Dispunerea rezoluţiunii contractului şi obligarea la plata penalităţilor de întârziere. Posibilitatea legală a cumulului
| Comentarii |
|
Faţă de prevederile art. 1020 şi art. 1021 C. civ., când una din părţi, în mod culpabil, nu îndeplineşte angajamentul său, partea care şi-a respectat obligaţiile are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să ceară desfiinţarea acesteia, cu daune-interese. Dacă părţile au stabilit o clauză penală în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale, rezoluţiunea contractului nu exonerează debitorul de plata penalităţilor.
C.S.J., Secţia comercială, decizia nr. 4883 din 21 septembrie 2001, în Daunele-interese în materie comercială, p. 42
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu pârâta SC A.P. SRL, reclamanta SC M.A. SRL a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500.000.000 lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi contractuale de 0,1% calculate pe perioada 20 noiembrie 1997-11 mai 1998.
Prin sentinţa civilă nr. 797/LC din 9 decembrie 1999, Tribunalul Bihor a admis, în parte, acţiunea reclamantei SC M.A. SRL şi a obligat-o pe pârâta SC A.P. SRL să plătească reclamantei suma de 858.682.000 lei, cu titlu de penalităţi, respingând, ca inadmisibil, capătul de cerere privind plata dobânzilor calculate la suma acordată cu titlu de penalităţi.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A.P. SRL.
Prin decizia civilă nr. 284/AC din 13 iunie 2000, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul şi a menţinut în totalitate sentinţa dată de prima instanţă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC A.P. SRL.
Recursul a fost apreciat ca întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
în ceea ce priveşte proba cu martori solicitată de pârâtă, aceasta a fost respinsă atât de instanţa de fond, cât şi în apel, fiind neconcludentă în cauză şi inadmisibilă faţă de actele existente la dosarul cauzei.
Cum pârâta nu a făcut dovada unui acord scris al părţilor în care să se evidenţieze că plata preţului imobilului urma să se facă pe baza unui credit bancar care să fie garantat cu însuşi imobilul ce face obiectul contractului şi faţă de puterea probatorie incontestabilă a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între părţi, admiterea probei cu martori s-ar fi constituit într-o dispoziţie absolut dilatorie, fără nicio eficienţă probatorie.
Mai mult decât atât, atitudinea instanţelor de rezervă circumspectă faţă de proba cu martori este pe deplin justificată pentru situaţia când se doreşte a se proba în contra unui act juridic, concretizat într-un înscris în care se prezumă că părţile au înţeles să cristalizeze toate clauzele sale şi să-şi concretizeze, astfel, voinţa, aşa cum aceasta s-a manifestat la data încheierii actului juridic.
Cât priveşte a doua critică adusă de pârâtă deciziei recurate, s-a constatat că, în contractul de vânzare-cumpărare nr. 4819 din 29 septembrie 1997, părţile au prevăzut în mod expres la punctul 5 că „neplata preţului la termenele prevăzute (...) atrage rezoluţiunea contractului şi plata de penalizări de 0,1% pe zi de întârziere".
Faptul că reclamanta a solicitat prin acţiune rezoluţiunea contractului nu exonerează pârâta de plata penalităţilor, cele două clauze cuprinse în art. 5 din contract având caracter complementar.
în consecinţă, recursul pârâtei a fost respins, ca nefondat, decizia instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
Notă: Suntem de acord cu soluţia mai sus arătată, faţă de prevederile exprese ale art. 1021 C. civ.
A se vedea, însă, în sens contrar, şi C.S.J., Secţia comercială, decizia nr. 1118 din 21 februarie 2003, în Dobânzi. Penalităţi, p. 72, prin care s-a reţinut că, potrivit art. 1021 C. civ., în caz de neexecutare totală sau parţială a obligaţiilor de plată a preţului de către cumpărător, vânzătorul poate alege între mai multe posibilităţi, respectiv de a cere obligarea cumpărătorului la executarea în natură a obligaţiilor, de a invoca excepţia de neexecutare sau de a solicita rezoluţiunea contractului pentru neplata preţului. Cum vânzătorul a înţeles să solicite rezoluţiunea contractului, conform art. 1020-1021 C. civ. şi cum rezoluţiunea produce efect retroactiv, nu se pot acorda daune-interese în temeiul contractului rezolvit, astfel că cererea recurentei pentru daune este neîntemeiată.
| ← Lipsa unei stipulaţii convenţionale privind locul plăţii.... | Neexecutarea obligaţiilor contractuale. Culpă concurentă a... → |
|---|
