrijească permanent. Precizează în notificare condiţia ca această persoană să-i fie cunoscută şi să fie acceptată de ea pentru a locui în permanenţă împreună. Pârâţii au solicitat, la 1 martie 2006, Primăriei D., efectuarea unei anchete socio-medicale pentru evaluarea gradului de dependenţă a persoanei întreţinute. Prin adresa nr. 5757/07.03.2006, persoanele care au efectuat ancheta au concluzionat că la acea dată pretenţia reclamantei de a i se pune la dispoziţie o persoană care să o îngrijească permanent nu era justificată.
La 15 mai 2007, în cursul procesului, pârâţii au încheiat un contract de angajare prin care martora E.E. s-a obligat să presteze servicii de întreţinere şi supraveghere în favoarea reclamantei contra unui tarif de 50 lei/săptămână. Fiind audiată în instanţă, martora a relatat că s-a întâlnit prima dată cu reclamanta (...) la 22 mai 2007, în spital, reclamanta fiind internată cu „accident vascular cerebral"; înainte de luna mai 2007, martora nu a stat de vorbă cu reclamanta, nu o cunoştea, însă, din spusele pârâţilor ştia că aceasta ar fi refuzat să mai fie întreţinută de pârâţi.
Nu există nicio dovadă la dosar din care să rezulte că în perioada 21.02.2006 - 15.05.2007 reclamanta ar fi beneficiat, pe cheltuiala pârâţilor, de asistenţa unei persoane, în condiţiile în care a formulat expres această cerere, în baza clauzelor contractuale.
Martorii audiaţi relatează că reclamanta fiind în vârstă şi bolnavă, ar fi avut nevoie în această perioadă de o persoană care să locuiască împreună cu ea, să-i asigure efectiv întreţinere, să îi asigure suportul moral pentru a depăşi problemele legate de vârstă şi sănătate.
Instanţa a reţinut că obligaţia de întreţinere asumată de pârâţi trebuie înţeleasă prin prisma dispoziţiile art. 970 alin. (2) coroborat cu art. 981 C. civ. Conform acestor texte de lege, convenţia obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut în acestea, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea le dă obligaţiei, după natura sa.
Concluzionând că între prestaţia promisă prin contract şi prestaţia efectivă există o neconcordanţă, care intră în sfera noţiunii de neexecutare, în temeiul art. 1020-1021 C. civ., contractul a fost rezoluţionat.
Prin decizia civilă nr. 590/A/05.11.2008 a Tribunalului Cluj, a fost admis apelul formulat de către E.B. şi E.F.B. împotriva sentinţei civile nr. 1029/27.09.2007, pronunţată de Judecătoria Dej, care a fost modificată, în sensul că a fost respinsă acţiunea civilă formulată de către reclamanta D.F., în contradictoriu cu pârâţii E.B. şi E.F.B., ca nefondată.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul a reţinut, referitor la natura juridică a contractului, că în mod judicios prima instanţă a stabilit că, în speţă, convenţia intervenită între părţi este un contract de întreţinere, iar nu un contract de rentă viageră, în condiţiile în care părţile au avut încă de la început reprezentarea obligaţiilor contractuale, cauza obligaţiei apelantei fiind tocmai întreţinerea.
Părţile au avut reprezentarea încheierii unui contract de întreţinere, stabilind însă modalităţi diferite de executare, respectiv într-o primă fază - achitarea unei sume de bani, iar din momentul în care se va naşte starea de nevoie a reclamantei-intimate - angajarea unei persoane care va presta tot ceea ce este necesar în vederea întreţinerii acesteia.
Schimbarea obiectului obligaţiei vizează situaţia în care creditorul acceptă ca debitorul să execute o altă prestaţie decât cea la care era ţinut în raportul obligaţional iniţial. Or, în cauza dedusă judecăţii, obligaţia este aceeaşi, fiind diferită doar modalitatea de executare.
Faptul că s-a stipulat în contract ca, într-o primă perioadă, prestaţia recurenţilor să constea într-o sumă de bani nu este de natură să conducă la concluzia că natura juridică a contractului este cea de rentă viageră, în condiţiile în care voinţa părţilor, aşa cum rezultă din clauzele contractuale, a fost aceea de o întreţine pe reclamanta-intimată, respectiv de a presta întreţinerea.
Tribunalul a reţinut că, deşi prima instanţă a stabilit corect natura juridică a contractului intervenit între părţi, aceasta a reţinut o stare de fapt eronată, ceea ce a condus la o soluţie de aceeaşi natură.
Astfel, Tribunalul a reţinut că materialul probator administrat în primă instanţă conduce la concluzia că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, ceea ce justifică menţinerea contractului, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind una contrară.
