Nulitatea actului juridic invocată prin întâmpinare. Calificare ca excepţie procesuală.
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 137
Tribunalul observă că prin întâmpinarea formulată şi înaintată primei instanţe pe cale de excepţie, pârâta a solicitat constatarea nulităţii contractului de împrumut, arătându-se că acest împrumut nu i-a fost efectiv acordat, nefiind depus la casieria societăţii suma ce a constitui obiectul contractului
Trib. Harghita, s. civ., dec. nr. 166R din 3 martie 2009 (portalul instanţelor judecătoreşti)
Prin sentinţa civilă nr. 1262 din 26.09.2008 a Judecătoriei Odorheiu-Secuiesc a fost admisă acţiunea BR, împotriva pârâtei SC M SRL şi în consecinţă:
Pârâta a fost obligată să plătească suma de 8275 lei, reclamantului, reprezentând împrumutul acordat societăţii pârâte prin contractul nr. 1 din 2004,
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului daune interese, calculate la dobânda BNR, aferente debitului, începând cu data scadenţei contractului, 01.07.2005 şi până la plata integrală a debitului.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului şi suma de 2083 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
în baza contractului de împrumut nr. 1, asociatul - reclamant a împrumutat societatea cu suma de 82.750.000 lei (ROL), cu termen de restituire la data de 01.07.2005.
Pârâta a contestat legalitatea contractului, pe care îl consideră a fi fictiv şi nelegal, pe motiv că împrumutul nu a fost efectiv depus la casieria societăţii, precum şi că data la care s-a întocmit contractul, este anterioară înregistrării societăţii.
Instanţa a apreciat că din actul aflat la dosarul cauzei rezultă depunerea în cursul lunilor octombrie şi noiembrie 2004, din partea depunătorului - reclamant pe contul titularului - societatea pârâtă a sumelor de 49.000.000 ROL şi a 59.000.000 ROL, depunerii în numerar.
Atâta vreme cât pârâta nu a făcut dovada că aceste depuneri aveau alt scop, instanţa acceptă susţinerea reclamantului potrivit căreia sumele au fost destinate îndeplinirii obligaţiei contractuale de împrumutare.
Cu privire la contractul de împrumut, pârâta a contestat legalitatea şi valabilitatea acestui act, însă nu a solicitat constatarea nulităţii lui.
S-a mai reţinut că potrivit contractului de cesiune, încheiat la data de 18.03.2005 cedentul - reclamantul - a cedat pe seama cesionarului -asociat - persoana fizică al SC M SRL, cu titlu oneros totalul părţilor sale sociale, în număr de 9, cu o valoare nominală de câte 100.000 ROL fiecare, stipulându-se că cedentul nu mai are alte drepturi şi obligaţii izvorâte din calitatea sa de asociat.
Or, reclamantul nu pretinde nimic în calitate de asociat (fost asociat) ci în calitate de împrumutător.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC M SRL, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
în subsidiar recurenta solicită modificarea sentinţei, respingerea acţiunii şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în toate instanţele.
în motivarea recursului se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei nulităţii absolute a „Contractului de împrumutare” nr. 1 din 1 august 2004, invocată de recurenta-pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză.
Nulitatea absolută a acestui act juridic a fost invocată sub două aspecte, care au fost înţelese greşit şi au fost lăsate nesoluţionate de prima instanţă, şi anume: actul în cauză a fost întocmit fictiv de către intimatul-reclamant, respectiv actul în cauză este nul, fiindcă împrumutul nu s-a acordat niciodată.
Primul motiv de nulitate absolută a fost invocată şi demonstrată prin administrarea probei cu interogatoriul intimatului-reclamant, care a recunoscut că el a redactat şi a semnat actul din cauză, a atestat şi data întocmirii, dar nu a putut să dea nici o explicaţie a faptului că de unde cunoştea numărul de înregistrare în registrul comerţului a recurentei la data de 1 august 2004, pe când societatea a fost înregistrată numai la data de 3 august 2004.
Totodată în acest „contract” s-a trecut şi codul de identificare fiscală a recurentei, care a fost acordat numai la data de 4 august 2004.
Potrivit art. 41 din Legea nr. 31/1990, societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului, până atunci neavând nici capacitate de exerciţiu, nici capacitate de folosinţă.
în asemenea condiţii, că recurenta nu a putut să se angajeze în raporturi juridice înainte să se fi născut ca persoană juridică.
