Divorţ. Soţii cetăţeni români, în prezent rezidenţi într-o ţară membră a Uniunii Europene. Competenţa materială. Pensia de întreţinere
| Comentarii |
|
- Regulamentul CE nr. 2201/2003
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, sunt competente în problemele privind divorţul, instanţele judecătoreşti din statul membru: a) pe teritoriul căruia se află reşedinţa obişnuită a soţilor sau ultima reşedinţă obişnuită a soţilor, în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo... sau b) de cetăţenia celor doi soţi. Prin urmare, competenţa stabilită de regulament este alternativă, soţii putând alege ţara în care vor divorţa.
Deoarece ambii soţi sunt rezidenţi în Spania, pentru stabilirea pensiei de întreţinere se vor avea în vedere veniturile părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul, pe care acesta le realizează în statul în care locuieşte, sau venitul minim pe economie din acel stat. Stabilirea pensiei de întreţinere raportat la venitul minim din România, se poate face numai în ipoteza în care părintele respectiv locuieşte efectiv în România şi nu are venituri la care instanţa să se poată raporta, dar este apt de muncă.
(Decizia nr. 2573/R din 18 noiembrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 31/14.01.009 a Judecătoriei Dragomireşti s-a respins acţiunea de divorţ formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta D.M.
în considerentele sentinţei s-a reţinut că părţile s-au căsătorit în faţa ofiţerului de stare civilă de la Primăria oraşului Dragomireşti la 19.05.2007.
Din căsătoria acestora s-a născut minora D.O.G., la data de 02.07.2008 şi care se află în îngrijirea pârâtei în Spania.
Din probaţiunea administrată, instanţa de fond a reţinut că separaţia în fapt a soţilor se datorează culpei reclamantului, care şi-a părăsit nejustificat domiciliul conjugal, motiv pentru care a fost respinsă acţiunea.
Prin decizia civilă nr. 163/A/20.05.2009 a fost admis apelul declarat de către reclamantul D.G. împotriva sentinţei civile nr. 31/14.01.2009 a Judecătoriei Dragomireşti, care a fost schimbată în totalitate în sensul că a fost admisă acţiunea civilă formulată de către reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâta D.M. şi desfăcută căsătoria din culpa ambilor soţi. S-a dispus ca reclamantul să-şi reia numele purtat anterior încheierii căsătoriei.
A fost încredinţată pârâtei spre creştere şi educare minora şi obligat reclamantul la plata unei pensii lunare în favoarea minorei în cuantum de 150 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că din declaraţiile martorilor audiaţi atât în prima instanţă cât şi în apel au reieşit că neînţelegerile dintre soţi sunt grave şi fac imposibilă continuarea căsătoriei.
S-a reţinut că vina nu aparţine doar unuia sau celuilalt dintre soţi, ci le aparţine ambilor, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 38 C. fam., a fost desfăcută căsătoria prin divorţ. în temeiul art. 40 C. fam. s-a dispus ca reclamantul să-şi reia numele purtat anterior încheierii căsătoriei.
Cum în privinţa încredinţării copilului minor al părţilor nu au existat neînţelegeri între părţi şi ancheta socială efectuată în cauză, coroborată cu probatoriul testimonial administrat a indicat ca oportună încredinţarea minorului spre creştere şi educare mamei, tribunalul a dispus în consecinţă şi pârâtul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere de 150 lei în temeiul art. 42, 94 C. fam.
Recursul declarat de pârâta D.M. este fondat pentru următoarele considerente:
în şedinţa publică din 11.11.2009 curtea a pus în discuţie excepţia necompetenţei instanţelor române de a soluţiona prezenta cauză, deoarece părţile sunt rezidente în Spania, invocând disp. art. 3 din Regulamentul CE nr. 2201/2003.
Potrivit disp. art. 3 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, se prevede că sunt competente în problemele privind divorţul instanţele judecătoreşti din statul membru: a) pe teritoriul căruia se află reşedinţa obişnuită a soţilor sau ultima reşedinţă obişnuită a soţilor, în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo... sau b) de cetăţenia celor doi soţi.
în cazul de faţă, cei doi soţi au avut ultimul domiciliu conjugal în Spania, însă ambii sunt cetăţeni români. Având în vedere dispoziţiile legale mai sus invocate, curtea constată că, competenţa este alternativă în favoarea statului în care părţile domiciliază sau a cărui cetăţeni sunt, motiv pentru care va respinge excepţia necompetenţei materiale a instanţelor române, deoarece reclamantul şi pârâta sunt cetăţeni români.
în ceea ce priveşte motivele de recurs invocate de pârâtă, curtea subliniază faptul că recursul este reglementat, ca o cale extraordinară de atac, iar criticile invocate pot să vizeze nelegalitatea deciziei recurate şi nu netemeinicia acesteia. Dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C. pr. civ., care permiteau analizarea motivelor de netemeinicie au fost abrogate.
Prima critică invocată de pârâta recurentă vizează netemeinicia deciziei de desfacerea căsătoriei prin divorţ, analizând probatoriul testimonial administrat şi modalitatea în care instanţa de apel a reţinut starea de fapt. Recurenta a analizat depoziţiile martorilor şi modul în care s-au reflectat aceste depoziţii în considerentele deciziei, subliniind că trebuia reţinută numai culpa reclamantului. Aceste critici sunt inadmisibile, deoarece vizează netemeinicia deciziei pronunţate în apel şi nu nelegalitatea acesteia.
