Delimitarea contractului de rentă viageră de convenţia de întreţinere. Elemente distinctive
| Comentarii |
|
Deşi contractul de întreţinere se aseamănă cu contractul de rentă viageră, acestea nu se confundă, una dintre deosebirile dintre ele fiind aceea că, în timp ce contractul de rentă viageră cuprinde o obligaţie de a da, contractul de întreţinere are ca obiect o obligaţie de a face.
Raţiunea convenţiei de rentă viageră este plata periodică a unei prestaţii în bani, ce urmează a se achita persoanei care înstrăinează bunul, până la decesul acesteia.
Or, aşa cum reiese din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere în cauză, cumpărătorii s-au obligat ca, în schimbul bunului înstrăinat lor, să asigure întreţinerea în natură a vânzătorului (hrană, căldură, îngrijiri medicale în timpul vieţii, iar, după moarte, să-l înmormânteze, potrivit obiceiului creştinesc), vânzătorul rezervându-şi dreptul de uzufruct viager asupra locuinţei înstrăinate.
C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 2664 din 9 decembrie 2003,
în P.R. nr. 5/2004
Prin sentinţa civilă nr. 1377/26.02.2003 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul T.A. împotriva pârâţilor V.W., V.M., V.B., prin care s-a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat la 13.03.2002 de B.N.P. N.M.E.
Pentru a hotărî în acest sens, s-a reţinut de către prima instanţă că, fiind vorba despre un contract de întreţinere, nu îi pot fi aplicabile dispoziţiile speciale ce guvernează regimul juridic al contractului de rentă viageră, cu care se aseamănă, deci nu îi sunt aplicabile nici prevederile art. 1645 C. civ. Valabilitatea contractului în discuţie urmează a fi analizată în raport cu regulile generale, iar vârsta înaintată a autorului reclamantului şi boala de care acesta suferea de mulţi ani nu sunt elemente care să conducă la concluzia că moartea acestuia era iminentă şi că, prin urmare, lipseşte cauza contractului încheiat.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamantul.
Prin cererea de apel s-au adus hotărârii primei instanţe următoarele critici: instanţa de fond a interpretat în mod greşit susţinerile reclamantului, în sensul de a se constata lipsa cauzei contractului pe motivul necunoaşterii de către pârâţi a iminentului deces al lui C.I.
Apelantul susţine că, întrucât vânzătorul se afla în această stare şi era o persoană trecută de 90 de ani, s-ar fi impus ca notarul să ceară şi opinia unui specialist cu privire la sănătatea lui mintală.
Se relatează apoi o serie de situaţii şi împrejurări din care apelantul deduce intenţia pârâţilor de a-i capta atenţia şi a-l induce în eroare pe bătrân în legătură cu adevăratul lor scop.
Atâta timp cât pârâţii cunoşteau starea şubredă de sănătate a defunctului şi puteau anticipa faptul că, la peste 90 de ani, un bolnav de arterită în stadiu avansat nu mai poate trăi mult, riscul încheierii contractului de întreţinere era absolut nul, faţă de valoarea imobilului şi felul prestaţiilor la care se obligau.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut următoarele:
Contractul a cărui validitate a fost contestată în cauză, deşi intitulat contract de vânzare-cumpărare, reprezintă în esenţă un contract tipic de întreţinere prin care intimaţii, care au dobândit în baza acestuia proprietatea apartamentului nr. 58 situat în Bucureşti, Bd. N.G., sector 3, s-au obligat să-i asigure lui C.I. întreţinere pe tot restul vieţii, constând în alimente, medicamente, haine, asigurarea unei locuinţe, cheltuielile de înmormântare şi parastase.
Singurul motiv de nulitate a contractului invocat a fost lipsa cauzei mediate a acestuia, lipsa lui alea sau, altfel spus, lipsa riscului unei pierderi pentru intimaţi.
Prin urmare, nu prezintă relevanţă în cauză îndoielile exprimate de către apelant cu privire la capacitatea notarului de a aprecia starea de sănătate mintală a numitului C.I. şi nici opinia exprimată de acesta cu privire la necesitatea obţinerii în prealabil a unui certificat constatator al sănătăţii mintale.