Conform contractului, reclamanta-intimată a transmis apelanţilor-pârâţi nuda proprietate asupra imobilului situat în localitatea D., (...), judeţul C. Părţile au mai convenit ca, în momentul în care reclamanta-intimată nu se va mai putea îngriji singură, pârâţii-apelanţi să nu-i mai plătească suma de 300 lei lunar, din acel moment întreţinerea urmând să constea în „asigurarea hranei, încălţămintei, încălzit, iluminat, curăţenie, asistenţă medicală în caz de nevoie, inclusiv procurarea medicamentelor pentru tratament medical permanent ambulatoriu".
Referita- la executarea contractului, s-a constatat că intimata-reclamantă a contestat faptul că a primit lunar suma de 300 lei de la pârâţii-apelanţi, susţineri care au fost infirmate însă de scriptele depuse la dosar. Mai mult, s-a constatat că pârâţii-apelanţi au suportat şi costul utilităţilor de care a beneficiat intimata, începând cu anul 2007, deşi la acea dată intima nu se afla în stare de nevoie, respectiv aceasta se putea îngriji singură, astfel că aceste obligaţii nu subzistau în sarcina pârâţilor-apelanţi. Referitor la „starea de nevoie", Tribunalul a apreciat că aceasta a intervenit începând cu luna mai 2007, lună în care reclamanta a suferit un accident vascular, iar în urma internării, s-a stabilit că aceasta are nevoie sa fie îngrijită de altă persoană.
Deşi s-a susţinut contrariul de către reclamanta-intimată, respectiv că starea de nevoie ar fi intervenit începând cu 21.02.2006, nu au putut fi primite aceste susţineri, prin prisma faptului că, din coroborarea probelor administrate a rezultat că intimata s-a ocupat singură de treburile casnice, mergea zilnic la biserică, aspecte confirmate inclusiv de către reclamanta-intimată, cu ocazia luării interogatoriului.
împrejurarea că intimata le-a solicitat la data de 21.02.2006 să-i pună la dispoziţie o persoană care să o ajute nu a fost contestată de apelanţi, însă aceştia au apreciat că intimata este de rea-credinţă, ancheta socială efectuată de către autoritatea tutelară stabilind că intimata nu era în stare de nevoie. Din probele testimoniale s-a reţinut că reclamanta intenţiona să rezoluţioneze unilateral contractul încheiat cu apelanţii-pârâţi.
într-adevăr, din raportul de expertiză medico-legală întocmit la data de 21.07.2007, s-a stabilit că reclamanta-intimată prezintă o tulburare cognitivă uşoară, suferind şi de cardiopatie ischemică şi, având în vedere starea psihică şi somatică a acesteia, s-a opinat că este necesară prezenţa permanentă a unei persoane care să o îngrijească, însă aceste constatări nu conduc în mod obligatoriu la ideea că „starea de nevoie" a reclamantei-intimate ar fi existat anterior accidentului vascular, respectiv anterior lunii mai 2007. Or, s-a reţinut că în luna mai 2007, imediat ce au aflat de internarea reclamantei-intimate, apelanţii-pârâţi au desemnat o persoană care să o ajute pe reclamanta-intimată, însă aceasta a refuzat ajutorul. De altfel, şi apelanţii au vizitat-o pe aceasta la spital, însă reclamanta-intimată a refuzat orice ajutor din partea acestora.
S-a apreciat că reclamanta-intimată este cea care a dat dovadă de rea-credinţă, comportamentul manifestat de către aceasta în raport cu apelanţii-pârâţi fiind unul şicanator, justificat de intenţia acesteia, conturată pe parcursul executării contractului, de a încheia un nou contract de întreţinere cu o altă persoană - numitul D.E. (vecin).
Materialul probator confirmă faptul că la începutul executării contractului, între apelanţii-pârâţi şi intimata-reclamantă nu au fost neînţelegeri, instanţa constatând că acestea au intervenit, însă, în cursul anului 2006, ca urmare a schimbării atitudinii reclamantei-intimate, care a refuzat sa mai primească întreţinere de la apelanţi, datorită friptului că intenţiona să încheie un nou contract de întreţinere cu vecinul D.E.
Aspectul reţinut este confirmat inclusiv de către reclamanta-intimată şi reiese şi din depoziţia reprezentantului autorităţii tutelare, care a fost prezent la data la care reclamanta-intimată s-a deplasat la notar şi şi-a manifestat intenţia de a rezoluţiona unilateral convenţia încheiată cu apelanţii-pârâţi; din aceeaşi depoziţie se reţine că notarul a relevat friptul că reclamanta-intimată s-a prezentat anterior cu numitul D.E., pentru a încheia un contract de întreţinere cu acesta, însă notarul i-a explicat că nu se poate încheia o asemenea convenţie, în condiţiile în care convenţia cu apelanţii-pârâţi este încă în vigoare.
