Cerere pentru acordarea de despăgubiri în temeiul art. 504 alin. 2 şi 3 C. pr. pen. Situaţia cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în timpul procesului penal
| Comentarii |
|
- Cod procedură penală: art. 191 alin. 1, art. 504 alin. 1-3
în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 504 alin. 2 şi 3 C. pr. pen., referitoare la arestarea urmată de achitare, astfel că fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, aşa rum corect a reţinut prima instanţă, chiar dacă pe un text special, cum este cel al art. 504 alin. 2 şi 3 C. pr. pen., trebuie întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în general, inclusiv cea referitoare la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. în situaţia dată, prejudiciul derivă nu din întreaga cercetare efectuată în procesul penal, ci doar din cheltuielile ocazionate de arestare până la punerea în libertate. Aceasta deoarece in principiu, punând în balanţă interesul persoanei cercetate penal într-o cauză unde nu există privare de libertate şi soluţia finală, este una din cele prevăzute de art. 11 C. pr. pen. şi interesul general al societăţii de a-i trage la răspundere pe cei ce săvârşesc fapte prevăzute de legea penală, trebuie să acordăm prevalenţi ultimei valori, desigur cu respectarea principiului proporţionalităţii. Statul are doar obligaţia prevăzută de art. 6 alin. 3 lit. c) din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul de a-i asigura acuzatului un avocat din oficiu atunci când acesta nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător sau când interesele justiţiei o cer, ceea ce nu este cazul în speţă, reclamantul nefiind asistat de avocat din oficiu, pentru a pune plata acestuia în sarcina statului. Oricum, temeiul acestei obligaţii îl constituie art. 191 alin. 1 C. pr. pen. şi nu art. 504 alin. 1-3.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de arestare, pe chitanţele privind morarule avocaţiale depuse la dosar nu se face referire la natura prestaţiei, astfel că instanţa va avea în vedere cheltuielile efectuate în perioada arestării preventive, adică în urul acesteia, deci şi cu puţin timp după punerea în libertate.
(Decizia nr. 52/A din 9 februarie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 581 din 30 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul M.G., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor fiind obligat să-i plătească reclamantului suma de 12.900 lei, cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale şi suma de 3.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
împotriva acestei decizii, au declarat apel toate părţile.
Reclamantul a solicitat schimbarea ei, în sensul majorării cuantumului daunelor morale, reiterând, în esenţă, cele deja reţinute de prima instanţă, însă arătând că libertatea unei persoane este nepreţuită şi că nicio sumă de bani nu ar fi aptă să acopere prejudiciul creat, în alte cauze acordându-se despăgubiri mai mari pentru un număr mai mic de zile de privare de libertate.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor a invocat două motive, unul referitor la reprezentarea statului prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, arătând că nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 504-506 C. pr. pen., în ceea ce priveşte daunele materiale, ce reprezintă cheltuieli de judecată în procesul penal, majoritatea fiind onorarii avocaţiale achitate în baza chitanţelor emise ulterior punerii în libertate a reclamantului, fiind aplicabile, dacă era cazul disp. art. 193 alin. 5 şi 6 C. pr. pen. şi nicidecum art. 504.
Un alt motiv se referă la cuantumul daunelor morale, arătând că prima instanţă s-a mulţumit doar să reţină că reclamantul a suferit traume psihice datorită acuzaţiilor, ce au produs un efect negativ în cadrul comunităţii, fără a avea în vedere alte criterii rezultând din jurisprudenţa instanţei supreme referitoare la vârsta, perioada de privare de libertate, suferinţele psihice şi fizice la care a fost supus şi care i-au ştirbit onorarea, demnitatea şi i-au îngrădit libertatea, drepturile personale nepatrimoniale, toate acestea trebuind, însă, dovedite, ceea ce reclamantul nu a făcut, mulţumindu-se doar să depună copia unei hotărâri judecătoreşti cu titlu de practică judiciară.
Analizând apelurile formulate, prin prisma motivelor invocate, în temeiul art. 292 alin. 1 şi 295 alin. 1 C. pr. civ., curtea constată că doar apelul pârâtului este parţial fondat.
Astfel, în esenţă, trebuie lămurite două aspecte, şi anume:
- dacă cheltuielile de judecată din procesul penal constituie sau nu daune materiale în sensul art. 504 alin. 2 C. pr. pen. şi în ce cuantum, adică doar cele legate de arestare sau în general toate ocazionate pe parcursul procesului penal;
- dacă au fost produse sau nu daune morale, dacă acestea au fost dovedite sau nu şi dacă cuantumul lor a fost corect stabilit de prima instanţă.
a) în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în procesul penal, dacă ar fi fost aplicabile dispoziţiile art. 504 alin. 1 C. pr. pen., referitoare la condamnarea definitivă urmată de achitare, o astfel de problemă nici nu s-ar fi pus, întrucât era de domeniul evidenţei că, fiind vorba de o condamnare nelegală, trebuie reparate toate pagubele materiale, acestea constând inclusiv în cuantumul tuturor cheltuielilor de judecată din procesul penai.