Art. 38 C. fam. nu stabileşte proporţia culpei celor doi soţi, ci prevede că se poate desface căsătoria prin divorţ când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai poate fi posibilă.
Probatoriul administrat în cauză şi corect reţinut de instanţa de apel a dovedit că pârâta manifestă o atitudine autoritară, fiind posesivă şi zgârcită, iar reclamantul imatur şi nu a fost capabil să-şi asume responsabilitatea unei familii, părţile nereuşind să stabilească o reală comunicare. împrejurarea că pârâta a depus o plângere penală împotriva reclamantului, pentru părăsirea domiciliului conjugal, nu este de natură a considera că relaţiile dintre soţi sunt armonioase şi această căsătorie poate continua. Dimpotrivă, denotă faptul că relaţiile sunt tensionate, iar faptul că pârâta a formulat o plângere penală împotriva reclamantului nu poate fi considerată o încercare de împăcare a soţilor.
Aşadar, corect au fost aplicate disp. art. 38 alin. 1 C. fam., motiv pentru care, curtea apreciază că nu este fondată această primă critică.
A doua critică vizează împrejurarea că pensia de întreţinere stabilită în favoarea fetiţei este în cuantum de 150 lei şi nu se precizează data de la care îi incumbă reclamantului această obligaţie. Curtea constată că susţinerile recurentei sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Atât reclamantul, cât şi pârâta au reşedinţa în Spania şi chiar dacă au părăsit domiciliul conjugal, din probele administrate a rezultat că pârâtul locuieşte în Italia. în aceste circumstanţe, în mod nelegal instanţa fondului s-a raportat la venitul minim pe economie şi nu la veniturile reclamantului pe care le obţine în statul respectiv. Chiar dacă reclamantul nu este angajat în muncă, acesta este apt de muncă şi se prezumă că se întreţine dintr-o activitate legală într-o ţară a Uniunii Europene. Prin urmare, pensia de întreţinere va trebui raportată la aceste împrejurări. Apoi, data de la care trebuie acordată pensia de întreţinere se stabileşte potrivit probaţiunii administrate. S-a dovedit că reclamantul a părăsit domiciliul conjugal şi, în consecinţă, pensia alimentară trebuie stabilită de la data introducerii acţiunii de divorţ.
Recurenta a învederat instanţei că nu s-a efectuat ancheta socială la domiciliul copilului, ceea ce este real, la instanţa de fond s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la primăria oraşului Dragomireşti, deşi în această anchetă se menţionează faptul că fetiţa s-a născut în Spania şi locuieşte cu mama ei acolo. în acest circumstanţe, nu există o anchetă socială care să verifice condiţiile materiale şi abilităţile parentale de care dispune părintele căruia urmează să i se încredinţeze copilul.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004 în orice demersuri judiciare trebuie avut în vedere interesul superior al copilului. Având în vedere că nu s-a efectuat o anchetă socială la domiciliul copilului, se constată că starea de fapt nu este pe deplin lămurită de instanţa de apel.
Curtea a apreciat că probaţiunea administrată nu este suficientă pentru încredinţarea copilului şi stabilirea pensiei de întreţinere, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 şi 5 C. pr. civ., a dispus admiterea în parte a recursului şi casarea deciziei pronunţate în apel, cu privire la încredinţarea copilului spre creştere şi educare şi cu privire la stabilirea pensiei de întreţinere, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare sub aceste aspecte la Tribunalul Maramureş, menţinând decizia pronunţată în apel, cu privire la dispoziţia de desfacerea căsătoriei soţilor.
Cu ocazia rejudecării cauzei, tribunalul va suplimenta probaţiunea privind veniturile pe care le realizează reclamantul sau venitul minim din statul unde se dovedeşte că locuieşte efectiv acesta, precum şi administrarea unei anchete sociale la domiciliul mamei. (Judecător Tania Antoaneta Nistor)
| ← Divorţ. Cerere de evacuare. Calitatea de bun propriu sau bun... | împărţirea bunurilor comune. Societate comercială. → |
|---|
Am o situatie aparte pt care as vrea sa stiu dak ma puteti lamuri in anumite aspecte. Sunt romanca, divortata de aprox 5ani de catre tatal fetitei mele. Fetita (6 ani) mi-a fost incredintata spre crestere si educare( definitiv si irevocabil). De aprox 1 an si jumatate eu si fetita suntem rezidente in Spania. Aici muncesc si aici locuim amandoua. Relatia cu fostul sot este una tensionata. Anul trecut a fost in vizita aici si a petrecut 1 saptamana de vacanta cu fetita ( evident in alta locuinta, ci nu la domiciliul meu cu fetita). El plateste fetitei o pensie mizera (260 lei pe
Citește mai mult
luna). El doreste sa vorbeasca cu fetita la telefon aprox in fiecare sapt insa eu nu ii pot satisface aceasta dorinta. De curand m-a amenintat k ma da in judecata pt nerespectarea programului de vizita si k ii ingradesc dreptul la a pastra legatura cu fetita. In decizia de divort nu apare nicio mentiune cum k as fi obligata sa o dau pe fetita la tel cand are el chef. Nelamurirea mea este dak el chiar ma poate da in judecata in Romania pt cele mentionate mai sus...Eu locuiesc in Spania si n-am niciun domiciliu in Romania in momentul de fata. Tin sa mentionez k si el munceste din cate stiu eu intr-o alta tara din UE (cred k Germania). Sper k am fost destul de clara si va rog sa ma ajutati cu orice lamuriri.Multumesc.