Hotărâre de expedient. Acţiune în anulare. Invocarea fraudei la lege, ca motiv de nulitate vizând tranzacţia care a stat la baza hotărârii. Respingerea acţiunii pe motiv că nu s-a solicitat printr-un capăt de cerere distinct şi constatarea nulităţii tranz
| Comentarii |
|
C. civ., art. 966 C. pr. civ., art. 82, art. 112
Natura juridică a hotărârii prin care se consfinţeşte învoiala părţilor, respectiv, aceea de act prin care are loc o transpunere a voinţei părţilor şi nu o judecată întemeiată pe probe şi finalizată pe convingerea instanţei, face ca cererea de nulitate a hotărârii pe motivul că tranzacţia a fost încheiată cu fraudarea legii să se considere ca vizând implicit şi tranzacţia respectivă (chiar dacă nu se formulează în mod explicit un capăt de cerere în acest sens), ceea ce trebuie să prevaleze în calificarea acţiunii fiind natura dreptului subiectiv ce se pretinde a fi protejat şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii în justiţie.
împrejurarea că, în cadrul acţiunii având ca obiect anularea hotărârii de expedient, reclamanta nu a arătat în partea introductivă a cererii de chemare în judecată că solicită concomitent şi constatarea nulităţii tranzacţiei ce a stat la baza emiterii acelei hotărâri, nu poate conduce la respingerea acţiunii, în condiţiile în care din întreaga motivare a acesteia rezultă fără echivoc faptul că nulitatea hotărârii de expedient este privită exclusiv ca o consecinţă a nulităţii tranzacţiei pe motivul că a fost încheiată cu fraudarea legii.
Respingerea acţiunii pe considerentul că instanţa nu a fost învestită cu un capăt de cerere distinct pentru constatarea nulităţii tranzacţiei constituie o soluţie excesiv formală, dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 82 şi art. 112 C. pr. civ., care stabilesc elementele cererii de chemare în judecată, însă nu consacră în mod imperativ o anumită ordine sau aşezare a acestor elemente în cadrul actului de sesizare a instanţei.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă,
decizia nr. 123 din 23 ianuarie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr. 7154 din 15 decembrie 2005, reclamanta Administraţia Finanţelor Publice Slobozia a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ş.M. şi U.E. anularea hotărârii de expedient - sentinţa civilă nr. 1346 din 16 iunie 2005 pronunţată de Judecătoria Slobozia şi, pe cale de consecinţă, repunerea părţilor în situaţia anterioară.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că cei doi pârâţi au deţinut în coproprietate apartamentul situat în municipiul Slobozia, judeţ Ialomiţa. Prin cererea adresată Judecătoriei Slobozia aceştia au solicitat ieşirea din indiviziune, încheind o tranzacţie în faţa instanţei, prin care au hotărât ca pârâtul U.E. să rămână în posesia şi proprietatea apartamentului, iar pârâta Ş.M. să primească, în schimbul cotei sale indivize o sultă în valoare de 150.000.000 lei. Reclamanta a mai arătat că părţile, prin această tranzacţie încheiată cu rea - credinţă, au urmărit sustragerea de sub sechestrul asigurator instituit de organele de urmărire penală a cotei părţi aparţinând pârâtei Ş.M. Aceasta, deoarece prin sentinţa penală nr. 192/5 mai 2004 a Judecătoriei Feteşti, pârâta a fost obligată la plata sumei de 354.203.284 lei, către partea civilă D.C.F.P. Ialomiţa, i-a fost confiscată suma de 1.095.420.284 lei şi s-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului pe apartamentul inculpatei, măsură luată prin ordonanţa nr. 300063 din 18 iunie
2003 a Poliţiei oraşului Ţăndărei.
Judecătoria Slobozia, prin sentinţa civilă nr. 457 din 21 martie 2006, a admis cererea, constatând nulitatea absolută a hotărârii de expedient - sentinţa civilă nr. 1346 din 16 iunie 2005 a Judecătoriei Slobozia, dispunând repunerea părţilor în situaţia anterioară în sensul că apartamentul revine părţilor în coproprietate, iar pârâta Ş.M. îi va restitui pârâtului U.E. suma de 150.000.000 lei ROL primită cu titlu de sultă, dacă a primit această sumă.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că tranzacţia încheiată de părţi la 16 iunie 2005 este lovită de nulitate absolută, fiind încheiată în scopul fraudării legii, ceea ce atrage incidenţa art. 966 C. civ.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul U.E.
Prin decizia civilă nr. 119 A din 18 iulie 2006, Tribunalul Ialomiţa a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut că reclamanta a solicitat anularea hotărârii de expedient, fără a solicita ca instanţa de fond să se pronunţe anterior asupra tranzacţiei care a stat la baza hotărârii de expedient. Cum tranzacţia dintre părţi a rămas în fiinţă, fără ca nici o persoană interesată să solicite anularea sau constatarea nulităţii ei, anularea hotărârii de expedient apare ca nelegală. în principiu, o cerere de anulare a hotărârii de expedient nu este inadmisibilă, însă mai întâi este necesară anularea tranzacţiei care a stat la baza pronunţării ei, ca orice contract bilateral sinalagmatic. Nefiind învestită cu o astfel de cerere, instanţa de fond nu se putea pronunţa asupra tranzacţiei nici pe cale de excepţie, nici pe cale principală.
împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. pr. civ., reclamanta Administraţia Finanţelor Publice Slobozia, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
în motivarea recursului, recurenta arată că cererea Administraţiei Finanţelor Publice Slobozia cuprinde două solicitări adresate instanţei de fond. Prima are ca obiect constatarea faptului că învoiala părţilor, îmbrăcată în forma contractului de tranzacţie, este lovită de nulitate absolută pentru că are o cauză ilicită, iar acest aspect este clar menţionat în a doua pagină a cererii de chemare în judecată, în cel de-al patrulea paragraf. Constatând acest lucru, prin încheierea din data de 21 februarie 2006, prin care a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Administraţiei Finanţelor Publice Slobozia, instanţa a calificat acţiunea ca fiind o acţiune revocatorie (pauliana).
A doua solicitare, cea principală, s-a concretizat în cererea de anulare a hotărârii de expedient, anulare care este tocmai efectul nulităţii absolute a învoielii părţilor, a contractului de tranzacţie, conform principiilor quod nullum est nullum producit effectum şi al anulării actelor subsecvente.
Recurenta mai susţine că tranzacţia încheiată între U.E. şi Ş.M. la data de 16 iunie 2005 şi care are natura juridică a unui contract, este lovită de nulitate absolută, fiind încheiată în scopul fraudării legii conform art. 966 C. civ. întrucât tranzacţia ce a avut ca efect stingerea litigiului printr-o hotărâre de expedient este lovită de nulitate absolută, rezultă că şi hotărârea de expedient este nulă absolut, ea nefiind rezultatul unei judecăţi a instanţei, ci a unui contract al părţilor.
Examinând decizia civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, Curtea apreciază că recursul este fondat.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat doar constatarea nulităţii absolute a hotărârii de expedient, ci a invocat şi nulitatea absolută a tranzacţiei care a stat la baza acestei hotărâri. Faptul că instanţa de fond a apreciat că este sesizată şi cu examinarea valabilităţii tranzacţiei rezultă atât din încheierea din 21 februarie 2006, prin care instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, calificând acţiunea ca fiind o acţiune revocatorie (pauliană), cât şi din considerentele sentinţei, în care se reţine că tranzacţia este lovită de nulitate, conform art. 966 C. civ.
Pe de altă parte, natura juridică a hotărârii prin care se consfinţeşte învoiala părţilor, respectiv aceea de act prin care are loc o transpunere a voinţei părţilor şi nu o judecată întemeiată pe probe şi finalizată pe convingerea instanţei, face ca cererea de nulitate a hotărârii pe motivul că tranzacţia a fost încheiată cu fraudarea legii să se considere ca vizând implicit şi tranzacţia respectivă (chiar dacă nu se formulează în mod explicit un capăt de cerere în acest sens), ceea ce trebuie să prevaleze în calificarea acţiunii fiind natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii în justiţie, iar instanţa are îndatorirea să judece pricina în cadrul corespunzător sensului exact al susţinerilor reclamantului, chiar dacă în cuprinsul acţiunii s-au folosit unele formulări improprii sau incomplete.
Argumentele instanţei de apel, în sensul că dacă prin cererea de chemare în judecată nu s-a formulat un capăt de cerere distinct pentru constatarea nulităţii tranzacţiei, prima instanţă nu se putea pronunţa asupra tranzacţiei, nici pe cale principală, nici pe cale de excepţie, este de natură a conduce la o soluţie excesiv de formală. Pe de altă parte, art. 82 şi art. 112 C. pr. civ. stabilesc care sunt elementele cererii de chemare în judecată, însă nici o dispoziţie a Codului de procedură civilă nu consacră în mod imperativ o anumită ordine sau aşezare a acestor elemente-înxadFul actului de~sesizare.ainstanţ«,t(£a atafe, împrejurarea
că reclamanta nu a arătat în partea introductivă a cererii de chemare în judecată că solicită concomitent şi constatarea nulităţii tranzacţiei, nu poate conduce la concluzia că o asemenea cerere nu a existat, în condiţiile în care din întreaga motivare a acţiunii introductive rezultă fără echivoc faptul că nulitatea hotărârii de expedient este privită ca o consecinţă a nulităţii tranzacţiei, iar motivul de nulitate invocat este raportat în mod direct la tranzacţie.
în consecinţă, Curtea apreciază că decizia din apel este nelegală, instanţa de apel considerând în mod greşit că prima instanţă a fost învestită exclusiv cu o cerere de constatare a nulităţii hotărârii de expedient, aşa încât se impune admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi respingerea apelului formulat de pârâtul U.E.
Aspectele de fond invocate de recurentă, referitoare la nulitatea tranzacţiei pentru fraudă ta lege, conform art. 966 C. civ., nu se impune a fi examinate, deoarece instanţa de apel a fost învestită de pârâtul U.E. doar cu motivul de apel privind inadmisibilitatea constatării nulităţii hotărârii de expedient, soluţia dată pe fondul pricinii nefiind criticată în apel. (A.R.)
| ← Hotărâre arbitrală. Desfiinţare. Instanţa competentă | Hotărâre judecătorească în constatarea dreptului de... → |
|---|
