Prescripţie. întreruperea cursului prescripţiei. Recunoaşterea datoriei de către debitor
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 6 aprilie 2000, judecătoria a respins cererea creditoarei de autorizare a începerii executării în forma executării silite imobiliare, cu motivarea că dreptul la acţiune al creditoarei este prescris. Soluţia a fost menţinută de tribunal, cu aceeaşi motivare, reţinându-se că somaţiile de executare nu întrerup prescripţia dreptului creditorului.
Curtea de apel a admis recursul creditoarei, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Instanţa de recurs, printre altele, a reţinut că dreptul creditoarei s-a născut la 6 noiembrie 1997, când Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat irevocabil asupra litigiului dintre părţi privind dreptul de creanţă şi că, în limita celor 3 ani prevăzuţi de art. 6 din Decretul nr. 167/1958, creditoarea a somat pe debitor să-şi execute creanţa, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 16 lit. b din acelaşi act normativ, care reglementează cauzele de întrerupere a prescripţiei dreptului la acţiune.
De asemenea, s-a constatat că sunt acte începătoare de executare: predarea comandamentului, precum şi recunoaşterea unei datorii şi promisiunea achitării benevole a acesteia de către cel care a fost obligat, prin hotărâre definitivă, la plata corespunzătoare a acestei datorii. Astfel, solicitarea debitorului în sensul acordării unui termen pentru achitarea datoriei, convenit de părţi pentru 31 martie 1998, a avut ca efect, alături de celelalte aspecte prezentate, întreruperea cursului prescripţiei, cererea de executare ce face obiectul litigiului fiind introdusă în termen.
C.A. Piteşti, decizia civilă nr. 785/R/18.04.2002
