Imobil preluat de stat în mod abuziv. Aplicarea Legii nr. 10/2001. Plenitudinea de competenţă a instanţelor în soluţionarea contestaţiilor întemeiate pe dispoziţiile acesteia

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (I)

Legea nr. 10/2001, art. 26 alin. (3), (4)

Respingerea notificării şi formularea contestaţiei împotriva deciziei date în soluţionarea acesteia, transferă către instanţă prerogativa de analiză a notificării, pe temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, sub toate aspectele pe care le implică această analiză, fără a distinge după cum soluţia a fost dată în considerarea motivelor ţinând de calitatea persoanelor îndreptăţite de a solicita acordarea de măsuri reparatorii sau pe fondul dreptului pretins.

în aceste condiţii, competenţa instanţelor în atribuţia cărora cade analiza contestaţiilor este una deplină, astfel că odată constatat dreptul, existenţa bunului în patrimoniul entităţii notificate şi incidenţa în cauză a unuia din criteriile pe baza cărora se poate dispune restituirea în natură a bunului, instanţa este chemată să soluţioneze cauza în aceste limite, pentru a da satisfacţie drepturilor recunoscute persoanelor îndreptăţite, fără a mai fi nevoie de parcurgerea unor alte proceduri, menite să întârzie punerea în aplicare a dispoziţiilor legale.

(C. Ap. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 205/A din 13 septembrie 2007)

NOTĂ: Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia nr. 2426 din 19 martie 2008 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. 1992/2005, contestatorii W.Y.E. şi B.(W.)M. au chemat în judecată R.A.A.P.P.S. şi Statul Român, prin M.F.P., solicitând să se dispună anularea deciziei nr. 172 din 10 mai 2005 emisă de intimata R.A.A.P.P.S. ca nelegală şi netemeinică, motivat de faptul că Statul Român nu are nici un titlu asupra imobilului teren, în suprafaţă de circa 643 mp, lot 107 din parcela R. a parcului F., cumpărat de autorii contestatorilor cu actul autentic nr. 22893 din 20 mai 1946 şi transcris sub nr. 116999 din 20 mai 1946, situat în strada R. nr. 21, sector 1, că pârâta R.A.A.P.P.S. nu are nici un drept de administrare, că terenul a fost cumpărat de autorii contestatorilor şi a fost moştenit de contestatori, conform certificatelor de moştenitori nr. 83/1999 şi 103/2002.

Contestatorii au solicitat şi obligarea intimatei R.A.A.P.P.S. să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul menţionat, cu cheltuieli de judecată.

în motivarea cererii, contestatorii au susţinut că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea terenului lot 107 din parcela R. a parcului F., cumpărat de autorii lor conform actului autentificat sub nr. 22893 din 20 mai 1946 şi transcris la grefa Tribunalului Ilfov, teren situat în sector 1, iar prin decizia contestată, nr. 172 din 10 mai 2005, intimata le-a respins notificarea cu motivarea că aceasta nu are obiect, întrucât terenul a fost deja restituit.

Decizia intimatei a fost criticată pentru aceea că este greşită, la emiterea ei fiind luată în considerare sentinţa civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 prin care le-a fost restituit în proprietate terenul lot 108, cumpărat de autorii lor cu actul autentic nr. 49268/1946 şi nu cel pentru care s-a formulat notificarea şi care formează lotul 107, dobândit printr-un act distinct de proprietate.

Statul nu are titlu de proprietate, pârâta recunoscând expres că nu se cunoaşte modalitatea de trecere a acestuia în proprietatea statului, situaţie recunoscută şi în dosarul nr. 3313/1998 al Tribunalului Bucureşti, în care s-a pronunţat sentinţa anterior menţionată.

Intimata R.A.A.P.P.S. a susţinut în cauză că are un drept de administrare asupra imobilului, potrivit H.G. nr. 60/2005, modificată prin H.G. nr. 265/2005.

Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 484 şi urm. C. civ., art. 4 şi art. 20 din Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta R.A.A.P.P.S. a invocat excepţia de inadmisibilitate a capătului trei al cererii, excepţia lipsei de interes în formularea notificării privind lotul 107 şi, implicit, excepţia lipsei de interes în formularea contestaţiei împotriva deciziei nr. 172 din 10 mai 2005, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că nu are în patrimoniu terenul constituind lotul 107.

Prin încheierea din 20 iunie 2005, Tribunalul a respins toate aceste excepţii ca neîntemeiate şi a luat act de renunţarea contestatorilor la judecată faţă de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin sentinţa civilă nr. 1112 din 10 octombrie 2005, Tribunalul a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 172 din 10 mai 2005 emisă de intimată şi a obligat-o pe aceasta să restituie în natură contestatorilor terenul lot 107, de circa 643 mp, din parcela R. a Parcului F., aflată în Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că petenţii E.W, M.B., R.W., N.L.A.W. şi H.K.W. au notificat intimata, prin notificarea cu nr. 855 din 12 februarie 2002, transmisă prin BEJ S. şi N, pentru restituirea în natură a imobilului teren situat în Bucureşti, în suprafaţă de circa 643 mp, constituind lotul nr. 107 din parcelarea iniţială a Parcului F., conform prevederilor Legii nr. 10/2001.

Imobilul s-a susţinut prin notificare că a fost dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 22893 din 20 mai 1946.

în considerentele deciziei atacate, prin care notificarea a fost respinsă ca lipsită de obiect, s-a reţinut că petenţii au depus o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă privind restituirea în natură a imobilului din Bucureşti, aceeaşi adresă, compus din teren în suprafaţă de 650 mp şi construcţia edificată pe acesta. în dispozitivul hotărârii s-a menţionat că este vorba de imobilul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 49268/1946. Petenţii au fost puşi în posesie cu privire la acest imobil. Din expertiza efectuată, din schiţele anexe, autorizaţia de construire şi contractul de vânzare-cumpărare, reiese că lotul 107 este lotul pe care este amplasată construcţia ce a făcut obiectul hotărârii judecătoreşti de restituire, astfel că petenţii au solicitat acelaşi lot care a format obiectul acelei hotărâri, toate actele depuse în dovedirea calităţii de persoane îndreptăţite referindu-se la acest imobil.

Deşi s-au efectuat două expertize, din ambele rezultă că lotul 107 este cel construit, iar lotul 108 este liber de construcţii, astfel că, nefiind precizată notificarea, nu se poate considera că ar fi vorba de o eroare materială, cu atât mai mult cu cât nu există la dosar istoricul de rol fiscal din care să reiasă motivul închiderii rolului pentru terenul constituind parcela 108.

S-a mai reţinut prin decizia contestată şi faptul că actele depuse nu dovedesc calitatea de persoane îndreptăţite pentru petenţi, iar renunţarea la notificare, făcută prin procurist, exceptând-o pe R.W., nu a putut fi avută în vedere în absenţa dovezilor privind renunţarea expresă venită din partea acestora.

în ce priveşte situaţia juridică a imobilului, decizia a reţinut că imobilul se află în administrarea R.A.A.P.P.S. în baza H.G. nr. 60/2005, anexa 6, poziţia 650, cuprinzând garaj şi teren aferent în suprafaţă de 787 mp, fiind proprietate privată a statului.

Instanţa de fond a reţinut în analiza contestaţiei că soluţia pronunţată de intimată nu corespunde realităţii obiective, terenul în privinţa căruia s-a formulat notificarea fiind cel dobândit de autorii C.W. şi A.W. prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu vânzătorul C.C. sub nr. 22893 din 20 mai 1946 şi care a constituit lotul 7 din fosta parcelare a Parcului F., având o suprafaţă de circa 643 mp.

