încredinţare minor. Prevalenţa interesului superior al copilului
| Comentarii |
|
- Codul familiei: art. 42 alin. 1
- Legea nr. 272/2004: art. 31 alin. 2
- Convenţia europeană a drepturilor omului: art. 8
- C.E.D.O.: cauza Amanalachioai c. României
In materia încredinţării copiilor spre creştere şi educare, interesul superior al copilului prevalează atât din perspectiva dreptului intern, cât şi din aceea a dreptului internaţional, la care România este parte.
In aprecierea acestui interes, instanţele trebuie să se preocupe de probarea tuturor circumstanţelor, precum şi de asigurarea cadrului dezvoltării legăturilor între copil şi ambii părinţi.
(Decizia nr. 1967/R din 14 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 5006 din 18.12.2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa, s-a admis în parte acţiunea civilă principală formulată de reclamanta B.M. împotriva pârâtului B.S.G.; s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul B.S.G., ca fiind întemeiată şi în consecinţă: s-a dispus desfacerea din vina ambilor soţi a căsătoriei încheiate între părţi la data de 9.07.2005 şi înregistrată sub nr. 13/2005 la
Primăria comunei Budacu de Jos; s-a dispus ca reclamanta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei, acela de „Vlasa”; a fost încredinţat pârâtului spre creştere şi educare minorul O.A., născut la data de 18.06.2006, fiind obligată reclamanta să plătească în favoarea acestuia o pensie de întreţinere în cuantum de 125 iei lunar, începând cu data pronunţării prezentei sentinţe şi până la majoratul minorului. S-au compensat în întregime cheltuielile de judecată.
Prin decizia civilă nr. 59/A/3 iunie 2009 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinţei civile nr. 5006/2008 pronunţată la data de 18 decembrie 2008 de Judecătoria Bistriţa.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta, solicitând modificarea, în sensul admiterii apelului şi schimbării în parte a sentinţei apelate, sub aspectul încredinţării minorului spre creştere şi educare reclamantei şi obligarea pârâtului B.S.G. la plata pensiei de întreţinere lunare în favoarea minorului începând cu data pronunţării deciziei în recurs şi până la majoratul minorului, în cuantum legal.
Recursul este fondat.
în prezentul litigiu, ambii părinţi solicită încredinţarea minorului O.A. născut la 18.06.2006, iar instanţele de fond în urma administrării probatoriului, au dispus încredinţarea acestuia tatălui.
în esenţă, s-a reţinut că acesta se află la tată de la vârsta de 11 luni, reclamanta suferă de o afecţiune psihică care a necesitat spitalizare la Secţia de psihiatrie, copilul a fost rar vizitat la domiciliul tatălui de către mamă, cu o singură ocazie acesta a fost luat pentru 2 zile la domiciliul mamei, cu acest prilej copilul a plâns la plecare, iar la întoarcere a fost adus bolnav, pe perioada şederii la mamă nefiind dus la doctor.
Curtea apreciază că prin soluţia adoptată - de încredinţare a minorului spre creştere şi educare tatălui - pe baza probelor administrate şi interpretate în modul arătat de către instanţele de fond, nu s-a probat suficient că,pe de o parte, interesul superior al copilului în sensul prev. de art. 42 alin. 1 C. fam., art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 reclamă încredinţarea lui spre creştere şi educare tatălui iar pe de altă parte, că o eventuală încredinţare mamei ar fi de natură să afecteze echilibrul său emoţional.
Chiar dacă reclamanta nu a solicitat în mod expres casarea deciziei pronunţate în apel şi trimiterea spre rejudecare, în raport de motivele invocate în apel - respingerea cererii în probaţiune pentru administrarea unei expertize medico-legale psihiatrice, interpretarea probelor administrate în favoarea pârâtului, starea de fapt produsă la momentul luării copilului de către mamă pentru două zile şi starea de sănătate a bunicilor paterni care domiciliază împreună cu minorul - curtea apreciază că se impune această soluţie a casării cu trimitere spre rejudecare pentru cele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Deşi a respins cererea de încuviinţare a unei expertize medicale psihiatrice, pentru a se verifica dacă reclamanta este sau nu bolnavă, fiind sau nu în măsură, în funcţie de acest aspect, să se ocupe de creşterea şi educarea copilului, cerere formulată la termenul de judecată din 29.04.2009, instanţa de apel, invocând texte din tratate de psihiatrie, face aprecieri asupra afecţiunii de care se pretinde că suferă reclamanta, apreciind că diagnosticul de care suferă este departe de simpla depresie cauzată de naştere sau stres.
