Imobil în valoare de 50.000 lei. Greşita calificare a căii de atac. Recurs, iar nu apel

- Cod procedură civilă: art. 2821 alin. 1

- Legea nr. 304/2004: art. 54 alin. 2

Potrivit art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în prima instanţă în litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard (100.000 după denominare) lei, inclusiv.

Prin urmare, potrivit art. 299 Cod procedură civilă, hotărârile date fără drept de apel sunt supuse doar recursului iar acesta se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel sau în fond.

Potrivit art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, recursurile se judecă în complet format din 3 judecători.

Judecând cauza în complet de 2 judecători în loc de completul de 3 judecători tribunalul a încălcat dispoziţiile legale privind alcătuirea instanţei.

Prin sentinţa civilă nr. 6173/24.04.2009, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA, în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sediul în Cluj-Napoca.

S-a dispus dezmembrarea imobilului apartament nr. 27 situat în Cluj-Napoca, str. M., în trei apartamente, conform raportului de expertiza întocmit, astfel cum a fost corectat de instanţă şi care face parte integrantă din hotărâre.

A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unei părţi din imobilul situat în Cluj-Napoca, str. M., compus din 1 cameră la parter şi 1 depozit la subsol care se identifică din punct de vedere tabular cu apartamentul nr. 27/2.

A dispus intabularea în CF nou format Cluj-Napoca a dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului nr. 27/2 cu suprafaţa utilă de 79,64 mp şi a cotei de 4,53/100 parte din părţile indivize comune în CF colectiv 124860 Cluj-Napoca, cu titlu de lege.

împotriva acestei sentinţe a declarat apel Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca.

Prin decizia civilă nr. 422/A din 29 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Cluj. s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca în declararea apelului şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

împotriva acestei decizii a declarat recurs Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, solicitând în principal casarea hotărârii iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii introductive.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:

Valoare necontestată până în prezent a cotei de 68/163,32 parte din imobilul în litigiu, obiect al acţiunii, este de 50.000 RON.

Potrivit art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în prima instanţă în litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard (100.000 după denominare) lei, inclusiv.

Prin urmare, potrivit art. 299 Cod procedură civilă, hotărârile date fără drept de apel sunt supuse doar recursului iar acesta se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel sau în fond.

Potrivit art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, recursurile se judecă în complet format din 3 judecători.

Judecând cauza în complet de 2 judecători în loc de completul de 3 judecători tribunalul a încălcat dispoziţiile legale privind alcătuirea instanţei.

Faţă de cele menţionate anterior şi în temeiul prevederilor art. 304 pct. 1 C. pr. civ. cât şi al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 şi art. 315 alin. 1 C. pr. civ., curtea urmează să admită recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 422/A/29.09.2009 a Tribunalului Cluj, pe care o casează în întregime şi trimite cauza la Tribunalul Cluj pentru rejudecare în recurs. (Judecător loan Daniel Chiş)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Imobil în valoare de 50.000 lei. Greşita calificare a căii de atac. Recurs, iar nu apel