Măsuri reparatorii stabilite prin echivalent Competenţa de stabilire a cuantumului despăgubirilor solicitate pentru imobilul expropriat
| Comentarii |
|
- Legea nr. 10/2001: art. 10 alin. (1), art. 11 alin. (4)
- Legea nr. 247/2005: art. 16
în situaţia în care lucrările pentru care s-a dispus expreţţnerrs ?~ipă funcţional întregid teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în ech^alsni pentru întreg imobilul expropriat (în speţă, casă demolată şi teren).
în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, modificată prin 1247/2005 şi de data soluţionării notificării, în ceea ce priveşte cuantumul rU;rir-*r.nlor solicitate pentru imobilul expropriat, competenţa aparţine, în conformitate xn Ic din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, Comisiei Centrale pentru Acordarea de Despigiinn.
(Decizia civilă nr. 19 A din 10 februarie 2010)
Prin plângerea înregistrată la data de 15 ianuarie 2007 3 Tcjnalul Argeş, pe-tentul D M. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Primai .un c piului Piteşti, Primăria Municipiului Piteşti şi Municipiul Piteşti, desfiinţarea cspcz:e nr. 29552 din 12 decembrie 2006, retrocedarea pe fostul amplasament a :ere-’_ - a suprafaţă de 484,73 mp sau acordarea unui teren echivalent şi acordarea de despăgubiri pentru construcţia aferentă.
în motivarea contestaţiei s-a arătat că, construcţiile şi te re nu proprietatea sa, situate în Piteşti, str. E., au fost preluate de stat prin expropriere pentru care s-au acordat despăgubiri în sumă de 38.033 lei.
Se arată că ulterior construcţiile au fost demolate, iar terenul care a fost proprietatea sa este liber de construcţii la ora actuală, comisia identificând greşit vechiul amplasament, astfel că se impune retrocedarea în natură a foste1 proprietăţi.
în subsidiar, consideră că există posibilităţi reale de acordare a acestei suprafeţe pe un alt amplasament, cu acordul său.
în ceea ce priveşte despăgubirile acordate pentru constructa demolată, apreciază că au fost derizorii.
Prin sentinţa civilă nr. 118 din 16 iunie 2009, Tribunalul Argeş a respins plângerea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut pe baza actelor de la dosar că intimaţii în mod legal, în limitele învestirii, s-au pronunţat prin dispoziţia nr. 29522/2006 doar asupra terenului, întrucât prin notificarea nr. 774/2001 petentul a solicitat restituirea în natură doar a terenului în suprafaţă de 484,73 mp ce a fost expropriat în 1986, fără a solicita restituirea construcţiei care se afla pe acest teren
S-a arătat că petentul nu a făcut dovada că a formulat în termen notificare privind restituirea şi a construcţiei aflată pe terenul revendicat, astfel că a pierdut posibilitatea de a-şi valorifica dreptul la măsuri reparatorii pentru construcţie, pe calea acţiunii în justiţie.
în ceea ce priveşte terenul revendicat, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a realizat exproprierea ocupă funcţional întregul teren, atunci măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil. Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, în acordare de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri băneşti. în acest sens, potrivit art. 1 pct. 7 din Normele Metodologice, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 (în vigoare la data emiterii dispoziţiei contestate) unitatea deţinătoare poate propune persoanei îndreptăţite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcţii aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile aflate în circuitul civil, care sunt proprietatea acesteia. Desigur, pentru a se putea acorda teren în compensare, este necesar ca petentul să indice concret terenul care poate fi acordat în compensare şi să administreze dovezi pentru a se proba caracterul disponibil al acestui teren, individualizarea acestuia sub toate aspectele pentru a se lămuri situaţia juridică a acestuia (în acelaşi sens: ÎCCJ, Secţia civilă, decizia nr. 2218/2007).