La acelaşi termen instanţa a respins solicitarea ce tindea la dovedirea situaţiei părinţilor pârâtului, respectiv cererea de a se comunica de la Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa categoria de pensie de care beneficiază aceştia, precum şi administrarea unor probe cu privire la eventualele afecţiuni ale acestora: etilism şi TBC -tatăl, un anumit tip de depresie - mama pârâtului.
Deşi din procesul-verbal încheiat la data de 15.05.2009 de către executorul judecătoresc nu sunt reţinute incidentele invocate de pârât - că minorul a fost băgat cu forţa în maşină de către reclamantă, că a plâns, că executorul a determinat-o să scoată copilul din maşină până se linişteşte - la termenul de judecată din 27.05.2009, cererea reclamantei de încuviinţare a audierii executorului judecătoresc a fost respinsă, fiind apreciată ca neutilă cauzei.
Concluzia instanţei de apel potrivit căreia momentan este contrar interesului minorului să fie scos din mediul în care este obişnuit nu este susţinută prin probe concludente şi actuale.
Astfel, cu privire la starea de sănătate a reclamantei, instanţa de apel face referiri la afecţiunea „tulburare schizoafectivă", preluate din tratate de psihiatrie, însă respinge cererea în probaţiune de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice care să statueze asupra stării de sănătate concretă şi actuală a reclamantei, respectiv asupra împrejurării dacă în raport de starea de sănătate reclamantei i se poate încredinţa spre creştere şi educare copilul care în prezent are 3 ani.
O astfel de probă este apreciată de instanţa de recurs ca utilă şi pertinentă raportat la împrejurarea că afecţiunea de natură psihiatrică de care a suferit reclamanta datează din perioada 2.05.2007 - 15.05.2007, potrivit biletului de externare provenind de la Spitalul Judeţean Bistriţa - Secţia psihiatrie, diagnosticul la externare este cel de tulburare schizo-afectivă tip depresiv, în cuprinsul acestui act se arată că pacienta nu are antecedente psihiatrice, iar un act medical care să ateste un nou episod psihiatric ulterior externării nu există. în opinia instanţei de recurs, este mai edificatoare în speţă administrarea unei probe ştiinţifice, care să statueze asupra stării de sănătate actuale şi concrete a reclamantei, decât o analiză teoretică şi de principiu a afecţiunii de care aceasta a suferit în anul 2007, astfel cum aceasta este redată într-un tratat de specialitate.
Cu privire la derularea evenimentelor din data de 15.05.2009, Instanţa de apel respingând cererea în probaţiune de audiere a executorului judecătoresc care a fost prezent cu ocazia predării copilului O.A. mamei sale pentru o vizită ce urma să dureze până în data de 17.05.2009, orele 17,00, reţine că „la luarea copilului de către mamă, în prezenţa executorului judecătoresc, minorul a fost speriat, a început să plângă, fiind nevoie de scurgerea unui anumit timp pentru a se linişti”, în condiţiile în care din procesul verbal încheiat de executor nu reiese o astfel de stare de fapt, dimpotrivă, menţionându-se că predarea s-a făcut voluntar, niciuna dintre părţi neavând obiecţiuni cu privire la măsurile dispuse. în recurs reprezentanta pârâtului a depus un înscris emanând de la biroul executorului judecătoresc în care se arată doar starea de sănătate a minorului la data de 15.05.2009, percepută de executor ca fiind corespunzătoare, fără a se face nicio referire la un eventual eveniment în cadrul căruia minorul să manifeste opoziţie faţă de intenţia recurentei de a-l lua cu maşina de la domiciliul tatălui.
Deşi s-a invocat faptul că în aceeaşi locuinţă în care creşte minorul locuiesc şi bunicii paterni, care sunt bolnavi - bunicul se afirmă că suferă de TBC şi consumă alcool, iar bunica se afirmă că suferă de un tip de depresie - instanţa nu a administrat probe suplimentare care să confirme sau să infirme această afirmaţie, declaraţiile martorilor audiaţi fiind, de principiu, în sensul care confirmă aceste afirmaţii: martora propusă de pârât arată că pe tatăl pârâtului l-a mai văzut beat, însă consideră că nu consumă foarte des alcool, tatăl reclamantei a arătat că mama pârâtului este pensionară de boală pe motiv psihiatric, iar tatăl este alcoolic, mama reclamantei relatează aceeaşi situaţie, martora pârâtului arată că nu consumă alcool în familia pârâtului decât tatăl acestuia care se mai îmbată câteodată, fără să facă rele, martorul reclamantei arată că tatăl pârâtului consumă alcool şi a recunoscut că a fost internat la dezalcoolizare, martora reclamantei arată că tatăl pârâtului şi sora lui sunt alcoolici, tatăl fiind internat la dezalcoolizare.
