Contract de vânzare-cumpărare. Legea nr. 112/1995. Imobil confiscat printr-o hotărâre judecătorească penală. Fraudă la lege

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

în condiţiile în care trecerea imobilului în proprietatea statului a operat cu titlu de confiscare penală, ca urmare a condamnării autorului reclamantelor pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, aplicându-se condamnatului şi pedeapsa complementară a confiscării averii, sunt incidente prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 112/1995.

întrucât, conform acestui text legal, măsurile reparatorii pre­văzute de legea specială nu se aplică în cazul imobilelor cu desti­naţia de locuinţă trecute în proprietatea statului prin hotărâri jude­cătoreşti penale, nu exista un titlu în baza căruia imobilul să fi fost preluat valabil de către Statul român şi vândut ulterior chiriaşei, o

astfel de înstrăinare fiind făcută prin fraudă la lege şi determinând sancţiunea nulitătii, fiind irelevantă buna sau reaua-credintă a dobânditorului.

C.A. Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1764/R din 3 iulie 2006,

în B.J.C.A. Cluj 2006, p. 134

Prin sentinţa civilă nr. 4045 din 16 aprilie 2004, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă intentată de reclamantele C.E., C.L.G. şi C.M.M. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, SC C. SA Cluj, Muni­cipiul Cluj-Napoca şi defuncta C.M., prin succesorii acesteia,

B.C.L.L. şi C.C.S. şi, în consecinţă, s-a constatat preluarea abuzivă de către Statul român a imobilului înscris în C.F. nr. 16516 Cluj-Napoca, cu nr. top. 5143 şi 5146.

Au fost respinse celelalte capete de cerere ale acţiunii, pentru restabilirea situaţiei de C.F. anterioară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al lui C.W., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare privitor la imobilul cu nr. top. 5143/1, înscris în

C.F. nr. 124230 Cluj, stabilirea masei succesorale după defunctul C.W., a moştenitorilor şi a intabulării în C.F. a dreptului de proprietate al succesorilor, în calitate de descendenţi şi soţie supravieţuitoare.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că imobilul situat în Cluj-Napoca, str. M., înscris în C.F. nr. 16516 Cluj, sub nr. top. 5143 şi 5146, constând în loc de casă, magazie, grajd din cărămidă, şopron din lemn şi curte, a constituit proprietatea lui C.W.

Prin încheierea de C.F. nr. 616/1968, dreptul de proprietate s-a înscris în favoarea Statului român, în temeiul art. 3 din Decretul nr. 218/1966, a Decretului nr. 712/1966 şi a proccsului-verbal din 28 februarie 1968.

Ulterior, în anul 1974 şi, apoi, în 1997, parcelele cu nr. top. 5146 şi 5143 au fost dezmembrate fiecare în câte două parcele cu numere topografice noi.

Proprietarul iniţial al imobilului, C.W., a suferit în anul 1962 o condamnare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni şi confiscarea averii, dar, prin decizia penală nr. 62 din 3 noiembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, prin admiterea recursului declarat de procurorul general, hotărârile judecătoreşti de condamnare din anul 1962 au fost

casate, iar pedeapsa complementară a confiscării averii lui C.W., decedat la 1 iulie 2001, a fost înlăturată.

Prin sentinţa civilă nr. 6660/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost stabilită vocaţia succesorală a reclamantelor la succesiunea defunctului, astfel: C.E., în calitate de soţie supravieţuitoare, în cotă de 1/4 parte, C.L.G. şi CM.M., în calitate de fiice, pentru restul cotei de 3/4 parte din succesiune, în părţi egale fiecare.

La data 20 decembrie 1996, apartamentul nr. 1 din imobilul ce formează obiectul prezentului litigiu, situat azi în Cluj-Napoca, str. L., identificat sub nr. top. 5143/1, a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 şi al contractului de vânzare-cumpărare nr. 32086/1996, chiriaşei C.M, în prezent decedată, ai cărei urmaşi sunt pârâţii B.C.L.L. şi C.C.S.

