Excepţia de necompetenţă materială a instanţei. Excepţia de netimbrare. Ordinea de soluţionare. Anularea parţială ca netimbrată a unei acţiuni. Existenţa mai multor capete de cerere cu finalitate diferită

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

C. proc. civ., art. 159 alin. (1) pct. 2 şi art. 158 alin. (3) Legea nr. 146/1997, art. 20 alin. (3) şi art. 14

I. în faţa tribunalului a fost stabilit caracterul evaluabil al acţiunii, fiind stabilită în sarcina reclamantului obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru, taxă care nu a fost achitată până la primul termen de judecată. în aceste condiţii, tribunalul a invocat şi a luat în examinare excepţia de procedură a netimbrării cererii de chemare în judecată. în această situaţie se pune problema ordinii de soluţionare a excepţiilor de către instanţa de judecată.

Din acest punct de vedere, înalta Curte a constatat că apare firesc a acorda mai întâi prioritate, excepţiilor legate de nulitatea cererii de chemare în judecată, întrucât dacă instanţa a fost învestită printr-o cerere care nu îndeplineşte condiţiile legale, în speţa de faţă, cu referire la plata taxelor judiciare de timbru, ea nu are căderea de a soluţiona alte incidente procedurale.

în ordine firească, excepţia de necompetenţă urmează a fi soluţionată ulterior excepţiei pentru neplata taxelor de timbru.

în consecinţă, pe de o parte, anularea cererii de chemare în judecată, face imposibilă analizarea altor excepţii, întrucât timbrajul vizează însăşi legalitatea învestirii instanţei, iar pe de altă parte anularea cererii face imposibilă invocarea altor excepţii de ordine publică, deoarece acţiunea astfel anulată este considerată din punct de vedere procedural, ca şi inexistentă.

II. în cadrul prezentei acţiuni au fost formulate trei capete de cerere, însă ele nu au o finalitate diferită, cauza acţiunii fiind reprezentată de protejarea unui drept real, respectiv constatarea calităţii de acţionar a reclamantului şi înscrierea acestuia cu numărul de acţiuni solicitat, motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 146/1997. Numai în această ipoteză, când capetele de cerere au o fizionomie proprie, iar taxa de timbru se datorează distinct, instanţa nu va putea anula întreaga acţiune ca netimbrată.

I.C.C.J., s. com., dec. nr. 423 din 1 februarie 2011

Reclamantul I.A. a chemat în judecată pe pârâţii SC R. SA, SC R.I.M. SA, H.L., H.E.C., M.I., M.C., K.H.L., S.I., SC M.M.C. SRL,

B.R.D.G.S.G. SA solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că este acţionar la SC R. SA cu un număr adiţional de 208.679 acţiuni faţă de 695.864 acţiuni pe care deja Ie deţine şi pentru care este înregistrat ca acţionar, să fie obligat R.I.M. SA să-l înregistreze în calitate de acţionar cu un număr de 208.589 acţiuni în Registrul Acţionarilor Monitor SA, să radieze din registrul acţionarilor SC R. SA pe: M.I., S.I., H.E., H.L., M.C., K.H.L., SC M.M.C. SRL, B.R.D.S. G.S.G. SA; să fie obligată SC R. SA să emită instrucţiunile de înregistrare pentru Registrul Independent SA.

în motivarea cererii, reclamantul arată că este acţionar al SC R. SA deţinând iniţial un număr de 9.180 acţiuni, iar în perioada în care era acţionar a cumpărat acţiuni de la alţi acţionari, astfel încât în urma încheierii contractelor de cesiune deţinea în total 11.933 acţiuni la SC R. SA.

