Donaţie către stat. Legătura dintre viciul de consimţământ al violenţei psihice şi lipsa cauzei. Imprescriptibilitatea acţiunii
| Comentarii |
|
Lipsa intenţiei de a gratifica (causa proxima - scopul imediat al liberalităţii) include şi este determinată în mod direct de viciul de consimţământ al violenţei. Acţiunea întemeiată pe asemenea cauze de nulitate este imprescriptibilă, din perspectiva prevederilor art. 966 C. civ. şi ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
C.A Bucureşti, Secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, decizia nr. 1301 din 7decembrie 2004, în P.R. nr. 3/2005, p. 87
Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2001, reclamanţii M.E. şi M.F. au chemat în judecată pe pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 3501 din 23 iunie 1965, prin care au donat statului imobilul situat în Bucureşti, str. E. nr. 8, fostă str. D.G. nr. 8, Raion I.V. Lenin, actualmente str. D.A. nr. 8, sector 5, Bucureşti, pentru cauză ilicită, prevăzută de art. 966 C. civ.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au fost obligaţi să încheie actul de donaţie, acest act având o cauză ilicită.
Datorită contextului politic şi social existent în acea perioadă, „donaţia" a fost numai o formă de deposedare abuzivă, fără niciun suport legal şi cu un caracter vădit ilicit.
Prin sentinţa civilă nr. 1676 din 27 martie 2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5, s-a respins ca neîntemeiată excepţia de inadmisibilitate a cererii formulate de reclamanţi, prin care se solicita constatarea nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat sub nr. 301 din 23 iunie 1965 cu privire la imobilul situat în Bucureşti, str. E. nr. 8 şi s-a respins ca fiind prescrisă cererea, reţinându-se că reclamanţii, deşi au invocat iniţial lipsa cauzei, au renunţat ulterior la acest temei, încadrând acţiunca în prevederile art. 955-961 C. civ., acţiunea în anulare a contractului de donaţie pentru vicierea consimţământului donatorilor prin violenţă nefiind promovată în termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care a început să curgă imediat după decembrie 1989.
S-a reţinut prin sentinţă că Legea nr. 10/2001 nu a operat o repunere în tennen, prin art. 2 alin. (1) lit. c) din aceasta, legiuitorul având în vedere cauze soluţionate anterior intrării sale în vigoare.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nf. 1490 din 5 septembrie 2002, prin care s-a reţinut că, în absenţa unei prevederi exprese a Legii nr. 10/2001, nu poate fi dedusă pe cale de interpretare intenţia legiuitorului de a reglementa o repunere în termen pentru anumite categorii de persoane.
Prin decizia civilă nr. 536 din 10 martie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în recursul declarat împotriva acestei decizii, s-a dispus casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
S-a reţinut prin decizie că, deşi recurenţii au invocat prin motivele de apel ignorarea de către prima instanţă a unuia dintre temeiurile nulităţii, anume ilieitatea sau chiar inexistenţa cauzei actului juridic, tribunalul nu a analizat legalitatea sentinţei şi, din acest punct de vedere, a omis, astfel, să cerceteze susţinerile pe acest aspect din motivarea căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestit.
Pe de altă parte, s-a reţinut că este eronată şi concluzia instanţei de apel privind prescriptibilitatea dreptului la acţiune, chiar şi pentru ipoteza reţinerii violenţei ca viciu de consimţământ, ca motiv de anulare a actului juridic, apreciindu-se că prin dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 s-a asigurat repunerea titularilor dreptului de proprietate asupra bunurilor vizate de lege în termenul de prescripţie extinctivă, în cazurile de nulitate relativă ce afectează titlul statului constituit la momentul preluării bunurilor.
în raport de dispoziţiile acestei legi, Curtea de Apel Bucureşti a conchis în sensul că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, respectiv 24 noiembrie 1998.
în rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. 2142/2003.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a ni-a civilă, prin decizia civilă nr. 1596/A din 16 septembrie 2003, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Sector 5 Bucureşti; a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1676 din 27 martie 2002, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea reclamanţilor şi a constatat nulitatea contractului de donaţie autentificat sub nr. 3501 din 23 iunie 1965; a obligat intimaţii la 10.180.000 lei cheltuieli de judecată către apelanţi.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că actul juridic, a cărui nulitate s-a cerut, nu a îndeplinit o condiţie esenţială de validitate, acestuia lipsindu-i intenţia reclamanţilor-apelanţi de a gratifica statul român, animus donandi.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Primăria Sectorului 5 Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice.
Primăria Sectorului 5 Bucureşti critică decizia cu privire la modul în care a fost rezolvată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, arătând că în mod greşit s-a reţinut că acţiunea a fost formulată în termen, deşi anularea contractului de donaţie pentru violenţă se putea solicita numai până la data de 22 decembrie 1992.
de asemenea, greşit s-a reţinut că reclamanţii-apelanţi au fost repuşi în termenul de prescripţie prevăzut de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, din moment ce în materia revendicării bunurilor dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 există o lege specială de reparaţie, respectiv Legea nr. 10/2001.
Se mai critică sentinţa şi din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
în drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8-9 şi art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului român, critică sentinţa în baza următoarelor considerente.
Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în litigiile prevăzute la alin. (4) (litigiile referitoare la dreptul de proprietate) „Statul este reprezentat de C.G.M.B. sau de consiliile locale (...)". Astfel, Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză şi, în consecinţă, ar fi trebuit ca acţiunea reclamanţilor împotriva acestei instituţii să fie respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa de apel în mod eronat a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 10.180.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Singura parte care a căzut în pretenţii este Consiliul Local al Sectorului 5 Bucureşti, în raport de calitatea acestuia de continuator în drepturile şi obligaţiile fostului Sfat Popular al Raionului V.I. Lenin.
Motivarea instanţei de apel, potrivit căreia contractului de donaţie i-a lipsit intenţia apelanţilor-reclamanţi de a gratifica statul român, este netemeinică.
Potrivit Codului civil, dispoziţiile Decretului nr. 478/1954, lege specială în materie, sc aplică cu prioritate, în comparaţie cu legea generală, iar această lege specială nu prevede sancţiunea nulităţii absolute a ofertei de donaţie neurmate de acceptarea acesteia printr-un înscris.
Simpla mărturie a unui martor, care nu avea cum să participe la presupusa „negocicre" dintre miliţia de atunci şi reclamanţi, potrivit căreia, „dacă va dona imobilul statului va fi eliberat", nu poate fi luată drept pertinentă şi justă.
Intenţia de a gratifica a reclamanţilor a fost făcută în conformitate cu prevederile legale existente la acea dată, respectiv Decretul nr. 478/1954 privitor la donaţiile făcute statului. Recursurile sunt nefondate.
în ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat de către Ministerul Finanţelor Publice, Curtea reţine următoarele:
Contractul de donaţie, a cărui nulitate se cere a fi constatat, a fost încheiat între reclamantul M.E. şi soţia acestuia, în calitate de donatori şi Statul Român, prin Sfatul Popular al Raionului V.I. Lenin, în calitate de donatar. Rezultă, aşadar, că donaţia a fost făcută către Statul Român.
Aşa cum corect a apreciat instanţa de apel în rejudecare, calitatea procesuală pasivă este determinată nu în raport de existenţa bunului în privinţa căruia poartă procesul în patrimoniul său, ci în raport de calitatca de continuator în drepturile şi obligaţiile instituţiei ce a figurat ca donatar în actul a cărui nulitate se cere.
Statul român, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954, este reprezentat, în raporturile la care participă, ca subiect de drepturi şi obligaţii, prin Ministerul Finanţelor Publice. Articolul 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, articol invocat prin motivele de recurs, stipulează în mod clar că, în litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor, iar unităţile administrativ-teritoriale de către consiliile judeţene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Pentru aceste motive, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului român, este neîntemeiată.
în ceea ce priveşte celelalte motive de recurs invocate de către cei doi recurenţi pe fondul cauzei, Curtea reţine următoarele:
Motivele de nulitate ale contractului de donaţie au fost lipsa cauzei şi violenţa, ca viciu de consimţământ
Violenţele psihice la care au făcut referire reclamanţii-intimaţi se subsumează elementului cauză, în ceea ce priveşte formarea voinţei juridice ce i-a condus la încheierea actului.