Prin încheierea de C.F. nr. 14462/1997, cumpărătoarea C.M. şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1 în C.F. nr. 124230 Cluj.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului, al cărui chiriaş a fost defuncta C.M., judecătoria a reţinut, pe baza pro­belor testimoniale şi scrise, că, în anul 1999, fostul proprietar, C.W, a revenit în ţară pentru a-şi revendica imobilul şi a depus două cereri la SC C. SA Cluj pentru a i se comunica situaţia juridică a imobilului.

în anul 2000 a fost promovată la Judecătoria Cluj-Napoca o acţiu­ne în rectificare de C.F., iar la 27 ianuarie 2001 a formulat notificare pentru restituirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, C.M. şi F.I., nu a rezultat că reclamanţii i-au comunicat chiriaşei intenţia lor de a reven­dica imobilul, neexistând alte dovezi în sensul notificării chiriaşei anterior cumpărării imobilului şi, în lipsa unei cereri anterioare a fostului proprietar în temeiul Legii nr. 112/1995 sau a unei acţiuni de drept comun, instanţa, reţinând buna-credinţă a cumpărătoarei şi înde­plinirea cerinţelor art. 9 din Legea nr. 112/1995, a respins capătul de cerere în nulitatea vânzării. A mai stabilit instanţa fondului că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, care se referă doar la măsurile reparatorii privind imo­bilele preluate în baza unor hotărâri judecătoreşti penale şi nu conţin nicio interdicţie în cc priveşte înstrăinarea acestei categorii de imobile către chiriaşi.

Prin decizia civilă nr. 65/A din 26 ianuarie 2005, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul reclamantelor, sentinţa atacată fiind

menţinută în tot, iar apelantele obligate, în solidar, la 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatei B.C.L.L.

în considerentele deciziei, Curtea a reţinut următoarele.

Este adevărat că, potrivit extrasului funciar nr. 16516 Cluj, în privinţa imobilului cu nr. top. 5143, de natură loc de casă în suprafaţă de 83 stj.p., din str. M. (în prezent str. L.), în coala de sarcini a fost notat, sub C. 5 la 30.121961, sechestrul penal al terenului în favoarea Statului român, iar apoi, în anul 1962, extinderea sechestrului şi asu­pra bunurilor soţiei proprietarului C.W., C.E., deşi aceasta din urmă nu apărea în calitate de proprietară a imobilului.

Temeiul legal al trecerii imobilului în proprietatea Statului român nu 1-a constituit, însă, hotărârea penală de condamnare din anul 1962 şi pedeapsa complementară a confiscării averii, aşa cum susţin reclaman­tele în prezentul apel, ci prevederile art. 111 din Decretul nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966, aşa cum rezultă din intabularea efectuată în C.F., indicată sub B.6, conform dovezilor din dosarul Judecătoriei Cluj-Napoca.

Prin urmare, titlul Statului român îl constituie procesul-verbal din 28 februarie 1968, întemeiat pe dispoziţiile Decretului nr. 218/1960 şi ale Decretului nr. 712/1966, aşa cum este menţionat în cartea funciară, şi nu hotărârea penală de confiscare, ale cărei dispoziţii au rămas ineficiente în cazul imobilului ce formează obiectul prezentului litigiu, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, aşa cum nefondat susţin apelantele.

Dispoziţiile art. 26 alin. (2) din legea amintită ar fi fost aplicabile şi, prin urmare, bunul imobil ar fi fost în întregul său exceptat atât măsurilor reparatorii, cât şi vânzării către chiriaşi, doar în situaţia în care titlul statului, înscris în C.F., l-ar fi constituit hotărârea penală de condamnare şi confiscare a averii, şi nu legea, cum este cazul în situaţia de faţă, iar intabularea ar fi fost anterior rectificată pe calea acţiunii prevăzute de art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Pentru cele de mai sus, este total lipsită de relevanţă notarea în coala C a C.F. a sechestrului penal, o asemenea menţiune nefiind constitutivă de drept de proprietate.

Dacă antecesorul reclamantului ar fi îndeplinit condiţia cetăţeniei române, nimic nu l-ar fi împiedicat să formuleze cerere pentru acor­darea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 112/1995.