De asemenea, nu sunt relevante, ca motive distincte de nulitate a contractului, susţinerile potrivit cărora intimaţii, prin captaţie şi sugestie şi inducerea în eroare a autorului apelantului, au reuşit să-i câştige acestuia încrederea.
Apelantul îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul agresiv în care prima instanţă a răspuns teoriei sale privitoare la necesitatea aprecierii incidenţei în cauză a prevederilor art. 1645 C. civ. (reglementate în materia contractului de rentă viageră), invocat ca motiv subsidiar, după cum afirmă el.
Referitor la acest aspect, Tribunalul a constatat că în cererea de chemare în judecată nu se identifică un motiv principal şi un altul subsidiar, ci, dimpotrivă, se observă că întreaga argumentare a reclamantului se concretizează în a demonstra aplicabilitatea în cauză a regulile»- prevăzute de Codul civil în materia contractului de rentă viageră, inclusiv a cazului special de nulitate absolută consacrat prin dispoziţiile art. 1645 C. civ.
în mod corect respinge prima instanţă această teză fundamental greşită, potrivit căreia contractul de întreţinere şi contractul de rentă viageră, fiind asemănătoare, ambele aleatorii, se supun aceloraşi reguli.
Nemaifiind pe tărâmul prezumţiilor legale (căci nulitatea consacrată de art. 1645 C. civ. are la bază o prezumţie legală absolută de lipsă a cauzei), lipsa cauzei trebuie demonstrată.
Din modul de formulare a cererii de chemare în judecată, a motivelor de apel, a întrebărilor adresate intimaţilor la interogatoriu, se înţelege că apelantul nu a contestat nicio clipă sprijinul acordat bătrânului de către intimaţi în diverse moduri, dimpotrivă, îl recunoaşte şi chiar este mulţumit de solicitudinea manifestată de aceştia, pe care însă o interpretează ca fiind premeditată şi călăuzită de alte scopuri.
Deşi afirmă că intimaţii au avut o influenţă negativă asupra autorului său, pe care au încercat să îl izoleze complet, interzicându-i vizitele fiului şi ale vecinilor, probele administrate nu au dovedit aceasta.
Dimpotrivă, chiar martorii audiaţi la propunerea apelantului au relevat că bătrânul avea relaţii cu vecinii, era vizitat de aceştia. însăşi martora D.Ş. afirmă că se mai ducea pe la defunct pentru a-i duce mâncare, chiar înainte cu 2-3 luni de deces. Martora C.E. susţine că defunctul a rugat o altă vecină să îi cumpere pâine.
Martorii intimaţilor au confirmat şi ei că bătrânul era vizitat şi îngrijit de vecini, cu care păstra legătura.
A rezultat din depoziţiile martorilor că, într-adevăr, în ultimii ani de viaţă, bătrânul a refuzat vizitele şi ajutorul fiului său, martorii reclamantului declarând că nu cunosc cauza acestui comportament, în timp ce martorii pârâţilor au arătat că I.C. era supărat pe fiul său, care a încercat chiar să-l ducă la azil.
Mai mult, martorii apelantului au relevat prin depoziţiile lor că autorul acestuia încă se putea deplasa în perioada ce a precedat decesului, deci nu se afla într-o stare de zăcere, de neputinţă totală. D.Ş. susţine că, cu 3-4 zile înainte de deces, l-a văzut pe tatăl reclamantului stând pe scaun la bucătărie. C.E. susţine că bătrânul chiar a ieşit din casă în grădina blocului cu aproximativ 2 săptămâni înainte de deces.
Chiar dacă decesul beneficiarului întreţinerii a intervenit, de altfel accidental, la doar 9 zile de la încheierea contractului, în cauză nu există argumente certe în sensul că intimaţii au ştiut sau poate au putut anticipa aceasta.