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul V.C., terenul este afectat în totalitate de detalii de sistematizare. în cauză, pentru suprafaţa de 484, 73 mp, expropriată de la petentul D.M. şi care conform concluziilor raportului de expertiză este afectată de lucrări de investiţii, neputând face obiectul stabilirii dreptului de proprietate în natură, pe fostul amplasament, petentul D.M. nu a făcut dovada existenţei unui alt teren disponibil, care să-i fie acordat în compensare de către intimata Municipiul Piteşti, astfel că în mod legal prin dispoziţia nr. 29552/2006 s-a propus acordarea de măsurii reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale.
în ceea ce priveşte susţinerea orală a apărătorului petentului de a se acorda despăgubiri pentru imobilul expropriat, astfel cum acestea au fost determinate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reţinut că potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi se transmit Secretariatului Comisiei Centrale pentru Acordarea de Despăgubiri, însoţite de decizia sau dispoziţia conţinând propunerea motivată de acordare de despăgubiri şi de documentaţia aferentă. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) şi (7) ale textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Prin urmare, aceste dispoziţii legale au schimbat esenţial procedura de atacare în instanţă a deciziilor emise în faza administrativă prealabilă, precum şi instanţa competentă să le soluţioneze. Astfel, pentru deciziile sau dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competenţa instanţei civile se păstrează doar în ceea ce priveşte procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deţinătoare, în situaţia în care aceasta refuză să soluţioneze notificarea, respinge notificarea ori respinge cererea de restituire în natură. în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (în acelaşi sens: ÎCCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 7037/2007).
De altfel, problema competenţei instanţelor de judecată de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate a făcut şi obiectul recursului în interesul legii soluţionat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
în cauză, astfel cum s-a arătat prin dispoziţia nr. 29552/2006, emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, Primarul municipiului Piteşti a respins cererea de restituire în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării transmisă de petentul D.M. Primăriei municipiului Piteşti şi a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001, modificată şi republicată. Prin urmare, dispoziţia, fiind emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, procedura contestării acesteia este cea prevăzută de noile dispoziţii legale.
Soluţia nu este în dezacord cu principiile şi jurisprudenţa CEDO, deoarece dreptul de acces la o instanţă de judecată nu este un drept absolut. El poate fi supus condiţiei prealabile a unei proceduri administrative, pentru că ceea ce interesează este ca limitările aduse acestui drept să nu fie de natură a goli de conţinut însuşi conţinutul dreptului ocrotit. Or, dreptul de acces la instanţă nu este negat, dar este supus condiţiei epuizării procedurii derulate la Comisia Centrală. în schimb, posibilitatea atacării cuantumului despăgubirii de două ori în instanţă ar fi de natură a prejudicia durata rezonabilă a procedurii şi dreptul de a obţine în termen scurt măsurile reparatorii acordate de lege (în acelaşi sens: ÎCCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 7037/2007).
Nu a fost reţinut nici argumentul petentului, potrivit căruia prin recurgerea la noua procedură administrativă s-ar realiza o încălcare a art. 6 din Convenţie, prin încălcarea termenului rezonabil, având în vedere că aprecierea caracterului rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază urmărind circumstanţele cauzei şi în special complexitatea afacerii, comportamentul reclamanţilor, ca şi miza litigiului pentru părţile interesate (vezi, printre multe altele, Frydlender c. Franţei [GC], nr. 30979/96. § 43, CEDO 2000-VII, 27 iunie 2000). Or, potrivit art. 16 alin. (2) din Capitolul V al Legii nr. 247/2005, înaintarea dispoziţiilor de acordare a despăgubirilor către Comisia Centrală se realizează după rămânerea definitivă a acestora, însă datorită promovării prezentei contestaţii de către petentul D.M., nu a fost posibilă. în mod legal, înaintarea dispoziţiei atacate către Comisia Centrală în vederea derulării procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Pentru aceste considerente, în baza art. 11 din Legea nr. 10/2001. tribunalul a respins plângerea formulată ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel petentul susţinând că este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
- instanţa de fond s-a pronunţat pe două excepţii care nu au fost puse în discuţia părţilor, nesocotindu-se dreptul său la apărare şi încălcând principiul contradicto-rialităţii, respectiv excepţia privitoare la faptul că nu s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 şi cu privire la clădirea demolată şi necompetenţa materială a instanţei de judecată de a soluţiona contestaţia în sensul acordăm despăgubirilor solicitate ca urmare a modificărilor legislative apărute după anul 2001
- pe fondul cauzei, în mod greşit a fost respinsă plângerea urmare a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, neţinându-se cont de faptul că notificarea a fost depusă în anul 2001, în termen legal, că legea i-a recunoscut dreptul său de restituire în natură a terenului pe vechiul amplasament, precum şi posibilitatea acordării despăgubirilor băneşti în situaţia în care ar fi imposibilă restituirea lui în natură;
- s-a susţinut că modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt neconstituţionale şi contravin principiilor reglementate prin Convenţie.
