Imobil donat statului. Invocarea nevalabilităţii actului. Calitatea procesuală pasivă a Primăriei
| Comentarii |
|
în mod greşit s-a reţinut de către instanţele de fond că, întrucât în contractul de donaţie calitatea de donatar a avut-o Sfatul Popular Raional, desfiinţat în 1968, cererea de anulare a convenţiei se judecă în contradictoriu cu Primăria de sector, în calitate de continuatoare în drepturi.
Fiindcă în cauză se discută legalitatea transmiterii dreptului de proprietate, calitatea procesuală pasivă aparţine unităţii admi-nistrativ-teritoriale, doar aceasta putând fi titulara domeniului privat din care ar face parte imobilul în litigiu, dacă donaţia ar fi valabilă.
C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 798 din 20 octombrie2004, în P.R. nr. 2/2005, p. 65
Prin sentinţa civilă nr. 1564 din 5 martie 2003, pronunţată în dosar nr. 12218/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta B.L.F., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi Primăria Sector 1 Bucureşti şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 2411 din 15 mai 1964 de fostul notariat de Stat Raion 30 Decembrie, cu privire la apartamentul nr. 6 situat în Bucureşti, str. M.E., sector 1, fără cheltuieli de judecată.
In considerentele sentinţei, s-a reţinut că cererea în constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie este fundamentată juridic pe cauza ilicită şi imorală, conform art. 966 C. civ., calificare reţinută în virtutea rolului activ al instanţei, chiar dacă acest temei juridic nu a fost indicat ca atare de către reclamantă.
Din această perspectivă, instanţa a apreciat că s-a dovedit caracterul ilicit al cauzei actului juridic, contractul de donaţie fiind încheiat de reclamantă fără voinţa reală de a dona imobilul statului, lipsind animus donandi. Motivul determinant la încheierea contractului l-a constituit intenţia de a evita opresiunile regimului comunist şi sancţiunea care ar fi putut interveni ca urmare a deţinerii în proprietate a două apartamente, şi nu intenţia de a gratifica statul român.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1810 din 16 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosar nr. 2369/2003, prin care s-a apreciat ca legală şi temeinică măsura primei instanţe de respingere a exccpţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtei Primăria Sector 1 Bucureşti, întrucât aceasta este succesoarea în drepturi a fostului Sfat Popular Raion 30 Decembrie, ce a fost parte, în calitate de donatar, în contractul a cărui nulitate se cere a se constata în speţă.
împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Primăria Sector 1 Bucureşti, invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurs înregistrat sub nr. 6741 la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin motivele de recurs, s-a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, unicul argument prezentat, legat de calitatea Primăriei Sector 1 Bucureşti de succesoare în drepturi a fostului donatar, nu este întemeiat în drept, nefiind respectate, în aceste condiţii, dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Pe de altă parte, decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte.
Astfel, ambele instanţe de fond au ignorat că succesorul fostului Sfat Popular 30 Decembrie, în privinţa atribuţiilor de autoritate deliberativă la nivel local, este Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, iar nu Primăria Sectorului 1 Bucureşti, ce reprezintă, conform art. 91 din Legea nr. 215/2001, o structură funcţională cu atribuţii distincte de cele ale Consiliului Local al Sectorului 1 Bucureşti, impunându-se chemarea în judecată separată a celor două persoane juridice.
Recurenta a susţinut, totodată, că în speţă trebuia chemat în judecată doar succesorul în drepturi al fostului sfat popular, respectiv Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, singurul titular de patrimoniu imobiliar de pe raza fostelor raioane bucureştene, titular ex lege, potrivit prevederilor O.G. nr. 53/2002 privind statutul-cadru al unităţilor administrativ-teritoriale, ale Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Prin admiterea unei astfel de acţiuni, bunul donat poate fi revendicat de către donator, revendicare ce nu poate fi formulată decât împotriva actualului posesor al bunului, Municipiul Bucureşti.
La data de 27 iulie 2004, recursul a fost trimis pe cale administrativă Curţii de Apel Bucureşti, conform art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, cauza fiind înregistrată la această instanţă sub nr. 3198/2004.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate prin motivele de recurs şi a actelor dosarului, Curtea constată că recursul este fondat.
