Cerere reconvenţională formulată de pârât în contradictoriu cu un terţ faţă de proces, tnadmisibilitate
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. art. 57-59, art. 119 alin. (1)
în cadrul acţiunii în evacuare formulată de A.F.I., în calitate de administrator al imobilului, pârâtul nu poate formula cerere reconvenţională în contradictoriu cu primăria de sector, prin care să pretindă stabilirea unui drept de folosinţă asupra locuinţei. Acţiunea reconvenţională nu poate fi exercitată decât în contradictoriu cu reclamanta din acţiunea principală şi numai dacă este întrunită cerinţa ca pretenţiile formulate pe cale reconvenţională să aibă legătură cu cererea reclamantei.
Cererea pârâtului nu poate fi calificată ca o cerere de chemare în judecată a unei persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, în înţelesul art. 57-59 C. pr. civ., deoarece pârâtul nu a înţeles să cheme în judecată primăria de sector pentru că aceasta ar fi putut solicita, ca şi reclamanta, evacuarea din imobil. Scopul chemării în judecată a terţului este cu totul altul, respectiv, de a se stabili în contradictoriu cu acesta un drept de folosinţă în favoarea pârâtului. Nefiind incidenţă niciuna dintre celelalte forme de atragere a terţilor în proces, cererea formulată de pârât în cadrul procesului iniţiat de reclamantă este inadmisibilă, putând fi reiterată, eventual, pe cale separată.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 331 din 20 februarie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti în dosarul nr. 20756/2004 reclamanta A.F.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M.A. pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună evacuarea acesteia din spaţiul cu destinaţia de locuinţă, situat în Bucureşti, sector 1, pentru lipsa titlului locativ, obligarea la plata sumei de 6.220.162 ROL cu titlu de contravaloare a lipsei de folosinţă şi daune pentru perioada 1 octombrie 2002-31 august 2004.
Intimata a formulat cerere reconvenţională solicitând să i se acorde dreptul de folosinţă pentru camera pe care o ocupă. La următorul termen a precizat această cerere arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu Primăria sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 8367 din 8 septembrie 2005, instanţa de fond a admis în parte cererea principală formulată de reclamantă, a respins cererea formulată de pârâtă, ca inadmisibilă, a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul cu destinaţia de locuinţă, pentru lipsa titlului locativ şi a respins cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că pârâta M.A. ocupă fără forme legal o cameră din apartament, din luna octombrie 2002. Această cameră a făcut obiectul contractului de închiriere încheiat cu chiriaşul T.T., în prezent decedat.
Pârâta nu a invocat un titlu locativ pentru ocuparea spaţiului, iar acordul colocatarei I.J. privind folosirea spaţiilor comune din apartament, ca şi calitatea pârâtei de beneficiar al prevederilor Legii nr. 42/1990, nu constituie un temei al dreptului de folosinţă asupra imobilului.
Prin urmare, pârâta ocupă în mod ilicit o cameră a apartamentului, cauzând în mod culpabil reclamantei un prejudiciu patrimonial actual, constând în lipsa de folosinţă a spaţiului locativ.
Instanţa a luat act că pârâta a plătit în cursul judecăţii suma reprezentând lipsa de folosinţă şi daune, solicitată prin cererea de chemare în judecată.
Cererea formulată de pârâtă în contradictoriu cu Primăria sectorului 1 a fost respinsă ca inadmisibilă, deoarece această cerere a fost depusă odată cu întâmpinarea şi este îndreptată împotriva Primăriei sectorului 1 Bucureşti, care, la data introducerii acţiunii, era terţ faţă de pretenţiile deduse judecăţii în cadrul prezentului dosar.
Mijloacele juridice aflate la dispoziţia pârâtului pentru lărgirea cadrului procesual sunt: cererea de chemare în judecată a unor persoane care pot pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, cererea de chemare în garanţie şi cererea de arătare a titularului dreptului.
Deoarece pârâta solicită lărgirea cadrului procesual, atât sub aspectul pretenţiilor deduse judecăţii, cât şi în privinţa persoanelor chemate să participe la soluţionarea litigiului, o astfel de cerere nu se încadrează în nici una din cererile menţionate anterior, ca formă de intervenţie forţată reglementată de Codul de procedură civilă, astfel că o astfel de solicitare apare ca inadmisibilă.
Prin decizia civilă nr. 692 din 18 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă, pentru următoarele considerente:
Ocuparea abuzivă a unui spaţiu de locuit sau ocuparea fără titlu a acelui spaţiu sunt expresii echivalente care desemnează aceeaşi situaţie de fapt, respectiv folosirea fără drept a spaţiului în litigiu.
Cererea de chemare în judecată a Primăriei sectorului 1 Bucureşti nu poate fi calificată drept cerere de chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, întrucât pârâta nu a înţeles să cheme în judecată Primăria sectorului 1 Bucureşti pentru că aceasta ar fi putut pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, ci a chemat-o în judecată urmărind să îşi stabilească în contradictoriu cu aceasta alte drepturi decât cele deduse judecăţii prin cererea principală.
Nu a putut fi reţinută nici susţinerea că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra cererii reconvenţionale, din moment ce precizarea pârâtei că înţelege să se judece pe cererea reconvenţională în contradictoriu cu Primăria sectorului 1 Bucureşti a fost calificată ca o cerere incidentală, care nu se încadrează în dispoziţiile art. 119 alin. (1) şi art. 57-66 C. pr. civ.
