Executare silită. Buna-credinţă. Exercitarea căilor de atac prevăzute de lege
| Comentarii |
|
împrejurarea că pârâtul, debitor al unei obligaţii de a da o sumă de bani, a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege în litigiul anterior, existent între părţi, finalizat prin sentinţa ce constituie titlul executoriu, nu poate însemna, în mod necondiţionat, o acţiune ilicită, în lipsa unor probe care să ateste exerciţiul abuziv al drepturilor procesuale.
(Decizia nr. 2603 din 8 octombrie 2001 - Secţia a lll-a civilă)
Prin Sentinţa civilă nr. 3589 din 31.03.2000, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei S.C. "M." S.R.L. împotriva pârâtului D.N., pe care l-a obligat la plata sumei de 80.660.000 lei cu titlu de despăgubiri civile şi la dobânda legală stabilită conform Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000, de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea debitului.
Prima instanţă a apreciat ca admisibilă cererea de reactualizare a debitului, în conformitate cu dispoziţiile art. 1578 alin. 2 şi ale art. 1586 din Codul civil.
Prin Decizia civilă nr. 11 din 8.01.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
S-a reţinut că reclamanta, care era în posesia unui titlu executoriu, nu a făcut dovada declanşării executării acestuia şi a relei-credinţe a pârâtului.
Reclamanta S.C. "M." S.R.L. a formulat cerere de recurs, la data de 18.01.2001, prin care a criticat decizia tribunalului, sub următoarele aspecte:
S-a susţinut că evaluarea debitului s-a făcut în baza unei expertize din luna iunie 1998, iar până la data formulării acţiunii au trecut mai multe luni, timp în care moneda naţională s-a devalorizat.
Hotărârea judecătorească de dezdăunare a reclamantei a rămas definitivă şi irevocabilă în luna decembrie 1999, iar pârâtul, pentru a amâna momentul plăţii, s-a folosit şicanator de toate căile de atac.
S-a susţinut că, imediat după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, aceasta a fost pusă în executare, dovadă fiind dosarul de executare silită nr. 1597 din 2000.
Devalorizarea monedei naţionale este un fapt obiectiv, iar atitudinea subiectivă a debitorului nu are nici o importanţă.
Efectivitatea dezdăunării reclamantei depinde de actualizarea sumelor datorate, conform indicelui de inflaţie.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii dedus judecăţii constă în obligarea pârâtului la plata sumei de 80.660.000 lei, despăgubiri civile, plus dobânda legală, calculată conform Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000.
Temeiul juridic al acţiunii este expres formulat de reclamantă, respectiv art. 998 şi 1084 din Codul civil.
Pretenţia reclamantei reprezintă reactualizarea sumelor datorate cuantificată, la data promovării acţiunii, la 80.660.000 lei.
Prin Sentinţa civilă nr. 6654 din 4.06.1998 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, pârâtul a fost obligat la plata sumelor de 60.735.538 lei, reprezentând contravaloarea unor materiale de croitorie, şi 31.436.590 lei, reprezentând beneficiul nerealizat ca urmare a pierderii de către reclamantă a unor importante comenzi din cauza faptei pârâtului.
I s-a imputat pârâtului faptul că s-a folosit în mod nejustificat de toate căile de atac recunoscute de lege.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 3619 din 16.12.1998 a Tribunalului Bucureşti, s-a respins apelul pârâtului ca nefondat şi, prin Decizia civilă nr. 2842 din 2.12.1999 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a respins recursul ca nefondat.
Acţiunea în pretenţii formulată de reclamantă în faţa primei instanţe a fost înregistrată la data de 17.02.2000.
Deşi s-a susţinut de către reclamantă că imediat după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti s-a solicitat executarea silită, la dosarul cauzei nu s-au depus dovezi privind faptul punerii în executare a acesteia.
în drept, în raport de datele concrete ale cauzei rezultă că despăgubirea solicitată prin acţiune vizează o obligaţie care are ca obiect o sumă de bani şi care se datorează întârzierii în executare.
Hotărârea judecătorească obţinută de reclamantă - Sentinţa civilă nr. 6654 din 4.06.1998 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 3619 din 16.12.1998 a Tribunalului Bucureşti, putea fi pusă în executare imediat, în conformitate cu dispoziţiile art. 376 şi 377 din Codul de procedură civilă.
în condiţiile în care nu s-au produs dovezi privind punerea în executare a titlului executoriu, nu se poate reţine că neexecutarea din partea debitorului a obligaţiei îmbracă forma faptei ilicite, cu consecinţa antrenării răspunderii civile delictuale.
Reclamanta avea obligaţia să dovedească îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 998 din Codul civil.
împrejurarea că pârâtul debitor al unei obligaţii de a da o sumă de bani a exercitat toate căile de atac prevăzute de lege în litigiul anterior, existent între părţi, şi care s-a finalizat prin Sentinţa civilă nr. 6654/1998, definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului, nu poate însemna, în mod necondiţionat, o acţiune ilicită, în lipsa unor probe care să ateste exerciţiul abuziv al drepturilor procesuale.
Considerentele redate anterior au răspuns criticilor formulate de recurenta-reclamantă, care nu au fost structurate în mod formal pe nici una din ipotezele prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă, sens în care Curtea le-a calificat ca fiind de nelegalitate (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).
Pentru aceste considerente, conform art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
| ← Executare silită. Cerere de suspendare. Cadrul procesual în... | Excepţie de neconstituţionalitate. Lipsa de legătură dintre... → |
|---|
