Inducerea în eroare cu prilejul încheierii contractului. Elemente probatorii. Inserarea în conţinutul convenţiei a menţiunii potrivit căreia acesta a fost semnat la sediul biroului notarial, şi nu la domiciliul părţilor. Efecte. Inexistenţa unor fapte pen
| Comentarii |
|
împrejurarea că, după încheierea contractului de rentă viageră, relaţiile dintre părţi s-au deteriorat, nu constituie un indiciu de natură a aprecia că manifestarea de voinţă a credirentierilor ar fi fost viciată. Actul juridic a fost încheiat cu acordul de voinţă al părţilor, deplasarea notarului la locuinţa acestora s-a realizat în urma solicitării lor, iar înainte de a li se lua consimţământul la autentificare, notarul public le-a înmânat câte un exemplar al contractului, după care au fost întrebaţi dacă s-a plătit preţul indicat în contract şi dacă sunt de acord cu clauzele acestuia, şi anume cu dreptul de rentă viageră.
Inserarea în conţinutul convenţiei a menţiunii potrivit căreia acesta a fost semnat la sediul biroului, şi nu la domiciliul petiţionarilor, nu poate conduce la reţinerea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), respectiv neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), lipsind latura subiectivă.
I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 112 din 19 ianuarie 2009,
Prin sentinţa penală nr. 234 din 3 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a C-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petiţionara C.M. împotriva rezoluţiei din data de 1 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 749/P/2007. A fost menţinută rezoluţia atacată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin rezoluţia nr. 749/P/2007 din data de 1 iulie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public A.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prevăzută de art. 246 C. pai., fals intelectual - prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), neglijenţă în saviciu - prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi complicitate la înşelăciune - prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii M.Ş. şi M.A., poitru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi fals în declaraţii - prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionara C.M., în calitate de moştenitoare a numitei F.M., aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. 1315/II/2/2008 din 25 iulie 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. împotriva rezoluţiei procurorului, petiţionara C.M. a formulat plângere la instanţa de fond, în condiţiile prevăzute de art. 278 C. pen., solicitând admiterea acesteia şi, în rejudecare, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. în motivarea plângerii, petiţionara a arătat că, profitând de vârsta înaintată a numitei F.M. şi a soţului său, D.G. (în prezent, ambii decedaţi) şi de starea precară de sănătate, muniţii M.Ş. şi M.A., cu complicitatea notarului public A.L., i-ar fi indus în eroare pe cei doi soţi cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de abitaţie viageră, autentificat la 8 iunie 2004.
Instanţa de fond, analizând rezoluţia procurorului, în raport de actele premergătoare efectuate în cauză, a apreciat că aceasta este legală, nepu-tându-se reţine indicii care să contureze săvârşirea de către făptuitori a vreunei fapte penale.
împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs petiţionara C.M., solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea plângerii şi desfiinţarea rezoluţiei atacate.
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în temeiul dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că între numiţii F.M. şi M.Ş., respectiv M.A., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de rentă viageră, autentificat la 8 iunie 2004 de notarul public A.L. Actul juridic a fost încheiat cu acordul de voinţă al părţilor, iar deplasarea notarului la locuinţa soţilor F.M. şi D.G. s-a realizat în urma solicitării acestora.
înainte de a li se lua consimţământul la autentificare, notarul public A.L. le-a înmânat soţilor F.M. şi D.G. câte un exemplar al contractului, după care aceştia, precum şi M.A., au fost întrebaţi dacă s-a plătit preţul indicat în contract şi dacă sunt de acord cu clauzele acestuia, şi anume cu dreptul de roită viageră. Părţile au confirmat preţul, nu au avut de Scut obiecţiuni, semnând exemplarele puse la dispoziţia acestora de către notarul A.L. La scurt timp, contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat la sediul biroului notarial şi de făptuitorul M.Ş.
împrejurarea că, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, relaţiile dintre părţi s-au deteriorat nu constituie un indiciu de natură a aprecia că manifestarea de voinţă a numiţilor F.M. şi D.G. ar fi fost viciată.
Cât priveşte activitatea notarului public A.L., aceasta şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în condiţiile legii.
Inserarea în conţinutul contractului de vânzare-cumpărare a menţiunii potrivit căreia acesta a fost semnat la sediul biroului, şi nu la domiciliul petiţionarilor nu poate conduce la reţinerea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), respectiv neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), lipsind latura subiectivă.
Ca atare, atât sentinţa pronunţată de instanţa de fond, cât şi rezoluţia procurorului sunt legale şi temeinice.
Pe cale de consecinţă, înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat recursul declarat de petiţionara C.M. împotriva sentinţei penale nr. 234 din 3 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Il-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.<
| ← Invocarea nulităţii. Eroare cu privire la natura juridică a... | Caracterul gratuit al mandatului → |
|---|
