Excepţie admisă cu privire la un capăt de cerere. Respingerea ca prematură a unui capăt de cerere. Inadmisi-bilitatea unei căi de atac separate
| Comentarii |
|
C. proc. civ. art. 282 alin. (2)
Chiar daca admiterea excepţiei prematurităţii unui capăt de cerere face să se cunoască soluţia dată acestui petit, cursul judecaţii pentru întreaga acţiune nu a fost întrerupt fapt dovedit de faptul ca s-a dispus administrarea de probe prin aceeaşi încheiere.
Trib. Sibiu, s. civ., dec. nr. 776 din 30 septembrie 2009 (portalul instanţelor judecătoreşti)
Prin încheierea pronunţată sa 22.10.2009 în dosarul nr. 4409 din 306 din 2009 Judecătoria Sibiu a admis excepţia prematurităţii petitului 3 din acţiunea principala şi a unit de fondul cauzei excepţia inadmisibilităţii petitului nr. 2.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii solicitând modificarea în tot, în sensul de a dispune continuarea judecaţii pentru toate petitele acţiunii.
în motivarea recursului, recurenţii arată că instanţa trebuia sa soluţioneze acţiunea ca un tot unitar, iar daca aprecia ca un capăt de cerere nu are legătura, acesta trebuie disjuns şi nu soluţionat separat.
în drept recursul nu este motivat.
Analizând recursul de faţă, tribunalul apreciază că acesta este inadmisibil pentru motivele pe care le vom arăta în continuare.
Articolul 282 alin. (2) prevede că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
în cazul de fata, chiar daca admiterea excepţiei prematurităţii unui capăt de cerere face sa se cunoască soluţia data acestui petit, cursul
judecaţii pentru întreaga acţiune nu a fost întrerupt fapt dovedit de faptul ca s-a dispus administrarea de probe prin aceeaşi încheiere.
Textul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. este unul care reglementează o excepţie şi de aceea este de strictă interpretare neputând fi extins şi la situaţii cum este cea din speţă în care judecata continuă.
Toate motivele invocate de recurenţi vor fi analizate odată cu fondul când se poate declara recurs împotriva hotărârii finale, drept urmare recursul a fost respins ca inadmisibil.
Considerăm că modalitatea în care instanţa a soluţionat excepţia comportă unele discuţii. Astfel, potrivit art. 255 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanţă se numesc „sentinţe”. Prin urmare, instanţa care a admis excepţia prematurităţii cu privire la un capăt de cerere, statuând asupra prematurităţii acestuia, trebuia să pronunţe o sentinţă, prin care se admitea excepţia, se respingea capătul de cerere ca fiind prematur introdus iar ulterior, instanţa trebuia să dispusă disjungerea celorlalte capete de cerere şi să dispună formarea unui nou dosar, unde urma să continue judecata, întrucât capătul de cerere respins nu se mai afla în stare de judecată, potrivit art. 165 C. proc. civ. Pe cale de consecinţă, reclamantul putea să formuleze o cale de atac separată pentru sentinţa pronunţată, acelaşi raţionament fiind valabil pentru soluţionarea tuturor excepţiilor dirimante.
Cu toate acestea, în practică, pentru a se evita formarea unui nou dosar, instanţa pronunţă o încheiere interlocutorie prin care admite excepţia dirimantă însă nu se pronunţă şi asupra efectului excepţiei. Instanţa va pronunţa efectul excepţiei prin sentinţa prin care urmează să soluţioneze fondul cauzei. Spre exemplu, prin încheiere, instanţa urmează să admită excepţia tardivităţii cu privire la un capăt de cerere, însă numai prin sentinţă va respinge capătul de cerere respectiv ca fiind tardiv introdus. în această situaţie, apreciem că nu există o cale de atac separată pentru încheiere. însă, în rezumatul de mai sus, nu aceasta este modalitatea de soluţionare aplicată de către instanţă.
Considerăm că raţionamentul îşi păstrează actualitatea având în vedere şi dispoziţiile art. 242 alin. (5) N. C. proc. civ. care prevăd că încheierea prin care s-a respins excepţia, precum şi cea prin care, după admiterea excepţiei, instanţa a rămas în continuare învestită, pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel. Aşadar, chiar dacă instanţa admite o excepţie cu privire la un capăt de cerere, aceasta rămâne în continuare învestită cu judecarea cauzei iar încheierea prin care s-a admis excepţia va fi supusă controlului judiciar odată cu sentinţa pe fondul cauzei.
| ← Contract de vânzare-cumpărare cu rentă viageră. Pact... | Contestaţie în anulare. Greşita apreciere a situaţiei de... → |
|---|