Potrivit actelor de stare civilă şi a certificatelor de moştenitor depuse la dosar, moştenitorii defuncţilor-cumpărători C. şi A.W. sunt petenţii E.W. şi M.B., în acest sens fiind certificatele de moştenitor nr. 103 din 13 mai 2003 emis de BNP

D.R. şi certificatele de moştenitor suplimentar nr. 398, 396 din 21 decembrie

2004, necontestate sau anulate până în prezent şi care astfel îşi produc efectele în privinţa calităţii.

în acest context, s-a reţinut prin sentinţă, nu era necesară o renunţare expresă la notificare, renunţătorii la notificare fiind de fapt renunţători la moştenirea defunctului E.W., pe bază de declaraţii date în formă autentică.

în ce priveşte situaţia juridică a lotului nr. 107, tribunalul a reţinut că acesta a fost dobândit prin actul de vânzare-cumpărare nr. 22893 din 20 mai 1946 şi nu constituie unul şi acelaşi lot cu cel restituit prin sentinţa civilă nr. 414 din 14 aprilie 1999 aTribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă. Prin această hotărâre le-a fost restituit reclamanţilor din acel dosar lotul nr. 108, de circa 650 mp, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 49268/4 noiembrie 1946.

Procesul-verbal de punere în posesie nr. 615 din 12 octombrie 1999 se referă în mod expres la lotul în suprafaţă de circa 650 mp teren şi construcţie edificată conform autorizaţiei de construire nr. 13/M/1946, calitatea de proprietar derivând din contractul de vânzare - cumpărare 49268 din 4 noiembrie 1946.

Pentru întregirea dreptului de proprietate, recunoscut iniţial prin sentinţa civilă nr. 414/1999 pentru o parte din imobil, respectiv pentru lotul 108, se impune restituirea şi a lotului nr. 107, situat la aceeaşi adresă, imobil care a fost preluat de stat în mod abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), petenţii având calitatea de persoane îndreptăţite, în sensul dispoziţiilor art. 4 alin. (2) raportate la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs intimata R.A.A.P.P.S., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Ca o primă critică adusă prin motivele de recurs, recurenta a invocat greşita calificarea de către instanţa de fond a căii de atac la care este supusă hotărârea dată în soluţionarea unei contestaţii întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, argumentând în sensul incidenţei în speţă a dispoziţiilor art. 282 alin. (1) C. pr. civ., calea legală de atac fiind cea a apelului.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susţinut greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii capătului 3 din cererea de chemare în judecată, constând în obligarea la restituirea în natură a terenului.

în opinia recurentei, restituirea imobilelor ce intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 se face prin dispoziţia sau decizia unităţii deţinătoare, astfel că în cazul anulării deciziei emise de aceasta, instanţa nu poate dispune restituirea imobilului ci poate numai obliga unitatea deţinătoare să emită o decizie în acest sens. Din această perspectivă, se susţine în recurs, instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pronunţându-se asupra unor aspecte date de lege în competenţa altor instituţii.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta a susţinut greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor în formularea notificării privind lotul nr. 107 şi, implicit, în formularea contestaţiei.

în dezvoltarea acestui motiv de recurs se reiau susţinerile din conţinutul deciziei contestate, potrivit cărora petenţii au obţinut deja hotărâre judecătorească privitoare la restituirea în natură a lotului de teren cu nr. 107, ocupat de construcţie, astfel cum ar rezulta şi din expertiza efectuată la cererea acestora, din schiţele anexă, din autorizaţia de construire şi din contractul de vânzare-cumpărare, pentru acelaşi lot fiind formulată şi notificarea, fără ca ulterior să fi formulat vreo precizare.

în raport de argumentele cuprinse în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta a susţinut şi lipsa calităţii sale procesuale pasive, dedusă din aceea că nu are în patrimoniu terenul ce a constituit lotul 107, susţinând, prin motivul 4 de recurs, şi greşita soluţionare a acestei excepţii de către instanţa de fond.

