Renunţarea Ia dreptul pretins. Neobligarea la plata cheltuielilor de judecată în recurs
| Comentarii |
|
Prin sentinţa civilă nr. 120 din 12.02.2002 pronunţată de Judecătoria Gheorgheni în dosarul nr. 948/2001, s-a admis acţiunea intentată de reclamantul K.P., împotriva pârâtei B.E., pentru pretenţii, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 500.000 lei - pretenţii şi suma de 438.000 lei - cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pârâta a locuit în calitate de chiriaş în apartamentul proprietatea reclamantului, rămânând restantă cu plata energiei electrice consumată şi, deşi a fost somată în acest sens, nu s-a conformat.
Intimatul K.P., în şedinţa de judecată din 23.04.2002 a depus un înscris prin care a declarat că renunţă la dreptul pretins potrivit art. 247 C. proc. civ. în ce priveşte cererea sa formulată la instanţa de fond, solicitând, de asemenea, respingerea cererii recurentei în ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul prezentându-se personal în faţa instanţei de recurs, în şedinţa din 21 mai 2002 a solicitat ca instanţa să ia act de renunţarea sa la dreptul pretins.
Faţă de această împrejurare, instanţa de recurs a admis recursul declarat de recurenta B.E. împotriva sentinţei civile nr. 120 din 13.02.2002 a Judecătoriei Gheorgheni, a procedat la rejudecarea în fond a cauzei şi, în baza art. 247 C. proc. civ., constatând că reclamantul-intimat a renunţat la însuşi dreptul pretins, va respinge acţiunea civilă formulată de acesta împotriva pârâtei B.E. pentru pretenţii.
Instanţa de recurs a respins cererea recurentei privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că recursul a fost admis pentru alte motive decât cele solicitate de recurentă.
Trib. Harghita, decizia civilă nr. 643/R/21.05.2002
| ← Renunţarea la judecată. Necesitatea acordului părţilor | Perimarea cererii după suspendarea judecăţii în temeiul art.... → |
|---|
