REVIZUIRE ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢIILE ART. 322 PCT. 7 C.PR.CIV. INSTANŢA COMPETENTĂ
Comentarii |
|
Cererea de revizuire a deciziei pronunţate de curtea de apel, pe motiv că este potrivnică în raport cu decizia tribunalului, se judecă de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (art. 322 pct. 7, 323 alin.(2) C.pr.civ.)
Secţia civilă, decizia nr. 2847 din 10 decembrie 2003
Prin cererea înregistrată sub nr. 7475 din 31 octombrie
2003, revizuienta S.C. Conix Impex S.R.L. Cluj-Napoca, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2239 din 30 septembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, în sensul schimbării ei în totalitate şi respingerea recursului împotriva sentinţei, care să fie menţinută ca legală şi temeinică.
în motivarea cererii de revizuire, revizuienta a arătat că în urma unui control intern efectuat la magazinul acesteia din Piaţa Cipariu Cluj-Napoca, s-a constatat existenţa unui prejudiciu cauzat prin fapta colectivă a angajaţilor societăţii, cărora li s-au emis decizii de imputare.
Au rezultat astfel peste 30 de litigii, în care au fost respinse contestaţiile, doar în 17 cauze declarându-se recursuri ce au fost admise, restul rămânând definitive şi irevocabile prin nerecurare.
„Rezultă astfel că în prezent există două seturi de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, absolut contrare, între aceleaşi părţi rezultând din acelaşi izvor de responsabilitate materială imputabilă, care hotărăsc contradictoriu caracterul tardiv sau în termen a acestor decizii de imputare".
în drept, cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 alin.1 C.pr.civ.
La termenul de astăzi, instanţa în baza art. 137 alin. (1) raportat la art. 323 alin. (2) C.pr.civ., a ridicat din oficiu excepţia necompetenţei materiale.
Reprezentantul intimatei a solicitat admiterea excepţiei şi declinarea competenţei în favoarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art. 323 alin. (2) C.pr.civ., în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.
întrucât revizuienta solicită revizuirea deciziei curţii de apel, rezultă că „instanţa mai mare în grad", este înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru aceste considerente, în baza art. 137 alin. (1), art. 158 alin. (1) şi (3), art. 159 pct. 2 şi art. 323 alin. (2) C.pr.civ., s# va admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj şi se va declina competenţa materială a acestei instanţe, în
favoarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se va trimite dosarul de îndată ce hotărârea va deveni irevocabilă. (Judecător Traian Dârjan)
← CONTESTATIE LA EXECUTARE. RECURS ÎMPOTRIVA DECIZIEI PRONUNTATE... | COMPETENTA PENTRU SOLUŢIONAREA CERERII DE REVIZUIRE... → |
---|