Prin motivul 5 de recurs, recurenta a susţinut că actele depuse în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită se referă la lotul 107, deja restituit, că acestea nu respectă dispoziţiile art. 22.2 din H.G. nr. 498/2003, nu s-a depus rol fiscal din care să reiasă motivul închiderii rolului pentru terenul constituind parcela 108, afectată parţial de construcţii edificate de Statul Român.

Din actele de proprietate şi certificatele de moştenitor, terenul ce a constituit parcela 108 din Parcul F. ar fi putut fi revendicat de alte persoane decât petenţii în cauză.

Prin motivul 6 de recurs, recurenta reia susţinerile făcute şi anterior, arătând că instanţa nu a avut în vedere că terenul pentru care s-a dispus restituirea este construit parţial de Statul Român, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, restituirea fiind condiţionată de achitarea de către persoanele îndreptăţite a unei despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a construcţiei respective, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.

Prin încheierea din 15 iunie 2006, Curtea a procedat la calificarea căii de atac la care este supusă hotărârea pronunţată în cauză şi a calificat-o ca fiind apelul, cel dintâi motiv din recursul declarat în cauză formând astfel obiectul dezbaterilor preliminare, fără a mai fi necesară o analiză aparte a acestuia, din perspectiva legalităţii sentinţei.

Intimaţii au formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Pe cale de excepţie, s-a invocat de către intimaţi şi nelegalitatea prevederilor

H.G. nr. 60/2005, anexa 4, poziţia 650 prin care imobilului teren şi construcţie i-a fost atribuit recurentei, deşi statul nu are un titlu valabil asupra acestuia, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Prin aceeaşi încheiere, din 15 iunie 2006, Curtea a înaintat dosarul secţiei de contencios administrativ, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate şi a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost restituită la data de 18 iunie 2007, după soluţionarea excepţiei, prin renunţarea petenţilor la cererea formulată şi respingerea recursului declarat de intimată împotriva încheierii prin care s-a luat act de această renunţare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, având în vedere motivele de apel, Curtea constată apelul nefondat.

Astfel, în ce priveşte critica legată de inadmisibilitatea cererii intimaţilor reclamanţi de a le fi restituit în natură terenul pentru care au formulat notificarea, precum şi depăşirea atribuţiilor instanţei de judecată şi, prin aceasta a puterii judecătoreşti, Curtea reţine că intimaţii au respectat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în ceea ce priveşte parcurgerea procedurii administrative de notificare a entităţii deţinătoare a imobilului, urmărind ca imobilul în cauză să le fie restituit în natură.

Respingerea notificării, prin decizia nr. 172 din 10 mai 2005 şi formularea contestaţiei împotriva acestei decizii, transferă către instanţă prerogativa de analiză a notificării, pe temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, sub toate aspectele pe care le implică această analiză, fără a distinge după cum soluţia a fost dată în considerarea motivelor ţinând de calitatea persoanelor îndreptăţite de a solicita acordarea de măsuri reparatorii sau pe fondul dreptului pretins.

în ce priveşte motivul 3 de apel, privind lipsa interesului reclamanţilor intimaţi în formularea cererii pentru restituirea lotului nr. 107, Curtea constată că nici una din susţinerile formulate în cadrul acestui motiv de apel nu a scăpat analizei instanţei de fond, care a interpretat corect materialul probator administrat în cauză, luând în considerare sentinţa civilă nr. 414/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă, astfel cum a fost rectificată şi pusă în executare.

în mod necontestat, autorii contestatorilor au fost proprietari asupra a două loturi distincte de teren, alăturate, unul dintre loturi, fiind identificat, chiar de la data dobândirii, ca lotul nr. 107, dobândit în baza contractului nr. 22893/1946, cel de-al doilea, lotul 108, fiind dobândit prin actul purtând număr de autentificare 49268/1946.

Terenul restituit prin sentinţa susmenţionată a fost cel cumpărat cu actul autentificat sub nr. 49268/1946, respectiv lotul nr. 108, astfel cum rezultă din actele aflate la dosar.

