Conflict negativ de competenţă. Ipoteza exercitării de către terţi a unei acţiuni în nulitate împotriva unei dispoziţii de restituire emise în baza Legii nr. 10/2001
| Comentarii |
|
Legea nr. 10/2001, art. 24 C. pr. civ., art. 1 alin. (1) pct. 1
Articolul 24 din Legea nr. 10/2001 reprezintă o normă specială de competenţă, de strictă interpretare şi aplicare, în sensul că tribunalul, secţia civilă, judecă litigiile având ca obiect contestaţiile formulate de persoana îndreptăţită împotriva dispoziţiilor sau deciziilor, prin care se finalizează procedura prealabilă administrativă, declanşată de notificarea formulată conform art. 21 din acest act normativ, noţiunea de persoană îndreptăţită fiind definită chiar de lege, această normă neputând fi extinsă prin analogie la alte situaţii neprevăzute în ipoteza sa.
în cazul unei cereri de constatare a nulităţii absolute a unei dispoziţii de restituire formulată de un terţ, se aplică normele generale în materie de competenţă, adică art. 1 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., în baza cărora judecătoria este instanţa competentă să judece litigiul.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
sentinţa nr. 13 din 7 martie 2007)
NOTĂ: Sentinţa a rămas irevocabilă prin nerecurare
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. 19900/3/2006, reclamanţii D.l. şi D.E. au solicitat să se constate nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 5791 din 2 mai 2006, emisă de pârâta P.M.B., pentru fraudă la lege.
Prin sentinţa civilă nr. 924 din 30 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi a fost declinată competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
în motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, instanţa a fost sesizată de reclamanţi cu
o cerere de constatare a nulităţii absolute a titlului de proprietate aparţinând numitei B.S., reprezentat de dispoziţia nr. 5791 din 2 mai 2006 emisă de pârâta P.M.B., prin care i s-a restituit numitei B.S. imobilul situat in Bucureşti, str. C.P. sector 2, teren în suprafaţă de 303,27 mp.
Având in vedere prevederile legii speciale, art. 24 din Legea nr. 10/2001, tribunalului îi revenea competenţa de a soluţiona contestaţiile formulate de persoana îndreptăţită împotriva dispoziţiilor ori deciziilor prin care se finalizează procedura prealabilă administrativa declanşata de notificarea formulată, potrivit art. 21, pentru restituirea imobilelor preluate abuziv, ce fac obiectul, acestei legi de reparaţie. Acţiunea în justiţie întemeiata pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 are un caracter subsidiar, neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative obligatorii şi numai de persoana care, considerându-se îndreptăţită la restituirea imobilului, a urmat procedura prealabilă finalizata prin emiterea unei dispoziţii sau a unei decizii, conform distincţiei făcută de această lege.
Faţă de calificarea dată dispoziţiei de restituire în natură, aceea de titlu de proprietate, conform prevederilor de drept comun, titlu irevocabil pe cale administrativă odată ce a intrat în circuitul civil, iar dreptul conferit de acesta a fost intabulat în Cartea Funciară producând efecte în raport de terţele persoane, aceste persoane pot acţiona tot pe calea dreptului comun (în lipsa altor dispoziţii legale speciale) pentru constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate, în toate cazurile în care drepturile lor au fost vătămate prin emiterea dispoziţiei respective. Or, în speţă, cu o astfel de acţiune a fost sesizată instanţa prin cererea de chemare în judecată, tribunalul constatând, în consecinţă, în ceea ce priveşte competenta materială de soluţionare a acţiunii dedusă judecăţii, în raport de dispoziţiile derogatorii şi, aşadar, de strictă interpretare a Legii nr. 10/2001, că nu pot fi aplicabile decât prevederile art. 1 C. pr. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă, în prima instanţă, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege in competenţa altor instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 891 din 14 februarie 2007 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii D.l. şi D.E. şi pe pârâtul M.B. prin P.G. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
în motivarea sentinţei s-au avut în vedere următoarele:
Având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi obiectul cererii deduse judecăţii, precum şi dispoziţiile legate enunţate, instanţa a considerat că Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, este instanţa competentă din punct de vedere material să soluţioneze cererea de faţă, că nu este justificată efectuarea unei distincţii între calitatea persoanei care contestă dispoziţia emisă în cauză, adică „persoana îndreptăţită" în sensul legii sau orice altă persoana care nu este îndreptăţită în sensul legii să conteste dispoziţia emisă în cauza, având calitatea de terţ faţă de aceasta. Daca s-ar adopta o altă soluţie s-ar ajunge la situaţia în care una şi aceeaşi dispoziţie emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 să fie supusă controlului judecătoresc, pe de o parte, în faţa Tribunalului Bucureşti, în măsura în care ea este contestata de „persoana îndreptăţită”, în sensul legii, iar pe de altă parte, în faţa judecătoriei, în măsura în care este contestată de un terţ, adică de o persoană care nu este îndreptăţită în sensul legii, fapt ce nu poate fi admis. Ca atare, tribunalul este competent sa soluţioneze o astfel de contestaţie, rămânând tot acestei instanţe sarcina de a aprecia asupra calităţii procesuale active a persoanei ce contestă decizia ori dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Curtea, analizând conflictul negativ de competenţă, conform art. 22 C. pr. civ., a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, pentru considerentele expuse mai jos.
Obiectul litigiului îl constituie constatarea nulităţii absolute a unui act juridic pentru fraudă la lege.
Articolul 1 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ. reprezintă norma generală, aplicabilă în toate situaţiile, mai puţin în cele în care este reglementată o normă specială.
în acelaşi timp norma specială este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinsă prin analogie la alte situaţii neprevăzute în ipoteza sa.
Or, art. 24 din Legea nr. 10/2001 reprezintă o normă specială de competenţă în sensul că tribunalul, secţia civilă, judecă litigiile având ca obiect contestaţiile formulate de persoana îndreptăţită împotriva dispoziţiilor sau deciziilor prin care se finalizează procedura prealabilă administrativă declanşată de notificarea formulată conform art. 21, noţiunea de persoană îndreptăţită fiind definită chiar de lege.
în speţă, nu este vorba de o astfel de contestaţie, ci de o cerere de constatare a nulităţii absolute formulată de un terţ şi, ca atare, se aplică normele generale în materie de competenţă, adică art. 1 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ., în baza cărora judecătoria este instanţa competentă să judece litigiul. (B.Ţ.)
| ← 1. Complet de divergenţă. Pronunţarea unei hotărâri în... | Contestaţie în anulare de drept comun întemeiată pe absenţa... → |
|---|
