Contestaţie în anulare de drept comun întemeiată pe absenţa procedurii de citare, ulterior soluţionării, în aceeaşi zi, a unei cereri de recuzare. Distincţie. Suspendarea cursului judecăţii cauzei. Suspendarea şedinţei de judecată. Obligaţiile procesuale
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 317 alin. (1) pct. 1, art. 242, art. 243, art. 128, art. 129 alin. (1), art. 723 alin. (1) Hotărârea C.S.M. nr. 159/2004, art. 101 alin. (8)
Survenirea incidentului procedural al formulării unei cereri de recuzare nu poate avea ca efect suspendarea cursului judecăţii, ci doar suspendarea şedinţei de judecată. Nici o normă de ordin procedural a Codului de
procedură civilă şi nici o altă dispoziţie legală nu leagă producerea unui
asemenea efect de formularea unei cereri de recuzare.
Indiferent de soluţia ce se dă incidentului procedural, dacă şedinţa de judecată se reia în aceeaşi zi, o nouă citare în cauză a părţilor nu se impune, căci citarea pentru o anumită dată este valabilă pentru toate actele de procedură efectuate în acea zi.
în egală măsură, formularea unei cereri de recuzare nu înseamnă o amânare automată a judecăţii pricinii pentru un alt termen, pentru ca, eventual, să se pună în discuţie necesitatea citării părţilor, căci, nici de această dată, legea nu leagă producerea unui asemenea efect (cel al amânării judecăţii pricinii) de actul procesual al formulării cererii de recuzare.
în acelaşi sens, conform art. 129 alin. (1) C. pr. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. pr. civ.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a lll-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie,
decizia nr. 769 din 26 aprilie 2007)
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul acestei instanţe la 2 martie 2007, contestatorul P.N.L. a solicitat să se dispună anularea deciziei civile nr. 409 din
1 martie 2007, pronunţată de aceeaşi instanţă, în temeiul prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ. şi, pe cale de consecinţă, să se procedeze la rejudecarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti. De asemenea, în temeiul prevederilor art. 319 alin. (1) C. pr. civ., s-a solicitat suspendarea efectelor deciziei contestate prin prezenta cerere.
în motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că, la termenul de judecată din 1 martie 2007, a formulat o cerere de recuzare a completului care soluţiona contestaţia pe care o formulase împotriva hotărârii nr. 4 din 29 ianuarie
2007 a Tribunalului Bucureşti şi că, după soluţionarea cererii de recuzare, Curtea de Apel a procedat la soluţionarea pe fond a contestaţiei, fără a mai cita părţile şi, în pofida solicitării exprese a P.N.L. de a fi citat la sediul său, solicitare făcută la finele cererii de recuzare.
Părţile litigante ar fi trebuit citate întrucât, pe parcursul judecării cererii de recuzare, judecata pe fondul cauzei este suspendată, iar, după încetarea cauzei de suspendare, reluarea judecăţii nu poate avea loc decât cu citarea părţilor.
Absenţa dovezii de comunicare a citaţiei şi soluţionarea cauzei în aceste condiţii atrag nulitatea hotărârii pronunţate.
Intimaţii nu au formulat întâmpinare.
Instanţa a luat măsura ataşării la prezenta cauză a dosarului în care s-a pronunţat decizia atacată cu contestaţie în anulare.
La termenul de judecată din 26 aprilie 2007, intimatul P.L.D. a invocat inadmi-sibilitatea prezentei contestaţii în anulare, motivată de împrejurarea că, potrivit art. 317 alin. (1) C. pr. civ., promovarea acestei căi extraordinare de atac este posibilă pentru motivele limitate prevăzute de punctele 1 şi 2 din acelaşi alineat, şi doar dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, or, asupra problemei pusă în discuţie în cauza de faţă, s-a pronunţat chiar instanţa a cărei decizie este contestată, prin practicaua respectivei hotărâri.
Analizând contestaţia în anulare formulată, cu prioritate în privinţa excepţiei de inadmisibilitate ce s-a invocat, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată întrucât, deşi a pus în discuţie solicitarea contestatorului P.N.L., de a fi citat după soluţionarea cererii de recuzare şi a decis asupra acesteia, instanţa ce a pronunţat hotărârea contestată nu s-a pronunţat în mod explicit şi nu a analizat în mod direct aspectul vicierii procedurii de citare pentru termenul de judecată din 1 martie 2007, din punct de vedere al motivelor puse în discuţie în cauza de faţă.
