Constituţionalitatea introducerii unui nou termen de prescripţie prin dispoziţiile de modificare ale O.U.G. nr. 94/2000
| Comentarii |
|
- Legea nr. 48/2004
- Legea nr. 247/2005
- O.U.G. nr. 184/2002
Cu privire la excepţia referitoare la art. II din Legea nr. 48/2004, Curtea Constituţională a constatat că aceasta a rămas fără obiect, deoarece art. VI alin. 4 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, la care face trimitere acest text de lege, a fost abrogat prin art. VI din Titlul II al Legii nr. 247/2005 şi ca atare, excepţia a fost respinsă ca inadmisibilă.
Instanţa nu numai că poate, dar chiar are obligaţia, sesizată fiind cu constituţionalitatea şi concordanţa cu tratatele privind drepturile omului a unor acte normative ce limitează accesul la justiţie, să verifice rezonabilitatea condiţiei impuse, respectiv dacă termenul de 6 luni introdus prin ordonanţa de urgenţă este rezonabil.
Apreciind că legea de aprobare, ce permite fostului proprietar un veritabil acces la justiţie, spre deosebire de textul ordonanţei de urgenţă supuse aprobării, ce introduce o limitare nerezonabilă raportat la scopul urmărit, este constituţională şi constatând că raportat la dispoziţiile art. II din Legea nr. 48/2004, acţiunea a fost exercitată în termen, excepţia prescripţiei extinctive este nefondată.
(Decizia nr. 2460/R din 12 noiembrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 4860 din 4 iunie 2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, fiind admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta Biserica Unitariană Maghiară prin Episcopia Unitariană Cluj, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, SC C.A. SA prin lichidator judiciar, B.V. şi B.V., K.A. junior şi K.A., K.D. şi K.E.C., I.C. şi I.E., G.Y.B. şi G.A., K.J.I. şi K.J. şi, în consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de vânzător şi pârâţii persoane fizice, dispuriându-se rectificarea cărţilor funciare prin radierea dreptului de proprietate al pârâţilor B.V., B.V., K.A., K.A., K.D., K.E.C., I.C.;
I E., G.Y.B., G.A., K.J.I., K.J. din CF individuale 131571 (nr. top. 736/1), 131572 (nr. top. 736/3), 132426 (nr. top. 5066/1/1), 132427 (nr. top. 5066/1/11), 131441 (nr. top. 5067/1), 130370 (nr. top. 5068/1), 130371 (nr. top. 5068/3) Cluj-Napoca şi CF colectivă 131571, 131439 Cluj-Napoca şi restabilirea situaţiei anterioare de CF în favoarea Statului Roman.
Prin decizia civilă nr. 159/A/17.03.2009 a Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei şi admise apelurile declarate de Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, Statul Român prin Consiliul local al mun. Cluj-Napoca, K.D., K.E.C., I.C., I.E., G.Y.B., G.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 4860/04.06.2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, ce a fost schimbată în parte, în sensul că a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta Biserica Unitariană Maghiară prin Episcopia Unitariană Cluj împotriva pârâtului Statul Român prin Consiliul local al mun. Cluj-Napoca, Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, SC C A. SA prin lichidator, B.V., B.V., K.A. jr„ K.A., K.D., K.E.C., I.C., I.E., G.Y.B., G.A.M., K.J.S. şi K.J. pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 36198 din 02.04.1998, nr. 40286 din 05.12.2000, nr. 36211 din 08.04.1998, nr. 32543 din 30.01.1997, nr. 31451 din 04.12.1996, nr. 36158 din 25.03.1998 şi rectificare CF prin radierea dreptului de proprietate.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Prin încheierea din 01.04.2008, Tribunalul Cluj a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în privinţa acestor excepţii, suspendându-se soluţionarea apelului prezent până la soluţionarea acestora.
Prin Decizia nr. 1352/10.12.2008 a Curţii Constituţionale, pronunţată în dosarul nr. 1262/2008 al acestei instanţe, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. A fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 9 din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. A fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea 48/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 184/2002 privind modificarea şi completarea Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, precum şi în stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002.
Cu referire însă la excepţia referitoare la art. II din Legea nr. 48/2004, Curtea Constituţională a constatat că aceasta a rămas fără obiect deoarece art. VI alin 4 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, la care face trimitere acest text de lege, a fost abrogat prin art. VI din Titlul II al Legii nr. 247/2005, şi ca atare excepţia a fost respinsă ca inadmisibilă.
După pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, dosarul a fost repus pe rol, iar la termenul din 10.02.2009 intimaţii K.J.I. şi K.J. au înţeles să invoce excepţia prescripţiei acţiunii reclamantei, ca fiind introdusă după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de Legea 501/11.07.2002.
Tribunalul a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei prescripţiei acţiunii invocate de intimaţii K. Această excepţie a fost admisă pentru că, în primul rând, tribunalul a reţinut că problema centrală în speţă este admisibilitatea acţiunii Bisericii Unitariene Maghiare introduse în temeiul unui text abrogat - termenul de 6 luni instituit de art. II din Legea 48/2004, în condiţiile în care un text similar ulterior, aflat în vigoare, a fost declarat neconstituţional.
împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamanta, solicitând respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi, în consecinţă, casarea deciziei şi trimiterea apelurilor spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că acesta este fondat, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, temeiul recursului este indicat ca fiind doar dispoziţiile art. 304 C. pr. civ., însă, din considerentele acestuia, rezultă că motivele se încadrează în cele prev. de pct. 9 al 304 C. pr. civ.
Recurenta invocă împrejurarea că instanţa de apel nu a aplicat direct dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului, atribuţie ce-i revine în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. 2 din Constituţie, privind prevalenţa tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului, înlăturând dispoziţiile din legislaţia internă ce contravin acestor dispoziţii, dispoziţiile încălcate din fiind, în accepţiunea reclamantei recurente art. 1 din Protocolul 1, privind protecţia proprietăţii şi art. 14 din Convenţie privind interzicerea discriminării, instanţa de apel motivându-şi soluţia pe dreptul la un proces echitabil, prev. de art. 6 alin. 1 din Convenţie, atunci când înlătură dispoziţiile legislaţiei interne referitoare la introducerea unui nou termen de prescripţie după împlinirea primului, invocându-se încălcarea securităţii (dinamice) a circuitului civil.
Intimaţii contestă posibilitatea instanţei naţionale de a cenzura rezonabilitatea termenului de prescripţie instituit prin ordonanţă de urgenţă.
Verificând această condiţie, instanţa, ca şi adunarea legiuitoare, ajunge la concluzia că termenul de prescripţie ce limitează accesul la justiţie nu este rezonabil raportat la scopul vizat (buna desfăşurare a actului de justiţie), întrucât, în 6 luni, aşa cum susţine reclamanta recurentă, aceasta nu avea posibilitatea de a inventaria bunurile preluate abuziv, fără titlu valabil de stat din patrimoniul ei şi de a identifica toate cărţile funciare, colective şi individuale, nou deschise în urma vânzărilor şi apartamentărilor cu privire la aceste imobile.
Este adevărat că, în prezenta cauză, pârâţii au fost cei ce au ridicat excepţia de neconstituţionalitate, invocând neconstituţionalitatea legii de aprobare ce a introdus un nou termen de prescripţie, însă verificarea constituţionalităţii legii trebuie raportată şi la constituţionalitatea ordonanţei de urgenţă pe care o aprobă, chiar intimaţii formulând apărări raportat la termenul de prescripţie introdus prin ordonanţa de urgenţă şi (im)posibilitatea instanţei de a cenzura caracterul rezonabil al acestuia. Reclamanta, la rândul ei, prin motivele de recurs, s-a referit la caracterul nerezonabil al termenului de prescripţie introdus prin ordonanţa de urgenţă, ce nu i-a permis identificarea bunurilor preluate fără titlu şi înstrăinate în termenul prevăzut, pentru a exercita acţiunile în constatarea nulităţii absolute în interiorul acestui termen.
Nu se mai impune verificarea condiţiei discriminării, însă este de observat că, pentru persoane juridice aflate în situaţii juridice identice, respectiv a căror bunuri au fost preluate abuziv de stat şi înstrăinate chiriaşilor, se prevăd termene diferite de prescripţie prin dispoziţiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, aplicându-li-se, astfel, un tratament juridic diferenţiat, fără o justificare obiectivă, rezonabilă.
Referitor la apărarea proprietăţii, deşi este deja superfluă raportat la restul considerentelor, pârâţii, oricum, nu pot invoca dreptul la un bun, câtă vreme nu au încă o hotărâre judecătorească irevocabilă ce constată acest drept, procesul fiind pendent (acesta fiind considerentul pentru care C.E.D.O. a admis cererea fostului chiriaş în cauza Raicu c. României, Hotărârea din 19 octombrie 2006) şi nici măcar o speranţă legitimă raportat la jurisprudenţa instanţelor în materia înstrăinării de către stat a imobilelor bisericeşti, problema constituţionalităţii termenului de prescripţie instituit prin legea de aprobare fiind invocată în premieră în prezentul proces.
Apreciind că legea de aprobare, ce permite fostului proprietar un veritabil acces la justiţie, spre deosebire de textul ordonanţei de urgenţă supusă aprobării, ce introduce o limitare nerezonabilă raportat la scopul urmărit, este constituţională, curtea, constatând că, raportat la dispoziţiile art. II din Legea nr. 48/2004, acţiunea a fost exercitată în termen, va respinge excepţia prescripţiei extinctive invocată de pârâţi ca nefondată.
întrucât instanţa de apel a avut în vedere admiterea acestei excepţii în soluţionarea apelurilor declarate de pârâţi, nesoluţionând apelurile pe fond, în temeiul art. 312 alin. 1-3 C. pr. civ., rap. la art. 304 pct. 9 C. pr. civ. (Judecător Andrea Annamaria Chiş)
| ← Cerere privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce nu... | Contrucţie executată fără autorizaţie de construire. → |
|---|
