DREPT DE CREANŢĂ CONSTÂND ÎN CONTRAVALOAREA LIPSEI DE FOLOSINŢĂ A IMOBILULUI. DAUNE COMINATORII. CONDIŢII.
| Comentarii |
|
Dreptul de creanţă având ca obiect plata contravalorii lipsei de folosinţă nu poate fi recunoscut atunci când ocuparea imobilului a fost determinată de o activitate impusă de lege. în această situaţie, lipsind fapta ilicită a pârâtului, răspunderea sa civilă delictuală nu poate fi angajată.
Daunele cominatorii constituie un mijloc indirect de asigurare a executării în natură a obligaţiilor, o modalitate de constrângere a debitorului pentru a-l determina să-şi îndeplinească obligaţia asumată.
De aceea, daunele cominatorii nu se acordă în situaţia în care este posibilă executarea obligaţiilor în natură, pe cale silită.
Prin sentinţa civilă nr. 343 din 22.03.1999, Tribunalul Bucureşti - secţia a IV-a civilă a admis acţiunea în revendicare formulată de B.M. împotriva pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi a obligat pe pârât să lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, str. Speranţei, sectorul 2, mai puţin ap. nr. 6 şi terenul aferent în suprafaţă de 199 m2; a respins capetele de cerere privind lipsa de folosinţă a imobilului şi daunele cominatorii, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, prin decizia nr. 1.316/5.03.1994, rămasă definitivă, Tribunalul Bucureşti a constatat că, reclamanta este proprietara imobilului în litigiu, iar prin cererea formulată în prezentul proces reclamanta a cerut realizarea dreptului de proprietate, prin acţiunea în revendicare, cererea fiind admisă în baza art. 480 Cod civil.
Celelalte capete de cerere au fost respinse, cu motivarea că pârâtul C.G.M.B. nu a fost în culpă pentru prejudiciul cauzat reclamantei pentru lipsa de folosinţă a imobilului, deoarece a administrat imobilul în baza unei dispoziţii legale, contractele de închiriere ale chiriaşilor ce ocupă imobilul fiind prelungite de drept; în ceea ce priveşte daunele cominatorii, instanţa a reţinut că obligaţia impusă prin hotărâre poate fi executată silit, prin intermediul executorului judecătoresc.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta B.M.
Apelul nu este fondat.
Instanţa de fond a respins, în mod corect, cererea privind obligarea C.G.M.B. la plata unor daune constând în lipsa de folosinţă a imobilului.
Dreptul de creanţă constând în daune pentru lipsa folosinţei imobilului este prescris pentru perioada anterioară anului 1994, iar după această dată pârâtul a fost obligat prin lege (Legea nr. 17/1994 şi apoi O.G. nr. 40/1999) să închirieze imobilul.
îndeplinirea unei activităţi impuse de lege (şi anume închirierea imobilului) nu reprezintă o faptă ilicită, iar răspunderea civilă delictuală este exclusă în lipsa unui element esenţial, care să permită angajarea răspunderii civile delictuale în baza art. 998 şi urm. Cod civil.
Obligarea pârâtului C.G.M.B. la plata unor daune cominatorii până la data eliberării imobilului nu este posibilă, deoarece obligaţia de „a face", constând în aceea de a lăsa în deplină posesie imobilului în litigiu (având în vedere elementul material al posesiei) poate fi adusă la îndeplinire prin executare silită.
Executarea acestei obligaţii nu implică faptul personal al debitorului, pentru a explica, din punct de vedere practic, obligarea la plata unor daune, în cazul refuzului de executare.
Faţă de cele menţionate, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul va fi respins, ca nefondat, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998, 999 şi 1000 alin. 3 cod civil pentru admiterea celor două capete de cerere menţionate. (Judecator Alina Iuliana Tuca)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 255/1999)
| ← DREPT DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ. CONDIŢIILE PREVĂZUTE DE... | DOVADA DREPTULUI DE PROPRIETATE. FORŢA PROBATORIE A... → |
|---|
