Imobil preluat de stat în mod abuziv. Acţiune pentru restituirea preţului actualizat, formulată de către cumpărătorul al cărui contract a fost desfiinţat. Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei şi Finanţelor. întinderea reparaţiei
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1337 Legea nr. 10/2001, republicată, art. 50 alin. (3) Legea nr. 112/1995, art. 13 alin. 6 Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicate, art. 41 alin. (1)
1. Calitatea procesuală pasivă în cadrul acţiunii având ca obiect restituirea preţului actualizat, ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, revine Ministerului Economiei şi Finanţelor, care are obligaţia de a face plata din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, care instituie această obligaţie de plată în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor, au caracter special şi aplicabilitate prioritară în raport cu dispoziţiile de drept comun, astfel încât debitorul nu poate invoca împrejurarea că preţul actualizat ar trebui pretins de cumpărător de la unitatea vânzătoare, pe calea răspunderii pentru evicţiune
2. Obligaţia de restituire operează cu privire la întregul preţ plătit conform contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul neputând fi adus în situaţia de a se îndrepta împotriva mandatarului vânzătorului, pentru restituirea comisionului de 1% reţinut cu ocazia încheierii contractului.
(C. Ap. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2039 din 29 noiembrie 2007)
NOTĂ: în sens contrar, a se vedea decizia nr. 98 din 15 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, p. 218.
Prin sentinţa civilă nr. 2656/15 aprilie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta I.E.S. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, C.G., C.E. şi D.E., s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare nr. 611/24657/1996 şi nr. 2801/30270/1997, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi SC H.N. SA cu privire la cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta C.G. şi a fost admisă această cerere în contradictoriu cu Statul Român, acesta fiind obligat să restituie pârâtei preţul contractului, actualizat ta data plăţii efective.
Instanţa de fond a reţinut că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu rea-credinţă, în condiţiile în care reclamanta formulase cerere de restituire a imobilului ce a format obiectul contractelor.
Prin decizia civilă nr. 2438 din 18 decembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în urma admiterii apelurilor, sentinţa menţionată a fost schimbată în parte, în sensul respingerii acţiunii principale, ca nefondată şi a cererii de chemare în garanţie, ca rămasă fără obiect.
Prin decizia civilă nr. 1136 din 17 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a constatat nulitatea recursului declarat împotriva deciziei susmenţionate.
Prin decizia civilă nr. 621 din 10 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a lll-a civilă s-a admis contestaţia în anulare formulată de reclamanta I.E.S., s-a dispus anularea deciziei din recurs, iar prin decizia civilă nr. 1740 din 13 decembrie 2005 s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 2438/18 decembrie 2003 aTribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost casată în parte această decizie, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de pârâta C.G. împotriva sentinţei civile nr. 2656/15 aprilie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a fost trimisă cauza Tribunalului Bucureşti, pentru soluţionarea apelului formulat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi sentinţe.
în rejudecare, apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 2656 din 15 aprilie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă sub nr. 28029/3/2006.
Prin decizia civilă nr. 328/A din 8 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă în dosarul susmenţionat, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
Tribunalul a reţinut, în motivarea acestei decizii, în privinţa criticii referitoare la modalitate de soluţionare a cererii principale în revendicare, că susţinerea apelantului privind caracterul de titlu legal şi valabil al statului, reprezentat de Decretul nr. 92/1950, nu poate fi primită, întrucât în prezent, prin dispoziţiile modificate ale art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, s-a stabilit cu putere de lege, că naţionalizările efectuate de stat în temeiul acestui act normativ constituie preluări abuzive, nelegale.
în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de chemare în garanţie, tribunalul a apreciat că aceasta este corectă, întrucât, deşi potrivit art. 1337
C. civ. „vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare cumpărare, a răspunde către cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vândut (...)", ceea ce ar însemna că obligată la plata preţului ar putea fi doar Primăria Municipiului Bucureşti, totuşi, faţă de dispoziţiile speciale aplicabile cu prioritate, respectiv, cele ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, are calitate procesuală pasivă, în cadrul cererii de chemare în garanţie, însuşi apelantul în cauză.
S-a mai reţinut că este corectă soluţia de obligare a apelantului la plata preţului actualizat, întrucât repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului juridic nevalabil, nu s-ar putea realiza integral, decât prin reîntoarcerea în patrimoniul cumpărătorului a aceleiaşi sume care a fost achitată ca preţ al contractului.