Prin decizia civilă nr. 1991/2003 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care a invocat faptul că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurentul apreciază faptul că la data încheierii contractului, numitul C.I. era netransportabil, iar în încheierea de autentificare s-a arătat că era în deplinătatea facultăţilor mintale. Se arată că notarul public trebuia să ceară un act medical pentru întărirea convingerii asupra deplinătăţii facultăţilor mintale, având în vedere că era vorba de o persoană care depăşise vârsta de 90 de ani şi era netransportabilă.
Chiar dacă percepţia de la faţa locului a notarului a fost că vânzătorul era o persoană în deplinătatea facultăţilor mintale, notarul nu putea constata acest aspect, ci avea nevoie de acte medicale.
Se precizează că din anul 1997, situaţia defunctului se înrăutăţise, tratamentul urmat fiind o consecinţă a stării sănătăţii şubrede.
Aspectele privind starea de sănătate a acestuia au fost relevate instanţei cu actele medicale emanate de Spitalul Sf. Pantelimon, starea gravă a sănătăţii fiind cunoscută de cumpărători anterior încheierii contractului, aşa cum reiese şi din depoziţiile martorilor audiaţi.
Locul întâlnirii pârâţilor cu defunctul a fost biserica din cartier, ceea ce dovedeşte preocuparea pârâţilor în a-şi realiza venituri prin înşelarea credinţei persoanelor suferinde.
Fără ştirea reclamantului, tatăl acestuia a intentat o acţiune injustiţie, solicitând rezilierea contractului de întreţinere pe care îl avea cu fiul său, motivând lipsa îngrijirilor, acţiunea fiind admisă în recurs şi desfiin-ţându-se contractul, deşi reclamantul nu a avut cunoştinţă de acest litigiu, fiind citat la vechea sa adresă.
Recurentul arată că defunctul suferea de mult timp de arterită, având dificultăţi la mers şi internări repetate în spital, aspecte necontestate de pârâţi.
Se mai precizează că din certificatul constatator al decesului defunctului reiese cauza decesului, şi anume stop cardiac, cauza antecedenţă a acestuia fiind arterioscleroza, boală incurabilă.
Se menţionează, astfel, că pârâţii au încheiat un contract aleatoriu cu C.I., care era în vârstă şi grav bolnav de arterită, ei cunoscând aceste aspecte, şi anume faptul că sfârşitul defunctului era foarte aproape.
Recurentul arată că, deşi al doilea motiv al acţiunii se referea la art. 1645 C. civ. drept cauză de nulitate a contractului încheiat, instanţa a desfiinţat vehement aceste susţineri, prin raportarea lor la teoria generală a dreptului, fără însă a concretiza situaţia de faţă la aceste susţineri.
Criticile învederate în primul motiv de recurs pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. IOC. proc. civ. se arată că instanţele nu s-au pronunţat asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în sensul că, deşi reclamantul a învederat instanţei importanţa fiecărui act în parte şi modul cum acestea dovedesc lipsa cauzei contractului, instanţa s-a mulţumit să susţină că vârsta înaintată, natura bolii şi durata acesteia nu pot duce la concluzia că moartea este iminentă.
Recursul de faţă este considerat a fi nefondat de către Curtea de Apel Bucureşti şi respins ca atare, pentru considerentele care vor urma.
Criticile învederate prin primul motiv de recurs simt nefondate, motiv încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Contractul a cărui nulitate se solicită este un contract de întreţinere, în care vânzător cu clauză de întreţinere a fost C.I., iar cumpărători sub clauză de întreţinere au fost V.M. şi V.W.
Deşi contractul de întreţinere este asemănător rentei viagere, aceste două contracte nu se confundă, una dintre deosebirile dintre aceste contracte fiind aceea că, de fapt, contractul de rentă viageră cuprinde o obligaţie de a da, în timp ce contractul de întreţinere, o obligaţie de a face.
Aşa cum reiese din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere, cumpărătorii s-au obligat ca, în schimbul bunului înstrăinat lor, să asigure vânzătorului întreţinere în natură (hrană, căldură, îngrijiri medicale în timpul vieţii, iar după moarte, să-l înmormânteze potrivit obiceiului creştinesc), vânzătorul rezervându-şi dreptul de uzufruct viager asupra locuinţei înstrăinate.