în cauză, sunt incidente dispoziţiile aliniatelor 2 şi 3 ale aceluiaşi articol referitoare la arestarea urmată de achitare, astfel că, fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, chiar dacă pe un text special, cum este cel al art. 504 alin. 2 şi 3 C. pr. pen., trebuie întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în general, inclusiv cea referitoare la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, în situaţia dată, prejudiciul derivă nu din întreaga cercetare efectuată în procesul penal, ci doar din cheltuielile ocazionate de arestare până la punerea în libertate. Aceasta, deoarece, în principiu, punând în balanţă interesul persoanei cercetate penal într-o cauză unde nu există privare de libertate şi soluţia finală este una din cele prev. de art.
11 C. pr. pen. şi interesul general al societăţii de a-i trage la răspundere pe cei ce săvârşesc fapte prevăzute de legea penală, trebuie să acordăm prevalenţă ultimei alori, desigur, cu respectarea principiului proporţionalităţii. Statul are doar obligaţia "revăzută de art. 6 alin. 3 lit. c) din Convenţia europeană a drepturilor omului, în sensul de a asigura acuzatului un avocat din oficiu atunci când acesta nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător sau când interesele justiţiei o cer, ceea :e nu este cazul în speţă, reclamantul nefiind asistat de avocat din oficiu, pentru a Dune plata acestuia în sarcina statului. Oricum, temeiul acestei obligaţii îl constituie art. 91 alin. 1 C. pr. pen., şi nu art. 504 alin. 1-3.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de arestare, pe chitanţele privind onorariile avocaţiale depuse la dosar nu se face referire la natura prestaţiei, astfel că -stanţa va avea în vedere cheltuielile efectuate în perioada arestării preventive, adică in jurul acesteia, deci şi cu puţin timp după punerea în libertate. Având în vedere pe--oada cât a subzistat măsura privativă de libertate, respectiv 1.11.2005 - 15.12.2005, nstanţa va lua în considerare onorariile avocaţiale din 20.12.2005 - 500 lei, 27.12.2005 -6700 lei, 8.12.2005 - 500 lei, 27.12.2005 -600 lei, 9.11.12005 - 300 lei, 18.11.2005 -300 lei, deci, în total, 9700 lei, restul chitanţelor referindu-se la cheltuieli privind onorarii avocaţiale pe perioade de timp mult îndepărtate de perioada arestării, deci despre care -stanţa a prezumat în temeiul art. 1203 C. civ., că nu au legătură cu aceasta.
Sub acest aspect, în temeiul art. 296 C. pr. civ., apelul pârâtului va fi admis, în sensul reducerii cuantumului daunelor materiale la suma de 9700 lei.
b) Referitor la cuantumul daunelor morale, existenţa acestora a fost dovedită prin actele medicale depuse la dosarul primei instanţe, precum şi prin declaraţiile martorilor audiaţi.
în ceea ce priveşte cuantumul acestora, criteriile avute în vedere de prima instanţă au fost corecte, apelul pârâtului limitându-se la a susţine lipsa probelor, împrejurare ereală, precum şi la invocarea dispoziţiilor art. 5 din Convenţia europeană a drep-rjrilor omului, în sensul că acesta permite privarea sau restrângerea libertăţii unei nersoane în vederea aducerii în faţa autorităţilor, atunci când există motive verosimile ae a bănui că a săvârşit o infracţiune. în realitate, cu privire la această ultimă apărare, textul art. 504 alin. 2 şi 3 C. pr. pen. are dispoziţii clare, în sensul că statul român este obligat la despăgubiri pentru arestarea sau deţinerea persoanei în cazul în care orocesul penal este soldat cu o soluţie de achitare, cum este cazul în speţă, soluţia de achitare însemnând automat, în concepţia legiuitorului român, că arestarea sau deţinerea pe parcursul procesului penal a fost nelegală, aşa cum rezultă din interpretarea coroborată a celor două aliniate, 2 şi 3 ale art. 504 C. pr. pen.
Totuşi, prima instanţa s-a mulţumit să le evalueze global, fără a avea în vedere durata arestării preventive. Curtea apreciază că, raportat la criteriile avute în vedere de prima instanţă, pe care şi le însuşeşte, un cuantum de 1000 lei pe zi de arest este în măsură să acopere prejudiciul moral cauzat.
Cum totalul zilelor de arest a fost de 46, cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă va fi redus la 46.000 lei, sens în care. de asemenea, în temeiul art. 296 C. pr. civ., apelul pârâtului va fi admis.
Din considerentele arătate, în temeiul art. 296 C. pr.civ., apelul reclamantului va fi respins ca nefondat. (Judecător Andrea Annamaria Chiş)
| ← Cerere de despăgubiri întemeiată pe împrejurarea că... | Fidejusiune. Condiţii. Obligaţiile fîdejusorului. Limite → |
|---|
