Lămurirea dispozitivului hotărârii. Cerere respinsă ca tardivă. Formularea aceleiaşi cereri, ulterior, pe calea contestaţiei la titlu. Inexistenţa autorităţii de lucru judecat
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 163, art. 2811, art. 399 alin. (1) teza a ll-a
Potrivit art. 399 alin. (1) teza a ll-a C. pr. civ., se poate formula contestaţie la titlu, pentru lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811 C. pr. civ. Raţiunea instituirii acestei condiţii de admisibilitate a contestaţiei la titlu rezidă în necesitatea de a se evita situaţia în care, după soluţionarea pretenţiei de lămurire a unei hotărâri judecătoreşti în procedura prevăzută de art. 2811 C. pr. civ., părţile ar repune în discuţie aceleaşi aspecte, în cadrul contestaţiei la titlu, ceea ce ar afecta obligativitatea şi autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
în situaţia în care cererea de lămurire a dispozitivului, formulată în temeiul art. 2811 C. pr. civ., a fost respinsă ca tardivă, este admisibilă promovarea unei noi cereri, pe temeiul art. 399 alin. (1) teza a doua C. pr. civ. în acest caz nu se poate reţine incidenţa autorităţii de lucru judecat, deoarece în prima hotărâre instanţa nu a analizat fondul cererii şi nu a stabilit dacă dispozitivul titlului în discuţie este lămurit sau nu şi în ce fel, ci s-a pronunţat pe excepţia tardivităţii, lăsând deschisă calea contestaţiei la titlu.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 398 din 28 februarie 2007)
Prin contestaţia la titlu înregistrată la 15 februarie 2006, sub nr. 6096/3/2006, la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, contestatoarea D.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata G.E., lămurirea înţelesului dispozitivului deciziei civile nr. 380 din 4 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, în dosarul nr. 4484/2002.
Prin decizia civilă nr. 1066 din 30 mai 2006, instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată şi a admis contestaţia, a dispus lămurirea înţelesului dispozitivului deciziei civile menţionate, în sensul că sentinţa civilă nr. 2630 din 28 martie 2002, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. 5725/2001, a fost schimbată în parte, prin stabilirea la suma de 1824 dolari SUA (în echivalent în lei la data plăţii) a cuantumului lipsei de folosinţă a imobilului, calculat pentru perioada 11 martie 1998 - 10 decembrie 2001 şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, inclusiv cele privind obligarea pârâtelor în solidar la plata către reclamantă a echivalentului în lei al sumei de 100 dolari SUA lunar, cu începere de la 10 decembrie 2001, până la eliberarea imobilului. A fost obligată intimata la plata către contestatoare a sumei de 490 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele:
Nu este îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, impusă de art. 1201 C. civ., între cauza prezentă, întemeiată pe art. 399 C. pr. civ. şi cererea prin care s-a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei în condiţiile art. 2811 C. pr. civ. şi care a fost respinsă ca tardiv formulată prin încheierea din 25 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a lll-a Civilă în dosarul nr. 4484/2002, întrucât aceste două cereri au cauze juridice diferite, iar pe de altă parte, cererea anterioară fiind respinsă ca tardiv formulată, echivalează cu neutilizarea acestei proceduri, ceea ce deschide posibilitatea folosirii căii prevăzute de art. 399 C. pr. civ.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut următoarele!"
Prin sentinţa civilă nr. 2630 din 28 martie 2002, pronunţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta D.A. împotriva pârâtelor G.E. şi C.O., s-a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul situat în Bucureşti, sector 3, au fost obligate pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 115.926.468 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentate de lipsa de folosinţă a imobilului pe perioada 11 martie 1998 -10 decembrie 2001, precum şi a echivalentului în lei al sumei de 100 dolari SUA lunar, cu începere de la 10 decembrie 2001 până la eliberarea imobilului, au fost obligate pârâtele la cheltuieli de judecată, fiind respinse celelalte cereri formulate de părţi.
Prin decizia civilă nr. 380 din 4 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, în dosarul nr. 4484/2002, a fost admis apelul declarat de pârâte împotriva sentinţei civile nr. 2630/2002 şi a fost schimbată în parte această sentinţă, în sensul că s-a stabilit la suma de 1824 dolari SUA (în echivalent în lei la data plăţii), cuantumul lipsei de folosinţă a imobilului, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că cea dintâi variantă propusă prin raportul de expertiză tehnică efectuată în apel, pornind de la suma de 50 dolari SUA lunar, este cea care corespunde situaţiei imobilului, în raportul de coeficientul de reducere stabilit de expert, de 50 % şi faţă de varianta avută în vedere la pronunţarea sentinţei apelate, potrivit cererii intimatei-reclamante, variantă potrivit căreia au fost luate în considerare cotele indivize ale fiecăreia dintre părţi şi care justifică dreptul fiecăreia dintre părţi de a se bucura de folosinţa bunului.
Prin decizia civilă nr. 2539 din 26 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-au respins recursurile declarate atât de către reclamantă, cât şi de către pârâte, împotriva deciziei civile nr. 380/2003.
