Excepţie de neconstituţionalitate. Lipsa de legătură dintre excepţie şi cauza dedusă judecăţii. Consecinţe
| Comentarii |
|
Potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi de care depinde soluţionarea cauzei. Dacă excepţia nu are legătură cu pricina, ea este inadmisibilă, iar instanţa nu va mai sesiza Curtea Constituţională.
în speţă, nu există nici o legătură între Decretul-lege nr. 118/1990 şi cauza de faţă, ce are ca obiect obligaţia de a face, întemeiată pe dispoziţiile art. 1073- 1075 din Codul civil, în sensul de a obliga pârâta să publice dreptul la replică al reclamantei.
(Decizia nr. 1085 din 10 aprilie 2002 - Secţia a lll-a civilă)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la nr. 5389 din 14.03.1997, reclamanta V.R.S. a chemat în judecată redacţia ziarului "J.", solicitând instanţei să dispună obligaţia acesteia să-i publice dreptul la replică pe care i l-a adresat şi obligarea acesteia la daune morale.
în motivarea acţiunii, reclamanta arată că la data de 19.11.1996 a trimis un material pârâtei pentru a stabili adevărul în cazul B., pârâta comunicându-i că i s-a răspuns la data de 6.12.1996.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 2864 din 9.03.2001, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei şi a constatat că acţiunea civilă este îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală. A dispus anularea cererii de chemare în judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că pârâta are personalitate juridică, iar faptul că aceasta a înţeles să se judece cu redacţia ziarului "J.", şi nu cu S.C. "J." S.A. echivalează cu lipsa pârâtului, fapt pentru care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 133 din Codul de procedură civilă.
împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat apel, invocând următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii atacate:
S-a admis greşit excepţia lipsei capacităţii procesuale a pârâtei, câtă vreme aceasta şi-a recunoscut calitatea procesuală pasivă. Dacă instanţa a sesizat că pârâta nu are capacitate procesuală, trebuia să sesizeze organele abilitate pentru a lua măsurile ce se impun, căci este evident că ziarul "J." îşi desfăşoară activitatea în mod ilegal.
Prin Decizia civilă nr. 3059/A din 29.10.2001 a Tribunalului Bucureşti, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că redacţia unui ziar nu poate avea capacitate procesuală de folosinţă, deoarece nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de Decretul nr. 31/1954 pentru a fi constituită valabil ca persoană juridică. Redacţia unui ziar reprezintă un colectiv de persoane fizice, angajaţi ai unei persoane juridice, ce editează ziarul respectiv. Tribunalul a mai reţinut că pretenţiile apelantei-reclamante trebuiau îndreptate împotriva S.C. "J." S.A., însă pe tot parcursul procesului apelanta-reclamantă a precizat, în repetate rânduri, că înţelege să se judece cu redacţia ziarului "J.".
La data de 20.12.2001, apelanta-reclamantă a solicitat instanţei să dispună îndreptarea erorilor materiale strecurate în practicaua Deciziei civile nr. 3059/A din 29.10.2001, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă, cât şi completarea aceluiaşi dispozitiv, în sensul că în practicaua deciziei civile respective trebuie cuprinse şi concluziile orale susţinute cu privire la cererea de suspendare a judecăţii cauzei, cât şi precizarea preşedintelui completului, în sensul că "se simte ameninţat, dar trebuie să judece".
Prin încheierea din 7.01.2001 dată în camera de consiliu în Dosarul nr. 2931/2001, a fost respinsă cererea petentei ca neîntemeiată. Tribunalul a reţinut că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 281 din Codul de procedură civilă.
împotriva deciziei civile pronunţate în Dosarul nr. 2931/2001 reclamanta a declarat recurs, invocând următoarele motive de nelegalitate:
1. Instanţa de apel a soluţionat cauza pe o excepţie de procedură, ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă.
2. Hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând printre altele şi menţiunea că "existenţa capacităţii procesuale a părţilor în proces este neprecizată ...".
3. Respingerea apelului în baza art. 296 din codul de procedură civilă nu este susţinută decât de invocarea Decretului nr. 31/1954, fără a se arăta însă textul de lege aplicabil şi fără a combate invocarea de către recurenta-reclamantă a art. 5 din Decretul nr. 31/1954, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Recurenta-reclamantă mai arată că, în situaţia în care instanţa a constatat că pârâta nu are capacitate procesuală, avea obligaţia să sesizeze forurile competente cu privire la activitatea ilegală desfăşurată de pârâtă.
4. Instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de probă, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă:
- asupra încheierii din 12.02.2000, prin care pârâta şi S.C. "J." S.A. îşi recunosc calitatea procesuală pasivă;
- asupra apărării făcute de recurenta-reclamantă, care a invocat dispoziţiile art. 41 din Codul de procedură civilă, în sensul că pârâta are organe proprii de conducere şi deci poate sta personal în judecată;
- asupra apărării invocate în raport de dispoziţiile art. 270 din Codul de procedură civilă, în sensul că pârâta şi-a recunoscut calitatea procesuală pasivă, dar şi în ceea ce priveşte condiţiile menţionate de pârât cu privire la dreptul la replică;
- instanţa nu s-a pronunţat cu privire la sesizarea forurilor competente referitor la lipsa capacităţii procesuale a pârâtei.
La data de 31.01.2002, reclamanta a declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 7.01.2002, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 3059/A din 29.10.2001, pronunţată în Dosarul nr. 2931/2001, invocând următoarele motive de nelegalitate:
1. Instanţa nu a fost alcătuită din aceeaşi judecători care au luat parte la dezbaterea pricinii, motiv de nulitate prevăzut de art. 304 pct. 2 din Codul de procedură civilă;
2. Instanţa nu a acordat ceea ce s-a cerut, conform cererii de îndreptare, motiv de nelegalitate încadrat de recurenta-reclamantă în prevederile art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă;
3. încheierea pronunţată este lipsită de temei legal, instanţa făcând doar referire la art. 281 din Codul de procedură civilă, fără a indica cu exactitate articolele respective, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
La termenul de judecată de la data de 3.04.2002, recurenta-reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitate a Decretului-lege nr. 118/1990, arătând că acest act normativ nu protejează în nici un fel drepturile persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă şi care reglementează atât statutul soţului recurentei-reclamante, cât şi al acesteia.
Examinând cu prioritate excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, această instituţie decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.
în speţă însă nu există nici o legătură între Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, şi cauza de faţă, ce are ca obiect obligaţia de a face, întemeiată pe dispoziţiile art. 1073- 1075 din Codul civil, referitoare la obligarea pârâtei Redacţia "J." să publice dreptul la replică al recurentei-reclamante, având drept scop stabilirea adevărului în cazul B.
Potrivit art. 23 alin. 6 din aceeaşi lege, dacă excepţia este contrară prevederilor alin. 1, 2 sau 3 ale aceluiaşi articol, este inadmisibilă, iar instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu va mai sesiza Curtea Constituţională.
Asupra recursurilor declarate, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a chemat în judecată pe pârâta redacţia ziarului "J.". Pe tot parcursul procesului recurenta-reclamantă a arătat că înţelege să se judece cu pârâta redacţia ziarului "J.".
Potrivit art. 41 din Codul de procedură civilă, orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată. în cazul persoanelor juridice este vorba despre acele drepturi şi obligaţii necesare în vederea realizării scopului, potrivit principiului specializării precizat în actul constitutiv.
Cât priveşte capacitatea persoanelor colective, art. 41 alin. 2 din Codul de procedură civilă reglementează posibilitatea acestora de a sta în judecată, chiar fără a fi înzestrate cu personalitate juridică.
Recurenta-reclamantă face o confuzie între persoana juridică ce trebuia chemată în judecată, S.C. "J." S.A., şi unul din organele competente ale persoanei juridice.
în faţa instanţei de recurs, recurenta-reclamantă a precizat că înţelege să se judece cu S.C. "J." S.A., însă cererea reclamantei a fost respinsă, având în vedere dispoziţiile art. 316 din Codul de procedură civilă raportat la art. 294 din Codul de procedură civilă, care prevăd că nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
Sub acest aspect, hotărârea atacată, care a reţinut că parte în proces poate fi doar persoana colectivă care are drepturi şi obligaţii, deci folosinţa drepturilor civile, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 41 din Codul de procedură civilă, este legală.
Susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că instanţa de apel a soluţionat cauza pe această excepţie a lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei, excepţie ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, nu este întemeiată. Cauza a fost soluţionată în raport de excepţia lipsei capacităţii de folosinţă la instanţa de fond, iar tribunalul, ca instanţă de apel, învestit cu soluţionarea apelului reclamantei, pe baza criticilor formulate, a analizat legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate. Constatând că hotărârea apelată este legală şi temeinică, a respins apelul ca nefondat, fără însă a mai reitera excepţia lipsei capacităţii de folosinţă în baza căreia se soluţionase, de fapt, cauza la instanţa de fond.
