Lipsa capacităţii de exerciţiu a vânzătorului. Soarta actului subsecvent. Prioritatea ocrotirii persoanei incapabile
| Comentarii |
|
Nulitatea unui act juridic atrage, pe cale de consecinţă, anularea actelor juridice subsecvente, una dintre excepţiile de la regula anterior menţionată regăsindu-se în cazul subdobânditorului cu titlu oneros, de bună-credinţă.
în cazul în care desfiinţarea contractului principal a fost determinată de lipsa sau restrângerea capacităţii de exerciţiu a înstrăi-nătorului, excepţia arătată nu mai operează, întrucât menţinerea actului ulterior ar face iluzorie ocrotirea persoanei incapabile.
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 921 din 18 aprilie 2006, în P.R. nr. 5/2006, p. 138
Prin sentinţa civilă nr. 1664 din 5 martie 2004, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei M.F., reprezentată legal prin tutorele R.I. în contradictoriu cu pârâtele G.C. şi F.M., a anulat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 241 din 12 februarie 2001 la BNP L., încheiat între reclamanta M.F. şi pârâta G.C. şi a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cum părare autentificat sub nr. 252 din 5 martie 2001 de către BNP Z.S., încheiat între pârâte, precum şi restabilirea situaţiei anterioare.
în considerentele acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că primul contract de vânzare-cumpărare este lovit de o cauză de nulitate relativă, prin încheierea acestuia cu încălcarea dispoziţiilor art. 950 C. civ., raportat la art. 950 pct. 2 C. civ. şi art. 11 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 31/1954, deoarece vânzătoarea era pusă sub interdicţie, prin sentinţa civilă nr. 445 din 18 septembrie 1994 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, pe baza expertizei medico-legale, care a atestat că aceasta suferă de psihoză maniaco-depresivă.
Instanţa a mai reţinut că, potrivit art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, drepturile lor sunt exercitate de reprezentanţii lor legali, R.I. fiind reprezentantul legal al surorii sale, M.F., în baza dispoziţiei nr. 570 din 21 decembrie 1994 a Primarului sectorului 1 Bucureşti, prin care a fost numit tutore.
în ceea ce priveşte cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, încheiat între pârâtele G.C., în calitate de vânzătoare, şi F.M., în calitate de cumpărătoare, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a dovedit frauda la lege şi reaua-credinţă a cumpărătoarei, aceasta neavând cunoştinţă că autoarea sa ar fi dobândit imobilul printr-un contract afectat de o cauză de nulitate. în aceste condiţii, instanţa a respins capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent şi, pe cale de consecinţă, şi ccrerea de restabilire a situaţiei anterioare.
Prin decizia civilă nr. 426 din 10 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta M.F.
In considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare nr. 24, încheiat în februarie 2001, acesta este nul, fiind anulat în baza dispoziţiilor art. 949-950 C. civ. şi art. 11 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 31/1954, vânzătoarea fiind pusă sub interdicţie.
Referitor la cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 252 în martie 2001, şi la cererca reclamantei de a sc restabili situaţia anterioară, în mod corect instanţa de fond a respins aceste capete de cerere ca fiind nefondate.
In cauză, legat de acest contract, nu s-a dovedit că a fost fraudată legea şi nici că, în fapt, cumpărătoarea F.M. ar fi avut cunoştinţă de faptul nevalabilităţii actului de proprietate al vânzătorului (contractul de vânzare-cumpărare nr. 24 încheiat în februarie 2001), nefiind suficient simplul fapt că vânzătoarea a cumpărat imobilul în cauză cu numai o lună anterior.
Nedovedind reaua-credinţă a cumpărătoarei F. şi prezumându-se, aşadar, buna-credinţă a acesteia, contractul autentificat sub nr. 252/2001 apare ca fiind valabil încheiat, respingându-se astfel criticile invocate prin apelul declarat.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. civ., reclamanta M.F., reprezentată prin tutorele R.I, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10C. proc. civ. şi criticând soluţia dată capătului de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare subsecvent.
în motivarea recursului se arată că hotărârile pronunţate în fond şi în apel, cu privire la acest capăt de cerere, sunt nelegale, deoarece terţul dobânditor a fost de rea-credinţă, putând să cunoască cu minime diligenţe că titlul de proprietate al transmiţătorului nu era valabil. Reaua-credinţă a terţului cumpărător rezultă din împrejurările în care s-a încheiat cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare şi din faptul că niciuna dintre pârâte nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a răspunde la interogatoriu.
Examinând hotărârea criticată, prin prisma motivelor de recurs invocate (care se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), Curtea apreciază că recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru următoarele considerente.
în principiu, terţul subachizitor, în calitate de succesor în drepturi cu titlu particular al persoanei care i le-a transmis, suferă efectele invalidării titlului juridic al autorului, conform principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. în situaţia în care subdobânditorul a dobândit cu titlu oneros şi a fost de bună-credinţă, practica judiciară a statuat că, prin excepţie de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, actul subdobânditorului nu va fi invalidat, la baza acestei excepţii stând considerente ce ţin de interesul securităţii circuitului civil, care impune apărarea terţului de bună-credinţă, care a dobândit cu titlu oneros.
Spre deosebire de situaţiile în care, prin excepţie de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, terţul subachizitor cu titlu oneros şi de bună-credinţă se află la adăpost de anularea actului în baza căruia dobândise autorul său, în cazul în care desfiinţarea actului juridic s-a întemeiat pe lipsa de capacitate de exerciţiu sau pe restrângerea capacităţii înstrăinătorului primar, doctrina este unanimă în a aprecia că regula resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis redevine aplicabilă, anularea contractului translativ de drepturi reale al autorului fiind opozabilă şi terţului dobânditor cu titlu oneros şi de bună-credinţă.
Această soluţie este explicată prin aceea că imperativul apărării persoanei lipsite sau restrânse în capacitatea de exerciţiu primează în raport cu necesitatea ocrotirii terţului dobânditor de bună-credinţă, deoarece, altfel, dacă vânzarea subsecventă ar fi menţinută, ocrotirca persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ar fi iluzorie.
Pentru aceste considerente, având în vedere că soluţia dată de instanţa de fond, menţinută în apel, cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere nesocoteşte unul dintre principiile fundamentale în materia nulităţii actelor juridice - resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis — principiu care, în cazul lipsei capacităţii de exerciţiu a primului înstrăinător, este pe deplin aplicabil, fără a mai suferi derogare, Curtea a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă, prin reprezentantul său legal, a modificat decizia pronunţată în apel, în sensul că a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond, dispunând anularea celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare succesive.
| ← Vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 85/1992. Contract de... | Cauza contractului de vânzare-cumpărare. Dovada scopului... → |
|---|