Independent de formularea unei astfel de cereri, după apariţia Legii nr. 112/1995, fostul proprietar era liber de a notifica chiriaşilor

demersurile concrete pentru revendicarea imobilului, demersuri care, în realitate, au fost iniţiate de către C.W. abia începând cu anul 1997, ulterior vânzării apartamentului către chiriaş şi care nu vor mai avea relevanţă în privinţa bunei sau relei-credinţe a cumpărătoarei.

Buna-credinţă pentru dobânditorul cu titlu oneros trebuie exami­nată până la momentul încheierii actului juridic.

Nici scriptul depus de pârâta C.M. la 10 iunie 2003 nu constituie o dovadă a cunoaşterii de către parte a demersurilor fostului proprietar anterior încheierii contractului, ci, dimpotrivă, el priveşte incidente ivite posterior cumpărării apartamentului.

Constituie o cerere nouă în apel critica referitoare la expirarea valabilităţii contractului de închiriere, critică ce, în realitate, este şi nefondată, deoarece termenele contractuale au fost prorogate succesiv în puterea mai multor legi, iar fişele de calcul al chiriei, depuse la dosarul nr. 6623/2003, probează existenţa titlului locativ în temeiul căruia, la 20 decembrie 1996, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului.

Cheltuielile ocazionate intimatului C.C., nefiind dovedite cu acte, nu au fost acordate.

împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantele, solicitând admiterea recursului şi, în principal, modifi­carea deciziei atacate, prin admiterea apelului şi, rejudecând cauza, schimbarea în parte a hotărârii instanţei de fond, prin admiterea şi a pctitului privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul din str. L., fostă M., iar, în subsidiar, solicitând, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., să se trimită cauza spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât aceasta şi-a bazat hotărârea pe constatări care nu au fost puse în discuţia părţilor, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii proccsului civil şi fără administrarea de probe pe care să se susţină punctul de vedere al instanţei, potrivit căruia imobilul a fost preluat pe bază de lege, iar C.W. nu a avut cetăţenie română, toate acestea fiind motive de casare prevăzute de art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ.

Recursul este fondat în parte.

Obiectul cererii introductive de instanţă promovate de reclaman­tele C.E., C.L.G. şi C.M.M. şi care a format, iniţial, obiectul dosarului Judecătoriei Cluj-Napoca, 1-a constituit: constatarea nulităţii absolute a trecerii în proprietatea Statului român a imobilului înscris iniţial în C.F. nr. 16516 Cluj, nr. top. 5143 şi 5146; restabilirea situaţiei ante­

rioare de C.F., prin radierea dreptului de proprietate al Statului român de sub B. 6, 7, 8, 11-17, cu reînscrierea dreptului de proprietate al fostului proprietar C.W.; constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de defuncta C.M., cu restabilirea situaţiei anterioare de C.F. privitor la C.F. nr. 124230 Cluj; consta­tarea masei succesorale rămase după defunctul C.W., decedat la 1 iulie 2001; constatarea că reclamantele au calitatea de moştenitoare legale ale defunctului C.W.; înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantelor.

Pronunţându-se asupra acestei cereri de chemare în judecată, astfel cum a fost ulterior extinsă şi completată, prima instanţă s-a limitat a admite doar primul petit, acela al constatării preluării abuzive de către Statul român a imobilului în litigiu, celelalte petite fiind respinse prin sentinţa fondului.

Niciunul dintre pârâţii din prezenta cauză, respectiv Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca ori moştenitorii defunctei C.M., decedate pc parcursul soluţionării cauzei în primă instanţă, nu au înţeles să formuleze apel împotriva hotărârii fondului, sub aspectul petitului admis de prima instanţă, singurele care au formulat apel împotriva sentinţei fiind reclamantele, obiectul apelului acestora constituindu-1 exclusiv schimbarea sentinţei fondului prin admiterea şi a petitului în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare- cumpărare.

în consecinţă, faţă de împrejurarea că hotărârea primei instanţe nu a fost apelată sub aspectul admiterii petitului în constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul român în aceste limite şi strict sub acest aspect, hotărârea primei instanţe a rămas definitivă şi irevo­cabilă, în prezent, nemaiputându-se discuta legalitatea titlului de preluare a imobilului de către Statul român.

