Imobil aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale, preluat abuziv de antecesoarea societăţii. Imposibilitatea restituirii în natură. Aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001. Măsuri reparatorii. îndeplinirea obligaţiei. Amendă aplicată în temeiul art.
| Comentarii |
|
- Cod procedură civilă: art. 5803
- Legea nr. 10/2001: art. 1, art. 24, art. 36
Pârâta este limitată la felul măsurilor reparatorii pe care le poate acorda, dat fiind că obligaţia este personală a societăţii, prin urmare aceasta nu putea oferi ca măsuri reparatorii în echivalent, decât compensarea cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător şi nu putea să ofere acordarea de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Printre dispoziţiile Legii nr. 10/2001, nu există prevăzută expres ipoteza reţinută în speţă, aceea în care o societate comercială privatizată integral, deţine un bun care nu i-a fost transmis în cadrul privatizării, ci a fost preluat abuziv de către chiar antecesoarea acelei societăţi, prin urmare procedura prevăzută de art. 24 şi art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001, în forma de la data titlului executoriu, trebuie aplicată prin similitudine, mutatis mutandis, schimbând ce este de schimbat şi păstrând ceea ce trebuie păstrat. în speţă există obligaţia de despăgubire, dar aceasta este personală a pârâtei în întregime, până la plata efectivă a sumei de bani.
Dacă modalitatea aleasă de pârâtă este aceea a despăgubirilor în bani, atunci trebuie să plătească efectiv această sumă, doar atunci la plata efectivă a sumei de bani, se poate constata că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească şi doar în acel moment nu mai poate fi obligată la plata unei amenzi civile în baza art. 5803 Cod procedură civilă.
(Decizia nr. 1895/R din 9 octombrie 2009)
Prin sentinţa civilă nr. 4831/2009 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.E. împotriva pârâtei SC F. SA ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă la 13.06.2006, prin decizia nr. 708/A/2005 a Curţii de Apel Cluj şi decizia nr. 5825/13.06.2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pârâta SC F. SA a fost obligată să emită în favoarea reclamantului S.E. decizie pentru stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 377/777 parte din imobilul ce a fost înscris în CF nr. 5683 Cluj cu nr. top. 5112/2.
Prin decizia civilă nr. 71/R/2005 a Curţii de Apel Cluj s-a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.
Prin încheierea civilă nr. 8878/CC/2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.
în executarea sentinţei civile nr. 511/2005, pârâta a emis, în favoarea reclamantului, dispoziţia nr. 1452/01.09.2006 de propunere privind acordarea de despăgubiri prin echivalent.
Nemulţumit de dispoziţia nr. 1452/2006, reclamantul a sesizat instanţa de judecată invocând împrejurarea că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina ei prin titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 511/2005. Prin încheierea irevocabilă nr. 9633/15.12.2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca instanţa a aplicat pârâtei SC F. SA o amendă civilă de 50 lei pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei stabilită prin titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj. Instanţa a reţinut în considerentele încheierii că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin titlul executoriu, sentinţa civilă nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj.
în favoarea reclamantului pârâta a emis, ulterior, dispoziţia nr. 14/08.01.2007 de propunere privind acordarea de despăgubiri prin echivalent.
Prin sentinţa civilă nr. 387/2007 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 361/A/18.10.2007 a Curţii de Apel Cluj, a fost respinsă ca nefondată plângerea reclamantului S.E. împotriva dispoziţiei nr. 14/08.01.2007 emisă de pârâta SC F. SA. Recursul împotriva deciziei civile nr. 361/2007 a Curţii de Apel Cluj se află în prezent pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Faţa de precizarea cererii de chemare în judecată depusă de reclamant la dosar la data de 28.01.2009 şi faţă de susţinerile orale din faţa instanţei făcute în şedinţă publică, prima instanţă a reţinut că obiectul prezentei cereri îl reprezintă obligarea pârâtei la respectarea sentinţei civile nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj, respectiv obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziţii conform sentinţei amintite, căci dispoziţia emisă nr. 14/08.01.2007 ar fi nelegală.