Aceeaşi menţiune se regăseşte şi în procesul verbal de executare a sentinţei, nr. 615 din 12 octombrie 1999, neexistând astfel nici un dubiu cu privire la obiectul revendicării din cadrul acelui dosar, soluţionat în mod irevocabil, în baza unei sentinţe deja executate.

Notificarea transmisă sub nr. 855 din 12 februarie 2002, aflată la fila nr. 9, precum şi actele anexate în susţinerea acesteia nu cuprind nici o menţiune de natură să justifice îndoielile apelantei în privinţa obiectului notificării, asupra căreia urma a răspunde, astfel încât în mod corect a fost respinsă de către instanţa de fond excepţia lipsei interesului contestatorilor, aceştia fiind în mod evident interesaţi în a obţine restituirea în natură a imobilului cu privire la care deţineau acte de proprietate, aparţinând autorului lor şi care nu le fusese anterior restituit.

în ce privesc susţinerile formulate prin motivele 4 şi 5 de apel, prin care apelanta a susţinut lipsa calităţii sale procesuale pasive, Curtea reţine că, independent de natura dreptului pretins de apelantă asupra imobilului în privinţa căruia poartă litigiul, calitatea acesteia se analizează din perspectiva dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, anume aceea de persoană juridică deţinătoare a imobilului şi această cerinţă este îndeplinită în cauză.

Oricum, susţinerile apelantei au în vedere deţinerea lotului nr. 107, deja restituit intimaţilor, care astfel a intrat în deplina stăpânire a acestora, fiind evident că nu în raport de deţinătorul actual al acestui lot poate fi analizată cauza.

în cadrul motivelor de apel formulate la punctul 5, apelanta, aflată în evidentă eroare, reia analiza succesiunii dobânditorilor terenului în baza actului autentificat sub nr. 49268 din 4 noiembrie 1946, concluzionând în sensul că persoane îndreptăţite la restituirea acelui imobil sunt altele decât cele care au în cauză calitate de intimaţi-reclamanţi.

Aceste susţineri nu impun o analiză distinctă, având în vedere considerentele anterioare, potrivit cărora nu actul cu nr. 49268 din 4 noiembrie 1946 a stat la baza dobândirii de către autorii intimaţilor a lotului nr. 107, ce formează obiectul notificării şi al analizei judiciare prezente.

Din perspectiva art. 3-4 din Legea nr. 10/2001, intimaţii au făcut dovada calităţii lor de persoane îndreptăţite la restituire, necontestată în cauza de faţă, prin motive pertinente acesteia.

în ce priveşte ultimul motiv de apel, în cadrul căruia apelanta susţine că terenul pentru care s-a dispus restituirea este construit parţial de Statul Român, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, Curtea constată că o asemenea cerere nu poate fi analizată direct în calea de atac, fără a fi fost formulată în cadrul judecăţii de fond, în acest sens fiind dispoziţiile art. 294 C. pr. civ., potrivit cărora „ în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi.”

Instanţa de fond nu a fost investită cu analiza ipotezei prevăzute de dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ipoteză care, în măsura în care ar fi cea existentă în cauză, tot nu ar putea avea ca efect respingerea cererii de restituire în natură, şi în această situaţie dispoziţia instanţei asupra fondului dreptului fiind corectă, eventuala desocotire a părţilor asupra valorii edificatelor pe teren urmând a se face ulterior, astfel cum s-a procedat de altfel şi la restituirea imobilului ce a constituit parcela cu nr. 108.

în raport de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat în cauză, în baza art. 296 C. pr. civ. (T.E.V.)

← Imobil preluat de stat în mod abuziv. Acţiune pentru...		Imobil preluat de stat în mod abuziv. Legea nr. 10/2001.... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Imobil preluat de stat în mod abuziv. Aplicarea Legii nr. 10/2001. Plenitudinea de competenţă a instanţelor în soluţionarea contestaţiilor întemeiate pe dispoziţiile acesteia