Intenţia de a gratifica o anumită persoană reprezintă un element esenţial al liberalităţii inter vivos ce îmbracă forma actului juridic al donaţiei; această intenţie se suprapune scopului imediat al încheierii contractului - causa proxima.
Exercitarea unor astfel de presiuni asupra donatorilor echivalează cu însăşi inexistenţa intenţiei de a gratifica, absenţa scopului imediat absorbind viciul de consimţământ derivând din violenţă. In consccinţă, nu se poate reţine că instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Exercitarea unor presiuni morale asupra donatorilor de către organele de miliţie şi autorităţile administrative este dovedită în cauză nu numai de depoziţiile martorei M.A., dar şi de actele depuse la dosar, din care rezultă că în anul 1960 reclamantul a fost condamnat penal la o pedeapsă de 8 ani închisoare corecţională, cu confiscarea în întregime a averii sale personale, măsură care a şi fost adusă la îndeplinire. La data încheierii contractului de donaţie, respectiv 23 iunie 1965, pedeapsa la care a fost condamnat nu fusese executată integral.
Aşa fiind, în mod corect a reţinut tribunalul că violenţele au constat în ameninţările cu anularea actului de clemenţă în baza căruia apelantul a fost eliberat din închisoare şi executarea întregii pedepse ce-i fusese aplicată, în cazul în care bunul său, rămas neconfiscat ca urmare a hotărârii penale, nu va fi donat statului.
Acestea fac dovada faptului că pentru reclamanţii-intimaţi nu a existat nicio cauză imediată, care să justifice voinţa liberală în favoarea statului român de la acea dată.
Sancţiunea nu poate fi alta decât aceea a nulităţii absolute pentru inexistenţa cauzci, în aplicarea dispoziţiilor art. 966 C. civ., chiar dacă legea specială, respectiv Decretul nr. 478/1954, nu prevede această sancţiune, potrivit regulii de interpretare că norma specială se completează cu dispoziţiile legii generale, în măsura în care legea specială tacc.
Problema prescripţiei dreptului la acţiune a fost soluţionată cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 536 din 10 martie 2003, care a stabilit că acţiunea a fost formulată în termen, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 966 C. civ., în acest caz acţiunea fiind imprescriptibilă, cât şi dacă s-ar reţine violenţa ca viciu de consimţământ, prin aplicarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.
Instanţa de apel, în rejudccare, nu a făcut decât să se supună deciziei de casare, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
In ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., Curtea constată că în mod corect cele două recurente au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată, ca părţi căzute în pretenţii, nefiind justificată micşorarea onorariului de avocat.
Ncfiind îndeplinite cerinţele art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ., Curtea a respins recursurile, ca nefondatc.
Note: 1. A se vedea, în sens contrar, I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2056 din 16 martie 2005, www.scj.ro, care arată că, prin prevederile art. 2 alin. (I) lit. c) din Legea nr. 10/2001, s-a stabilit că printre imobilele preluate în mod abuziv se numără şi cele donate statului, dacă a fost admisă acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, text de lege în baza căruia nu operează însă repunerea în termenul de prescripţie, ci prin care se precizează în ce condiţii poate fi considerat preluat abuziv un imobil donat statului. Ca urmare, acţiunea în anulare a donaţiei făcute statului, în perioada la care se referă Legea nr. 10/2001 (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), este prescrisă, dacă nu a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 al Decretului nr. 167/1958, termen care a început să curgă, pentru vicierea consimţământului donatorului prin violenţă, conform art. 9 din acelaşi decret, la încetarea violenţei, problemă care nu se mai poate pune din anul 1990.
2. A se vedea, raportat la legătura dintre cauză, intenţia de a gratifica şi consimţământ, C.A. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, decizia nr. 2310 din 4 decembrie 2006, în C.P.J.Civ.C.A. Bucureşti 2006, p. 348.
| ← Imobil donat statului. Invocarea nevalabilităţii actului.... | Donaţie. Lipsa intenţiei de a gratifica. Contract subsecvent... → |
|---|