De altfel, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 prevede expres caractcrul abuziv al preluării imobilelor trecute la stat prin con­fiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist.

Or, este fără putinţă de îndoială că imobilul în litigiu, înscris iniţial în C.F. nr. 16516 Cluj, nr. top. 5143 şi 5146, a fost trecut în pro­prietatea Statului român prin confiscare penală, ca pedeapsă comple­mentară, ca o consecinţă a condamnării antecesorului recurentelor, C.W., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 209 pct. 2 lit. c)

C. pen., în redactarea în vigoare în anul 1962, infracţiunea de uneltire contra ordinii sociale.

Aşa cum rezultă din extrasul sentinţei penale nr. 157/1962 a Tribunalului Militar Cluj şi al deciziei penale nr. 243 din 26 aprilie 1962 a Tribunalului de Regiune Militară Cluj, defunctul C.W. a fost condamnat la 7 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii per­sonale pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, prevăzute de art. 209 pct. 2 lit. c) C. pen.

Ulterior, în anul 1997, ca urmare a admiterii recursului în anulare declarat de Procurorul General al României, Curtea Supremă de Justi­ţie, prin decizia civilă nr. 62 din 3 noiembrie 1997, a dispus achitarea inculpatului C.W. pentru infracţiunea de uneltire contra ordinii socia­le, precum şi înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii, ce a fost aplicată inculpatului.

în niciun caz, nu poate fi primită susţinerea instanţei de apel, în sensul că imobilul ar fi fost preluat de stat cu titlul de lege, respectiv, în baza art. III din Decretul nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966, chiar dacă instanţa de apel şi-a întemeiat această susţinere pe înscrie­rile operate în C.F. nr. 6516 Cluj, sub B 6 şi 7.

Argumentul forte în sprijinul ideii că imobilul în litigiu în niciun caz nu putea fi preluat de stat în baza acestor acte normative, ci în baza confiscării penale dispuse ca măsură complementară, ca urmare a condamnării lui C.W., este conferit de chiar textul acestor acte normative.

Astfel, potrivit art. III din Decretul nr. 218/1960, „dreptul la orice acţiuni având ca obiect restituirea, în natura sau prin echivalent, a unui bun intrat, înainte de data publicării decretului de faţă, în posesiunea statului, în aceea a unei organizaţii cooperatiste sau a oricărei alte organizaţii obşteşti, fie fără niciun titlu, fie în cadrul procedurii prevăzute de Decretul nr. 111/1951, se prescrie prin doi ani socotiţi de la data când a avut loc intrarea în posesiune.

Prin acelaşi termen se prescrie şi dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor obţinut în urma exercitării vreunuia dintre drepturile la acţiune la care se referă alin. (1)".

La rândul său, articolul unic al Decretului nr. 712/1966 stipula: „Bunurile ce se încadrează în prevederile art. III din Decretul nr. 218 din 1 iulie 1960 pentru modificarea Dccretului nr. 167 din 21 aprilie 1958 privitor la prescripţia extinctivă şi se afla în posesia unei

organizaţii socialiste, sunt considerate proprietate de stat de la data intrării lor în posesia statului sau a oricărei organizaţii socialiste.

Bunurile prevăzute în alin. (1), care, la data publicării prezentului decret, se aflau în posesia unei organizaţii cooperatiste sau a unei alte organizaţii obşteşti, vor rămâne în folosinţa acestora, urmând ca, pentru viitor, să li se aplice dispoziţiile legale care reglementează transmiterea bunurilor statului în folosinţa unor asemenea organizaţii".

în consecinţă, pentru ca imobilul în litigiu să fi putut trece Ia stat în baza art. III din Decretul nr. 218/1960, respectiv în baza Decretului nr. 712/1966, era necesar ca, la momentul intrării în vigoare a acestui decret, nr. 218/1960, imobilul să fi intrat deja în posesiunea statului, fie fără niciun titlu, fie în cadrul procedurii prevăzute de Decretul nr. 111/1951.

Or, până în anul 1962, când C.W. a fost condamnat penal pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, concomitent cu aplicarea pedepsei complementare a confiscării averii acestuia, imobilul în litigiu se găsea în proprietatea şi posesia familiei C., împrejurarea raportat la care este evident că imobilul nu se încadra în textul art. III din Decretul nr. 218/1960.