Prin notificarea nr. 402 din 13 iunie 2007 şi 426 din 18 iunie 2007 a comunicat SC R. SA contractele de cesiune împreună cu dovezile efectuării impozitului aferent cesiunii în vederea înregistrării sale ca proprietar al celor 2753 acţiuni pe care le-a dobândit prin cumpărare de la alţi acţionari, însă nici până în prezent nu a fost înregistrat în calitate de proprietar al celor 2.753 acţiuni. Ulterior notificărilor trimise societăţii R. SA, pârâta a început să trimită adrese cedenţilor săi, prin care le sugera că, contractele de cesiune încheiate nu ar fi valabile întrucât nu sunt încheiate în formă autentică. în continuare, SC R. SA a decis majorarea capitalului social cu suma de 9.868.077,70 lei, iar în cadrul procedurii majorării capitalului social acţionarii societăţii au drept de preemţiune la subscrierea noilor acţiuni emise. Reclamantul a arătat că prin Formularul de subscriere depus şi-a exercitat dreptul de preemţiune corespunzător unui număr de 11.935 acţiuni pentru care le deţine şi a vărsat integral suma corespunzătoare acestora. Reclamantul a susţinut că refuzul înregistrării sale în calitate de proprietar al acţiunilor dobândite prin cesiune şi ulterior prin exercitarea dreptului de preemţiune, este abuziv şi nelegal având în vedere că, deşi a notificat societăţii contractele de cesiune, aceasta nu a dat instrucţiuni Registrului Independent Monitor să îl înregistreze ca acţionar, fără însă a da nicio justificare acestei poziţii.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1073 C. civ. şi art. 98 din Legea nr. 31/1990.

Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 9071 din 10 iunie 2009 a anulat cererea formulată de reclamant ca netimbrată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că prin încheierea din data de 29 aprilie 2009 a fost stabilită valoarea litigiului la suma de

20.867,9 lei, raportat la valoarea nominală de 0,10 lei din acţiune, în raport de primul capăt al cererii, stabilind astfel o taxă judiciară de timbru de 1.305,88 lei şi timbru judiciar de 5 lei, în sarcina reclamantului, sub sancţiunea anulării acţiunii.

întrucât reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, tribunalul, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 a admis excepţia de netimbrare şi a anulat cererea ca netimbrată.

Tribunalul a apreciat că acţiunea este evaluabilă, datorită aplicării art. 6 lit. a) din Ordinul Ministerului Justiţiei privind aplicarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, apreciind cererea de faţă fiind pentru constatarea dobândirii unui drept real.

împotriva sentinţei comerciale nr. 9071 din 10 iunie 2009 a declarat apel reclamantul I.A., criticând sentinţa atacată pe care considerat-o nelegală şi netemeinică, deoarece în mod eronat a apreciat instanţa de fond că acţiunea de faţă ar fi evaluabilă în bani şi i s-a pus în vedere timbrajul acţiunii, înainte de a intra în cercetarea fondului. Prin criticile invocate, reclamantul a susţinut că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că acţiunea sa este una de drept comun, când în realitate este vorba de o acţiune în materie comercială ce vizează funcţionarea societăţilor comerciale, respectiv cesiunea acţiunilor societăţii. în consecinţă apreciază că acţiunea sa nu se referă la realizarea dreptului ce decurge din dreptul de cesiune, aceasta neavând caracter patrimonial evaluabil în bani, deoarece urmare acestei acţiuni nu obţine un drept de natură patrimonială. De altfel, taxa de timbru în materie comercială nici nu este menţionată de Legea nr. 146/1997.

Prin întâmpinare, intimatul K.H.L. a invocat că reclamantul înaintea declarării apelului a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă în mod irevocabil, considerând că apelul este inadmisibil.

De asemenea, Curtea a reţinut prin considerente că reclamantul a depus note de şedinţă prin care a invocat aceleaşi critici ca şi în apel, cu precizarea că instanţa trebuia să anuleze numai capătul de cerere vizând cererea în constatare.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, prin decizia comercială nr. 331 din 10 septembrie 2010 a respins apelul reclamantului ca nefondat.