Din depoziţia martorului E.G. se reţine că în luna februarie 2007, respectiv ulterior promovării acţiunii de rezoluţiune a contractului de către reclamanta-intimată, apelantul-pârât a vizitat-o pe aceasta pentru a discuta, dar reclamanta-intimată a refuzat să discute, respectiv să-i permită accesul la domiciliul ei, refuzând totodată să-i înmâneze un rând de chei.
Cu acel prilej, reclamanta-intimată a arătat că este îngrijită de vecinul ei, D.E., afirmaţie care se coroborează cu susţinerile intimatei-reclamante.
Reţinând că rezoluţiunea se poate pronunţa doar la cererea uneia din părţile contractante ale unei convenţii sinalagmatice, ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale, şi constatând că nu poate fi reţinută în sarcina pârâţilor-apelanţi o neexecutare a obligaţiilor, acţiunea reclamantei-intimate trebuie respinsă.
A pronunţa rezoluţiunea contractului în această cauză ar echivala cu promovarea ideii de arbitrariu, respectiv ar însemna să se confere valoare relei-credinţe, ceea ce ar contraveni principiului care guvernează executarea contractelor, principiu potrivit căruia „convenţiile trebuie executate cu bună credinţă" - art. 970 alin. (1) C. civ.
împotriva acestei decizii a formulat recurs în termenul legal D.F., solicitând modificarea deciziei recurate, cu consecinţa respingerii apelului formulat de pârâţii E. şi menţinerea sentinţei civile nr. 1029/2007, pronunţată de Judecătoria Dej.
în motivarea recursului, recurenta a arătat că decizia pronunţată în apel este dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea pronunţată încalcă dispoziţiile art. 969, art. 970 alin. (2), art. 1020-1021, art. 1100-1101 C. civ. Pârâţii au susţinut că aveau de îndeplinit o obligaţie de plată a unei rente viagere şi nu o obligaţie de întreţinere. Cu toate acestea, deşi instanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de întreţinere, nu s-a realizat îndeplinirea obligaţiei ca fiind una de întreţinere, încălcându-se dispoziţiile art. 969, art. 970 alin. (2) C. civ. Aşa cum s-a arătat în doctrină, în cazul obligaţiei de întreţinere executată prin echivalent, suma datorată trebuia actualizată în funcţie de costurile întreţinerii; în realitate, pârâţii au refuzat să suporte costurile întreţinerii care depăşeau suma de 300 lei, în prezent derizorie.
In al doilea rând, transformarea obligaţiei trebuia să aibă loc la un moment ales după un criteriu obiectiv şi conform susţinerii pârâţilor, momentul obiectiv neputând fi decât ulterior internării în spital a reclamantei. Nu poate fi considerat criteriu obiectiv situaţia în care întreţinuta nu se mai poate ridica din pat, moment la care beneficiază de sprijin din partea instituţiilor statului. Din raportul de expertiză medicală, raportul medicului de familie şi depoziţiile martorilor a rezultat că starea de sănătate a reclamantei se deteriorase mult anterior internării în spital şi, în consecinţă, pârâţii trebuiau să îi acorde îngrijire suplimentară acesteia.
Hotărârea pronunţată de Tribunal încalcă dispoziţiile art. 1100-1101 C. civ., deoarece pârâţii au refuzat executarea completă şi în natură a obligaţiei de întreţinere, rezumându-se la obligaţia de plată a sumei de 300 lei, deşi această sumă nu mai acoperă în prezent nici măcar costul utilităţilor.
în opinia recurentei, hotărârea încalcă dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ., deoarece există o neexecutare a contractului, esenţială, imputabilă pârâţilor, iar sancţiunea legală ar fi rezoluţiunea contractului. Reaua-credinţă a recurentei nu există şi toate probele testimoniale atestă faptul că pârâţii au refuzat îndeplinirea obligaţiilor conform contractului.
împrejurarea că recurenta şi-ar fi găsit un alt întreţinător este nedovedită şi irelevantă în speţă. Din poziţiile exprimate de părţi şi din răspunsurile de la interogatoriu a rezultat cu certitudine faptul că pârâţii au refuzat să execute obligaţia de întreţinere, susţinând că au de executat plata unei rente viagere.
Al doilea motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a modificat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului. Astfel, contractul a fost încheiat ca un contract de întreţinere şi nu ca un contract mixt, iar în clauza referitoare la suma de 3.000.000 lei se face precizarea că este suma necesară întreţinerii recurentei.
In conţinutul contractului se precizează că se preia nuda proprietate cu titlu de întreţinere sau în Cartea funciară urmează să se înscrie o sarcină de întreţinere existentă de la momentul încheierii contractului, fiind incidente dispoziţiile art. 982 C. civ., potrivit căruia toate clauzele se interpretează unele prin altele, dându-i-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg. în plus, clauzele îndoielnice se interpretează în conformitate cu obiceiul locului, potrivit art. 980 C. civ., concluzia ce se impune fiind aceea că avem de a face cu o obligaţie de întreţinere.
