Grăniţuire. Inadmisibilitatea stabilirii liniei de mejdă pe un alt traseu decât cel ce reflectă modul actual de folosinţă, întrucât ar avea drept consecinţă diminuarea proprietăţii pârâţilor, fără ca reclamanţii să fi formulat şi un capăt de cerere privin
Comentarii |
|
- Cod civil: art. 584
Câtă vreme reclamanţii nu au formulat decât o acţiune în grăniţuire, mejda dintre aceştia şi pârâţi nu poate fi stabilită decât potrivit modului actual de folosinţă sau prin mutarea ei pe terenul reclamanţilor, nicidecum prin deplasarea liniei de hotar înspre proprietatea pârâţilor, fiindcă aceasta ar avea drept consecinţă diminuarea suprafeţei aflate în proprietatea şi folosinţa pârâţilor, fără ca reclamanţii să fi formulat un capăt de cerere având ca obiect revendicarea vreunei suprafeţe de teren.
(Decizia nr. 1045/R din 22 aprilie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 1017 din 21 mai 2007 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, s-a admis acţiunea civilă intentată de reclamanţii D.F. şi D.L., împotriva pârâţilor R.I., R.M.,
I.D., I.D.A, M.l. şi în consecinţă s-a stabilit linia despărţitoare dintre terenul proprietatea reclamanţilor situat în Sighetu Marmaţiei, str. T. nr. 36, 37 şi 39, pe aliniamentul A-B şi D-C din anexa nr. 1 la raportul de expertiză întocmit de ing. A.A.
S-a constatat că reclamanţii au renunţat la judecată faţă de pârâţii N.G., T.K. şi M.l. născută K.
Prin decizia civilă nr. 300/A din 27.11.2008 a Tribunalului Maramureş, s-a admis apelul declarat de reclamanţii I.D., I.D.a şi M.l. (în realitate pârâţi), în contra sentinţei civile nr. 1017 din 21.05.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, pe care a schimbat-o în sensul că a stabilit mejda dintre proprietatea apelanţilor şi a intimaţilor D.F. şi D L. pe aliniamentul F-E, iar cea dintre proprietatea intimaţilor D. şi a intimaţilor R.l. şi R.M. pe aliniamentul G-H din anexa 5 din expertiza ing. M.l.
împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâţii R.M. şi R.I., solicitând admiterea recursului şi în principal casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond, iar în subsidiar modificarea deciziei atacate şi respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reţine următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la 20 martie 2007 la Judecătoria Sighetu Marmaţiei, reclamanţii D.F. şi D.L., i-au chemat în judecată pe pârâţii R.I., R.M., I.D.,
I.D., M.I., N.G., T.K. şi M.l. născută K., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună stabilirea liniei despărţitoare dintre terenurile învecinate ale părţilor, situate în Sighet, str. T. nr. 36, 37 şi 39, luând în considerare extrasul CF nr. 18005, nr. top. 6092/2/b/1, din care rezultă că reclamanţii sunt proprietarii suprafeţei de 4.927 mp.
Asupra terenului în suprafaţă de 4.927 mp înscris în CF nr. 18005 Sighetu Marmaţiei, nr. top. 6092/2/b/1 teren în str. T., sunt intabulaţi cu titlu de drept cumpărare, D.F.I.-F. căsătorit cu D.L.-M. născută S., conform încheierii nr. 245/2001.
Acest teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind reconstituit vechiului proprietar, de la care a fost cumpărat de reclamanţi.