Pe de altă parte, imobilul nu făcuse nici obicctul Dccretului nr. 111/1951, respectiv nu era un imobil abandonat şi, în privinţa acestui imobil şi a proprietarului său, C.W., nu fusese pronunţată o hotărâre judecătorească în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin care imobilul să fi fost declarat ca trecut la stat.

Pe calc de consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, curtea constată că, în niciun caz, nu se poate reţine aserţiunea instanţei de apel, în sensul că imobilul în litigiu ar fi trecut în proprietatea statului cu titlu de lege, în baza art. III din Decretul nr. 218/1960 şi a Decretului nr. 712/1966.

O dovadă în plus, în sensul că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul român cu titlu de confiscare penală, este conferită, pe de o parte, de sechestrul penal notat sub C.5 în C.F. nr. 16516 Cluj, sechcstru care a fost notat în baza procesului-verbal de sechestru din 10 noiembrie şi 26 decembrie 1961 asupra imobilelor de sub A+l şi A+2, cu nr. top. 5143 şi nr. top. 5146, sechestru extins apoi şi asupra bunurilor soţiei lui C.W., recurenta de azi, C.E., aspect confirmat de extrasul de C.F. nr. 16516 Cluj, eliberat la data de 16 octombrie 1962, iar, pe de altă parte, de actele întocmite cu ocazia preluării efective a imobilului de către Statul român, după cum urmează.

Prin decizia nr. 1524/1962, emisă de Sfatul Popular al Oraşului Regional Cluj, Comitet Executiv, în dosar nr. 55936/IV din 12 octom­brie 1962, în baza procesului-verbal nr. 533 din 16 iulie 1962 al exe­cutorului judecătoresc al Tribunalului Popular al oraşului Cluj, proces întocmit în baza sentinţei penale nr. 157/1962 a Tribunalului Militar Cluj, s-a dispus confiscarea „bunurilor confiscate de la condamnatul C.W.", printre aceste bunuri numărându-se şi „casa din 3 camere, bucă­tărie, baie, antreu, garaj, atelier, curtea situată în Cluj, str. M. nr. 4, înscrisă în C. F. nr. 16516, nr. top. 5143 şi 5146".

Din dosarul nr. 1972/1962 al Sfatului Popular al Oraşului Cluj — întreprinderea de Locuinţe şi Localuri Cluj, rezultă că imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu titlu de confiscare, în baza procesului- verbal de confiscare nr. 538/1962 al Tribunalului Popular al oraşului Cluj, în baza acestui proces-verbal de confiscare fiind întocmit, la data de 25 octombrie 1962, şi procesul-verbal de predare-preluare a imobilului de către I.L.L. Cluj, în cod 11490 din 16 octombrie 1962.

Toate înscrisurile şi documentele prin care s-a atestat, în anul 1962, trecerea imobilului în proprietatea statului relevă cu evidenţă faptul că imobilul a fost preluat de stat cu titlu de confiscare penală, ca urmare a condamnării lui C.W. pentru săvârşirea infracţiunii de unel­tire contra ordinii sociale, concomitent cu aplicarea în privinţa con­damnatului a pedepsei complimentare a confiscării averii.

Raportat la împrejurarea că C.W. a promovat o acţiune în rectifi­care de C.F. ce formează obiectul dosarului Judecătoriei Cluj-Napoca, dosar suspendat în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001 (ataşat la pre­zenta cauză), curtea urmează să înlăture şi susţinerea intimaţilor, con­form căreia reclamantele trebuiau să uzeze de calea unei acţiuni în rectificare de C.F.

Constatându-se, aşadar, că imobilul în litigiu a fost preluat de Sta­tul român prin confiscare penală, iar nu cu titlu de lege, cum nefondat a susţinut instanţa de apel, în cauză devin pe deplin aplicabile preve­derile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 112/1995.