Tribunalul a constatat că în mod corect prima instanţă a admis cererea de evacuare pentru lipsă de titlu, deoarece pârâta ocupa spaţiul fără titlu locativ.
împotriva menţionatei decizii a formulat şi motivat recurs în termen legal recurenta M.A. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ.
în dezvoltarea acestora s-a arătat că în cursul procesului în faţa primei instanţe preşedinta completului a fost cea care a considerat că trebuie introdusă în cauză şi Primăria Sectorului 1 Bucureşti, lucru cu care recurenta nu a fost iniţial de acord, considerând că este suficient ca instanţa să dea o hotărâre prin care să oblige Administraţia Fondului Imobiliar să-i dea camera în folosinţă temporară.
Deoarece instanţa a insistat în introducerea în proces a Primăriei sectorului 1 Bucureşti, pârâta a formulat o cerere prin care solicita acest lucru.
La ultimul termen de judecată, componenţa completului s-a schimbat, conside-rându-se că cererea astfel formulată este inadmisibilă.
Instanţa nu s-a pronunţat, însă, asupra cererii reconvenţionale pe care a formulat-o în contradictoriu cu Administraţia Fondului Imobiliar.
Aceeaşi interpretare a fost dată şi de către instanţa de apel, afirmându-se din nou că apelanta ar fi formulat cerere reconvenţională în contradictoriu cu Primăria sectorului 1 Bucureşti, ceea ce este fals.
Ambele instanţe nu au găsit un motiv real pentru a-i respinge cererea de atribuire în folosinţă temporară a locuinţei şi s-a încercat acreditarea ideii că, prin ocuparea spaţiului, se creează un prejudiciu reclamantei, aspect nereal cât timp spaţiul se află sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi face obiectul a două litigii, astfel că nu poate fi repartizat nimănui în mod legal. Lipsa de folosinţă reprezintă astfel o falsă problemă.
Recurenta solicită ca instanţa să admită cererea sa reconvenţională formulată în contradictoriu cu Administraţia Fondului Imobiliar.
Analizând recursul formulat, în raport de argumentele aduse în susţinerea motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază ca acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Acţiunea principală a fost corect soluţionată în temeiul art. 480 C. civ., care dă posibilitatea proprietarului actual să se bucure de dreptul de proprietate în mod absolut şi exclusiv, fără nici o obligaţie în raport de interesele pârâtei, cât timp aceasta nu a dovedit că ar avea un titlu locativ cu privire la imobil.
în raport de acest considerent, nu are relevanţă critica potrivit căreia prin ocuparea spaţiului nu s-ar crea un prejudiciu reclamantei, cât timp spaţiul se află sub incidenţa Legii nr. 10/2001 şi face obiectul a două litigii, motiv pentru care nu poate fi repartizat nimănui în mod legal.
Verificând încheierile premergătoare cererii precizatoare, Curtea constată că nu s-a consemnat sugestia instanţei ca cererea reconvenţională să fie precizată în contradictoriu cu Primăria sectorului 1 Bucureşti, astfel că susţinerile recurentei sub acest aspect sunt nedovedite.
Instanţa nu poate stabili cadrul procesual, acest atribut fiind dat numai părţilor, în temeiul principiului disponibilităţii.
Prin cererea reconvenţională precizată, pârâta a înţeles să investească instanţa cu
o cerere formulată în contradictoriu cu o terţă persoană, iar nu cu reclamantul.
Ambele instanţe de fond au făcut o corectă interpretare a cererii reconvenţionale precizată, în sensul că Primăria sectorului 1 Bucureşti a fost pârâtă în această cerere, aşa cum rezultă fără echivoc din cuprinsul cererii precizatoare, în care nu s-a solicitat ca această pârâtă să fie obligată, alături de Administraţia Fondului Imobiliar, să îi recunoască drepturi locative în imobil.
Pârâta avea posibilitatea lărgirii cadrului procesual numai în condiţiile art. 57-66 C. pr. civ., care reglementează chemarea în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, chemarea în garanţie şi arătarea titularului dreptului.
în cazul dedus judecăţii, pârâta putea chema în judecată o terţă persoană numai dacă aceasta ar fi putut pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, respectiv evacuarea, în condiţiile art. 57 C. pr. civ., astfel încât să se pronunţe o hotărâre şi în contradictoriu cu această parte şi să se preîntâmpine alt litigiu.
Pârâta a înţeles să formuleze cerere reconvenţională în raport cu Primăria sectorului 1 Bucureşti, încălcând prevederile art. 119 alin. (1) C. pr. civ., care stabilesc condiţiile în care se formulează cererea reconvenţională, respectiv atunci când pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului.
Deoarece cel chemat în judecată, ca persoană care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, are calitatea de intervenient în interes propriu, iar nu de reclamant, conform art. 58 C. pr. civ., pârâta nu putea formula cerere reconvenţională în contradictoriu cu altă parte decât reclamantul, motiv pentru care în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată.
Constatând că s-a făcut o interpretare corectă a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a cererii reconvenţionale, astfel cum a fost precizată şi a temeiurilor de drept aplicabile în cazul introducerii în judecată a altor peroane, Curtea apreciază ca nefiind incidente în cauză motivele de recurs invocate, astfel că, în temeiul art. 312 C. pr. civ., recursul este nefondat. (A.R.)
| ← Cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2... | 1. Complet de divergenţă. Pronunţarea unei hotărâri în... → |
|---|