Examinând pe fond contestaţia la titlu, tribunalul a reţinut că prin motivele de apel formulate de pârâte în dosarul nr. 4484/2002, în care s-a pronunţat decizia a cărei lămurire se cere, s-a criticat sentinţa primei instanţe doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor, în sensul că s-a supraevaluat valoarea lipsei de folosinţă, fără să se critice sentinţa cu privire la perioada pentru care au fost acordate aceste despăgubiri. Rezultă că, în raport de limitele judecării apelului, stabilite conform art. 295 C. pr. civ., instanţa de apel s-a pronunţat numai cu privire la criticile formulate prin motivele de apel.
Cu privire la despăgubirile datorate ulterior datei de 10 decembrie 2001, tribunalul a reţinut că această dispoziţie a sentinţei a fost menţinută, în sensul obligării pârâtelor la suma de 100 dolari SUA lunar, până la eliberarea imobilului, concluzie care se desprinde şi din faptul că expertiza contabilă în apel s-a efectuat numai pentru perioada 11 martie 1998 - 10 decembrie 2001, ceea ce înseamnă că pentru perioada ulterioară despăgubirile trebuie să fie cele stabilite prin sentinţă.
Mai mult decât atât, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 380/2003, ce cuprindea inclusiv critica privind cuantumurile diferite ale contravalorii lipsei de folosinţă pentru cele două perioade, a fost respins ca nefondat, instanţa de recurs reţinând că instanţa de apel s-a pronunţat în limita motivelor de apel şi a aplicat corespunzător legea în materia fructelor civile, în sensul dispoziţiilor art. 523 C. civ., asemenea fructe civile putând fi constituite din chirii, distinct de lipsa de folosinţă pe care o invocă proprietarul.
împotriva deciziei civile nr. 1066/2006, s-a formulat prezentul recurs de către intimata G.E., în termenul legal, invocându-se motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs s-au susţinut următoarele:
I. Soluţia atacată este nelegală cu privire la respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât sunt întrunite cumulativ cerinţele impuse de lege pentru a exista această autoritate, în raport de încheierea pronunţată la 25 octombrie 2005 în dosarul nr. 4484/2002. Mai mult, decizia civilă nr. 6096/2006 aduce atingere şi autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 380/2003, în sensul că prin decizia civilă nr. 380/2003 s-au stabilit despăgubirile la suma de 1824 dolari SUA, până la predarea în deplină şi exclusivă proprietate a imobilului, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, or, menţinându-se suma de 100 dolari SUA lunar, ca şi cuantum al lipsei de folosinţă, prin decizia civilă nr. 1066/2006, se contravine aspectelor deja stabilite de instanţă prin decizia civilă nr. 380/2003, care a avut în vedere cuantumul lipsei de folosinţă la suma de 50 dolari SUA lunar, conform expertizei.
Recurenta a mai susţinut că, motivele invocate de către intimata-contestatoare în susţinerea contestaţiei la titlu nu sunt susceptibile de a fi invocate pe această cale procedurală, ele constituind motive de nelegalitate şi netemeinicie, care au fost analizate în căile de atac prevăzute de lege, în speţă apelul şi recursul.
II. Recurenta a susţinut de asemenea că Tribunalul Bucureşti a pronunţat decizia nr. 1006/2006 cu încălcarea art. 399 alin. (1) C. pr. civ., deoarece o contestaţie la executare, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, este posibilă numai în cazul în care nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 2811 C. pr. civ.
Or, intimata-contestatoare D.A. a beneficiat deja de procedura prevăzută de art. 2811 C. pr. civ., cererea fiindu-i respinsă prin încheierea din 25 octombrie 2005, situaţie în care o nouă astfel de cerere este inadmisibilă.
în faţa instanţei de recurs au fost administrate înscrisuri.
Intimata-contestatoare a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Soluţionând prezentul recurs, în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 304 C. pr. civ., Curtea constată următoarele:
Este neîntemeiat motivul invocat de recurentă privind greşita soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat a încheierii din data de 25 octombrie 2001, pronunţată în dosarul nr. 4484/2002.
Curtea constată că, prin încheierea din data de 25 octombrie 2001, a fost respinsă cererea formulată de petenta D.A. în condiţiile art. 2811 C. pr. civ. de lămurire a înţelesului şi aplicării deciziei civile nr. 380/2003, ca fiind tardiv formulată.
Astfel, se constata că în mod corect a reţinut tribunalul, prin decizia atacată că, atâta timp cât cererea soluţionată de instanţă prin încheierea din data de 25 octombrie 2001 a fost formulată în condiţiile art. 2811 C. pr. civ., iar cererea prezentă este formulată în condiţiile art. 399 alin. (1) teza a doua C. pr. civ., cele două cereri nu au cauze juridice identice, fiind două căi procedurale distincte, nefiind aşadar îndeplinite condiţiile art. 163 C. pr. civ. pentru existenţa puterii de lucru judecat.