La 2 decembrie 2009, apelantul a depus o completare a motivelor de apel prin care a susţinut următoarele:
- deşi tribunalul a soluţionat cauza în primă instanţă, acţiunea fiind o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, hotărârea pronunţată în cauză a fost intitulată decizie în loc de sentinţă;
- hotărârea este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi dispoziţiilor art. 1, 6 şi 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile legii în forma sa iniţială, deoarece sunt în faţa unor drepturi câştigate, notificarea fiind depusă în termenul prevăzut de lege şi soluţionată abia în 2006, în raport de criterii arbitrare şi să acorde prioritate normelor cuprinse în Convenţie faţă de dreptul intern;
- notificarea nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil în sensul acordării efective a despăgubirilor, astfel că instanţa de fond era competentă material să se pronunţe asupra cuantumului acestor despăgubiri, dând prioritate prevederilor Convenţiei şi protocoalelor adiţionale acesteia.
S-a solicitat admiterea apelului şi modificarea sentinţei în sensul acordării despăgubirilor la nivelul sumei de 1.042.762 iei pentru terenul expropriat şi 70.664 lei pentru construcţiile demolate.
Examinând sentinţa apelată sub aspectul motivelor de apel invocate, în raport cu actele de la dosar, Curtea a constatat următoarele:
Din considerentele hotărârii apelate nu rezultă faptul că instanţa de fond s-a pronunţat pe două excepţii care nu au fost puse în discuţia părţilor, ci în conformitate cu dispoziţiile art. 261 C. pr. civ. s-au arătat motivele de fapt şi de drept care au condus la respingerea contestaţiei privind dreptul la despăgubiri pentru construcţia expropriată, precum şi respingerea cererii de restituire în natură a terenului.
De asemeni, instanţa de fond a expus pe larg temeiurile pentru care a considerat că acordarea despăgubirilor solicitate urmează a se face în condiţiile Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată, în conformitate cu art. 16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că nu poate fi vorba de încălcarea principiului contradictorialităţii sau nesocotirea dreptului la apărare.
Faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost intitulată „decizie”, şi nu sentinţă, nu constituie un motiv care să conducă la schimbarea soluţiei.
Critica care se referă la soluţionarea în mod greşit a plângerii pe fondul cauzei este în parte întemeiată, numai cu privire la dreptul petentului la despăgubiri pentru construcţia demolată.
Instanţa de fond a reţinut greşit faptul că intimaţii s-au pronunţat în mod legal în limitele învestirii prin dispoziţia contestată doar asupra terenului, cu motivarea că nu a fost emisă notificare în termen pentru restituirea şi a construcţiei aflată pe terenul revendicat.
Rezultă din notificarea nr. 774/2001, formulată în termen de petentul D.M., în baza art. 11 şi urm. din Legea nr. 10/2001, că aceasta cuprinde elementele prevăzute de art. 22 alin. (2) din această lege, respectiv elementele de identificare a bunurilor imobile care au fost expropriate prin Decretul nr. 94/21 martie 1986 (casă şi teren) şi pentru care s-a emis.