S-a mai reţinut că şi dispoziţiile legale invocate de reclamant, respectiv art. 5802 şi 5803 Cod de procedură civilă, că acesta nu a învestit-o nici cu o cerere întemeiată pe Legea nr. 10/2001 privind stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri prevăzute de această lege, o astfel de cerere fiind soluţionată prin sentinţa Tribunalului Cluj nr. 511/2005 şi nici cu o plângere împotriva dispoziţiei unităţii deţinătoare privind propunerea de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, o astfel de plângere fiind soluţionată prin sentinţa civilă nr. 387/2007 a Tribunalului Cluj.
Obligarea pârâtei la respectarea sentinţei civile nr. 511/2005 a Tribunalului Cluj nu poate fi dispusă de instanţa de judecată, principiul respectării hotărârilor judecătoreşti definitive sau irevocabile fiind un element definitoriu al statului de drept. Pentru ne-respectarea unei hotărâri judecătoreşti, dacă reclamantul apreciază că pârâta se face vinovată de aceasta, se poate obţine concursul organelor de urmărire penală pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti. Totodată, un titlu executoriu poate fi pus în executare siiită dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia stabilită în sarcina sa de bună voie. însă, deşi pârâta a emis dispoziţia nr. 14/2007 pentru stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, reclamantul este nemulţumit de această dispoziţie considerând-o nelegală.
în prezentul cadru procesual, instanţa nu poate dispune obligarea pârâtei la emiterea unei alte dispoziţii de propunere pentru acordare de despăgubiri. Mai mult, instanţa a reţinut că pârâta a emis o astfel de dispoziţie, care a şi făcut obiectul controlului judiciar finalizat prin sentinţa civilă nr. 387/2007 a Tribunalului Cluj.
Pârâta nu va suporta nici amenzi civile sau daune cominatorii, căci, în opinia instanţei, aceasta şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 511/2005, nemulţumirea reclamantului faţă de dispoziţia deja emisă nr. 14/08.01.2007 va fi soluţionată irevocabil de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin judecarea recursului împotriva deciziei civile nr. 361/A/2007 a Curţii de Apel Cluj.
împotriva sentintei civile nr. 4831/2009 a formulat în termen legal apel reclamantul
S.E.
Prin decizia civilă nr. 380/A din 16 iunie 2009, Tribunalul Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
împotriva deciziei Tribunalului Cluj a declarat recurs reclamantul S.E., solicitând admiterea recursului şi respingerea Deciziei nr. 380/A/2009.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită în parte recursul pentru următoarele considerente:
Obligaţia stabilită de sentinţa civilă nr. 511/2005 constă în obligaţia pârâtei să emită în favoarea reclamantului decizie pentru stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 377/777 parte din imobilul ce a fost înscris în CF 5683 Cluj cu nr. top. 5112/2 şi este, în întregul ei, o obligaţie de a face şi nu poate fi îndeplinită decât de către pârât, deci în cazul neexecutării ei devin incidente dispoziţiile art. 5803 Cod procedură civilă.
Prin dispoziţia nr. 14/08.01.2007 SC L.C. SA propune acordarea de despăgubiri pentru cota de 377/777 parte din imobilul înscris în CF 5683 nr. top. 5112/2 în condiţiile art. 24 din Legea nr. 10/200, corespunzătoare valorii de 250 euro/mp din care se va scădea despăgubirea primită la preluare, actualizată la data plăţii, dacă s-a plătit o astfel de despăgubire.
Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 511/2005 prevedea la art. 1 alin. 2 că măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, în acordare de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri băneşti.
Dintre toate aceste măsuri reparatorii prin echivalent, pârâta a ales modalitatea despăgubirilor băneşti. Chiar dacă în dispoziţia nr. 14/08.01.2007 se indică doar termenul de „despăgubiri” trebuie sesizat că în art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 singura măsură reparatorie prin echivalent care poate fi identificată ca şi constituind voinţa pârâtei este aceea a despăgubirilor băneşti, dat fiind că celelalte măsuri reparatorii constau în compensare, în acordare de acţiuni sau titluri de valoare nominală, or nici una dintre acestea din urmă nu conţin sintagma „despăgubiri”.