Nu în ultimul rând, curtea constată că instanţele de fond nu s-au preocupat de modalitatea în care copilul a ajuns în familia tatălui: încă din cuprinsul acţiunii introductive, reclamanta a învederat că minorul a fost luat în data de 17 mai 2007, la vârsta de 11 luni, de către tată, care a pătruns prin violenţă, însoţit de alte trei persoane, în locuinţa părinţilor reclamantei şi după ce a exercitat violenţe asupra acesteia şi a mamei ei, a luat copilul, ducându-l la domiciliul său. După acest episod, reclamanta nu s-a mai întors la pârât, din cauză că îi este frică de el.
Este evident că în aceste condiţii, relaţiile dintre mamă şi copil au fost întrerupte, iar din cauza vârstei fragede a copilului, acesta nu are cum să manifeste afecţiune faţă de mama sa, care absentă fiind din viaţa lui, împotriva voinţei ei, este considerată de copil o străină.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat recent, în luna mai 2009, în cauza Amanalachioai c. României, că acolo unde este stabilită existenţa unei legături de familie, unde motivele ce stau la baza refuzului de înapoiere a copilului sunt datorate lipsei de contacte între părţile respective şi trecerii timpului, statul trebuie, în principiu, să acţioneze astfel încât să îi permită acestei legături să se dezvolte.
în opinia instanţei europene, nu este acceptabil ca rezolvarea situaţiei să fie lăsată pe seama trecerii timpului, întrucât, având în vedere vârsta copilului există riscul unei înstrăinări crescânde şi definitive între copil şi părintele cu care nu are legături, înstrăinare care nu poate fi deloc considerată ca fiind în interesul superior al copilului, dimpotrivă, fiind de natură să atragă încălcarea art. 8 din Convenţie.
Din ansamblul celor arătate, reiese că probaţiunea în baza căreia s-a concluzionat că este în interesul minorului să fie încredinţat spre creştere şi educare tatălui, prezenţa mamei nefiind benefică, este lacunară, impunându-se a fi completată. întrucât în recurs nu este posibilă administrarea acestor probe, în baza art. 312 alin. 1 şi 3 C. pr. civ., curtea va admite recursul reclamantei, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe Tribunalul Bistriţa Năsăud.
Cu ocazia rejudecării instanţa va administra probe care să tindă la:
- dovedirea stării de sănătate actuale a reclamantei;
- a împrejurării dacă aceasta este optimă pentru a se ocupa de creşterea şi educarea unui copil de 3 ani;
- probe care să clarifice împrejurările de fapt petrecute la data de 15.05.2009 la domiciliul pârâtului cu ocazia luării minorului de către mamă, acestea fiind necesare în dovedirea atitudinii psihice a copilului faţă de mamă, în condiţiile în care raportat la vârsta pe care o are nu poate fi ascultat (art. 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004) iar o eventuală evaluare psihologică a copilului nu ar fi recomandată în prezent, tot datorită vârstei fragede existând riscul provocării unor traume;
- probe care să ateste starea de sănătate a părinţilor şi surorii pârâtului, raportat la împrejurarea că aceştia gospodăresc împreună cu pârâtul şi inevitabil intră în contact cu minorul.
Totodată instanţa cu ocazia rejudecării va avea în vedere şi alte elemente statornicite de doctrina şi practica în materia încredinţării copiilor minori cum sunt vârsta copilului, ataşamentul manifestat de către fiecare dintre părinţi, mijloacele materiale şi condiţiile de locuit pe care fiecare dintre părinţi le poate oferi copilului, precum şi cele statuate în practica C.E.D.O., în decizia amintită şi în cele la care se face trimitere în considerentele acesteia. (Judecător Marta Vitos)
| ← împărţirea bunurilor comune. Societate comercială. | Acţiune în tăgăduirea paternităţii. Efectele admiterii... → |
|---|