Faptul că reclamanta a invocat în faţa instanţei de apel şi alte apărări privitoare la fondul cauzei şi care nu au fost analizate de instanţa de apel nu prezintă relevanţă juridică, aceste cercetări fiind inutile, câtă vreme instanţa de fond soluţionase cauza fără a intra în cercetarea fondului, prin admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă.
Nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă nu este întemeiat, instanţa de apel argumentând juridic soluţia pronunţată.
Faptul că instanţa de apel nu a indicat textele de lege aplicabile, argumentând însă soluţia pronunţată, nu constituie un motiv de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare, considerentele reţinute de Curte, în prezenta hotărâre, complinind de fapt motivarea hotărârii instanţei de apel.
Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că instanţele aveau obligaţia să sesizeze forurile competente cu privire la activitatea ilegală desfăşurată de pârâtă nu poate fi reţinută în fapt, confuzia fiind creată între S.C. "J." S.A., care îşi desfăşoară activitatea cu îndeplinirea cerinţelor legale şi redacţia acestui ziar, care nu este o persoană colectivă cu drepturi şi obligaţii proprii şi care funcţionează sub tutela S.C. "J." S.A.
Dispoziţiile textului de lege, respectiv art. 41 din Codul de procedură civilă, care prevede că orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate sta în judecată, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, aşa încât simpla recunoaştere a unei persoane că îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi parte în proces, fără ca aceste condiţii să existe, îndeplinite în realitate, nu prezintă relevanţă în cauză.
Cât priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că aspectele criticate nu se încadrează în dispoziţiile acestui text de lege. Aspectele invocate şi încadrate în prevederile art. 304 pct. 10 din Codul de procedură civilă au fost reiterate şi în cadrul celorlalte motive de nelegalitate, fiind analizate în măsura în care critica formulată s-a încadrat în motivul de nelegalitate invocat.
Referitor la recursul declarat împotriva încheierii din data de 7.01.2001, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile atacate, Curtea reţine următoarele:
1. Potrivit art. 281 din Codul de procedură civilă, asupra cererii de îndreptare instanţa se pronunţă prin încheiere, dată în camera de consiliu. Textul de lege prevede doar că asupra cererii de îndreptare se pronunţă instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei îndreptare se solicită, fără a face precizări cu privire la compunerea completului. Potrivit literaturii şi practicii judiciare, cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate într-o hotărâre judecătorească se soluţionează în aceeaşi compunere în care s-a dat hotărârea judecătorească care se cere îndreptată. Faptul că, în speţă, la soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale componenţa completului de judecată a fost distinctă nu conduce la sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii astfel pronunţate, câtă vreme dispoziţiile legale respective nu au fost încălcate.
2. Critica formulată de recurenta-reclamantă, în sensul că instanţa a dat altceva decât ceea ce s-a cerut, nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost reglementat ca urmare a modificărilor aduse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, motiv pentru care nu va fi analizată.
3. Cât priveşte susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că încheierea recurată nu cuprinde textele legale aplicabile în cauză, Curtea reţine că instanţa de apel, prin indicarea dispoziţiilor art. 281 din Codul de procedură civilă, nu numai că a dat calificarea juridică corectă a cererii recurentei-reclamante, dar a şi stabilit, făcând o interpretare legală a textului de lege şi a actelor dosarului, că, în speţă, nu sunt întemeiate solicitările recurentei-reclamante. Cererea recurentei-reclamante, cu privire la omisiunea instanţei de a reţine în practicaua hotărârii pronunţate susţinerile acesteia, se încadrează juridic în dispoziţiile art. 281 din Codul de procedură civilă, nefiind incidente dispoziţiile art. 2812 din Codul de procedură civilă, referitoare la completarea hotărârii judecătoreşti, care privesc omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal, accesoriu sau asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Faţă de considerentele expuse, Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi dispoziţiile art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă şi recursurile declarate de recurenta-reclamantă, ca nefondate. (Judecator Doina Popescu)
| ← Executare silită. Buna-credinţă. Exercitarea căilor de atac... | Contestaţie la executarea silită a creanţelor bugetare.... → |
|---|