Pe de altă parte, mai trebuie sesizat că pârâta oricum era limitată la felul măsurilor reparatorii pe care le putea acorda dat fiind că obligaţia este personală a societăţii, după cum se va vedea mai jos, prin urmare aceasta nu putea oferi ca măsuri reparatorii în echivalent decât compensarea cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri băneşti şi nu putea să ofere acordarea de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, acestea din urmă putând fi folosite doar dacă deţinător al imobilului nu este o societatea comercială privatizată integral ce are în patrimoniu un imobil preluat fără titlu de către antecesoarea acelei societăţi.
în considerentele sentinţei civile nr. 511/2005 se reţine că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri prin echivalent pentru terenul deţinut de antecesorii reclamantului, iar modalitatea efectivă de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent se va stabili de unitatea deţinătoare.
Curtea reţine că atâta timp cât modalitatea efectivă de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent trebuia stabilită de unitatea deţinătoare, iar aceasta a ales modalitatea despăgubirilor băneşti, rămâne ca această modalitate aleasă deja să fie executată în întregime şi efectiv de către pârâtă.
împotriva acestei dispoziţii nr. 14/08.01.2007 reclamantul a formulat plângerea prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dar numai în ceea ce priveşte cuantumul sumei stabilită prin aceasta, fiind nemulţumit de evaluarea stabilită de pârâtă.
Plângerea a fost soluţionată irevocabil prin sentinţa civilă nr. 387/18 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Cluj, fiind respinsă, soluţie menţinută prin respingerea apelului prin decizia civil nr. 361/A/18 octombrie 2007 pronunţată a Curţii de Apel Cluj şi prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 4894/27 aprilie 2009 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin această sentinţă nr. 387/18 mai 2005 s-a statuat doar că stabilirea nivelului despăgubirii este reglementat de Legea nr. 247/2005, instanta nepronunţându-se şi în sensul că pentru societăţile comerciale privatizate despăgubirile s-ar acorda de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor indicată în Titlul VII al Legii nr 247/2005.
Această chestiune a şi fost lămurită de altfel de către instanţa de apel din acel dosar, prin decizia civilă nr. 361/A/18 octombrie 2007, atunci când se arată că este fără ndoială că obiectul cauzei deduse judecăţii în faţa primei instanţe a constat în cenzurarea dispoziţiei date de pârâtă în ceea ce priveşte valoarea suprafeţei de 377 mp teren, reclamantul fiind nemulţumit de suma precizată în cuprinsul dispoziţiei, de 250 Euro/m.p.
Se mai reţine prin decizia civilă nr. 361/A/18 octombrie 2007 că titlul executoriu a fost obţinut de reclamant înainte de modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, iar în dispozitivul sentinţei este delimitată exact obligaţia ce revine pârâtei, orin prisma legii în vigoare la momentul pronunţării hotărârii, de emitere a unei decizii pentru stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii nu au fost individualizate prin titlul executoriu, oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, trebuind să urmeze regulile instituite prin forma iniţială a Legii nr. 10/2001, respectiv art. 24 alin. 1, 4-7.
Curtea reţine că printre dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu există prevăzută expres ipoteza reţinută în sentinţa civilă nr. 511/2001, aceea în care o societate comercială privatizată integral deţine un bun care nu i-a fost transmis în cadrul privatizării, ci a fost preluat abuziv de către chiar antecesoarea acelei societăţi, prin urmare procedura prevăzută de art. 24 şi art. 36 şi urm. din Legea nr. 10/2001 în forma de la data titlului executoriu trebuie aplicată prin similitudine, mutatis mutandis, schimbând ce e de schimbat şi păstrând ceea ce trebuie păstrat. în speţă există obligaţia de despăgubire par aceasta este personală a pârâtei în întregime, până la plata efectivă a sumei de pani.