Recurenţii R.l. şi R.M. sunt intabulaţi cu titlu de drept uzucpiune în CF nr. 21672
Sighetu Marmaţiei, nr. top. 6092/2/b/2 arabil în str. T. în suprafaţaă de 569 mp şi nr.
top. 6092/1/2 arabil în str. T. în suprafaţă de 3.566 m. Suprafeţele acestor două parcele topografice, au fost identice şi atunci când anterior, au fost coproprietari asupra lor N.G., T.K. şi M l. în CF nr. 438 Sighetu Marmaţiei, nr. top. 6092/2/b/2 în suprafaţă de 569 mp şi în CF nr. 5387 Sighetu Marmaţiei, nr. top. 6092/1/2 în suprafaţă de 3.566 mp Cele două parcele însumează în total suprafaţa de 4.135 mp
La rândul lor, intimaţii I. sunt proprietari tabulari astfel: M.I.I.D. în CF nr. 16274
Sighetu Marmaţiei, nr. top. 6091/1/1 teren intravilan în str. T. şi casă nr. 57, în
suprafaţă de 7.465 mp; M.D.M. în CF nr. 16981 Sighetu Marmaţiei, nr. top. 6092/2/a/1 arător în suprafaţă de 5.183 mp; M.D.M. în CF nr. 13392 Sighetu Marmaţiei, nr. top. 6091/1/2 teren intravilan în str. T. nr. 57/A în suprafaţă de 3.634 mp, iar asupra construcţiei sunt proprietari I.D.I.V. şi soţia I.D. a lui i.D.; în total, suprafaţa celor trei parcele topografice este de 16,282 mp. Acest teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind reconstituit vechilor proprietari, de la care a fost cumpărat de pârâţi.
Câtă vreme reclamanţii D. au formulat doar o acţiune în grăniţuire, mejda dintre reclamanţii D. şi pârâţii R. nu poate fi stabilită decât potrivit modului actual de folosinţă, şi nu prin „mutarea mejdiei" înspre proprietatea pârâţilor R., fiindcă aceasta presupune în mod automat diminuarea suprafeţei aflate în proprietatea şi în folosinţa acestor pârâţi, cu cca 556 mp, or reclamanţii D. nu au formulat şi un capăt de cerere având ca obiect revendicarea unei anumite suprafeţe de la pârâţii R., pe care să îl timbreze corespunzător valorii terenuiui revendicat. Iar în prezent, potrivit folosinţei, linia de mejdă dintre proprietăţile reclamanţilor D. şi a pârâţilor R., se află pe aliniamentul 13-34 (şi nu pe aliniamentul G-H) din anexa nr. 5 ia raportul de expertiză efectuat în apel de expertul M l.
Având în vedere că terenurile părţilor (cu excepţia terenului pârâţilor R. dobândit prin uzucapiune), au făcut obiectul Legii nr. 18/1991, în temeiul căreia foştilor proprietari li s-au eliberat titluri de proprietate, procese-verbale de punere în posesie şi schiţe de punere în posesie întocmite de specialiştii Comisiei municipale Sighetu Marmaţiei, exact acele documente, coroborate cu schiţele din mapele cărţilor funciare, trebuiau să stea la baza determinării mejdiilor dintre proprietăţile părţilor, întâietate acordându-li-se documentelor eliberate în temeiul Legii fondului funciar, pentru terenurile reconstituite în baza acestei legi.
în mod total eronat, în apelul exercitat numai de pârâţii I.D., I.D.a şi M.I., care nu se învecinează cu R.l. şi R.M., tribunalul a schimbat linia de mejdă dintre reclamanţii
D.F. şi D.L.-M., cu pârâţii R.l. şi R.M., mutându-o de unde este situată în prezent, pe aliniamentul G-H din anexa nr. 5 la raportul de expertiză efectuat de expertul M.I., fără ca reclamanţii D.F. şi D.L. să fi declarat apel în contra sentinţei judecătoriei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. 1 şi 3 C. pr. civ., se va admite recursul pârâţilor împotriva deciziei tribunalului, care va fi modificată în parte, în sensul că se va respinge apelul pârâţilor I.D., I.D.a şi M.l. împotriva sentinţei civile nr. 1017/21.05.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, în privinţa stabilirii liniei de mejdă dintre proprietatea reclamanţilor D.F. şi D.L.-M., şi proprietatea pârâţilor R.M. şi R.l. pe aliniamentul G-H din anexa nr. 5 la raportul de expertiză efectuat de expertul M.l. (Judecător Traian Dârjan)
← Imobil aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale,... | Expropriere pentru cauză de utilitate publică → |
---|