Cauza contractului de vânzare-cumpărare. Dovada scopului încheierii contractului
| Comentarii |
|
în cazul contractului de vânzare-cumpărare, motivul determinant al consimţământului este destinaţia concretă ce urmează a se da lucrului cumpărat.
Reclamanţii vânzători, care au invocat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, pe motiv că părţile au recurs la încheierea acestui act juridic în vederea disimulării unei operaţiuni ilicite, respectiv a unui împrumut cu camătă, nu au dovedit existenţa convenţiei de împrumut şi nici nu depus la dosar chi-tante eliberatorii, care să ateste restituirea acestuia.
C.A. Constanţa, decizia civilă nr. 1036/C din 5 octombrie 2004, în C.P.J.C.A. Constanţa 2004, p. 220
Reclamanţii I.A. şi I.N., în contradictoriu cu pârâţii D.V., L.M. şi L.L., au solicitat să se constate nulitatea absolută a:
- contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3334 din 23 iulie 1998 de BNP M.L., asupra imobilului situat în Constanţa, str. Trotuş nr. 73, pentru caracter simulator asupra fraudei la lege şi preţ neserios - art. 1175, art. 966 şi urm., art. 1303 C. civ.;
- contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2319 din 7 noiembrie 2002 la BNP I.B. asupra aceluiaşi imobil, încheiat între pârâtul D. şi pârâţii L., ca dobânditori, pentru fraudă la lege, conform art. 966 şi urm., art. 975 C. civ., cauză falsă;
- să se dispună restabilirea situaţiei juridice anterioare, inclusiv prin radierea înscrierilor din cartea funciară, conform art. 1019 şi urm. C. civ. şi art. 36 din Legea nr. 7/1996, cu cheltuieli de judecată.
Au arătat că nulitatea actelor juridice poartă asupra transmiterii dreptului de proprietate imobiliară prin vânzare succesivă, primul act juridic are un caracter simulatoriu, o falsă şi ilicită cauză, întrucât acordul de voinţă s-a format asupra unui contract de împrumut cu o dobândă de 20% lunar, iar aparenţa vânzării era menită „să garanteze" restituirea împrumutului şi a acrescământului civil.
Dobânditorul pârât a înstrăinat imobilul cu un preţ mai mare, nejustificat de evoluţia preţurilor imobiliare, iar cererea dedusă judecăţii are un caracter mixt, inclusiv pauliană, deoarece, potrivit acordului real la contractare, împrumutătorul era ţinut să le restituie proprietatea bunului fictiv transmis, iar prin vânzarea succesivă a imobilului în litigiu s-a creat aparenţa unei subdobândiri de bună-credinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 4714 din 30 aprilie 2004, Judecătoria Constanţa a respins, ca nefondată, acţiunea reclamanţilor, reţinând că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că între părţi s-au încheiat succesiv două contracte de vânzare-cumpărare, ambele fiind încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale şi a voinţei interne a părţilor semnatare.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, care au invocat depăşirea limitelor sesizării prin confundarea mijlocului fraudulos cu frauda la lege.
Respingând ca nefondat apelul formulat, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că reclamanţii au dedus judecăţii o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru frauda la lege şi au invocat faptul că părţile au recurs la încheierea acestui act juridic pentru a disimula o operaţiune ilicită, respectiv împrumutul cu camătă.
Pentru verificarea legalităţii acestui act se impune stabilirea scopului imediat al actului juridic, respectiv dacă actul juridic a avut o cauză licită şi morală.
Cauza (scopul) este elementul actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. Cauza este o parte a voinţei juridice, de natură psihologică, ce explică şi dă răspuns la întrebarea care este scopul în vederea realizării căruia s-a încheiat actul juridic.
Scopul imediat este determinat pe anumite catcgorii de acte juridice, iar, în cazul actului de vânzare-cumpărare, scopul imediat al consimţământului cumpărătorului este dobândirea dreptului de proprietate asupra lucrului cumpărat, iar scopul imediat al consimţământului vânzătorului este plata preţului lucrului vândut, fără nicio deosebire de la un contract la altul.
în ceea ce priveşte scopul mediat, acesta reprezintă acel element al cauzei care constă în motivul determinant pentru încheierea actului juridic, motiv care se referă fie la însuşirile unei prestaţii, fie la calitatea unei persoane.
în cazul contractului de vânzare-cumpărare, scopul mediat al consimţământului este destinaţia concretă ce urmează a se da lucrului cumpărat.
Din interpretarea materialului probator administrat s-a constatat că voinţa reală a părţilor a fost aceea de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, iar nu de împrumut. Astfel, din declaraţiile martorului M.E. rezultă că, în anul 1998, reclamantul L.A. se afla într-o criză financiară şi i-a solicitat martorului să i-1 prezinte pe D.V., care se ocupa de vânzări/cumpărări de imobile. Se mai arată că părţile au convenit asupra vânzări i/cumpărării imobilului din cartierul Palas, proprietatea reclamanţilor, în schimbul preţului de 5.000 dolari S.U.A., vânzătorii urmând să elibereze spaţiul la momentul la care cumpărătorul va găsi un client în vederea vânzării imobilului. Acelaşi martor a arătat că pârâtul se ocupa cu astfel de tranzacţii imobiliare, în scopul investirii sumelor de bani pe care le avea.
Deşi reclamanţii au susţinut că la momentul încheierii convenţiei au avut reprezentarea că încheie un contract de împrumut cu dobândă, scopul urmărit fiind acela de a primi o sumă de bani pentru o perioadă de 3-4 ani, pe care au şi restituit-o până la momentul vânzării/cumpărării bunului între pârâţi, aceştia nu au făcut nicio dovadă cu privire la existenţa contractului de împrumut şi, respectiv, la restituirea acestuia.
Astfel, deşi relaţiile dintre părţi, ulterior încheierii convenţiei, au devenit încordate, chiar reclamantul arătând în interogatoriul luat la propunerea pârâtului O.V. că, după vânzarea locuinţei, s-au prezentat la adresa sa potenţiali cumpărători aduşi de pârât, acesta nu depune diligenţe să obţină chitanţe pentru sumele împrumutate şi restituite pârâtului. In ipoteza în care între părţi s-ar fi încheiat un contract de împrumut, iar scopul urmărit de reclamanţi ar fi fost acela de a primi o sumă cu împrumut, iar pentru pârât acela de a i se restitui suma împrumutată cu dobânda de 20% convenită de părţi, în timp ce imobilul a constituit o simplă garanţie pentru restituirea împrumutului, se impunea ca reclamanţii să facă dovada achitării unor rate din suma împrumutată cu chitanţe eliberatorii, între părţi neexistând o imposibilitate morală de preconstituire a înscrisurilor doveditoare a plăţii împrumutului.
Prin urmare, actul de vânzare-cumpărare nr. 334 din 23 iulie 1998 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, a art. 948 C. civ. şi nu a urmărit simularea unei operaţiuni frauduloase sau ilegale.
| ← Lipsa capacităţii de exerciţiu a vânzătorului. Soarta... | Clauză de denunţare unilaterală a contractului. Valabilitate.... → |
|---|