Curtea reiterează cele menţionate în decizia civilă nr. 361/A/18 octombrie 2007, anume că legea aplicabilă este cea de la momentul obţinerii titlului executoriu. Acelaşi aspect a fost reţinut şi prin încheierea civilă nr. 9633/15.12.2006 a Judecătoriei Cluj-Napoca, într-o procedură similară prezentei, între acelaşi părţi, anterior emiterii aispoziţiei nr. 14/08.01.2007, chiar în vederea emiterii acesteia.
Acest aspect este reţinut şi prin decizia nr. LII/2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii, stabilind că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Cum titlul executoriu al reclamantului este emis anterior Legii nr. 247/2005 este evident că nu îi este aplicabilă această lege cât priveşte procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor.
Chiar dacă nu îi este aplicabilă procedura administrativă care s-ar finaliza la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cuantumul, nivelul despăgubirilor poate fi stabilit potrivit acestei legi, dacă sunt dispoziţii de favoare. Oricum, în speţă s-a statuat cu putere de lucru judecat în acest ultim sens, prin sentinţă nr. 387/18 mai 2005, dar tot cu putere de lucru judecat s-a stabilit şi că obiectul acelei cauze, era acela de a se stabili valoarea despăgubirilor ce i se cuvin, şi nu de a identifica titularul obligaţiei de stabilire a măsurilor reparatorii, de plată a despăgubirilor stabilite prin dispoziţia nr. 14/08.01.2007.
în speţa concretă verificarea îndeplinirii obligaţiei stabilită prin sentinţa civilă nr. 511/2005 poate fi făcută atât pe calea plângerii stabilită de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru unele aspecte, cele ce ţin de chestiunile reglementate de această lege, cum ar fi modalitatea de stabilire a despăgubirilor, cât şi prin procedura prevăzută de art. 5803 C. pr. civ., pentru verificarea îndeplinirii obligaţiei în sine, stabilită prin sentinţa civilă nr. 511/2005.
Obligaţia pârâtei nu era doar de a emite dispoziţie cu propunere de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, deci nu doar să propună, ci chiar să despăgubească efectiv reclamantul.
Că obligaţia de plată efectivă a despăgubirilor băneşti este personală a pârâtei reiese fără dubiu din sentinţa civilă nr. 511/2005.
Astfel, în sentinţă se reţine că „în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 deoarece terenul a fost preluat fără titlu de către antecesoarea SC F. SA, astfel că aceasta din urmă este unitate deţinătoare, în înţelesul Legii nr. 10/2001, şi, prin urmare, trebuie să soluţioneze notificarea prin emiterea unei decizii motivate”, respectiv: „per a contrario, pentru imobilele preluate fără titlu valabil, şi care se regăsesc în patrimoniul societăţii comerciale privatizate, obligaţia de a stabili şi de a acorda măsuri reparatorii revine chiar acestei societăti comerciale.
(...)
Nu se poate admite că o societate comercială care are în patrimoniu un imobil preluat fără titlu nu are obligaţia de a stabili şi de a acorda măsuri reparatorii şi să eludeze dispoziţiile Legii nr. 10/2001 prin invocarea art. 27 care instituie această obligaţie în sarcina instituţiei publice care a efectuat privatizarea doar pentru ipoteza în care imobilul a fost preluat cu titlu.
Sentinţa obligă pârâta să emită în favoarea reclamantului decizie pentru stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent iar nu doar propunere de măsuri reparatorii, stabilirea însemnând în speţă propunerea unei măsuri reparatorii concrete, cum este în cauză despăgubirea în bani, cuantificarea nivelului sumei de plată şi plata efectivă a despăgubirilor băneşti, altfel cât timp obligaţia este în întregime personală a societăţii reiese că trimiterea la un terţ, cum a procedat pârâta, lasă fără finalitatea titlul executoriu, cât timp acel terţ nu are nici o obligaţie de executat potrivit sentinţei civile nr. 511/2005 şi Legii nr. 10/2001 în vigoare la data pronunţării acestei sentinţe.
Şi propunerea de despăgubiri este o etapă în executarea obligaţiei, dar este doar
o etapă intermediară, iar obligaţia nu este îndeplinită în totalitate în acest fel, prin propunerea de acordare de despăgubiri, ci doar prin plata efectivă a sumei de bani.