Curtea de Apel a apreciat că Legea nr. 146/1997 se aplică tuturor acţiunilor introduse la instanţele judecătoreşti. Conform art. 35 din Normele metodologice de aplicare a legii, în mod excepţional instanţele pot reţine acţiunea sau cererea, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată, ceea ce a şi făcut după stabilirea cuantumului legal al taxei de timbru. în situaţia în care partea este nemulţumită de cuantumul taxei de timbru, are dreptul de a cere reexaminarea taxei de timbru. Prin încheiere irevocabilă, Curtea a constatat că, cererea reclamantului privind reexaminarea taxei judiciare de timbru a fost respinsă irevocabil.

împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.A., în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 7 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacată, anularea sentinţei instanţei de fond şi trimiterea dosarului spre competentă soluţionare către Judecătoria sectorului 3 Bucureşti.

în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe.

Astfel, prima instanţă a stabilit caracterul evaluabil al acţiunii, mai exact al primului capăt al cererii, valoarea litigiului fiind stabilită la suma de 20.867,9 lei la valoarea nominală de 0,10 lei din acţiune, valoare sub pragul stabilit de art. 2 alin. (1) lit. a) C. prot. civ. în continuare a arătat că potrivit art. 159 pct. 2 C. proc. civ., competenţa materială este de ordine publică, ceea ce înseamnă că excepţia de necompetenţă poate fi invocată din oficiu în orice stare a pricinii. Excepţia de necompetenţă trebuia să fie invocată din oficiu de către prima instanţă, înainte de discutarea altor excepţii de procedură.

în condiţiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ., actele de procedură săvârşite de un judecător necompetent sunt nule, în consecinţă ambele hotărâri sunt lovite de nulitate.

Faţă de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea pronunţată este dată cu încălcarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Deşi în apel reclamantul a susţinut că după stabilirea naturii litigiului, tribunalul trebuia să constate că nu era competent să soluţioneze cauza sub aspect material şi să decline competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti. Sub acest aspect, instanţa de apel nu a prezentat niciun argument. Susţine reclamantul că tot prin motivele de apel a arătat că acţiunea cuprinde trei capete de cerere cu finalitate diferită, situaţie faţă de care instanţa trebuia să anuleze exclusiv această cerere, iar nu acţiunea în integralitatea sa.

Sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în sensul că instanţa de apel a tratat acţiunea ca un întreg şi nu a dat eficienţă distincţiei pe care a acceptat-o în practicaua sentinţei, unde a constatat că acţiunea este formată din mai multe capete de cerere cu natură juridică distinctă.

Recursul a fost considerat nefundat şi a fost respins pentru următoarele considerente :

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.:

Acest motiv de recurs are ca finalitate respectarea normelor procedurale privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti.

Prin prisma acestui motiv de recurs, recurentul invocă încălcarea normelor de competenţă materială de către instanţa de apel, având în vedere stabilirea competenţei cererii după valoare.

Astfel, la stabilirea competenţei materiale după valoare, în cadrul procesual al acţiunii pentru constatarea dobândirii unui drept real, în raport de petitul acţiunii care determină natura patrimonială a cererii, privind constatarea că reclamantul este acţionar la SC R. SA cu un număr adiţional de 208.679 acţiuni, tribunalul a avut în vedere natura comercială a cauzei, raportat la valoarea nominală de 0,10 lei din acţiune.

Este de necontestat că normele de competenţă materială au un caracter imperativ, însă judecătorul trebuie să ţină seama de existenţa unei succesiuni logice în rezolvarea excepţiilor de procedură.

Din acest punct de vedere, în faţa tribunalului a fost stabilit caracterul evaluabil al acţiunii, fiind stabilită în sarcina reclamantului obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru, taxă care nu a fost achitată până la primul termen de judecată. In aceste condiţii, tribunalul a invocat şi a luat în examinare excepţia de procedură a netimbrării cererii de chemare în judecată. In această situaţie se pune problema ordinii de soluţionare a excepţiilor de către instanţa de judecată.

