Cauză ilicită. Acceptarea donaţiei. Lipsa formei autentice. Consecinţe
| Comentarii |
|
1. Cauza ilicită a contractului de donaţie este reţinută de instanţă, faţă de aspectul că donatarul a profitat de starea de necesitate în care se aflau reclamanţii-donatori, concretizată în dorinţa de a părăsi teritoriul României definitiv (pentru realizarea căreia aveau nevoie de îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege), văzând şi notorietatea abuzurilor săvârşite de regimul co-« munist pentru a determina proprietarii de imobile să le cedeze, cu
titlu gratuit, în favoarea statului.
2. Clauza prin care donatorii renunţă la beneficiul comunicării acceptării donaţiei este valabilă, întrucât îndeplinirea acestei formalităţi stabileşte doar momentul de la care se produc efectele contractului de donaţie în ceea ce îl priveşte pe donator şi nu reprezintă o cerinţă de valabilitate a liberalităţii.
Această clauză nu are, însă, semnificaţia scutirii donatarului de îndeplinirea condiţiei formei autentice pe care trebuie să o îmbrace acceptarea donaţiei, potrivit art 814 alin. (2) C. civ., lipsa acesteia constituind o cauză de nulitate absolută, forma autentică fiind prevăzută ad validitatem.
C.A. Bucureşti, Secţia a lll-a civilă, decizia nr. 383 din 4 iunie 2004, în Jurispmdenţă naţională 2004-2005, p. 92
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 7258/2002, la data de 28 octombrie 2002, reclamanţii C.L.O. şi C.L.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul oraşul Buftea, prin primar, să se constate nulitatea absolută a ofertei de donaţie făcute de către reclamanţi şi autentificată sub nr. 873 din 17 septembrie 1979, privind imobilul situat în Buftea.
în motivarea cererii s-a arătat că, în anul 1979, reclamanţii au dorit realizarea întregirii familiei cu părinţii, care aveau domiciliul în S.U.A., încercând obţinerea documentelor legale. Reclamanţilor li s-a pus în vedere că trebuie să doneze necondiţionat gospodăria Statului român.
în aceste condiţii, reclamanţii au făcut oferta de donaţie cu privire la imobilul în litigiu. Reclamanţii au fost, în consecinţă, constrânşi moral să procedeze la încheierea ofertei de donaţie; în caz contrar, nu ar fi putut părăsi ţara. O altă cauză de nulitate este renunţarea în mod nelegal la toate formalităţile neccsarc, prevăzute de art. 814 C. civ., privind comunicarea acceptării acestei donaţii. Pe de altă parte, chiar prevederile art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi ale art. 44 din Legea nr. 59/1974, în vigoare la momentul respectiv, scoteau din circuit terenurile.
Prin sentinţa civilă nr. 4527 din 9 decembrie 2002, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. 7258/2002, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că împrejurarea că acceptarea ofertei de donaţie nu a fost consemnată printr-un înscris autentic nu poate constitui cauză de nulitate a ofertei de donaţie, care îmbracă forma cerută de art. 814 C. civ. S-a apreciat că dispoziţiile Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât oferta de donaţie nu constituie un act translativ de proprietate, ci doar manifestarea unilaterală de voinţă a donatorilor în sensul perfectării unui contract. Reclamanţii nu au dovedit cauza imorală a ofertei de donaţie.
Apelul declarat de către reclamanţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1089/A din 12 mai 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în dosarul nr. 878/2003.
în apelul declarat, reclamanţii au reiterat motivele invocate în cererea de chemare în judecată.
în considerentele deciziei civile, instanţa de apel a reluat motivarea sentinţei apelate.
împotriva acestei decizii au declarat recurs motivat, în termen legal, scutit de plata taxei judiciare de timbru, reclamanţii-apelanţi, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în motivarea recursului s-a arătat că decizia din apel a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, instanţa de apel făcând o greşită interpretare a prevederilor art. 813-814 C. civ.
S-a arătat că, potrivit art. 813 C. civ., donaţiile îmbracă forma autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute; cerinţa formei autentice trebuie îndeplinită, sub aceeaşi sancţiune, şi atunci când donaţia se încheie prin înscrisuri separate, în sensul că atât oferta, cât şi acceptarea trebuie să îmbrace ad validitatem forma autentică. Faţă de caracterul imperativ al prevederilor art. 813-814 C. civ., renunţarea la formalităţile privind comunicarea (inserată în cuprinsul ofertei de donaţie) este nulă, părţile neputând deroga. Faptul că cele două instanţe au apreciat contractul de donaţie ca fiind valid, deşi nu era îndeplinită condiţia acceptării în formă autentică, constituie o încălcare a legii. Tot o încălcare a legii constituie şi aplicarea de către cele două instanţe a prevederilor art. 1169 C. civ., sub aspectul dovedirii cauzei imorale invocate. Este de notorietate practica regimului comunist de a constrânge moral la oferta de donaţie, altfel fiind refuzată plecarea în S.U.A. Instanţele nu au folosit prezumţia simplă sub acest aspect.