Pentru aceste considerente, se apreciază că, procedând ta soluţionarea pe fond a contestaţiei în anulare, instanţa nu exercită un control de legalitate asupra problemelor de drept dezlegate de instanţa ce a pronunţat decizia civilă nr. 409 din 1 martie 2007, astfel că cererea de faţă trebuie considerată ca inadmisibilă.
Cercetând pe fond criticile susţinute, Curtea consideră că, în cauză, nu se regăseşte ipoteza invocată de contestatoare, respectiv cea a art. 317 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ.
Aceasta întrucât, survenirea incidentului procedural al formulării unei cereri de recuzare nu poate avea ca efect, după cum în mod eronat susţine contestatoarea, suspendarea cursului judecăţii. Nici o normă de ordin procedural a Codului de procedură civilă şi nici o altă dispoziţie legală nu leagă producerea unui asemenea efect de formularea unei cereri de recuzare şi nici în fapt acesta nu se produce.
Dispoziţiile art. 242 şi art. 243 C. pr. civ. menţionează cazurile în care poate surveni o suspendare a cursului judecăţii, iar formularea unei cereri de recuzare nu se regăseşte printre acestea.
Pe de altă parte, doar suspendarea judecăţii unei cereri poate fi reluată în condiţii de legalitate, sub rezerva imperioasă a asigurării citării tuturor părţilor litigante, după cum o spune art. 85 C. pr. civ.
Dar, suspendarea cursului judecăţii unei cereri nu trebuie confundată cu suspendarea unei şedinţe de judecată, care poate fi dispusă, conform art. 128 C. pr. civ. şi art. 101 alin. (8) din Hotărârea nr. 159/2004 a C.S.M., de preşedintele instanţei, pentru motive justificate, durata suspendării urmând a fi anunţată şi afişată pe uşa sălii de şedinţă, prin grija grefierului.
Formularea unei cereri de recuzare constituie un motiv temeinic pentru a se lua măsura suspendării şedinţei de judecată, impunându-se şi din motive de ordin practic, pentru a se putea asigura respectarea dispoziţiilor Regulamentului de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, aprobat de C.S.M., cu referire la soluţionarea incidentelor procedurale referitoare la competenţa completului de judecată, potrivit cărora incidentele referitoare la întregul complet vor fi soluţionate de completul imediat următor.
Indiferent de soluţia ce se dă incidentului procedural, dacă şedinţa de judecată se reia în aceeaşi zi, o nouă citare în cauză a părţilor nu se impune, căci citarea pentru o anumită dată este valabilă pentru toate actele de procedură efectuate în acea zi.
în egală măsură, formularea unei cereri de recuzare nu înseamnă o amânare automată a judecăţii pricinii pentru un alt termen, pentru ca, eventual, să se pună în discuţie necesitatea citării părţilor, căci, nici de această dată, legea nu leagă producerea unui asemenea efect (cel al amânării judecăţii pricinii) de actul procesual al formulării cererii de recuzare.
în cazul concret în care s-au aflat părţile prezentei cauze, instanţa recuzată a luat măsurile administrative de înaintare a dosarului preşedintelui de secţie pentru a se asigura soluţionarea de îndată a cererii de recuzare şi pe cea a încunoştinţării părţilor cu privire la acesta.
După soluţionarea cererii de recuzare - timp în care şedinţa de judecată a fost suspendată, şi nu soluţionarea contestaţiei aflată în dezbatere pe rolul instanţei
- judecata a fost reluată în aceeaşi zi, la orele 1450, conform menţiunilor din practicaua hotărârii contestate.
în acord cu cele arătate mai sus, pentru reluarea dezbaterilor în urma suspendării şedinţei de judecată, amânarea pricinii în vederea citării părţilor nu se impunea, chiar dacă acestea au solicitat-o, căci procedura de citare, pentru ziua când acestea au fost chemate la instanţă, a fost legal îndeplinită.
Pe lângă aceasta, conform art. 129 alin. (1) C. pr. civ., părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. pr. civ., precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.
Decizând să părăsească şedinţa de judecată, după formularea cererii de recuzare şi să nu se mai intereseze de soarta acesteia ori a cauzei aflată în dezbatere, deşi instanţa ce soluţiona pricina i-a adus la cunoştinţă luarea măsurilor administrative pentru soluţionarea în aceeaşi zi şi de îndată a cererii de recuzare, contestatoarea a renunţat singură la exercitarea dreptului său la apărare pentru argumentele arătate anterior, neputându-se susţine că acest fapt a fost consecinţa neîndeplinirii, potrivit cu cerinţele legii, a procedurii de chemare a părţii, pentru când s-a judecat pricina.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată. (BŢ)
| ← Conflict negativ de competenţă. Ipoteza exercitării de către... | Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 317... → |
|---|
