Necomunicarea motivelor de apel. Nulitatea hotărârii
| Comentarii |
|
C. pr. civ., art. 86, art. 289 alin. (2), art. 105 alin. (2),
art. 312 alin. (5)
Corespunzător prevederilor art. 86 C. pr. civ., care reglementează obligativitatea comunicării cererilor şi a tuturor actelor de procedură către partea adversă din proces, în faza de judecată a apelului, prin prevederile art. 289 alin. (2) C. pr. civ. se instituie obligaţia preşedintelui de a comunica intimatului, odată cu citaţia, o copia de pe cererea şi de pe motivele de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi de a-i pune în vedere să depună la dosar întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.
Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 289 alin. (2) C. pr. civ., de vreme ce nu şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare a motivelor de apel, deşi intimata a solicitat în mod expres comunicarea acestora.
Intimata a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulităţii hotărârii în condiţiile art. 105 alin. (2) C. pr. civ.
Cum nulitatea hotărârii pronunţate în apel echivalează cu necercetarea fondului, se impune soluţia casării deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în baza art. 312 alin. (5) C. pr. civ.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1649 din 9 octombrie 2007)
Prin cererea din 25 mai 2006, reclamanţii P.I.M., R.V. şi R.M. au chemat-o în judecată pe pârâta I.D., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta să fie obligată a-i lăsa, în deplină proprietate şi posesie, apartamentul nr. 154, sector 1.
în motivare, au arătat că sunt moştenitorii proprietarilor de drept ai imobilului, N.P., U.N.P. şi S.N.P., care l-au dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 25535 din 31 iulie 1935 la Tribunalul Ilfov, Secţia notariat. Statul a intrat în detenţia imobilului prin nerespectarea Decretului nr. 92/1950, iar apoi, l-a înstrăinat pârâţilor, în baza Legii nr. 112/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 10220 din 29 iunie 2006, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că regimul juridic al imobilelor preluate abuziv este reglementat printr-o lege cu caracter special, care are prioritate în aplicare, respectiv Legea nr. 10/2001 şi astfel, prevederile dreptului comun în materie de revendicare sunt înlăturate.
Prin decizia civilă nr. 1864 din 21 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a înlăturat excepţia inadmisibilită-ţii, arătând că aceasta nu-şi are aplicare în cauză, întrucât prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reglementează doar posibilitatea restituirii imobilelor aflate în deţinerea persoanelor juridice la care statul este acţionar sau asociat majoritar. Or, imobilul din litigiu se află în posesia unei persoane fizice şi niciun text de lege nu interzice formularea unei acţiuni în revendicare împotriva acesteia.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă, care, susţinând nelegalitatea acesteia, a pretins că instanţa a încălcat prevederile art. 86 C. pr. civ., care o obligă să-i comunice odată cu cererea de apel şi motivele de apel. Or, în condiţiile în care acestea din urmă nu i-au fost comunicate, iar ea a solicitat în scris comunicarea lor, instanţa era obligată să se pronunţe asupra cererii sale şi nu să păşească la soluţionarea apelului. Totodată, a criticat decizia şi sub aspectul greşitei aplicări a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., prin înlăturarea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii.
Recursul este întemeiat în raport de cele ce urmează.
Corespunzător prevederilor art. 86 C. pr. civ., care reglementează obligativitatea comunicării cererilor şi a tuturor actelor de procedură către partea adversă din proces, în faza de judecată a apelului, prin prevederile art. 289 alin. (2) C. pr. civ., se instituie obligaţia preşedintelui de a comunica intimatului, odată cu citaţia, o copia de pe cererea şi de pe motivele de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi de a-i pune în vedere să depună la dosar întâmpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.
Din actele dosarului nu rezultă că odată cu citaţia i s-au comunicat intimatei declaraţia de apel şi motivarea acesteia. Dimpotrivă, în concept şi dovezile de comunicare a citaţiilor către apelanţi, există menţiunea precum că li se pune în vedere acestora să depună un exemplar din motivele de apel pentru comunicare.
La primul termen stabilit prin citaţie, 10 octombrie 2006, intimata a depus o cerere prin care a comunicat instanţei că nu i s-au comunicat apelul şi motivele de apel şi a solicitat acordarea unui termen în vederea comunicării acestora şi pentru a formula întâmpinare.
Instanţa, în temeiul art. 156 alin. (1) C. pr. civ., acordă un nou termen de judecată având în vedere că avocaţii de la Baroul Bucureşti se aflau în acea zi într-o acţiune de protest, dar nu comunică intimatei motivele de apel.
La termenul acordat, 21 noiembrie 2006, în lipsa intimatei şi a unei delegaţii de reprezentare din partea vreunui avocat, se acordă cuvântul la dezbateri.
Curtea apreciază că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 289 alin. (2) C. pr. civ., de vreme ce nu şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare a motivelor de apel, astfel încât, este dat cazul de nulitate a hotărârii, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. pr. civ.
Drept urmare, analiza celui de-al doilea motiv de recurs a devenit inutilă.
Cum nulitatea hotărârii pronunţate în apel echivalează cu necercetarea fondului, în baza art. 312 alin. (5) C. pr. civ., urmează a se admite recursul, a se casa decizia şi a se trimite cauza, spre rejudecarea apelului, Tribunalului Bucureşti. (A.V.)
| ← Lămurirea dispozitivului hotărârii. Cerere respinsă ca... | Nerespectarea de către instanţa de fond a îndrumării... → |
|---|