Prin calea de atac declarată în speţă, Primăria Sector 1 Bucureşti a susţinut, concomitent, insuficienta argumentare de către instanţa de apel a soluţiei din punctul de vedere al cerinţei procesuale a calităţii proccsuale pasive şi nclegalitatea însăşi a soluţiei.
în raport de aceste critici, Curtea apreciază că se impune cercetarea cu prioritate a celor de nelegalitate, analiză de care depinde şi modul de apreciere a celorlalte motive expuse asupra aceluiaşi aspect procesual.
Se reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. 2411 din 15 mai 1964 de fostul Notariat de Stat Raion 30 Decembrie, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primarul General şi - pentru opozabilitate - cu Primăria Sector 1 Bucureşti.
La termenul din 16 octombrie 2002, judecătoria a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Sector 1 Bucureşti, reţinând că accastă persoană a fost parte contractantă în actul a cărui nulitate se solicită a sc constata în speţă, considerente confirmate prin decizia tribunalului pronunţată în faza apelului.
Criticile recurentei-pârâte vizează modul de soluţionare de către instanţele de fond a excepţiei procesuale, Curtea constatând că susţinerile din motivarea recursului sunt pertinente, pentru considerentele ce urmează.
Instanţele de fond au argumentat corect măsura respingerii excepţiei prin raportare la principiul relativităţii efectelor contractului, a cărui aplicare în cadrul procesual creat prin cererea de chemare în judecată impune participarea în proces a tuturor părţilor contractante.
în ceea ce priveşte, însă, stabilirea succesorului în drepturi al Sfatului Popular Raional (desfiinţat în anul 1968), donatar în actul în discuţie, ambele instanţe au ignorat faptul că atare operaţiune se realizează în funcţie de natura dreptului supus transferului cu titlu gratuit în speţă. Fiind vorba despre însuşi dreptul de proprietate, interesează persoana în patrimoniul căreia acesta s-a transmis (ori s-ar fi transmis, dacă actul de donaţie ar fi fost valabil încheiat).
Din această perspectivă, se justifică doar participarea în proces a unităţii adininistrativ-teritoriale, ca titular al domeniului privat din care ar face parte imobilul în litigiu, dacă includerea bunului în acest patrimoniu s-ar fi realizat în mod legal, după cum a susţinut recurenta.
Atare participare este de natură a exclude implicarea în proces a oricăror alte persoane juridice, chiar titulare ale unui alt drept real asupra aceluiaşi imobil, cum sunt actualele autorităţi administrative de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, ce pot avea, în mod excepţional, pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti atribuţii de gestionare a domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale, conform art. 95 alin. (2) lit. f) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, atribuţii ce echivalează cu un drept de administrare asupra imobilului.
De altfel, nu s-a dovedit în cauză că dreptul de administrare asupra imobilului în litigiu ar fi fost transferat de la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ce administrează domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, conform art. 96 cu referire la art. 38 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001, la Consiliul Local Sector 1, pe baza unei hotărâri a autorităţii deliberative.
Pe de altă parte, după cum s-a menţionat prin motivele de recurs, nici măcar nu a fost chemat în judecată consiliul local de sector, în considerarea unui presupus drept de administrare, ci primăria de sector, care nu are atribuţii de gestionare a domeniului privat, reprezentând o structură funcţională cu activitate permanentă (compusă din primar, viceprimar, secretar şi aparatul propriu de specialitate al consiliului local), cu atribuţii de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului şi ale primarului (art. 91).
Faţă de considerentele expuse, Curtea constată că, în mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Sectorului 1, lăcând o greşită aplicare a dispoziţiilor relative la administraţia publică locală, anterior menţionate, de natură a atrage incidenţa cazului descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., suficient >
pentru a conduce la modificarea dcciziei recurate, context în care este inutilă cercetarea celui de-al doilea motiv de recurs legat de incidenţa pct. 7 al aceluiaşi text de lege.
| ← Contract de mandat Contract de vânzare-cumpărare. încălcarea... | Donaţie către stat. Legătura dintre viciul de consimţământ... → |
|---|