în ce priveşte al doilea motiv de nulitate, acesta a fost greşit considerat ca fiind numai „un aspect al nedepunerii efective a banilor”, astfel este evident că instanţa nu a cercetat fondul cauzei sub acest aspect.
în drept se invocă dispoziţiile art. 304, pct. 7, 9 şi art. 3041, art. 312 din C. proc. civ.
Situându-se pe o poziţie procesuală contradictorie, la data de 03.02.2009 intimatul BR a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea întâmpinării se arată că din moment ce în cuprinsul contractului se menţionează datele de identificare ale societăţii (nr. de înregistrare la ORC şi CUI) apare evident că este vorba despre o eroare materială, ce nu atrage nicidecum nulitatea convenţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 948 C. civ. condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza, nevalabilitatea acestora urmând să atragă sancţiunea nulităţii.
în ceea ce priveşte susţinerea recurentei că instanţa de fond consideră că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că depunerile aveau alt scop, ceea ce ar duce la „inversarea obligaţiei de probă a părţilor, potrivit art. 1169 C. civ.”, judecătoria face referire la faptul că, la dosarul cauzei se află dovada depunerii sumei solicitate, recurenta fiind cea care avea obligaţia de a face dovada contrarie, atâta timp cât neagă existenţa împrumutului.
în drept se invocă dispoziţiile art. 115 şi art. 274 C. proc. civ.
Instanţa constată că recursul a fost formulat în termen şi este legal timbrat.
Examinând recursul declarat de recurentă în raport de motivele de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., instanţa constată că acesta este întemeiat.
Astfel, prin sentinţa atacată instanţa de fond a admis acţiunea pentru pretenţii formulată de reclamant, obligând pârâta societate la plata sumei de 8.275 lei cu titlu împrumut, precum şi daune interese.
Unul dintre argumentele principale ale primei instanţe în luarea acestei hotărâri este că pârâta nu a solicitat constatarea nulităţii contractului de împrumut în speţă, ci a contestat doar legalitatea şi valabilitatea acestuia.
Contrar acestei constatări tribunalul observă că prin întâmpinarea formulată şi înaintată primei instanţe la data de 09.05.2008, pe cale de excepţie pârâta a solicitat constatarea nulităţii contractului de împrumut, arătându-se că acest împrumut nu i-a fost efectiv acordat, nefiind depus la casieria societăţii suma ce a constitui obiectul contractului.
în consecinţă, având în vedere că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia sus arătată, cauza fiind astfel soluţionată fără a se intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ. tribunalul a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Cu ocazia rejudecării prima instanţă se va pronunţa cu privire la toate capetele de cerere, excepţiile şi apărările invocate de părţi, va administra orice alte probe necesare dezlegării pricinii, urmând să pronunţe o hotărâre prin prisma dispoziţiilor legale incidente.
Considerăm că decizia instanţei de control judiciar porneşte de la o confuzie, destul de des întâlnită în practică, între nulitatea actului juridic şi nulitatea unui act procesual. Diferenţa între cele două poate fi realizată prin următorul criteriu: dacă actul a cărui nulitate se solicită este cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconven-ţională, dovada de comunicare a citaţiei, sentinţa, decizia etc. atunci nulitatea este a actului procesual iar aceasta trebuie soluţionată în mod prioritar, potrivit art. 137 C. proc. civ. sau potrivit art. 242 alin. (1) N. C. proc. civ. Dacă însă nulitatea vizează actul a cărui executare se solicită (spre exemplu, contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia reclamantul solicită executarea unei prestaţii, cum ar fi preţul) nu ne mai află în domeniul excepţiei procesuale, ci a unei veritabile apărări de fond deoarece ea tinde la anihilarea actului juridic pe care se întemeiază pretenţia reclamantului şi implicit la inexistenţa dreptului afirmat de către acesta pe calea acţiunii în justiţie.
Astfel, prin apărările formulate în întâmpinare, recurenta tindea la respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată şi nu la invocarea unei excepţii de procedură. Prin urmare, întâmpinarea devine şi cerere reconvenţională, pârâta având pretenţii proprii împotriva reclamantei, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut a cărui executare este cerută de către reclamantă. Pentru aceste motive, considerăm că instanţa de recurs a calificat în mod greşit apărările pârâtei ca fiind o excepţie procesuală.
| ← Excepţia de necompetenţă materială a instanţei. Excepţia... | Acţiune în grăniţuire şi cerere reconvenţională privind... → |
|---|