Aşa-numita „precizare a cererii", depusă în faţa instanţei de recurs, la data de 4 mai 2004, nu poate fi primită, recurenţii-reclamanţi fiind decăzuţi din dreptul procesual de a-şi completa cererea de chemare în judecată sub aspectul obiectului, cu un nou capăt de cerere (repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv reintrarea în posesia construcţiei cu destinaţia de locuinţă), în faza procesuală a recursului, în baza art. 132 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (1) C. proc. civ. (exerciţiul acestui drept fiind limitat în timp la prima zi de înfăţişare în faţa instanţei de fond), iar, pe de altă parte, în baza art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. (în recurs nu pot fi formulate pretenţii/cereri noi).
Recursul a fost admis.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că ambele instanţe au ignorat prevederile art. 2 alin. (2) raportat la art. 1 din Decretul nr. 478/1954 privitor la donaţiile făcute statului şi au interpretat greşit prevederile art. 814 alin. (2) şi ale art. 968 C. civ.
Recurenţii-reclamanţi au solicitat să se constate nulitatea absolută a ofertei de donaţie, în lipsa unui contract de donaţie conţinut într-un înscris constatator unic (specific cazului încheierii donaţiei în prezenţa ambelor părţi), contractul, în sens de negotium iuris, încheindu-se în două etape, prima fiind cea a ofertei, în lipsa unei acceptări scrise.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie privind imobilul-construcţie cu destinaţie de locuinţă, situat în Buftea, întemeiat pe oferta de donaţie făcută de către reclamanţi, autentificată sub nr. 873 din 17 septembrie 1979 de către notariatul de Stat Local Buflea.
Prima cauză de nulitate invocată de către reclamanţi este caracterul ilicit (imoral) al cauzei contractului de donaţie, în ceea ce-1 priveşte pe donatar, cauză de nulitate absolută, potrivit art. 966, raportat la art. 968 C. civ., constând în profitarea de starea de necesitate în care se aflau donatorii.
Reclamanţii-donatori dobândiseră dreptul de proprietate asupra construcţiei cu destinaţia de locuinţă, situată în Buftea, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 486 din 12 iulie 1975 de către fostul Notariat de Stat Buftea, pentru care vânzătorii (părinţii reclamantului şi socrii reclamantei) obţinuseră Autorizaţia pentru înstrăinarea construcţiei fără teren nr. 25/3412 din 10 iulie 1975, emisă de Biroul Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Buftea, ca bun comun, în baza art. 30 alin. (1) şi (3) C. fam.
Cum la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare erau în vigoare prevederile Legii nr. 58/1974, în temeiul art. 30 alin. (2) din această lege, terenul a trecut în proprietatea statului.
Oferta de donaţie a fost făcută de către soţi statului prin Consiliul Popular al Oraşului Buftea.
în adeverinţa nr. 4667 din 24 septembrie 1979, eliberată de Biroul Executiv al Consiliului Popular al Oraşului Buftea, se menţionează expres că reclamantul a donat Statului român imobilul situat în Buftea, iar această adeverinţă i-a fost emisă pentru „a-i servi la obţinerea paşaportului pentru plecarea definitivă din ţară". Din faptul nedeterminat notoriu al abuzurilor săvârşite de regimul comunist pentru a determina proprietarii, mai ales proprietarii de imobile, la a ceda, cu titlu gratuit, în favoarea statului ori a diferitelor autorităţi ori instituţii de stat, drepturile lor asupra bunurilor, mai ales asupra imobilelor, se naşte prezumţia simplă a existenţei cauzei ilicite a contractului de donaţie imobiliară, prezumţie ce se coroborează cu înscrisul menţionat anterior.
Donatarul a profitat de starea de necesitate în care se aflau reclamanţii, concretizată în dorinţa de a părăsi legal teritoriul României definitiv (pentru realizarea căreia aveau nevoie de îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege), pentru a-i determina să încheie actul de gratificare.
Sub aspectul condiţiilor de formă, pentru validitatea contractului de donaţie încheiat între absenţi, clauza prin care reclamanţii-donatori renunţă la beneficiul formalităţii de notificare (comunicare) a acceptării donaţiei, inserată în cuprinsul ofertei de donaţie, nu este lovită de nulitate. Formalitatea comunicării acceptării donaţiei nu reprezintă o condiţie de formă ad validitatem (pentru încheierea valabilă) a contractului de donaţie între absenţi, ci marchează doar momentul de la care se produc efectele contractului de donaţie în ceea ce-1 priveşte pe donator. Dacă, în ceea ce-1 priveşte pe donatar, efectele contractului de donaţie sc produc din momentul acceptării (momentul încheierii contractului de donaţie), în privinţa donatorului, efectele contractului de donaţie se produc abia din momentul comunicării acceptării; până în momentul primirii comunicării acceptării, donatorul poate revoca oferta de donaţie (revocare ce nu trebuie notificată). Renunţând la beneficiul legal al comunicării acceptării donaţiei, prevăzut de art. 814 alin. (2) teza a doua C. civ., reclamanţii au înţeles să dea efect contractului de donaţie, şi în ceea ce-i priveşte, din momentul acceptării. Evident, clauza nu are în vedere şi renunţarea la formalităţile obligatorii pentru validitatea acceptării, nefiind susceptibilă de o astfel de interpretare, dat fiind conţinutul clar şi expres: „renunţăm la formalităţile privind comunicarea acceptării donaţiei".
