Cerere de despăgubiri întemeiată pe împrejurarea că reclamantul ar fi fost deţinut politic, infracţiune pentru care susţine că ar fi fost achitat dacă s-ar fi promovat un recurs în anulare. Posibilitatea instanţei civile de a aprecia caracterul politic al

- Cod procedură penală: art. 504 alin. 1

- Legea nr. 221/ 2009

Prima instanţă a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 504 alin. 1 C. pr. pen., întrucât nu există o hotărâre de achitare pronunţată în recurs în anulare.

Recursul în anulare prevăzut de art. 409-4141 C. pr. pen., a fost abrogat prin art. I pct. 5 din Legea nr. 576/2004, însă chiar în perioada în care acesta era prevăzut de lege, exercitarea sa nu era la dispoziţia părţilor, ci doar a Procurorului general al României. Din aceste considerente, în opinia curţii instanţa civilă poate verifica jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauze similare, pentru a determina dacă în speţa dată s-ar fi pronunţat sau nu o hotărâre de achitare, putând aplica dispoziţiile art. 504 alin. I C. pr. pen., având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Constituţie, referitoare la prevalenta tratatelor internaţionale privind drepturile omului şi Protocolul 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, fiind vorba de persoane aflate în situaţii juridice identice (adică cele care au fost condamnate pentru infracţiuni politice), cărora nu li se poate aplica un tratament ntridic diferenţiat (după cum recursul în anulare a fost sau nu promovat de Procurorul general al României, mai este sau nu mai este prevăzut de lege).

Tocmai de aceea, instanţa a verificat condiţiile în care reclamantul a fost condamnat, necontestate de acesta şi textul incriminator, ajungând la concluzia că nu este vorba de o infracţiune cu caracter politic, întrucât o faptă similară ar fi pedepsită şi în prezent.

Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, a apreciat că este vorba de o condamnare politică şi a recunoscut ca vechime în muncă perioada de detenţie, însă această hotărâre are caracterul unui act administrativ, fară a intra în autoritate de lucru judecat şi a se impune cu acest titlu instanţei.

(Decizia nr. 53/A din 16 februarie 2009)

Prin sentinţa civilă nr. 625 din 25 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată de reclamantul L.G. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect repararea prejudiciului cauzat printr-o eroare judiciară în procesul penal.

împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen legal apel reclamantul, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acţiunii.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, precum şi a celor de ordine publică, raportat la disp. art. 292 alin. 1 şi 295 alin. 1 C. pr. civ., curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 29/28.02.1984, pronunţată în dosarul nr. 24/1984 al Tribunalului Militar de Mare Unitate Cluj, rămasă definitivă prin respingerea recursului inculpatului, conform deciziei nr. 118/26.03.1984 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, reclamantul a fost condamnat la 6 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 5 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de deţinere în afara îndatoririlor de serviciu a unor documente ce constituie secrete de stat, prev. de art. 169 alin. 2 raportat la alin. 4 C. pen., reţinându-se ca stare de fapt împrejurarea că a intrat în posesia unor documente cu caracter de documente secrete de stat, potrivit

H.C.M. nr. 19/1972, pe care le-a scos din incinta organizaţiei de stat ducându-le la domiciliu şi încălcând, astfel, dispoziţiile Legii nr. 23/1971, privind apărarea secretului de stat.

Această infracţiune nu are un caracter politic, dovada constituind-o împrejurarea că ea este în continuare prevăzută în Codul penal, în art. 169, ce incriminează divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului.

Mai este de remarcat că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu contestă starea de fapt reţinută în hotărârea penală de condamnare, făcând referiri la împrejurări ulterioare încarcerării sale, respectiv la faptul că ar fi fost supus unor tratamente inumane în perioada detenţiei şi că în mod nelegal i s-a refuzat liberarea condiţionată, sens în care a depus sentinţa penală nr. 1777/23.10.1986 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 5959/1986.

Prima instanţă a reţinut că nu sunt aplicabile disp. art. 504 alin. 1 C. pr. pen., întrucât nu există o hotărâre de achitare pronunţată în recurs în anulare.

Recursul în anulare prev. de art. 409-4141 C. pr. pen. a fost abrogat prin art. I pct. 5 din Legea nr. 576/2004, însă, chiar în perioada în care acesta era prevăzut de lege, exercitarea sa nu era la dispoziţia părţilor, ci doar a Procurorului general al României. Din aceste considerente, în opinia instanţei, instanţa civilă poate verifica jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauze similare pentru a determina dacă în speţa dată s-ar fi pronunţat sau nu o hotărâre de achitare, putând aplica disp. art. 504 alin. 1 C. pr. pen., având în vedere disp. art. 20 alin. 2 din Constituţie referitor la prevalenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului şi Protocolul 12 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale, privind interzicerea discriminării, fiind vorba de persoane aflate în situaţii juridice identice (adică cele care au fost condamnate pentru infracţiuni politice), cărora nu li se poate aplica un tratament juridic diferenţiat (după cum recursul în anulare a fost sau nu promovat de Procurorul general al României, mai este sau nu mai este prevăzut de lege).

Tocmai de aceea, instanţa a verificat condiţiile în care reclamantul a fost condamnat, necontestate de acesta şi textul incriminator, ajungând la concluzia că nu este vorba de o infracţiune cu caracter politic, întrucât o faptă similară ar fi pedepsită şi în prezent.

Este adevărat că, prin hotărârea nr. 40 din 12 iulie 1990, Comisia pentru aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri a apreciat că este vorba de o condamnare politică şi a recunoscut ca vechime în muncă perioada de aetenţie, însă această hotărâre are caracterul unui act administrativ, fără a intra în autoritate de lucru judecat şi a se impune cu acest titlu instanţei. (Judecător Andrea Annamaria Chiş)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere de despăgubiri întemeiată pe împrejurarea că reclamantul ar fi fost deţinut politic, infracţiune pentru care susţine că ar fi fost achitat dacă s-ar fi promovat un recurs în anulare. Posibilitatea instanţei civile de a aprecia caracterul politic al