Raţiunea contractului de rentă viageră este plata periodică a unei prestaţii în bani ce urmează a se plăti persoanei care înstrăinează bunul, până la decesul acesteia din urmă, aşa cum recunoaşte de altfel însuşi reclamantul-recurent.
Rezultă astfel că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1645 C. civ.
Cauza fiecăreia dintre cele două obligaţii reciproce este tocmai executarea prestaţiei ce se are în vedere atât de către vânzător, cât şi de către cumpărător.
în litigiul de faţă, nu este vorba despre lipsa cauzei, invocată de către recurentul-reclamant, cumpărătorii asumându-şi la data încheierii contractului un risc, neputând cunoaşte cu exactitate perioada cât va mai trăi vânzătorul.
Deşi, prin critica sa, recurentul a vizat nerespectarea dispoziţiile art. 966 şi art. 1645 C. civ., în fript nu a probat aspectele învederate.
Cu privire la critica referitoare la consemnările notarului public care a autentificat contractul, este de reţinut faptul că, în realitate, constatările notarului fac dovada până la înscrierea în fals, ceea ce nu s-a probat în cauză.
Faptul că bolnavul nu era deplasabil şi era vârstnic nu era de natură să-l determine pe notar să solicite acte medicale doveditoare ale deplinătăţii facultăţilor mintale ale vânzătorului.
De altfel, aceste aspecte invocate de către recurent exced obiectului litigiului.
în realitate, recurentul urmăreşte o reapreciere a probelor administrate, prin unele din criticile invocate, ceea ce pe calea recursului nu este posibil.
De altfel, din întregul ansamblu probator reiese netemeinicia susţinerile» recurentului.
Aspectul invocat, că părţile contractante s-ar fi cunoscut la biserică, nu schimbă situaţia de fapt reţinută, neavând relevanţă în cauză.
Cu privire la starea de boală a vânzătorului, intimaţii nu au negat faptul că acesta era bolnav, putând să cunoască faptul că durata vieţii acestuia nu va fi îndelungată, însă acest lucru nu înlătură existenţa elementului „alea" al contractului de întreţinere, pârâţii asumându-şi la data încheierii contractului obligaţia să-l întreţină pe vânzător pe durata vieţii acestuia, indiferent care ar fi fost aceasta şi neputând anticipa mai ales iminenţa decesului vânzătorului.
Deci, pentru a constata lipsa cauzei contractului, nu este suficient să se constate că beneficiarul întreţinerii a murit la numai 9 zile de la încheierea contractului, cu atât mai mult cu cât din depoziţiile martorilor reiese că anterior decesului cu cca. 2 săptămâni, vânzătorul a fost văzut în grădina blocului, iar cu 3-4 zile înainte de deces stând pe scaun la bucătărie. Aşadar, pârâţii nu se aşteptau la moartea iminentă a acestuia, neputând cunoaşte aspectul că bătrânul va suferi un stop cardiac şi că nu va mai trăi decât o scurtă perioadă de timp, chiar dacă acesta suferea de arterită.
Referitor la legalitatea hotărârii prin care i-a fost admisă acţiunea tatălui reclamantului şi s-a reziliat contractul de întreţinere încheiat cu fiul său, aceasta nu poate fi pusă în discuţie în cadrul acestui litigiu, fiind vorba de o hotărâre irevocabilă.
Cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, actele la care se face referire şi care dovedesc vârsta, diagnosticul şi certificatul de deces al defunctului fiind analizate de către instanţă şi fâcându-se referiri la aceste aspecte, în considerentele atacate.
Aşa cum s-a reţinut în cele mai sus arătate, nu este suficient ca vânzătorul să aibă o vârstă înaintată şi să fie bolnav pentru a se cunoaşte perioada cât acesta va mai trăi, cu atât mai mult cu cât vânzătorul a decedat în urma unui stop cardiac, ce nu putea fi prevăzut de către cumpărători.
Faţă de aceste considerente recursul s-a respins ca nefondat..