Fiind un beneficiu recunoscut de lege în favoarea donatorilor, aceştia puteau renunţa în mod valabil la comunicarea acceptării, cu consecinţele la care s-a făcut referire anterior, fără ca astfel să fie afectată valabilitatea clauzei de renunţare (valabilitatea contractului de donaţie nici nu poate fi pusă în discuţie sub acest aspect).
Prin urmare, în temeiul acestei clauze, donatarul nu putea fi dispensat de condiţia formei autentice pe care trebuia să o îmbrace acceptarea donaţiei, potrivit art. 814 alin. (2) C. civ.
Fiind vorba despre o ofertă de donaţie făcută statului prin Consiliul Popular al Oraşului Buftea, erau aplicabile prevederile speciale ale Decretului nr. 478/1954. Potrivit art. 2 alin. (2) raportat la art. 1 din decret, în speţă, în raport de natura imobilului donat, donaţia făcută statului trebuia acceptată prin actul administrativ de gestiune emis de către Comitetul executiv al Consiliului Popular al Oraşului Buftea, prin el însuşi act autentic, în temeiul art. 1171 C. civ., fiind emis de către autoritatea executivă a administraţiei publice locale, în virtutea unor atribuţii expres stabilite prin lege specială în sarcina acesteia.
Potrivit adresei nr. 2805 din 29 martie 2004 a pârâtului, în arhiva sa nu există documente din care să rezulte acceptarea donaţiei.
Lipsa formei scrise autentice a acceptării donaţiei prin act administrativ de gestiune, emis în condiţiile art. 2 alin. (2) raportat la art. 1 din Decretul nr. 478/1954, constituie cauză de nulitate absolută pentru lipsa formei autentice ad validitatem, potrivit art. 813 raportat la art. 814 alin. (2) teza întâi C. civ., a contractului de donaţie astfel încheiat.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (l)-(3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost admis rccursul şi a fost modificată în tot dccizia recurată, în sensul că, în baza art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul şi schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că, în baza art. 813, art. 814 alin. (2) teza întâi, art. 968 raportat la art. 966 şi art. 948 pct. 4 C. civ., a fost admisă cererea şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie întemeiat pe oferta de donaţie autentificată sub nr. 873 din 17 septembrie 1979.
A se vedea, în acelaşi sens, raportat la nulitatea contractului de donaţie:
a) C.A. Bucureşti, Secţia a III-a civilă, decizia nr. 42 din 10 ianuarie 2003, în P.J.C. 2003-2004, p. 127, prin care s-a reţinut că probele administrate determină convingerea că, în fapt, donaţia s-a realizat în scopul îndeplinirii unei condiţii impuse pentru obţinerea acordului de a părăsi ţara, în contextul prevederilor legale ale momentului, în contradicţie cu spiritul normei fundamentale şi prevederile internaţionale care reglementau materia proprietăţii. într-o asemenea ipoteză, lipseşte elementul esenţial care intră în componenţa cauzei actului juridic civil, neputând fi aplicat mecanismul care determină în forul interior personal intenţia de a gratifica statul, neputând fi ignorat nici atributul de notorietate al acestui gen de situaţii Ia momentul de referinţă, care conduce, pe baza unui raţionament inductiv, la concluzia lipsei lui animus donandi;
b) C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1 din 4 ianuarie 2006, în C.P.J.Civ.C.A. Bucureşti 2006, p. 111, în cuprinsul căreia s-a arătat că existenţa contractului cu titlu gratuit este determinată de intenţia celui ce gratifică de a procura un folos unei alte persoane, fără a urmări să primească ceva în schimb. Or, în speţă, nu se poate reţine intenţia reclamantului şi a autoarei sale de a gratifica statul cu imobilul respectiv, astfel încât contractului de donaţie îi lipseşte însăşi cauza, ca element de valabilitate. Chiar dacă art. 967 C. civ. prezumă existenţa şi valabilitatea cauzei actelor juridice civile, acestea sunt prezumţii relative şi, în speţă, ele au fost răsturnate prin depoziţiile celor doi martori audiaţi. în plus, oferta de donaţie a fost efectuată într-o perioadă în care statul obliga prin presiuni notorii persoanele fizice să-şi cedeze proprietăţile, refuzul de a da curs acestor cereri putând genera consecinţe grave asupra libertăţii persoanei, împrejurare ce prezumă lipsa cauzei actului juridic încheiat.
| ← Donaţie în favoarea statului. Repunerea în termenul de... | Invocarea existenţei donaţiei pe cale de apărare. Cerinţa... → |
|---|
