Expropriere pentru cauză de utilitate publică
Comentarii |
|
- Legea nr. 33/1994
- Legea nr. 198/2004
Din conţinutul Legii nr. 33/1994 şi al Legii nr. 198/2004, rezultă în mod clar domeniul lor de aplicare, dar şi raportul dintre ele în ceea ce priveşte regulile de interpretare, în sensul că Legea nr. 198/1994 este o lege specială, care derogă de la prevederile Legii nr. 33/1994, care este legea generală în materia exproprierii pentru cauză de utilitate publică. Legea nr. 198/2004 oferă expropriatului doar posibilitatea de a contesta cuantumul despăgubirilor acordate, însă nu înlătură posibilitatea acestuia de a obţine retrocedarea imobilului, deoarece prin legea specială, Legea nr. 198/2004, nu au fost aduse modificări sau abrogări exprese ori tacite art. 35 din Legea nr. 33/1994.
(Decizia nr. 132/A din 17 aprilie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 595 din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul M.V.V., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. Bucureşti şi, în consecinţă, s-a dispus retrocedarea către reclamant a imobilului teren în locul numit „Lăbuţ" cu nr. cadastral 2689 expropriată prin Hotărârea nr. 2/2007 de către pârâtă.
împotriva acestei sentinţe pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în calitate de reprezentant al Statului Român, a declarat apel în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii introductive.
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de apel invocate şi a apărărilor formulate, Curtea în temeiul art. 295 alin. 1 C. pr. civ., reţine următoarele:
Prin acţiunea introductivă reclamantul M.V.V. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA solicitând tribunalului să dispună retrocedarea imobilului teren în suprafaţă de 65,66 mp, situat în com.Floreşti, în locul numit „Lăbuţ”, cu nr. cadastral 2689, expropriat de pârâtă în baza Legii nr. 198/2004, în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Prin Hotărârea nr. 2 din 30.01.2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Floreşti s-a aprobat acordarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat situat în loc.Floreşti, categoria de folosinţă intravilan, situat în locul numit „Lăbuţ”, în suprafaţă de 65,66 mp identificat prin nr. cadastral 2689, în sumă de 1.676,64 lei reprezentând echivalentul a 492,45 euro, raportat la cursul euro/leu al BNR din data de 29.01.2007, sumă care va fi consemnată pe numele persoanelor identificate ca titulare a dreptului.
Reclamantul a contestat hotărârea mai sus arătată în baza art. 9, art. 10 din Legea nr. 198/2004, contestaţia făcând obiectul dosarului nr. 2384/15.05.2007 înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj şi care a fost suspendat până la soluţionarea prezentei.
Ulterior, la data de 29.07.2008 pârâta a promovat împotriva reclamantului o acţiune civilă la Judecătoria Cluj Napoca având ca obiect stabilirea unei servituţi temporare de trecere cu maşinile-utilajele necesare pe o cale de acces cu o lăţime de 5 m asupra fondului aservit identificat cu nr. cadastral 2689 situat în loc.Floreşti în locul numit „Lăbuţ” în favoarea fondului dominant imobilul teren expropriat de 65,66 mp, în vederea reamplasării stâlpului metalic 13 N, LEA 220 KV, Cluj-Floreşti-Mărişelu, km 50+420, secţiunea 2B.
La aceeaşi dată, pârâta a formulat şi o cerere de ordonanţă preşedinţială împotriva reclamantului având ca obiect accesul cu maşini utilaje pe terenul acestuia, cerere care a fost respinsă prin Ordonanţa preşedinţială nr. 9123/13.08.2008 a Judecătoriei Cluj Napoca.
Conform art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispoziţiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale Codului civil şi ale codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel.
Prin urmare, din conţinutul acestor acte normative rezultă în mod clar domeniul lor de aplicare dar şi raportul dintre ele în ceea ce priveşte regulile de interpretare în sensul că, Legea nr. 198/1994 este o legea specială care derogă de la prevederile legii nr. 33/1994 care este legea generală în materia exproprierii pentru cază de utilitate publică.
Aşadar, susţinerea apelantei referitoare la faptul că Legea nr. 198/2004 oferă expropriatului doar posibilitatea de a contesta cuantumul despăgubirilor acordate şi înlătură posibilitatea acestuia de a obţine retrocedarea imobilului expropriat în condiţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu poate fi primită deoarece prin legea specială, Legea nr. 198/2004, nu au fost aduse modificări sau abrogări exprese ori tacite art. 35 din legea generală.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, „Dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică”.
Din conţinutul acestei norme juridice reiese că foştii proprietari pot cere retrocedarea imobilelor expropriate dacă sunt îndreptăţite cumulativ următoarele condiţii: imobilele expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute şi nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Imobilul teren în litigiu în suprafaţă de 65,66 mp situat în loc. Floreşti, în locul numit „Lăbuţ” categoria de folosinţă arabil intravilan, identificat prin nr. cadastral 2689 pentru care reclamantul a solicitat retrocedarea a fost expropriat în temeiul Legii nr. 198/20Q4.
Conform art. 2 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 198/2004, prin prezenta lege se declară de utilitate publică toate lucrările de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, expropriator fiind statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. în înţelesul prezentei legi, prin lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, denumite în continuare lucrări, se înţelege lucrări de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere a autostrăzilor şi drumurilor naţionale.
Prin H.G. nr. 742/14.07.2005 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional secţiunea 2 B pe teritoriul localităţilor Câmpia Turzii, Gilău, Floreşti, Săvădisla, Petreştii de Jos, Luna şi Sănduleşti în judeţul Cluj” din cadrul obiectivului de investiţie „Autostrada Braşov-Cluj-Borş” prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi s-a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul acestei lucrări.
Potrivit Legii nr. 33/1994, procedura exproprierii se derulează în trei etape reglementate distinct de lege, şi anume: declararea de utilitate publică a exproprierii, măsuri premergătoare exproprierii, precum şi exproprierea propriu zisă şi stabilirea despăgubirilor. Primele două etape sunt administrative iar cea de-a treia este judiciară. Procedura de expropriere reglementată de Legea nr. 198/2004, ca lege specială, este derogatorie de la Legea nr. 33/1994.
Utilitatea publică a unei lucrări .de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale se declară prin lege, potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 33/1994 şi art. 2 alin. 1 din Legea nr. 198/2004, procedura de expropriere în vederea realizării lucrării se declanşează tot în temeiul legii şi se aprobă printr-o hotărâre a Guvernului, potrivit art. 4 din Legea nr. 198/2004, ceea ce exclude caracterul administrativ al declaraţiei de utilitate publică.
în speţă, legea prin care s-a declarat autoritatea publică, Legea nr. 198/2004, a fost adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României nr. 487 din 31.05.2004, potrivit art. 78 din Constituţia României şi întruneşte toate elementele unui act condiţie care declanşează procedura exproprierii.
Pentru aceste considerente, Cutea în temeiul art. 296 C. pr. civ., va admite în parte apelul pârâtului, va schimba hotărârea criticată în sensul că va respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul M.V.V., întrucât în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art. 35 din Legea nr. 33/1994. (Judecător Anca-Adriana Pop)
← Grăniţuire. Inadmisibilitatea stabilirii liniei de mejdă pe... | Acţiune în revendicarea unui imobil ce face obiectul Legii nr.... → |
---|