Prin aceasta s-a cerut restituirea numai a terenului în natură, considerându-se că acesta există în materialitatea sa, nu şi restituirea construcţiei, întrucât nu mai era în fiinţă, fiind demolată, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Această situaţie nu echivalează cu faptul că petentul a înţeles să formuleze notificarea numai pentru o parte din imobilul expropriat în anul 1986.
De asemenea, în sprijinul notificării s-a depus de către petent copia legalizată a actului de vânzare-cumpărare şi copia adresei nr. 287 din 2 iunie 1987 din cuprinsul căreia rezultă că imobilul (casă şi teren situat în str. E., Piteşti) a fost expropriat prin Decretul nr. 94/1986.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv, pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
în conformitate cu art. 11 alin. (4) din această lege, în situaţia în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcţional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul expropriat (în cauza de faţă -casă şi teren).
Aşadar, în speţă s-a apreciat în mod nelegal de către prima instanţă că petentul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001 doar pentru imobilul teren, şi nu şi pentru construcţia situată pe acest teren, care a fost demolată la preluarea de către stat prin expropriere.
Se impunea aşadar admiterea contestaţiei şi anularea în parte a dispoziţiei nr. 29552 din 12 decembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti, în sensul constatării dreptului petentului la măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Legii speciale atât pentru terenul în suprafaţă de 484,73 mp, cât şi pentru construcţia ce a existat pe acest teren, demolată ulterior exproprierii.
Celelalte critici aduse sentinţei, care vizează nelegalitatea şi netemeinicia pentru faptul că în mod greşit nu s-a pronunţat instanţa asupra cuantumului acestor despăgubiri au fost privite ca neîntemeiate, fiind respinse.
Instanţa de fond în mod legal a reţinut în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 şi de data soluţionării notificării, că în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor solicitate pentru imobilul expropriat, urmează a se stabili în conformitate cu art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv de Comisia Centrală pentru Acordarea de Despăgubiri.
în acest sens s-a pronunţat şi înalta Curte de Casaţie şi Justitie prin decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, care a statuat că prevederile cuprinse în dispoziţiile art. 16 şi urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
întrucât dispoziţia contestată în speţă a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, s-a apreciat că în mod corect a statuat prima instanţă că procedura contestării acesteia este cea prevăzută de noile dispoziţii legale.
Susţinerea apelantului în sensul că notificarea nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil privind acordarea efectivă a despăgubirilor nu poate conduce la reţinerea competenţei materiale a instanţei de a se pronunţa asupra cuantumului acestor despăgubiri, faţă de dispoziţiile imperative ale legii, astfel cum a fost modificată.
Este adevărat că apelantul-petent a fost afectat în faptul că notificarea emisă în termen legal nu a fost soluţionată cu celeritate, la multă vreme de la formularea ei, fiind prejudiciat în dreptul său, dar solicitarea acestuia poate avea soluţie în calculul despăgubirilor în cadrul procedurii speciale, sau, ulterior, prin solicitare de daune.
S-a constatat că soluţia nu este în dezacord cu principiile şi jurisprudenţa CEDO, întrucât dreptul de acces la instanţă al petentului nu este negat, ci este supus condiţiei epuizării procedurii prevăzută de legea specială.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 C. pr. civ., a fost admis apelul şi schimbată sentinţa, în sensul anulării în parte a dispoziţiei nr. 29552 din 12 decembrie 2006, emisă de Primarul municipiului Piteşti, constatând dreptul petentului D M. la despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul expropriat compus din: un teren în suprafaţă de 484,73 mp şi construcţii în suprafaţă de 54,44 mp, situat în Piteşti, str. E., pentru care au fost acordate despăgubiri de 38.033 lei (ROL).
| ← Necompetenţa Agenţiei Naţionale pentru Restituirea... | Contestaţia în anulare. Motivele de admisibilitate ale... → |
|---|
