Hotărâre judecătorească în constatarea dreptului de proprietate. Inexistenţa autorităţii de lucru judecat în acţiunea în grăniţuire
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1201, art. 584 C. pr. civ., art. 111
Conform art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate.
întrucât condiţiile de existenţă a autorităţii de lucru judecat trebuie îndeplinite cumulativ, lipsa unei singure condiţii atrage neincidenţa excepţiei.
Cauza cererii de chemare în judecată este diferită dacă în prima acţiune s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate, iar în cea dea doua, grăniţuirea.
Dar şi obiectele celor două acţiuni sunt diferite, căci prin acţiunea în constatare, reclamantul cere instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa dreptului său asupra bunului în contradictoriu cu pârâtul, fără ca instanţa să condamne la executarea unei prestaţii.
în schimb, prin acţiunea în grăniţuire reclamantul tinde ca prin hotărâre judecătorească să se stabilească limitele exterioare ale proprietăţii sale. Hotărârea judecătorească pronunţată în acest din urmă caz este executorie.
Aşa fiind, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă pronunţată în acţiunea în constatarea dreptului de proprietate nu prezintă autoritate de lucru judecat în acţiunea în grăniţuire.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 816 din 20 aprilie 2007)
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la data de 24 februarie 2006 reclamanta D.E. a chemat în judecată pe pârâtele T.C. şi T.M.O. pentru a se dispune ieşirea din indiviziune asupra terenului situat în Bucureşti, sector 1 şi stabilirea liniei de hotar dintre proprietăţile părţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 6044 din 14 aprilie 2006 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins cererea de ieşire din indiviziune şi a respins şi cererea având ca obiect grăniţuirea proprietăţilor părţilor, reţinând existenţa autorităţii de lucru judecat.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta D.E., iar prin decizia civilă nr. 1479 din 31 octombrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, primei instanţe, numai în limitele capătului de cerere privind grăniţuirea.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a menţinut soluţia dată în cererea de ieşire din indiviziune având în vedere că părţile nu se află în stare de coproprietate asupra terenului, însă, a precizat că soluţia dată în cererea de grăniţuire este greşită. Hotărârea invocată cu autoritate de lucru judecat nu a cuprins dispoziţia de delimitare a terenurilor, iar cererea finalizată prin acea hotărâre nu a avut ca obiect grăniţuirea terenurilor ci constatarea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren.
împotriva deciziei au declarat apel pârâtele T.C. şi R.M.O. (născută T.) solicitând modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ. pentru următoarele motive:
a) Există autoritate de lucru judecat chiar dacă prin dispozitivul deciziei nr. 2880/2002 se respinge capătul de cerere privitor la constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune de către D.E. Instanţa trebuia să analizeze existenţa autorităţii de lucru judecat nu doar după dispozitivul deciziei nr. 2880/2002, ci în funcţie de toate capetele de cerere care au făcut obiectul cauzei în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 6602/2002 atacată ulterior cu apel. în puterea lucrului judecat intră nu numai dispozitivul, ci şi considerentele hotărârii, iar prin considerentele hotărârii instanţa a explicat că respinge constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, deoarece reclamanta este proprietară în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Rezultă că, ambele suprafeţe de teren au fost identificate, iar în considerentele hotărârii instanţa a făcut referire la identificarea terenurilor părţilor, în baza unei expertize.
b) Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 584 C. civ., deoarece graniţa dintre cele două proprietăţi nu este doar imaginară, ci reală, existând un trotuar şi un gard ce despart cele două proprietăţi şi nu există neînţelegeri cu privire la semnele exterioare de demarcaţie.
c) acţiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă deoarece reclamanta a dobândit o cotă de 1/2 din dreptul de proprietate (cotă indiviză) iar pârâtele deţin un teren individualizat. Astfel, reclamanta se află în indiviziune şi nu poate pretinde grăniţuirea.
d) dacă s-ar admite acţiunea în grăniţuire s-ar ajunge cel mult la stabilirea încă o dată a liniei de hotar între cele două proprietăţi prin semne exterioare, aspect deja stabilit prin decizia Tribunalului Bucureşti nr. 2880/2002, deoarece aceasta este finalitatea oricărei acţiuni în grăniţuire. Dar, reclamanta nu are interes în promovarea prezentei cereri, deoarece ea vrea să se stabilească toate vecinătăţile proprietăţii sale, pe toate laturile proprietăţii, aşa cum afirmă că doreşte, în scopul de a intabula dreptul ei de proprietate.
