Caz special de rezoluţiune determinat prin dispoziţiile art. 1646 C. civ. încălcarea principiului disponibilităţii
| Comentarii |
|
Conform dispoziţiilor art 1646 C. civ., acela în a cărui favoare s-a înfiinţat, cu titlu oneros, o rendită pe viaţă, poate să ceară desfiinţarea contractului, dacă înfiinţătorul ei nu dă asigurările stipulate pentru executare.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat rezoluţiunea contractului de rentă viageră şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, menţionând în mod expres dispoziţiile art 1646 C. civ. ca temei juridical acţiunii sale. Faptul că în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a făcut referire şi la împrejurarea că pârâţii nu şi-au achitat ratele restante ori le-au achitat cu întârziere nu este de natură a determina concluzia că a înţeles să solicite rezoluţiunea contractului de rentă viageră, conform dispoziţiilor art 1020-1021 C. civ., instanţa de apel încălcând principiul disponibilităţii prin soluţionarea acţiunii în baza acestor ultime temeiuri.
C.A. Timişoara, s. civ., dec. nr. 1113 din 12 noiembrie 2008,
Prin decizia civilă nr. 490/A din 17 iunie 2008, Tribunalul Timiş a admis apelul declarat de pârâţii K.J. şi K.B. împotriva sentinţei civile nr. 210/30.01.2008, pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. (...), pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Lugoj.
Iniţial, în prima fază procesuală, Judecătoria Lugoj a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta E.F. şi a dispus rezoluţiunea contractului de rentă viageră rezultat în urma transformării contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat la 04.05.1999, precum şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor şi reintabulării reclamantei asupra imobilului înscris în Cartea funciară 9774/B/J., nr. top. 9003/10/B/XIII.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că rezoluţiunea contractului pentru neexecutare nu poate fi cerută de credirentier, acesta putând să ceară rezoluţiunea numai dacă debiren-tierul nu prezintă garanţii pentru asigurarea plăţii rentei, conform dispoziţiilor art. 1646 C. civ.
Astfel, prima instanţă a avut în vedere că, în speţa de faţă, pârâţii nu au făcut nici dovada şi nici nu au prezentat vreo garanţie că pot plăti renta stabilită de către instanţa de judecată la data şi în cuantumul prevăzut, iar probele din dosar au scos în evidenţă faptul că aceştia nu pot plăti reclamantei renta viageră în condiţiile stipulate prin sentinţele judecătoreşti.
Prin apelul declarat în cauză, pârâţii apelanţi K.J. şi K.B. au criticat hotărârea primei instanţe pentru aceea că nu se putea dispune rezoluţiunea, ci rezilierea contractului şi că în mod greşit s-a dispus rezoluţiunea şi s-a reţinut că nu prezintă garanţii, deşi şi-au achitat obligaţiile faţă de reclamantă, precizând că solicită înlăturarea depoziţiei martorei audiate în cauză.
Tribunalul a apreciat că este întemeiat apelul pârâţilor, cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare, reţinând că prima instanţă a rezoluţionat contractul din perspectiva unui temei juridic - art. 1646 C. civ. - străin învestirii sale, neobservând că, potrivit cererii introductive şi notelor de şedinţă depuse ulterior, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea prestaţiilor ce incumbă debirentierilor, respectiv a plăţii rentei lunare, acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ. şi nu pe dispoziţiile art. 1646 C. civ., ce face vorbire despre rezoluţiunea rentei viagere pentru ipoteza în care debirentierul nu prezintă garanţii pentru asigurarea plăţii rentei, deturnând cele două cauze debendi şi petendi.
împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamanta E.F., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reclamanta-recurentă şi-a întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că decizia atacată este nelegală, întrucât instanţa de apel nu s-a circumscris motivelor de apel privind sentinţa apelată şi a schimbat natura şi înţelesul actului dedus judecăţii.
Recurenta a mai susţinut că temeiul juridic al acţiunii, menţionat în mod expres, vizează dispoziţiile art. 1646 C. civ., care prevăd că în ipoteza în care debirentierul nu prezintă garanţii pentru asigurarea plăţii rentei se poate dispune rezoluţiunea, iar faptul că în cuprinsul acţiunii se face vorbire tangenţial şi de neachitarea ratelor restante, cât şi de atitudinea necorespunzătoare a pârâţilor faţă de recurentă în perioada în care aceasta era intonată în spital, nu este de esenţa acţiunii.
Recurenta a susţinut, totodată, că prin menţiunea neachitării ratelor restante şi întârzierea în plata ratelor s-a dovedit în plus că pârâţii nu oferă nicio garanţie pentru asigurarea plăţii rentei, precizând că pârâtul, care este pensionar, a rămas singur şi abia îşi asigură propria existenţă, pârâta fiind plecată în străinătate.
Pârâţii-intimaţi au fost citaţi cu menţiunea de a depune întâmpinare, însă nu au dat curs solicitării instanţei.
în urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Curtea a apreciat că recursul reclamanţilor este întemeiat, pentru considerentele ce succed.
într-adevăr, din cuprinsul cererii introductive rezultă că reclamanta a solicitat rezoluţiunea contractului de rentă viageră şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, menţionând în mod expres dispoziţiile art. 1646 C. civ. ca temei juridic al acţiunii sale, iar faptul că în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a făcut referire la împrejurarea că pârâţii nu şi-au achitat ratele restante ori le-au achitat cu întârziere nu este de natură a trage concluzia că aceasta a înţeles să solicite rezoluţiunea contractului de rentă viageră în temeiul dispoziţiilor art. 1020-1021 C. civ., şi nu în temeiul art. 1646 C. civ.
Cu alte cuvinte, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 584 C. proc. civ. şi principiul disponibilităţii atunci când a schimbat temeiul juridic al acţiunii reclamantei.
în consecinţă, având în vedere că prin decizia atacată instanţa de apel nu a cercetat fondul cauzei şi în limitele învestirii sale prin cererea de apel, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi ale art. 312. alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Curtea a admis recursul reclamantei, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Notă: Acest caz special de rezoluţiune a contractului de rentă viageră este reluat prin Noul Cod Civil, art. 2251, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2011 (M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011):
„Art. 2251: Rezoluţiunea contractului la cererea credirentierului
(1) Creditorul unei rente viagere constituite cu titlu oneros poate cere rezoluţiunea contractului dacă debirentierul nu depune garanţia promisă în vederea executării obligaţiei sale ori o diminuează.
(2) Credirentierul are dreptul la rezoluţiune pentru neexecutarea fără justificare a obligaţiei de plată a rentei de către debirentier.
(3) în lipsa unei stipulaţii contrare, rezoluţiunea nu conferă debiren-tierului dreptul de a obţine restituirea ratelor de rentă deja plătite".
| ← Calificarea convenţiei. Diferenţiere faţă de întreţinere | Invocarea nulităţii. Eroare cu privire la natura juridică a... → |
|---|
