Fidejusiune. Condiţii. Obligaţiile fîdejusorului. Limite
| Comentarii |
|
- Cod civil: art. 1041, art. 1656, art. 1662
Fidejusond nu este ţinut a plăti creditorului decât atunci când acesta nu se poate îndestula de la debitorul principal, asupra averii căruia trebuie mai întâi să se facă urmărirea, afară numai când el însuşi a renunţat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. în această situaţie, pentru a stabili efectele obligaţiei sale, se urmează principiile statornicite în privinţa datoriilor solidare. Obligaţia solidară nu se prezumă, a trebuie să fie stipulată expres şi nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat.
Valoarea probatorie a neprezentării pârâtei la interogatoriu, este aceea a unei mărturisiri depline sau a unui început de probă scrisă, dar în materie este necesară o stipulare expresă, iar nu o mărturisire sau un început de probă scrisă.
(Decizia nr. 730/R din 20 martie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 8824/18.07.2008, a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul B.T. împotriva pârâtului M.F., acesta fiind obligat să plătească reclamantului suma de 30.000 euro, cu titlu de împrumut nerestituit, iar la suma datorată se calculează dobânda legală, începând cu data de 08.02.2008 şi până la plata efectivă.
Pârâtul a fost obligat să achite reclamantului suma de 7815,4 lei, cheltuieli de judecată.
A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul B.T. împotriva pârâtei P.M.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul B.T.
Prin decizia civilă nr. 537/A din 24 oct. 2008, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins ca nefondat apelul.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul B.T., solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost precizată şi împotriva pârâtei P.M. cu obligarea acesteia la plata sumei de 30.000 Euro cu titlu de împrumut nerambursat în solidar cu pârâtul M.F. precum şi a plăţii dobânzii legală calculată de la data introducerii acţiunii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
în motivarea recursului se arată că instanţa a înţeles în mod greşit să facă aplicarea art. 1041 Cod civil, fără ca să facă aplicarea art. 1652 Cod civil. Curtea reţine că aceste dispoziţii invocate de către reclamant se completează cu celelalte norme ce reglementează fidejusiunea, cum ar fi art. 1656 Cod civil, potrivit căruia fidejusiunea trebuie să fie expresă şi nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat.
Apoi, art. 1662 cod civil prevede că fidejusorul nu este ţinut a plăti creditorului, decât când nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra averii căruia trebuie mai întâi să se facă urmărirea, afară numai când însuşi a renunţat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. în cazul din urmă, efectul obligaţiei sale se regulează după principiile statornicite în privinţa datoriilor solidare.
Prima ipoteză nu a fost invocată de către reclamant, ci doar ipoteza obligaţiei solidare, cu privire la care chiar textul menţionează că se va analiza după principiile statornicite în privinţa datoriilor solidare.
Unul dintre aceste principii este chiar cel menţionat de instanţa de apel, anume art. 1041 Cod civil, potrivit căruia obligaţia solidară nu se prezumă, ci trebuie să fie stipulată expres, dispoziţie care se coroborează cu cea prevăzută de art. 1656 Cod civil, potrivit căruia fidejusiunea trebuie să fie expresă şi nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat.
Se mai susţine că asupra apărării din apel, conform căreia instanţa de fond nu a dat valoare procesuală interogatoriului ce urma să fie luat pârâtei, instanţa de apel nu a acut vorbire, reţinând că această neprezentare nu poate fi considerată mărturisire deplină, fără a se pronunţa asupra apărării apelantului.
Curtea reţine că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit deoarece atunci când a evocat dispoziţiile art. 1041 Cod civil instanţa de apel a înţeles să analizeze -ecesitatea unei stipulări exprese a solidarităţii. Or, valoarea probatorie a neprezentării oârâtei la interogatoriu este aceea a unei mărturisiri depline sau a unui început de drcbă scrisă, dar în materie este necesară o stipulare expresă iar nu o mărturisire sau jn început de probă scrisă.
Nu în ultimul rând textul art. 225 Cod procedură civilă nu stabileşte obligaţia instanţei de a stabili în acest fel valoarea probatorie ci stabileşte opţiunea instanţei în acest fel, deoarece prevede că instanţa poate socoti neprezentarea ca o mărturisire deplină sau un început de probă scrisă.
în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 299 şi urm. C. pr. civ., curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incident nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 C. pr. civ. (Judecător loan Daniel Chiş)
| ← Cerere pentru acordarea de despăgubiri în temeiul art. 504... | Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Prescripţia... → |
|---|