Recursul nu este fondat.
în speţă nu poate fi invocată excepţia puterii lucrului judecat, deoarece, prin procesul finalizat anterior între părţi nu a fost soluţionată o cerere de grăniţuire. Nici unul dintre capetele de cerere (principală, reconvenţională, conexă) nu a avut ca obiect, în dosarul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti finalizat prin sentinţa civilă nr. 6602/2002 - grăniţuirea proprietăţilor părţilor din proces. Este adevărat că, instanţa a identificat terenurile în măsura necesară soluţionării acelui proces. Dar obiectul cererii de grăniţuire este altul, şi anume, stabilirea hotarelor proprietăţilor învecinate, prin semne exterioare, iar un asemenea capăt de cerere nu a fost pus în discuţie judiciară în procesul anterior.
Ceea ce poate fi invocat în prezentul proces cu putere de lucru judecat sunt toate aspectele deja soluţionate irevocabil prin sentinţele anterioare, inclusiv identificarea terenurilor, stabilită prin dispozitivul deciziei civile nr. 2880 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Aceasta înseamnă
mo că terenul aflat în proprietatea pârâtelor este deja identificat, irevocabil, aspect ce poate fi invocat cu putere de lucru judecat în orice proces ulterior inclusiv în acest proces. De aceea, în acest proces - având ca obiect grăniţuirea proprietăţilor părţilor - dreptul de proprietate al pârâtelor T.C. şi T.M.O. asupra unui teren, deja identificat - în mod irevocabil - nu poate fi afectat în nici un mod, însă, reclamanta, are dreptul de a formula o acţiune în grăniţuire pentru a se stabili, prin semne exterioare, linia de hotar, deoarece o altă cerere de grăniţuire nu a fost soluţionată între părţi.
Este astfel o diferenţă între excepţia autorităţii de lucru judecat, reţinută în mod greşit de instanţa de fond, excepţie ce poate fi invocată într-un proces pentru a paraliza o cerere identică sub aspectul obiectului, părţilor şi cauzei şi puterea lucrului judecat, în sensul de calitate esenţială a actului judiciar irevocabil, ce poate fi invocată în orice proces, ulterior şi care reprezintă o apărare de maximă eficienţă şi o prezumţie absolută de existenţă a dreptului deja constatat prin hotărâre judecătorească.
De aceea, având în vedere, în primul rând, efectele hotărârii irevocabile, care a stabilit şi identificat dreptul de proprietate al pârâtelor asupra unei anumite suprafeţe de teren, instanţa de fond trebuie să rezolve cererea de grăniţuire în limitele art. 584 C. civ., deoarece orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa, iar cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate.
Dacă există semne de hotar şi nu există neînţelegeri cu privire la acestea, acţiunea ar putea fi lipsită de interes însă, acest aspect nu a fost cercetat de instanţele de fond şi nu poate fi analizat nici de instanţa de recurs, având în vedere structura acestei căi de atac şi dispoziţiile art. 162 C. pr. civ.
Acţiunea formulată de reclamantă este admisibilă, chiar şi în cazul în care nu este proprietar exclusiv al terenului care se învecinează cu acela al pârâtelor. Esenţial este numai ca ea să dovedească faptul că este proprietar sau coproprietar al unei suprafeţe de teren ce se învecinează cu al pârâtelor.
Ultima critică nu este întemeiată. Reclamanta nu a motivat că interesul în promovarea prezentei cereri este legat de aspectele juridice privind intabularea dreptului de proprietate, astfel că interesul în proces nu poate fi analizat în baza a ceea ce cred sau ştiu pârâtele - în afara dosarului - cu privire la scopul formulării prezentei acţiuni.
De aceea, recursul analizat în baza art. 304 pct. 9 C. pr. civ. va fi respins, ca nefondat, cu precizarea că, instanţa a constatat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ. a fost invocat în mod formal, deoarece nu are nici
nu
o susţinere în cererea de recurs, fiind aplicabile sub acest aspect dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. pr. civ. (A.V.)
| ← Hotărâre de expedient. Acţiune în anulare. Invocarea fraudei... | Lămurirea dispozitivului hotărârii. Cerere respinsă ca... → |
|---|