în cazul obligaţiei de întreţinere executată prin echivalent, suma datorată trebuie actualizată în funcţie de cursurile întreţinerii pentru a acoperi întreţinerea integral.
Prin întâmpinare, pârâţii E.B. şi E.F.B. au solicitat respingerea recursului.
Pretenţiile recurentei sunt nefondate, pârâţii şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, iar contractul a fost corect interpretat de către instanţă.
Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin decizia civilă nr. 1518/R din 15 iunie 2009, a respins recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de recurentă vizează faptul că decizia s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor legale, iar a doua critică este că instanţa a modificat înţelesul vădit şi neîndoielnic al contractului.
Prima critică nu este fondată. Starea de fapt reţinută de Tribunal demonstrează clar că pârâţii şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de întreţinere încheiat. Nu poate fi reţinută critica că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, refuzând să presteze întreţinerea, deoarece aceştia au prestat întreţinerea stabilită în echivalent bănesc pe toată perioada în care reclamanta s-a putut îngriji singură. Nu este fondată nici critica că nu a fost actualizată suma datorată cu costurile întreţinerii, întrucât, pe lângă suma de 300 lei lunar, din anul 2007 pârâţii au suportat şi costurile utilităţilor de care a beneficiat reclamanta. Or, reclamanta a fost cea care a refuzat suma stabilită prin contract şi şi-a manifestat intenţia de a rezoluţiona contractul de întreţinere cu aceştia pentru a încheia un nou contract de întreţinere cu numitul D.E. Prin urmare, nu poate fi reţinută în sarcina pârâţilor reaua-credinţă în derularea raporturilor contractuale. De la notificarea reclamantei în 2006, pârâţii au solicitat efectuarea unei anchete sociale pentru a constata dacă pretenţiile reclamantei sunt reale sau doar şicana-torii şi s-a stabilit că aceasta nu era în stare de nevoie, fapt confirmat şi de probele testimoniale.
Aşadar, nu era incidenţă dispoziţia din contractul de întreţinere, care consfinţea acordul părţilor, potrivit căreia pârâţii trebuiau să angajeze o persoană să presteze tot ceea ce este necesar întreţinerii reclamantei, deoarece aceasta nu era în nevoie. Prin urmare, dispoziţiile art. 970 alin. (2) C. civ. nu sunt încălcate. Aprecierile reclamantei-recurente referitoare la depoziţiile martorilor şi anchetele sociale efectuate, care trebuie coroborate cu vârsta reclamantei pentru a stabili starea de nevoie a acesteia, nu pot fi primite, fiind inadmisibile după abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ.
Atât creditorul, cât şi debitorul trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale cu bună-credinţă; în consecinţă, având în vedere starea de fapt reţinută, Curtea a constatat că debitorii şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, cea care a refuzat executarea acestora, în mod nejustificat, fiind reclamanta. Prin urmare, dispoziţiile art. 1100-1101 C. civ. au fost corect interpretate de către instanţa de apel.
Neexecutarea contractului are ca efect rezoluţiunea contractului de întreţinere, iar bunul prestat de beneficiarul întreţinerii va fi redobândit de acesta, în timp ce prestaţia de întreţinere, datorită caracterului aleatoriu, nu trebuie restituită. Această împrejurare este cunoscută de reclamantă şi prin urmare în mod corect a fost reţinută schimbarea atitudinii reclamantei în timpul derulării contractului, ca urmare a faptului că a dorit să încheie un contract de întreţinere cu un vecin. Apoi, nu este lipsit de relevanţă comportamentul reclamantei, care a refuzat suma de bani stabilită ca echivalent al întreţinerii, precum şi a discuta cu pârâţii şi accesul la domiciliul acesteia.
Prin urmare, Curtea a constatat că Tribunalul a statuat corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1020-1021 C. civ., reclamanta fiind cea care a refuzat continuarea raporturilor contractuale, şi nu pârâţii-intimaţi.
în ceea ce priveşte natura contractului, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica că instanţa de apel a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului, deoarece în considerentele deciziei se califică contractul încheiat de părţi ca fiind un contract de întreţinere. Este real că pârâţii s-au obligat la plata sumei de 300 lei lunar, dar de comun acord au cuantificat echivalentul obligaţiei de întreţinere. Instanţa de apel, în considerentele deciziei, a motivat convingător de ce contractul încheiat este un contract de întreţinere şi nu de rentă viageră, prin urmare nu a fost schimbat înţelesul contractului.
Având în vedere considerentele mai sus reţinute, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat.
| ← Delimitarea contractului de rentă viageră de convenţia de... | Caz special de rezoluţiune determinat prin dispoziţiile art.... → |
|---|
