DREPT DE PROPRIETATE. IMOBIL. ÎNSTRĂINARE. DOBÂNDITOR DE REA-CREDINŢĂ.
| Comentarii |
|
Omisiunea cumpărătorului de a verifica situaţia apartamentului prin constatări de fapt, din care să se poată convinge că acesta nu este locuit de alte persoane care ar putea emite pretenţii asupra lui, constituie o împrejurarea care-i înlătură buna credinţă din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
în consecinţă, fostul titular, care a exercitat acţiune în justiţie pentru anularea titlului vânzătorului pe temeiul existenţei unei
cauze ilicite, este îndreptăţit să ceară şi constatarea nulităţii acestui contract de vânzare-cumpărare, pe temeiul existenţei relei credinţe a cumpărătorului.
Prin acţiunea introdusă la data de 6.05.1996 la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, reclamanta R.M. l-a chemat în judecată pe pârâtul A.C., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat sub nr. 25.471/2.12.1992 şi transcris sub nr. 17.290 de la aceeaşi dată, ca urmare a reţinerii unei cauze ilicite, şi să se dispună punerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul de a-l obliga pe pârât să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie un apartament situat în Bucureşti.
în motivarea cererii reclamanta a arătat că a intrat în relaţii de concubinaj cu pârâtul, perioadă în care acesta a determinat-o să-i înstrăineze apartamentul prin donaţie, deoarece, în caz contrar, ar fi încetat relaţiile cu ea, iar pârâtul, în luna aprilie 1996, a înstrăinat imobilul, cumpărătorii solicitând evacuarea ei din casă.
La data de 23.09.1996, reclamanta a formulat o cerere completatoare, chemând în judecată pe pârâţii A.C. şi A.F., pentru ca, în contradictoriu cu aceştia, să se constate nulitatea actului de vânzare-cumpărare încheiat între familia A. şi pârât, reţinându-se intenţia acestora de a o frauda.
Cumpărătorii au formulat şi ei o cerere de intervenţie în interes propriu, prin care au solicitat să se constate că sunt cumpărători de bună-credinţă ai apartamentului în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 5.234/14.07.1997 s-a admis în parte acţiunea reclamantei şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie, s-a admis şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţi, fiind obligată reclamanta să lase apartamentul în deplină proprietate intervenienţilor şi să evacueze imobilul.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, considerând-o netemeinică şi nelegală, deoarece nu s-a reţinut reaua credinţă a intervenienţilor.
Tribunalul Bucureşti -secţia a IV-a civilă a pronunţat decizia nr. 2.780/ 27.10.1998, prin care a respins apelul, ca nefondat.
împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanta si intervenientul A.C.
în cererea sa de recurs, R.M. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, deoarece nu au fost avute în vedere declaraţiile martorei şi răspunsurile la interogatoriu date de pârâţi şi intervenienţi, probe care au făcut dovada clară că la momentul la care s-a înstrăinat imobilul cumpărătorii nu au văzut bunul, contractul încheindu-se în condiţiile în care reclamanta nici nu se afla în domiciliu, iar reaua credinţă a intervenienţilor a mai fost susţinută şi de preţul consemnat în actul de vânzare-cumpărare - de 7000 USD - în condiţiile în care la momentul instituirii ipotecii asupra acestui bun, el a fost evaluat la 20.000.000 lei.
Curtea a constatat că recursul declarat de reclamanta R.M. este întemeiat, urmând a fi admis în condiţiile art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă.
A fost dovedită în cauză situaţia potrivit căreia intervenienţii nu au fost de bună-credinţă la cumpărarea apartamentului, aceştia fiind de conivenţă cu pârâtul în înstrăinarea bunului ce a fost proprietatea reclamantei.
Operaţiunea de vânzare-cumpărare s-a făcut fără ca intervenienţii să verifice starea fizică a apartamentului, actele fiind întocmite în lipsa şi fără cunoştinţa reclamantei, care ocupa imobilul.
în consecinţă, Curtea va casa decizia tribunalului şi, în fond, în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul reclamantei şi va schimba în parte sentinţa pronunţată de judecătorie, în sensul că va admite şi cererea completatoare a reclamantei, prin care a solicitat şi constatarea nulităţii actului de vânzare-cumpărare nr. 522/1996, încheiat între pârât şi intervenienţi, care au fost de rea-credinţă la momentul încheierii contractului, ştiind că acesta era ocupat de alte persoane decât cel de la care au cumpărat bunul.
Ca urmare a constatării acestei nulităţi, părţile vor fi repuse în situaţia anterioară, iar cererea de intervenţie formulată de familia A. urmează a fi respinsă, aceştia nefiind de bună-credinţă la momentul achiziţionării bunului, deoarece nu au făcut nici un fel de verificare a acestuia şi s-au folosit de un certificat de sarcini în care nu este înscrisă ipoteca ce era instituită asupra bunului.
De altfel, certificatul de sarcini, despre care se face vorbire, poartă data de 8 aprilie, iar actul de vânzare-cumpărare s-a întocmit la 5 aprilie. (Judecator Nicolae Craciun)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 3.203/1999)
| ← DREPT DE PROPRIETATE. DREPTUL PROPRIETARULUI DE A SOLICITA... | DREPT DE PROPRIETATE. IMOBIL TRECUT ÎN PROPRIETATEA STATULUI... → |
|---|
