Hotărâre a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995. Inadmisibilitatea acţiunii de drept comun în constatarea nulităţii. Cale de atac specială
| Comentarii |
|
Hotărârile Comisiilor de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu pot fi contestate în justiţie nici pe calea acţiunii în constatarea nulităţii, în condiţiile art. 948 C. civ., nici pe calea contenciosului administrativ.
Prin art. 18 din Legea nr. 112/1995 s-a stabilit o procedură specială de control al legalităţii acestor acte, care pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, contestaţia urmând a fi soluţionată de către judecătorie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 pct. 2 C. proc. civ.
C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2535 din 28 septembrie 2001, în P.J.C. 2001-2002, p. 242
Prin ac{iunea înregistrată sub nr. 3687 din 10 martie 2000 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul General, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.E.A., constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii nr. 1412 din 25 aprilie 1998, dată de Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, cu privire la un imobil din Bucureşti, sectorul 2.
Judecătoria Sectorului 2, prin sentinţa civilă nr. 7675 din 16 iunie 2001, a admis acţiunea, constatând nulitatea absolută parţială a hotărârii, în ce priveşte retrocedarea către pârâtă a apartamentului din imobilul menţionat.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de pârâtă, potrivit deciziei civile nr. 1917 din 8 ianuarie 2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Pentru a adopta această soluţie, instanţele au reţinut, în esenţă, că imobilul ce a constituit proprietatea autorilor apelantei-pârâte este înscris în lista-anexă a Acordului româno-italian din 23 ianuarie 1968, prin care Statul român a despăgubit Statul italian cu suma de 1.312.500.000 lire italiene, pentru pretenţiile de orice natură ale statului italian şi ale persoanelor fizice şi juridice cu privire la bunurile, drepturile şi interesele italiene afectate de măsurile legislative româneşti, situaţie faţă de care instanţele au apreciat că apelantei- pârâte nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 112/1995, deoarece apartamentul în litigiu nu a fost preluat abuziv, ci cu plata de despăgubiri.
împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-pârâtă C.E.A., criticând-o în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 9, 7, 8 şi 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea primului caz de casare, se arată că s-au încălcat prevederile Legii nr. 29/1990, care dau competenţa de cenzurare juridică a actelor administrative exclusiv în sarcina contenciosului administrativ.
Criticile formulate în motivarea celorlalte cazuri de casare invocate vizează, în esenţă, greşita apreciere a instanţelor anterioare, în sensul că autoarea recurentei, C.M., ar fi fost cetăţean italian înainte de anul 1968 şi că ar fi încasat o parte din despăgubirea plătită în acest an (1968) Republicii Italiene.
La solicitarea instanţei de recurs, intimata a precizat că natura juridică a cererii de chemare în judecată este aceea de acţiune în constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi că temeiurile juridice indicate în conţinutul acţiunii sunt dispoziţiile art. 948 şi 966 C. civ. şi dispoziţiile art. 26 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 112/1995.
în raport de această precizare, instanţa va reţine incidenţa în cauză a motivului de ordine publică privind inadmisibilitatea acţiunii introductive, motiv invocat din oficiu.
Dispoziţiile art. 948 şi art. 966 C. civ., invocate ca temei juridic în susţinerea cererii, reglementează condiţiile de valabilitate ale convenţiilor sau, într-un sens larg, ale actelor juridice civile.
Hotărârile Comisiilor constituite pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 nu au caracterul unor acte juridice civile, pentru a putea fi atacate în justiţie pe calea acţiunii în constatarea nulităţii.
Acestca reprezintă acte administrative, care nu sunt supuse controlului judiciar pe calea contenciosului administrativ, respectiv în baza Legii nr. 29/1990, întrucât art. 2 lit. c) din actul normativ exclude aplicabilitatea dispoziţiilor sale în cazul actelor normative pentru desfiinţarea cărora se prevede, prin lege specială, o altă procedură judiciară.
Or, prin art. 18 din Legea nr. 112/1995 se stabileşte o procedură specială de control al legalităţii actelor administrative emise de comisiile judeţene de aplicare a prevederilor acestei legi, făcându-se trimitere Ia dispoziţiile civile, cu menţiunea că hotărârile comisiilor „pot fi atacate" în termen de 30 de zile de ta comunicare.
Potrivit dispoziţiei citate, cererea adresată instanţei civile constituie cale de atac, respectiv plângere ori contestaţie, se exercită în termen de 30 de zile de la comunicare şi se soluţionează de către judecătorie, a cărei competenţă este prevăzută în art. 1 pct. 2 C. proc. civ. („plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege").
Faţă de considerentele reţinute, constatând că acţiunea civilă în constatarea nulităţii cu care a fost învestită prima instanţă este inadmisibilă, Curtea a admis recursul în baza motivului de ordine publică invocat din oficiu, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi care face inutilă analiza celorlalte critici formulate de recurentă pe fondul cauzei.
Admiţând recursul, Curtea a dispus modificarea deciziei recurate, a admis apelul şi a schimbat sentinţa, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
| ← Vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995. Determinarea... | Imobil vândut în baza Legii nr. 4/1973. Buna-credinţă a... → |
|---|
