DREPT DE PROPRIETATE. INOPOZABILITATEA HOTĂRÂRII DE RESTITUIRE A IMOBILULUI FAŢĂ DE REGIA AUTONOMĂ ÎN PATRIMONIUL CĂREIA SE AFLA >N CAZUL ÎN CARE ACEASTA NU A PARTICIPAT LA PROCES.
| Comentarii |
|
în cazul în care regia autonomă în patrimoniul căreia se află imobilul trecut în proprietatea statului prin naţionalizare, nu a participat la procesul intentat de fostul proprietar împotriva statului, pentru constatarea nevalabilităţii titlului şi revendicarea imobilului de stat, nu poate fi admisă acţiunea intentată de fostul proprietar, căruia i-a fost restituit imobilul în acel proces, împotriva regiei autonome, deţinătoare a imobilului, pentru obligarea ei la semnarea procesului-verbal de predare-primire a imobilului, deoarece hotărârea nu-i este opozabilă regiei, ea producând efecte numai faţă de părţile din acel proces.
Prin sentinţa civilă nr. 6.351/30.04.1998, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii D.M., D.D.,
D.R., D.l. şi B.M. împotriva pârâtei A.P.P.S., care a fost obligată să încheie cu reclamanţii procesul-verbal de predare-primire a apartamentului nr. 4, situat în Bucureşti, str. Atena, sectorul 1.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că apartamentul în litigiu a fost restituit reclamanţilor proprietari în baza sentinţei civile nr. 3.855/1994, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1.317/1994 a Curţii de Apel Bucureşti şi că, urmare a acestei hotărâri definitive şi irevocabile, Primarul Capitalei a emis dispoziţia de punere în posesie a reclamanţilor, dar că pârâta a refuzat, în mod nejustificat, încheierea procesului-verbal de predare-primire, invocând că hotărârea nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în procesul de restituire a imobilului.
S-a mai arătat, în motivarea sentinţei, că invocarea de către pârâtă a inopoza-bilităţii hotărârii de restituire a imobilului faţă de ea, din cauza neparticipării în procesul soluţionat în acea hotărâre, nu poate să-i justifice refuzul încheierii procesului-verbal de predare-primire, câtă vreme s-a constatat că imobilul fusese preluat de stat de la fostul proprietar prin naţionalizarea prevăzută de Decretul nr. 92/1950, iar reclamanţii au dobândit imobilul în anul 1951, deci după adoptarea actului de naţionalizare.
Apelul declarat de pârâta R.A. - A.P.P.S. a fost admis prin decizia civilă nr. 2.507/7.10.1998 a Tribunalului Bucureşti - secţia a IV-a civilă, prin care s-a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 6.351/30.04.1998, în sensul că s-a respins, ca nefondată, acţiunea reclamanţilor.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că sentinţa civilă nr. 3.855/ 14.04.1994, rămasă definitivă, a fost pronunţată în contradictoriu cu C.G.M.B., care a fost obligat să le restituie reclamanţilor apartamentul, şi că, deşi această hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat, reprezintă o realitate socială ce nu poate fi ignorată de nici o persoană, totuşi ea nu poate constitui temei pentru obligarea pârâtei la a da sau a face ceva faţă de reclamanţi, întrucât nu a participat la procesul civil respectiv şi nu a avut astfel posibilitatea să-şi facă propria apărare în legătură cu pretenţia reclamanţilor.
împotriva deciziei tribunalului, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin primul motiv de recurs se critică decizia, deoarece tribunalul a reţinut greşit situaţia de fapt, în baza probelor administrate, având în vedere art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă.
în dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit, tribunalul a reţinut că pârâta R.A. - A.A.P.S. nu poate fi obligată la „a face", respectiv la predarea-primirea apartamentului în litigiu, atâta timp cât temeiul acţiunii formulate îl constituie răspunderea civilă delictuală, pentru refuzul pârâtei de a pune în executare o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, mai ales că imobilul în discuţie nu a trecut legal în proprietatea statului şi, pe cale de consecinţă, în administrarea C.G.M.B.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei tribunalului, în raport de criticile formulate, se constată că acestea sunt nefondate.
Prima critică este nefondată, căci, aşa cum bine tribunalul a reţinut, deşi hotărârea judecătorească prin care C.G.M.B. a fost obligat la restituirea imobilului în litigiu către reclamanţi - hotărâre judecătorească ce a intrat în puterea lucrului judecat şi care reprezintă o realitate socială ce nu poate fi ignorată - totuşi aceasta nu poate constitui temei pentru obligarea pârâtei R.A. - A.A.P.S. la a încheia procesul-verbal de predare-primire a imobilului, atâta timp cât această pârâtă, nefiind parte în proces, nu şi-a putut formula apărarea necesară în legătură cu pretenţia reclamanţilor; în această situaţie temeiul de drept al acţiunii neavând relevanţă.
Pentru aceste considerente, constatând legală şi temeinică decizia tribunalului, conform art. 316 coroborat cu art. 296 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins, ca nefondat. (Judecator Nicolae Craciun)
(Secţia a IV-a civilă, decizia civilă nr. 909/1999)
| ← DREPT DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ. LITIGIU PRIVITOR LA... | DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ Şl DOMENIUL PUBLIC. DISTINCTIE.... → |
|---|