Potrivit acestui text legal, măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege nu se aplică în cazul imobilelor cu destinaţia de locuinţă trecute în proprietatea statului prin hotărâri judecătoreşti penale. Este adevărat că textul art. 26 alin. (2) vorbeşte despre măsuri reparatorii prevăzute de prezenta lege, dar nu este mal puţin adevărat că aceasta nu înseamnă că astfel de imobile puteau fi vândute chiriaşilor, pentru simplul motiv că astfel de imobile nu făceau obiectul Legii nr. 112/1995,

o dovadă în acest sens confcrind-o şi prevederile art. 1 alin. (2)-(3) din H.G. nr. 20/1996, prevederi care arată ce anume se înţelege, în sensul Legii nr. 112/1995, prin imobile preluate cu titlu, respectiv care anume imobile, preluate fără titlu, nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995.

Or, câtă vreme imobilul în litigiu a fost preluat prin confiscare penală, iar prin decizia nr. 62/1997 a Curţii Supreme de Justiţie, pedeapsa complementară a confiscării averii a fost înlăturată, este evident că nu se mai poate vorbi despre existenţa vreunui titlu în baza căruia imobilul să fi fost preluat valabil de către Statul român.

Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care defunctul C.W., deşi avea cetăţenie română, aspect confirmat de fotocopia paşaportului nr. 01236236, valabil până în iulie 2002, totuşi, acesta nu a formulat cerere pentru acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 112/1995 pentru acest imobil.

H.G. nr. 11/1997, prin care s-a modificat H.G. nr. 20/1996, preve­dea, în art. 1, care imobile erau considerate ca fiind preluate cu titlu - printre aceste aşa-zise titluri nefiind menţionată şi modalitatea de preluare cu titlu de confiscare penală -, şi stipulând în art. 1 alin. (4) că imobilele care au fost trecute la stat fără titlu nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995.

Potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 11/1997, contractelor de vânzare-cumpărare la care se referă art. 9 din lege Ie sunt aplicabile dispoziţiile legale privind nulitatea actelor juridice dacă au ca obiect imobilele menţionate la art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 11/1997, adică imobile preluate fără titlu valabil.

în consecinţă, imobilul, nefacând obiectul Legii nr. 112/1995, nu putea fi vândut chiriaşei C.M. în condiţiile art. 9 din această lege, chiar dacă aceasta avea un contract de închiriere valabil încheiat, iniţial pe numele soţului său C.C., cu nr. 256 din 22 octombric 1965, prelungit apoi prin contractul cu nr. 7410 din 17 decembrie 1968 şi, mai apoi, pe numele lui C.M., cu nr. 128576 din 3 octombric 1988, prelungit apoi prin contractul cu nr. 1522 din 5 noiembrie 1996 şi chiar dacă chiriaşa a formulat cerere pentru cumpărarea apartamentului după expirarea termenului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995, la 22 august 1996, sub nr. 1257, aşa cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 32086 din 20 decembrie 1996.

C.W., prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, sub nr. 6401 din 26 iulie 2001, a solicitat restituirea în natură a întregului imobil înscris în C.F. nr. 124230, nr. top. 5143/1, situat în

Cluj-Napoca, str. L., fostă M., restituirea în natură fiind, evident, condiţionată de prealabila constatarc a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la acest imobil de chiriaşa C.M.

Prin urmare, interesul recurentelor de a solicita constatarea nulităţii acestui contract este legitim şi pe deplin justificat, câtă vreme resti­tuirea în natură a imobilului în baza Legii nr. 10/2001 este posibilă numai dacă, în prealabil, se constată nulitatea contractului de vânzare- cumpărare prin care imobilul a fost înstrăinat chiriaşului.

Constatându-se că imobilul în litigiu nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, în cauză sunt incidente prevederile art. 966-968 C. civ., respectiv este prezentă cauză ilicită la încheierea contractului de vânzare-cumpărarc, justificat pe considerentul că, nefăcând obiectul acestei legi, imobilul nu putea fi vândut în temeiul Legii nr. 112/1995 decât prin fraudă la lege.

← Preluare de către stat a unui imobil. Apartament împărţit...  Contract de vânzare-cumpărare a unui imobil în­cheiat în... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contract de vânzare-cumpărare. Legea nr. 112/1995. Imobil confiscat printr-o hotărâre judecătorească penală. Fraudă la lege