Note: 1. Pentru noţiunea şi modalităţile de constituire ale contractului de rentă viageră, a se vedea Noul Cod Civil, art. 2242 şi art. 2243-.
„Art. 2242: Noţiunea
(1) Prin contractul de rentă viageră o parte, numită debirentier, se obligă să efectueze în folosul unei anumite persoane, numită crediren-tier, prestaţii periodice, constând în sume de bani sau alte bunuri fungibile.
(2) Renta viageră se constituie pe durata vieţii credirentierului dacă părţile nu au stipulat constituirea acesteia pe durata vieţii debirentierului sau a unei terţe persoane determinate.
Art. 2243: Modurile de constituire
(1) Renta viageră poate fi constituită cu titlu oneros, în schimbul unui capital de orice natură, sau cu titlu gratuit şi este supusă, sub rezerva dispoziţiilor capitolului de faţă, regulilor proprii ale actului juridic de constituire.
(2) Atunci când renta viageră este stipulată în favoarea unui terţ, chiar dacă acesta o primeşte cu titlu gratuit, contractul nu este supus formei prevăzute pentru donaţie".
Un element de noutate îl constituie posibilitatea de constituire a rentei viagere, potrivit voinţei părţilor, pe durata vieţii debirentierului sau a unei terţe persoane determinate, urmând ca, în lipsă de dispoziţie expresă în acest sens, să se aplice regula stabilirii rentei pe durata vieţii credirentierului.
Se poate observa totodată că renta viageră îşi păstrează şi în noua reglementare caracterul consensual, spre deosebire de convenţia de întreţinere care, în regimul noului Cod civil, devine un contract solemn, pentru care se stabileşte obligativitatea încheierii în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute - art. 2255.
Dar, întrucât art. 2243 alin. (1) din noul cod civil face referire la regulile proprii ale actului juridic de constituire, sub rezerva dispoziţiilor capitolului de faţă, apreciez că, în caz de încheiere cu titlu gratuit prin donaţie sau testament, se aplică regulile de formă şi de fond pentru aceste acte juridice. Prin excepţie, conform dispoziţiilor art. 2243 alin. (2) din noul Cod civil, „atunci când renta viageră este stipulată în favoarea unui terţ, chiar dacă acesta o primeşte cu titlu gratuit, contractul nu este supus formei prevăzute pentru donaţie", prevederi legale existente şi în actualul Cod civil - art. 1642 alin. (2).
2. A se vedea şi prevederile art. 2248 alin. (1) din noul Cod civih
„Art. 2248: Plata ratelor de rentă
(1) în lipsă de stipulaţie contrară, ratele de rentă se plătesc trimestrial Tn avans şi indexate în funcţie de rata inflaţiei".
| ← Novaţia obiectivă a convenţiei de întreţinere. Efecte.... | Calificarea convenţiei. Diferenţiere faţă de întreţinere → |
|---|
In cazul în care o persoană înstrăinează un bun în schimbul unei sume de bani şi al întreţinerii, pentru caracterizarea corectă a actului juridic încheiat, în sensul că este un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere sau un contract de întreţinere, este necesar să se examineze, în raport de valoarea bunului transmis, care este prestaţiunea principală, făcând proporţia între preţul în bani şi cel în natură.
Contractul de vânzare cu clauză de întreţinere nu are o reglementare
Citește mai mult
proprie, ci este un contract nenumit, căruia i se aplică regulile generale din materia actului juridic, nefiind incidente dispoziţiile derogatorii specifice altor contracte. Acestuia nu-i sunt, deci, aplicabile dispoziţiile art. 1645 C. civ., care sunt specifice contractului de rentă viageră, dar îi sunt aplicabile, în afară de regulile generale ale actului juridic, şi cele prevăzute de art. 1635 C. civ., care constituie reglementarea generală pentru toate contractele aleatorii, aplicabile şi contractului de întreţinere, nereglementat de Codul civil, dar care face parte din această categorie de contracte.Trib. Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 1751 din 8 noiembrie 1978, R.R.D. nr. 3/1979, p. 54