S-a apreciat ca neîntemeiată şi critica privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât soluţia instanţei se întemeiază pe culpa procesuală, potrivit art. 274 C. pr. civ., iar nu pe culpa părţilor în raportul juridic dedus judecăţii.
în privinţa comisionului de 1%, prevăzut de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că, potrivit art. 7 din aceste norme, comisionul cuvenit unităţilor specializate care evaluează şi vând apartamente, este de 1% din valoarea apartamentului şi se încasează de către acestea numai dacă s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare. în speţă, contractul a fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, astfel încât, potrivit principiilor care reglementează regimul juridic al nulităţilor, părţile contractante trebuie să-şi restituie toate prestaţiile făcute în temeiul actului anulat.
împotriva deciziei civile nr. 32/A din 8 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a lll-a civilă, a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, susţinând că, în privinţa plăţii preţului reactualizat, achitat în baza Legii nr. 112/1995, instanţa de apel a trecut cu uşurinţă peste reaua credinţă a părţilor contractante, în raport de care, Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost în mod nelegal obligat la plată.
Totodată, recurentul a susţinut că nu au fost avute în vedere dispoziţiile art. 41 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, în condiţiile în care Ministerul Economiei şi Finanţelor nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare cumpărare a cărui nulitate s-a constatat, iar comisionul de 1% a fost încasat de către mandatara SC H.N. SA.
Cu privire la plata cheltuielilor de judecată, s-a invocat lipsa culpei procesule a Ministerului Economiei şi Finanţelor, având în vedere că acesta nu a făcut altceva decât să administreze un fond bugetar.
Analizând actele şi lucrările cauzei, prin prisma criticilor formulate şi în lumina dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea a apreciat că recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, „restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cum-părare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare".
Raportat la aceste dispoziţii legale cu caracter special, corect au apreciat instanţele că nu sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 1337 C. civ., care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicţiune, obligaţia de restituire a preţului in-cubându-i Ministerului Finanţelor Publice, conform dispoziţiilor legii speciale.
în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare încheiat între reprezentantul statului şi fostul chiriaş, s-a constatat a fi nul absolut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, se impune restituirea către cumpărător a preţului plătit, reactualizat, conform dispoziţiilor legii speciale în materie, fiind lipsite de relevanţă aspectele referitoare la reaua credinţă a părţilor contractante, care sancţionează, în final, doar actul încheiat.
în al doilea rând, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, republicate, unităţile specializate care evaluează şi vând apartamentele ce fac obiectul Legii nr. 112/1995 au obligaţia să încaseze contravaloarea acestora de la cumpărător, reţinând comisionul de 1% potrivit art. 13 lit. a) din legea mai susmenţionată, iar suma încasată să o vireze în termen de 3 zile lucrătoare în contul fondului extrabugetar. Dispoziţiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 reglementează obligativitatea restituirii de către Ministerul Finanţelor Publice a întregului preţ reactualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, fără a fi scăzut comisionul de 1% şi fără a determina punerea chiriaşului cumpărător în situaţia de a se îndrepta şi împotriva mandatarului vânzătorului.
Corect s-a reţinut că repunerea părţilor în situaţia anterioară, impune întoarcerea în patrimoniul cumpărătorului a sumei ce a fost achitată ca preţ al contractului, iar acest principiu de drept a fost avut în vedere chiar la edictarea conţinutului art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Ministerul Finanţelor Publice având posibilitatea formulării unei acţiuni în regres pentru plata comisionului de 1% încasat de mandatarul vânzătorului.
Cât priveşte plata cheltuielilor de judecată, s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ., în această materie reţinându-se culpa procesuală a părţii căzută în pretenţii, iar nu culpa în raportul juridic de drept material dedus judecăţii.
Raportat la toate aspectele reţinute, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., invocate în cauză, nu îşi găsesc aplicarea, astfel încât, potrivit art. 312 C. pr. civ., a respins recursul, ca nefondat şi a menţinut decizia atacată. (A.R.)
| ← Imobil preluat de stat în mod abuziv. 1. Bun aflat în stare de... | Imobil preluat de stat în mod abuziv. Aplicarea Legii nr.... → |
|---|
