Neexecutarea obligaţiilor contractuale. Culpă concurentă a reclamantului vânzător. Aprecierea instanţei
| Comentarii |
|
Rezoluţiunea unei convenţii nu se poate pronunţa dacă neexecutarea de către pârât a obligaţiei sale se datorează şi unei culpe concurente a reclamantului, determinată fie de neîndeplinirea propriilor îndatoriri contractuale, fie de formularea unor pretenţii care exced cadrului contractual stabilit iniţial prin voinţa comună a părţilor.
Instanţa are posibilitatea, faţă de prevederile cuprinse în partea finală a art. 1021 C. civ., de a aprecia, raportat la circumstanţele fiecărei cauze, dacă nu este mai oportun a nu se pronunţa rezoluţiunea, dispunându-se doar obligarea debitorului la a-şi executa obligaţia într-un termen stabilit de judecător.
C.A. Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 2388 din 20 octombrie 2000, în C.P.J.C.A. Cluj2000, p. 174
Prin sentinţa civilă nr. 1664 din 24 martie 1999 a Judecătoriei Baia-Mare, pronunţată în dosar nr. 97/1999, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta S.M.M., fosta S., împotriva pârâţilor O.M. şi S.I., şi, în consecinţă: s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 6 noiembrie 1995 între reclamantă şi pârâtul O.M.I.; s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare; s-a dispus evacuarea pârâtului O.M. din imobilul în litigiu; a fost obligat acelaşi pârât la a-i plăti reclamantei suma de 6.645.000 lei, cheltuieli de judecată.
împotriva sentinţei, pârâtul O.M. a declarat apel, admis prin decizia civilă nr. 389 din 12 aprilie 2000 a Tribunalului Maramureş, cu consecinţa schimbării în totul a hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii, cu obligarea reclamantei la a-i plăti apelantului suma de 1.500.000 lei, cheltuieli de judecată.
Motivând decizia, tribunalul a reţinut că există inclusiv o culpă a reclamantei în legătură cu executarea obligaţiilor contractuale, căci, deşi părţile au convenit ca plata diferenţei de 7 milioane lei să se facă la data intabulării imobilului pe numele cumpărătorului, aceasta nu s-a realizat.
Cu toate acestea, apelantul a achitat încă 5 milioane lei, diferenţa de 2 milioane lei urmând a fi plătită când reclamanta însăşi şi-ar fi îndeplinit în totul obligaţiile contractuale. Mai mult, apelantul a declarat că este gata să achite diferenţa de preţ, el încercând să ia, în acest scop, legătura cu reclamanta.
în contra acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea şi, în rejudecare, menţinerea hotărârii primei instanţe.
Recursul este nefondat.
Contrar celor susţinute de recurentă, este admis că, deşi, în principiu, creditorul obligaţiei rămase neexecutate este în drept a opta pentru rezoluţiunea contractului ori, dimpotrivă, pentru a cere executarea silită a obligaţiei ce i se datorează, trebuie să-i fie recunoscut şi instanţei dreptul de a aprecia, văzând circumstanţele fiecărei speţe, dacă nu este mai potrivit a nu se pronunţa rezoluţiunea, hotărându-se doar obligarea debitorului la a-şi executa obligaţia într-un termen stabilit de judecător.
O atare concluzie se sprijină pe cele cuprinse în partea finală a art. 1021 C. civ. (în raport de care judecătorii pot, după circumstanţe, să acorde un termen părţii pârâte), ea avându-şi justificare din considerente de echitate, fiind mai firesc să se încerce a se evita desfiinţarea unui contract când neexecutarea obligaţiei este minimă ori, în orice caz, de o mai redusă întindere sau însemnătate, raportat la obligaţia debitorului în integralitatea ei.
Dincolo de cele de mai sus, este neîndoielnic şi că rezoluţiunea unei convenţii nu s-ar putea dispune decât dacă neexecutarea obligaţiei îi este imputabilă exclusiv debitorului pârât, iar nu şi atunci când neexecutarea de către acesta a obligaţiei se datorează şi unei culpe concurente a reclamantului, culpă constând fie în neexecutarea propriei obligaţii contractuale (caz în care pârâtul este îndreptăţit să invoce excepţia de neexecutare a contractului de către reclamant), fie în formularea de pretenţii care exced celor stabilite la încheierea contractului, ceea ce, de asemenea, justifică refuzul debitorului pârât de a executa.
în speţă, este necontestat că pârâtul mai datora, ca rest de preţ, suma de 2 milioane lei, rămasă, până în prezent, neplătită.
Astfel fiind, este de constatat, din chiar cuprinsul notificării comunicate pârâtului la 18 noiembrie 1998, că suma pretinsă de reclamantă a fost nu aceea de 2 milioane lei, rezultată expres din contract, ci una de 15 milioane lei, care ar fi acoperit, în aprecierea reclamantei, măsura devalorizării leului între data de 4 ianuarie 1996 şi aceea a notificării.
în atare condiţii, o asemenea notificare ar fi produs punerea în întârziere a pârâtului, transformându-1 într-un debitor culpabil, doar dacă el ar fi acceptat că suma de 15 milioane lei reflectă măsura devalorizării leului şi şi-ar fi exprimat acordul la a o plăti, ceea ce, în speţă, nu s-a realizat, pârâtul-cumpărător declarând, inclusiv înaintea primelor două instanţe, că înţelege a plăti o sumă de 5 milioane lei, iar nu pe aceea de 15 milioane lei.
Existând, deci, acest punct litigios, reclamanta era datoare să încerce a obţine, printr-o acţiune în justiţie, constatarea întinderii curente a dreptului ei de creanţă, urmând ca numai după o asemenea (eventuală) stabilire să-i poată pretinde cumpărătorului efectuarea plăţii corespunzător noului cuantum şi, în cazul refuzului acestuia de a executa, să poată pretinde rezoluţiunea.
în cauză, reclamanta a pretins neefectuarea de către pârât a plăţii de 2 milioane lei, socotind-o temei al rezoluţiunii, în condiţiile în care, prin notificarea ce a facut-o la 18 noiembrie 1998, a pretins nu această sumă, ci pe aceea de 15 milioane lei, ce excedea înţelegerii părţilor.
O atare situaţie evocă şi culpa reclamantei, astfel că aceasta nu poate pretinde rezoluţinea.
Prin urmare, legal a dispus instanţa de apel respingerea acţiunii, fiind nefondat şi prezentul recurs.
| ← Dispunerea rezoluţiunii contractului şi obligarea la plata... | Neexecutare parţială. Posibilitatea judecătorului de... → |
|---|