Pe de altă parte, legat de aceeaşi încheiere din 25 octombrie 2001, recurenta susţine că aceasta ar reprezenta o utilizare a procedurii instituite de art. 2811 C. pr. civ., ceea ce ar face inadmisibilă cererea prezentă, formulată în condiţiile art. 399 alin. (1) teza a ll-a C. pr. civ., text conform căruia această formă de contestaţie la executare (contestaţia la titlu) poate fi formulată numai în măsura în care nu s-a utilizat deja procedura prevăzută de art. 2811 C. pr. civ.
Curtea constată acest motiv de recurs neîntemeiat, întrucât încheierea din data de 25 octombrie 2001, prin care s-a respins cererea formulată în condiţiile art. 2811 C. pr. civ. ca tardiv formulată, nu echivalează câtuşi de puţin cu utilizarea acestei proceduri, lăsând deschisă calea contestaţiei la titlu. Textul art. 399 alin. (2) C. pr. civ. îşi are explicaţia logică în evitarea situaţiei în care, în procedura prevăzută de art. 2811 C. pr. civ. fiind soluţionată deja o pretenţie de lămurire a unei hotărâri judecătoreşti, să nu mai poată fi deschisă încă o cale procedurală pentru a repune în discuţie aceleaşi aspecte, tocmai pentru a asigura obligativitatea şi caracterul incontestabil al primei hotărâri judecătoreşti (de altfel, menţiunea din text a fost necesară tocmai pentru că, fiind vorba de cauze juridice diferite, s-ar fi putut ridica obiecţia inexistenţei autorităţii de lucru judecat în condiţiile art. 163 C. pr. civ.). Este evident însă, în logica juridică, faptul că textul art. 399 alin. (1) teza a doua C. pr. civ. vizează situaţia în care acele aspecte reclamate ca fiind nelămurite au fost deja lămurite anterior în condiţiile art. 2811 C. pr. civ. sau instanţa a stabilit pe fond că nu există nici o nelămurire, deci când instanţa s-a pronunţat pe fondul cererii, iar nu pe calea unei excepţii de procedură, ca tardivitatea, excepţie care nu mai este comună în aceleaşi condiţii contestaţiei la titlu reglementată de art. 399 alin. (1) C. pr. civ. şi care a lăsat netranşat dacă hotărârea în discuţie este lămurită sau nu şi în ce fel.
în ceea ce priveşte argumentele dezvoltate de recurentă, în sensul că prin decizia atacată s-ar fi adus atingere însăşi substanţei deciziei lămurite (decizia nr. 380/2003) şi astfel i-ar fi fost încălcată puterea de lucru judecat, iarăşi Curtea le constată neîntemeiate.
Astfel, într-adevăr, în raport de motivarea deciziei civile nr. 380/2003 rezultă că instanţa a avut în vedere schimbare sentinţei doar sub aspectul sumei global stabilite prin sentinţa atacată pentru perioada 11 martie 1998 - 10 decembrie 2001, fără să se facă nici o referire la perioada ulterioară datei de 10 decembrie 2001 care să justifice ideea că instanţa ar fi avut în vedere schimbarea sub acest aspect a sentinţei, în sensul înlăturării existenţei obligaţiei sau a diminuării cuantumului ei. Instanţa face referire în considerentele deciziei civile nr. 380/2001 la raportul de expertiză efectuat în faţa sa şi prin care s-a calculat suma de 1.824 dolari SUA ca fiind datorată pentru perioada 11 martie 1998 -10 decembrie 2001, pe baza acesteia pronunţând soluţia de schimbare a sentinţei cu privire la contravaloarea lipsei de folosinţă. Nu se motivează câtuşi de puţin cu privire la vreo schimbare a dispoziţiei instanţei de fond de a acorda despăgubiri la nivelul de 100 dolari SUA lunar şi ulterior datei de 10 decembrie 2001, până la data predării imobilului, la momentul judecării pricinii în apel imobilul fiind încă în stăpânirea pârâtelor.
în ceea ce priveşte decizia pronunţată în recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 380/2003, Curtea apreciază că aceasta nu poate aduce lămuriri asupra chestiunii în discuţie în cauza prezentă, motivarea instanţei de recurs făcând referire strictă la instituţii de drept, fără o abordare concretă, precisă a acestor aspecte.
Aşa fiind, Curtea apreciază că în mod corect, prin decizia nr. 1066/2006, s-a reţinut că instanţa, soluţionând apelul prin decizia civila nr. 380/2003, a înţeles să schimbe doar suma acordată global prin sentinţa atacată pentru perioada 11 martie 1998 -10 decembrie 2001, iar nu şi sumele lunare datorate începând cu data de 10 decembrie 2001.
Pentru toate aceste motive, Curtea a respins recursul ca nefondat, în condiţiile art. 312 C. pr. civ., văzând că nu sunt întemeiate criticile aduse de recurentă. (A.R.)
| ← Hotărâre judecătorească în constatarea dreptului de... | Necomunicarea motivelor de apel. Nulitatea hotărârii → |
|---|