în ordine firească, excepţia de necompetenţă urmează a fi soluţionată ulterior excepţiei pentru neplata taxelor de timbru.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.:

Prin invocarea acestui motiv de recurs, recurentul susţine ipoteza că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor formulate prin motivele de apel referitoare la încălcarea normelor de competenţă materială, precum şi cu privire la obligativitatea anulării în parte a cererii.

Din observarea actelor dosarului, înalta Curte constată că excepţia de necompetenţă materială nu a fost invocată în faţa instanţei de apel. Chiar şi în ipoteza în care ea ar fi fost invocată şi analizată în instanţa de apel, pentru considerentele expuse anterior, soluţia pronunţată nu este susceptibilă de critică.

în ceea ce priveşte neanalizarea criticii privind posibilitatea anulării în parte a acţiunii, în ce priveşte capătul de cerere referitor la acţiunea în constatare, înalta Curte constată că aceste critici nu au fost invocate prin motivele de apel, ci prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei la termenul la care s-a soluţionat apelul, astfel încât potrivit art. 292 C. proc. civ. părţile au obligaţia de a arăta criticile prin motivele de apel, instanţa având obligaţia de a examina toate motivele invocate de către apelant prin cererea sa, motive care însă trebuie puse în discuţia părţilor.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Prin prisma acestui motiv de recurs, recurentul a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, raportat la faptul că instanţa a tratat acţiunea ca un întreg şi nu a dispus anularea în parte a acţiunii.

în ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, care instituie sancţiunea anulării cererii sau acţiunii, în situaţia în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită până la termenul acordat de către instanţă, Curtea constată :

în speţă, reclamantul a investit instanţa de judecată, cu o acţiune având trei capete de cerere, dar fără o fizionomie proprie, adică fără un caracter de sine stătător. Din acest punct de vedere, în mod corect tribunalul a apreciat natura patrimonială a acţiunii, în raport de primul capăt al cererii.

în ipoteza de faţă, în cadrul prezentei acţiuni au fost formulate trei capete de cerere, însă ele nu au o finalitate diferită, cauza acţiunii fiind reprezentată de protejarea unui drept real, respectiv constatarea calităţii de acţionar a reclamantului şi înscrierea acestuia cu numărul de acţiuni solicitat, motiv pentru care nu sunt incidente dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 146/1997. Numai în această ipoteză, când capetele de cerere au o fizionomie proprie, iar taxa de timbru se datorează distinct, instanţa nu va putea anula întreaga acţiune ca netimbrată.

în consecinţă, soluţia pronunţată de către instanţa de fond şi menţinută de către cea de apel este corectă, în sensul că a dispus anularea întregii acţiuni ca netimbrată.

în ceea ce priveşte critica recurentului privind aplicarea sancţiunii nulităţii numai primului capăt al cererii şi trimiterea spre judecare pe fond a capetelor 2 şi 3 ale acţiunii, neevaluabile în bani, înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 146/1997 şi de argumentele anterior prezentate. Pe de altă parte, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea a exercitat controlul judiciar prevăzut de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanţa de recurs neputând a se pronunţa decât asupra legalităţii hotărârii prin care s-a anulat acţiunea.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul reclamantului ca nefondat.

Comentariu:

A se vedea, în sens contrar, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, dec. nr. 815 din 2005, www.portaljust.ro, potrivit căreia netimbrarea, atunci când legea o dispune, nu reprezintă o excepţie, ci atrage o sancţiune reglementată de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, or între o excepţie de procedură care trebuie rezolvată cu prioritate şi aplicarea unei sancţiuni care intră în căderea instanţei competente are întâietate soluţionarea excepţiei de procedură.

← Acţiunea în anulare formulată împotriva sentinţei...		Nulitatea actului juridic invocată prin întâmpinare.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Excepţia de necompetenţă materială a instanţei. Excepţia de netimbrare. Ordinea de soluţionare. Anularea parţială ca netimbrată a unei acţiuni. Existenţa mai multor capete de cerere cu finalitate diferită