Criticarea sentinţei în cuprinsul întâmpinării la recurs. Ineficienţă
Comentarii |
|
- Cod procedură civilă: art. 296 teza a Il-a, art. 316
Reiterarea prin întâmpinare, a considerentelor de vinovăţie, raportat la fapta despre care instanţa de fond a reţinut că nu constituie abatere, de către pârâta care nu a declarat
recurs sub acest aspect, este lipsită de eficienţă juridică. Părţii nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac, potrivit art. 296 teza a lî-a, raportat la art. 316 C. pr. civ.
(Decizia nr. 2030/R din 16 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 562 din 5 martie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea C.A. în contradictoriu cu intimata SC R.H. SA, având ca obiect litigiu de muncă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C.A., solicitând modificarea hotărârii atacate, ca fiind nelegală şi netemeinică şi admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs formulate şi a apărărilor invocate, Curtea reţine următoarele:
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.
Esenţial în soluţionarea recursului este nu stabilirea dacă faptele reţinute de prima instanţă ca abateri disciplinare au sau nu acest caracter, ci dacă gravitatea lor, privită în ansamblul prestaţiei reclamantei în cadrul firmei pârâte, justifică gravitatea măsurii disciplinare luate.
Evident, este vorba despre prima şi a treia faptă reţinute în sarcina reclamantei ca abateri disciplinare prin decizia de concediere emisă, întrucât cu privire la cea de a doua faptă, prima instanţă a reţinut că nu reprezintă o abatere disciplinară, or în acest context, pârâta nefăcând recurs sub acest aspect, reiterarea considerentelor de vinovăţie raportat la această faptă în cuprinsul întâmpinării este lipsită de eficienţă juridică. Părţii nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac, potrivit art. 296 teza a ll-a raportat la art. 316 C. pr. civ. (Judecător Ioana Tripon)
← Imobil în valoare de 50.000 lei. Greşita calificare a căii de... | Calificarea cererii ca recurs faţă de conţinutul său.... → |
---|