Dacă modalitatea aleasă de pârâtă este aceea a despăgubirilor în bani atunci trebuie să plătească efectiv această sumă, doar atunci, la plata efectivă a sumei de bani, se poate constata că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa civilă nr. 511/2005, şi doar în acel moment nu mai poate fi obligată la plata unei amenzi civile în baza art. 5803 C. pr. civ.
Este şi firesc ca despăgubirile să fie plătite de către pârâtă deoarece imobilul preluat fără titlu se află în patrimoniul său şi pentru acesta nu a plătit nimănui nimic, după cum se reţine în sentinţa civilă nr. 511/2005 atunci când se arată că „(...) societăţile comerciale privatizate integral sau ceie constituite din iniţiativă privată, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare sau, după caz, după înfiinţarea lor, nu au obligaţia restituirii în natură dacă sunt dobânditori de buna-credinţa. Or, în speţă nu se poate reţine buna credinţă a pârâtei “ şiintabularea efectuată de către pârâtă nu este una valabilă. ”
Amenda poate fi aplicată în temeiul art. 5803 C. pr. civ., dat fiind că pârâta nu şi-a executat integral obligaţia stabilită în sarcina sa prin sentinţa civilă nr. 511/2005.
Astfel, s-a emis somaţie la data de 11.08.2008 în dosarul execuţional nr. 634/2006 de către executorul judecătoresc iar pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia, fiind întocmit în acest sens un proces verbal de către acelaşi executor la data de 28.08.2008, fiind îndeplinite astfel condiţiile art. 5803 C. pr. civ.
Excepţia necompetenţei materiale a tribunalului nu este întemeiată, dat fiind că tribunalul a judecat apelul contra unei hotărâri a judecătoriei ce soluţiona o acţiune mixtă, în constatare, cu privire la o valoare de 94.250 euro (aproximativ 405.275 lei) şi aplicarea unei amenzi în temeiul art. 5803 C. pr. civ.
Pentru petitele vizând acţiunea în constatare, valoarea fiind de peste 100.000 lei, calea de atac este apelul potrivit art. 2821 alin. 1 C. pr. civ. iar prima instanţă era judecătoria potrivit art. 1 coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. b) C. pr. civ., valoarea fiind sub 500.000 lei.
Cât priveşte petitul privind apiicarea unei amenzi în temeiul art. 5803 C. pr. civ., acesta a fost judecat în mod corect de judecătorie ca primă instanţă şi în apel de tribunal, dat fiind că instanţa de executare la care face referire art. 5803 coroborat cu 5802 şi 373 alin. 2 C. pr. civ. este judecătoria iar calea de atac este apelul dat fiind că art. 5803 teza a ll-a C. pr. civ. prevede că încheierea este irevocabilă doar în căzu! admiterii prin urmare în cazul respingerii încheierea nu este irevocabilă iar calea de atac este apelul, dat fiind că nu se prevede în mod expres că cererea ar avea doar calea de atac a recursului.
Faţă de cele menţionate anterior şi în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ. cât şi al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 C. pr. civ., curtea urmează să admită în parte recursul declarat de reclamantul S.E. împotriva deciziei civiie nr. 380/A din 16.06.2009 a Tribunalului Cluj, pe care o va modifica în parte în sensul că va admite în parte apelul reclamantului în contra sentinţei civile nr. 4831/31.03.2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va schimba în parte şi va admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul S.E. împotriva pârâtei SC F. SA şi în consecinţă va obliga pârâta SC F. SA la plata unei amenzi civile în sumă de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, 9 octombrie 2009 şi până la executarea integrală şi efectivă a obligaţiei de a face, stabilită în sarcina debitoarei SC F. SA prin sentinţa civilă nr. 511 din 11 martie 2005, a Tribunalului Cluj. (Judecător loan Daniel Chiş)
| ← Legea nr. 10/2001. Măsuri reparatorii în echivalent. | Grăniţuire. Inadmisibilitatea stabilirii liniei de mejdă pe... → |
|---|
