Acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin. 1 C. pr. pen. Condiţii de exercitare
| Comentarii |
|
- Cod procedură penală: art. 504, art. 506
Natura juridică a termenului legal de 18 luni, în cursul căruia poate fi promovată acţiunea în reparaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin. 1 C. pr. pen., este aceea specifică unui termen special de prescripţie a dreptului la acţiune injustiţie.
Pentru ipoteza instituită prin art. 506 C. pr. pen., momentul iniţial al termenului special de prescripţie extinctivă corespunde datei la care hotărârea judecătorească de achitare a rămas definitivă.
(Decizia nr. 61/A/2009 din 27 februarie 2009, nepublicată)
3. Condamnatul T.A. a decedat în data de 13 mai 1963, în penitenciar, în timpul executării pedepsei privative de libertate.
4. Prin decizia nr. 29/07.11.1994, Curtea Supremă de Justiţie, reunită în Secţii Unite, a casat hotărârea de condamnare evocată mai sus, consecutiv admiterii recursului în anulare promovat de Procurorul General al României şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pr. pen. a dispus achitarea inculpatului T.A. pentru infracţiunile de activitate intensă contra clasei muncitoare şi a mişcării -evoluţionare şi de uneltire contra ordinii sociale prevăzut şi ped. de art. 1931 alin. ultim şi art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen. Totodată, a fost înlăturată pedeapsa complimentară a confiscării totale a averii
5. Soţia condamnatului, numita T.R., a decedat la 05.12.1993, aşadar înaintea pronunţării hotărârii de achitare.
6. Reclamanţii sunt fiii defunctului condamnat T.A.
7. Reclamantul T.O. avea, la data promovării recursului în anulare, inclusiv la data de 14.06.2005, domiciliul stabil în Statele Unite ale Americii, iar reclamanta T.M. avea un domiciliul separat de acela al mamei sale, în Cluj-Napoca.
8. Prezenta acţiune în reparaţii a fost pornită de cei doi reclamanţi la 10.06.2008, aceştia susţinând că au cunoscut hotărârea de achitare în vara anului 2008, când au şi formulat o cerere pentru eliberarea unei copii de pe hotărâre.
în drept.
Potrivit art. 504 alin. 1 C. pr. pen. „Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.
în cuprinsul alin. 3 se stipulează: „Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de ibertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)”.
în conformitate cu art. 506 alin. 1 şi 2 C. pr. pen. „Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa.
Acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504.”
în speţă, a fost stabilit cu certitudine faptul că autorul celor doi reclamanţi, defunctul T.A., a fost condamnat definitiv, în anul 1958 şi, în urma rejudecării cauzei, la 7 noiembrie 1994, a fost pronunţată o hotărâre definitivă de achitare, de natură a-i conferi acestuia dreptul legal la repararea pagubei suferite, în sensul textelor normative evocate mai sus.
întrucât condamnatul a decedat în cursul executării pedepsei privative de libertate, in timpul regimului comunist, fiii acestuia, aflaţi în întreţinerea condamnatului în perioada minoratului, au calitatea de persoane îndreptăţite la reparaţie, pentru daunele materiale şi morale pe care personal le-au suportat.
Cât priveşte dreptul material la acţiunea în reparaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 504 alin. 1 C. pr. pen., acesta s-a prescris în termen de 18 luni, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de achitare, în speţă 7 noiembrie 1994.
Natura juridică a termenului legal de 18 luni în cursul căruia poate fi promovată acţiunea în reparaţie este aceea specifică unui termen special de prescripţie a dreptulu la acţiune, în acest sens statuând inclusiv Curtea Constituţională, prin Decizia nr 417/14 octombrie 2004 şi prin Decizia nr. 28 din 25 ianuarie 2005. Mai mult decât atât Curtea Constituţională apreciază că acest termen este unul rezonabil, care asigură condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita o acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiei legale.
Prin efectul prescripţiei extinctive, dreptul la acţiune în sens material se stinge determinând respingerea acţiunii ca prescrisă, nicidecum ca tardivă, cum eronat a hotărât prima instanţă, consecinţă a unei greşite calificări juridice a menţionatului termen, ca un termen procedural de decădere.
Mai mult decât atât, regimul juridic al termenului de prescripţie extinctivă este unu! specific, susceptibil fiind de suspendare, întrerupere şi repunere în termen, pentru cazurile şi în condiţiile Decretului nr. 157/1958, care reprezintă legea-cadru în materie aplicabilă în completarea legilor speciale.
Pentru ipoteza instituită prin art. 506 C. pr. civ., momentul iniţial al termenului special de prescripţie extinctivă corespunde datei la care hotărârea judecătorească de achitare a rămas definitivă, în speţă aceasta fiind data de 7 noiembrie 1994. Or, în raport cu acest moment, prezenta acţiune în pretenţii, înregistrată de reclamanţi la 10 iunie 2008, este aparent prescrisă.
Totuşi, natura juridică a termenului de 18 luni obliga prima instanţă să verifice, în cadrul cercetării judecătoreşti, incidenţa cauzelor de suspendare ori de întrerupere a prescripţiei şi, mai cu seamă, motivele invocate de reclamanţi în apărare, considerate a-i fi împiedicat să îşi exercite dreptul la acţiune în cadrul termenului legal.
Indiscutabil, repunerea în termen este o măsură excepţională, căci altfel s-ar ajunge la eludarea termenelor de prescripţie, care au un caracter imperativ, însă nu mai puţin adevărat este că această instituţie a fost recunoscută de legiuitor, conferind instanţelor de judecată dreptul de a aprecia, în circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, cu certitudine stabilite prin probe, dacă se poate reţine în sarcina inculpaţilor vreo culpă sau, dimpotrivă, există cauze temeinice care i-au împiedicat pe aceşti titulari ai acţiunii în pretenţii să formuleze cererea de chemare în judecată înăuntrul termenului de prescripţie. în caz contrar, sancţionarea conduitei culpabile a reclamanţilor, prin respingerea acţiunii şi pierderea dreptului de a se adresa justiţiei în scopul obţinerii unei reparaţii ar fi ilegală, contrară principiului european al liberului acces la un tribunal, consacrat prin art. 6 paragraf 1 al Convenţiei europene a drepturilor omului.
Cum prima instanţă a omis a efectua acte de cercetare judecătorească sub acest aspect, calificând juridic greşit termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 C. pr. pen. şi întemeindu-şi soluţia în exclusivitate pe prezumţii judecătoreşti, curtea apreciază că aceasta echivalează unei greşite rezolvări a procesului, fără a se intra în cercetarea fondului, în înţelesul art. 297 teza I C. pr. civ.
în consecinţă, curtea desfiinţează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, asigurând astfel părţilor un acces real şi efectiv la cele două grade de jurisdicţie. (Judecător Băldean Denisa-Livia)
| ← Contract de atribuire a unui teren In folosinţă gratuită. | Acţiune în constatarea simulaţiei. Restituirea terenului... → |
|---|
